REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ofertele de cazare în Mangalia nu sunt chiar așa de generoase, nu în condițiile noastre... să aibă referințe bune privind condițiile și serviciile, să aibă restaurant sau să ofere mic dejun, să fie aproape de plajă... și după ce am constatat că au mai apărut locații noi de cazare în Mangalia de 10 ani de când nu am mai fost noi, ne-am hotărât pentru acest hotel ce părea că îndeplinește cât de cât cerințele noastre.
Nu numărul stelelor ne-a făcut să-l alegem cât poziția lui față de mare, este aproape de portul turistic iar pentru plajă nu trebuia să urcăm și să coborâm scări... :p iar mie cel puțin nu mi s-a părut deloc ieftin... :(-- oferta fiind de 550 lei/noapte cu mic dejun și șezlonguri gratuite pe plaja hotelului... în fine... Tot în acest preț este inclusă și taxa de stațiune 5 lei/zi/turist...
Am rezervat telefonic direct la hotel, am achitat un avans-costul unei nopți- pentru 5 nopți, începând de duminică și plecam vineri... am zis noi să fie pe contra weekend;) să nu prindem aglomerație... și am așteptat nu nerăbdare să ajungem la mare...
Ca de fiecare dată când mergem la mare o luăm pe la Ostrov, trecem Dunărea cu bacul și drumul ăla prin satele dobrogene este o plăcere... până la urmă și drumul face parte din vacanță;)...
De data asta chiar am descoperit satul Chirnogeni foarte curat și îngrijit și bine administrat... parc plin de verdeață și arbuști ornamentali, la fel și pe marginea drumului, iar la fiecare intersecție cu ulițele satului erau brazi albi...
Puțin peste ora 14 am ajuns la hotel și am avut surpriza să primim camera imediat... domnișoara de la recepție a fost drăguță, cu zâmbetul pe buze... și doar atât, la întrebările noastre suplimentare nu avea răspunsurile potrivite...” nu știu când se repară liftul, poate mâine” ...” nu ne funcționează sistemul și vom primi cheie” ...” aveți șezlonguri gratuite, dar nu știu exact unde este plaja noastră” ...
Hotelul funcționează din 2017 pe tot parcursul anului, este o clădire cu 4 etaje și are 32 de camere de diferite tipuri... duble cu balcon sau fără, suite și apartamente... și se află pe Strada Vânători nr. 2, în dreptul portului turistic... perpendicular pe mare... iar în dreapta hotelului începe strada Teilor... o stradă cu sens unic mărginită de tei... vă dați seama ce frumos este, umbră, răcoare și mirosul florilor de tei la timpul lor.
Doar în fața hotelului pe trotuar sunt locuri de parcare ale hotelului, insuficiente oricum..., dar se poate parca gratuit în zonă... fiecare cum se descurcă...
Prima impresie când intri în hotel la recepție, este de spațiu prea încărcat... mult mobilier, măsuțe înconjurate de fotolii și canapele... barul prin fața căruia treci să ajungi la terasa de spatele hotelului, și tot în fața barului sunt scările spre etaje sau spre demisol la sala de mese unde se servește micul dejun... iar recepția este undeva în stânga acestui salon de intrare, după care este liftul...
Scările sunt îmbrăcate în marmură iar balustrada este din lemn masiv închis. Holurile sunt mochetate, pereții tapetați și decorați cu tablouri pictate cu peisaje marine.
Formalitățile de cazare au decurs rapid și am primit o cheie pentru ușa de la cameră, un card pentru electricitate și 5 tichete datate pentru șezlonguri la plajă... și am luat-o pe scări până la etajul 2 unde am avut camera... De-a doua zi a funcționat liftul și am rezolvat cu urcatul cel puțin... ;)
Parola wi-fi este afișată peste tot... la recepție, în cameră, chiar și în lift... și a funcționat bine.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera – dublă superioară cu balcon spre fața hotelului. Prima impresie... încăpătoare, aerisită, curată, mobilierul alb în contrast cu mocheta roșie... draperii aurii strânse cu ciucure la mijloc... într-un cuvânt, eleganță... doar mica canapea extensibilă făcea notă discordantă cu mobilierul camerei...
Lipsa unui cuier am simțit-o din plin... în rest camera este dotată cu strictul necesar, dulap cu 2 uși... o oglindă fixată pe perete... birou cu taburet... un scaun tapițat roșu... un lampadar, de care ne-am împiedicat tot timpul... minibar plin cu minibăuturi contracost... cană electrică cu cesti de cafea și pliculețe de cafea, ceai și zahăr. Două sticle cu apă de ½ litru primeam zilnic.
Patul nu-l vezi când intri în cameră, este ascuns după baie... și este matrimonial, mare și mai ales înalt,” pat regal” i-am zis eu... este genul de pat cu picioare și cu saltea groasă din burete, ... imaginați-vă cât de înalt este patul dacă eu când stam pe marginea patului îmi atârnau picioarele... Pernele sunt tot moi... când te așezi pe ele parcă se desumflă... în schimb lenjeria este albă și de calitate.
Ne-am descurcat până la urmă cu dormitul... dar am vrut să precizez acest aspect pentru că avem gusturi diferite și nu toți acceptăm salteaua moale din burete sau pernele moi... :p
În stânga și dreapta patului este câte o noptieră tip măsuță, iar pe tablierul patului sunt fixate veiozele, întrerupătoarele și prizele.
LCD-ul este fixat pe perete și se poate poziționa cum dorești.
Aerul condiționat este bine poziționat și funcționează pe sistemul închiderii ușii de la balcon...
Telecomenzile le-am găsit în cameră.
În dulap am găsit halate, papuci, umbrele, uscător de păr cât și echipament complet pentru canapea...
Balconul – mare, dotat cu 2 scaune și măsută din plastic și un suport pentru uscat rufe este agățat de marginea balconului. Aveam vedere frontală spre cartier iar laterală spre mare și portul turistic.
Baia – spațioasă, curată, îmbrăcată toată în gresie și faianță în nuanțe de crem cu un brâu auriu... într-un colț este dușul doar cu un geam desparțitor... vasul wc-ului are o formă de tron... chiuveta cu dulap, etajeră și oglindă, iar după ușă am găsit suportul cu prosoape și caloriferul foarte util pentru a agăța pe el... Consumabile multe, de toate și de calitate...
Până la urmă ne-am creat noi un confort în condițiile date... suntem matinali de obicei și în vacanță, dar parcă nu aș vrea să fiu trezită cu noaptea în cap de miros de la bucătărie... de patiserie mai era cum era dar când venea un miros de prăjit... parcă nu mai era plăcut... :( În restul zilei nu venea miros de la bucătărie... dar dimineața nu am înțeles de ce ajungea mirosul în sus în hotel...
Până la ora micului dejun ne făceam siesta în balcon... beam câte o cafea în liniștea orașului... în adierea vântului dinspre mare și în țipetele câte unui pescăruș...
Ne-au fost schimbate prosoapele și lenjeria o dată, fără a solicita acest lucru. Într-una din zile când ne-am întors de la plajă am găsit-o pe femeia de serviciu în cameră... foarte amabilă...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Restaurantul – este la demisol, unde se servește micul dejun. Masa de prânz și seară se servește a la carte, pe terasa din spatele hotelului.
Micul dejun se servește în regim de bufet suedez începând cu ora 7,30 până la ora 10,30.
Spuneam numărul camerei domnișoarei de ne întâmpina dimineața la sala de mic dejun și după aceea putem să ne alegem din preparatele pregătite ce dorim să mâncăm... și chiar aveam de unde alege... Ca să nu uit ceva am să le enumăr așa cum erau expuse... apă plată și minerală, sucuri la cutie, cafea la expresor, lapte cu cereale, produse de patiserie, fructe, unt și gem, măsline, salate de icre, de vinete, zacuscă, chec aperitiv, bruschete, pâine și chifle, ouă fierte, ochiuri și omlete, cârnați și bacon prăjite, crenvuști, legume...roșii, castraveți și ardei și chiar un fagure cu miere... Nimic de reproșat în ce privește masa de dimieață.
În ziua sosirii am mâncat la restaurantul hotelului un prânz mai întârziat... pe terasă, la umbră... am fost serviți foarte repede, personalul este amabil iar mâncarea a fost gustoasă prețul pe măsură... Câte o ciorbă de văcuță cu smântână și ardei incluse în prețul ciorbei și la fel principal am mâncat câte o porție de calamar la grătar și o porție de inele de calamar pane... și am încheiat cu câte un pahar de vin alb... Totul a fost puțin pentru 170 lei pe care i-am achitat cu cardul.
Cu toate că ne-a plăcut ce am mâncat aici nu am reușit să mai ajungem să mâncăm aici la hotel.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Plaja – cu toate că am beneficiat de șezlonguri gratuite la plaja hotelului... la fața locului se practica metoda primul venit primul servit... noi cu tichetul zilei ocupam șezlongurile dorite, iar cei din afara hotelului achitau 20 lei/șezlong...
Nu a fost aglomerat când am fost noi, dar nu știu cum procedează cei doi tineri de la plajă în condițiile în care nu erau 32 de umbrele aferente fiecărei camere...
Inițial am crezut că pe zona aceea de plajă au acces doar turiștii cazați în hotel... dar interesul este să nu ții șezlongurile goale în condițiile în care nici hotelul nu era ocupat la capacitatea maximă...
Drumul până la plajă o plăcere... prin parc... și pe faleză până la plaja cu umbrele crem de lângă cele roșii... așa ne-a explicat fata de la recepție... Dar voi să nu faceți ca noi în prima zi, am intrat pe plajă imediat după mica cafenea de sub sălcii... direct pe aleea de scânduri dintre șezlongurile singurului hotel de 5* din Mangalia... am salutat politicos tineri de le administrau... iar ei ne-au atras atenția să nu mai trecem pe acolo dacă nu suntem cazați la hotelul lor... serios!!! Și nu era nimeni la plaja lor... :( dar nici noi nu am mai trecut pe acolo...
Marea a fost perfectă, mai ales dimineața!
Una peste alta a fost bine la hotel... pentru noi stelele hotelului nu înseamnă mai mult lux, înseamnă mai mult confort, personal amabil și servicii de calitate. Nu a fost perfect... nici nu cred că se poate, așa în general... au fost și câteva minusuri, pe care le-am spus și care se pot remedia... iar noi nu am vrut să ne stricăm vacanța pentru niște mici amănunte... :p
Recomand hotelul celor ce cred că îndeplinește cerințele lor, eu v-am spus cum a fost pentru noi și nu cred că am devenit noi mai pretențioși... din contră, dorim să primim pentru ce plătim!
În rest numai de bine!
Trimis de ANILU in 20.07.22 14:26:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MANGALIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.80913200 N, 28.58279100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Start ecou!
”Prima impresie când intri în hotel la recepție, este de spațiu prea încărcat... mult mobilier, măsuțe înconjurate de fotolii și canapele...
Mie nu mi s-a părut prea incărcat, cel puțin așa cum am văzut în poze! Totul mi se pare elegant, rafinat și de bun gust, atât mobilierul cât și decorurile!
Camera și ea, la fel, elegantă și spațioasă, iar combinația de roșu cu alb nu este rea! Într-adevăr, face notă discordantă canapeaua aceea, parcă nu-și are locul acolo!
La baie este pentru prima dată când văd un vas de WC de forma unui tron care, bănuiesc că, are încorporat în spătar rezervorul de apă
Cât despre fata de la recepție care nu prea știa răspunsurile, nu este prima care habar nu are, și nici n-o interesează să afle mai multe despre locul unde lucrează! Bănuiesc că sunt sezonieri, poate studenți. La fel ni s-a întâmplat și nouă la Sinaia, când am vrut să știm mai multe despre hotelul „Anda” , la care am fost cazați. Nu știa nimic despre hotel, care avea ceva anișori în spate!
Felicitări pentru articol!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@doinafil: Mulțumesc pentru aprecieri și ecou!
Nu am reușit să surprind în poze toată recepția... elegantă de altfel, dar tot încărcată mi se pare.
Ai bănuit bine, în spătarul tronului este rezervorul cu apă!
Cât privește personalul... mai ales fetele tinere, drăguțe de altfel... dar parcă erau ca niște roboței învârtiți cu cheia... zâmbeau când ne vedeau, amabile... și atât, dacă întrebai ceva în plus... se blocau... Știm cu toții că este greu de găsit personal în Horeca...
În rest să auzim de bine și să fim sănătoși să ne putem plimba unde dorim!
Mie mi se pare un hotel foarte bun pentru sudul litoralului!
Vrem să mergem în zonă în extrasezon și îl aveam trecut pe listă.
Asa că articolul tău a fost binevenit!
Felicitări pentru vacanta și alegeri inspirate în continuare! ????
@elenaadina: Eu nu am zis că nu este bun... am prezentat micile "neajunsuri" și drept dovadă că îl recomand celor interesați.
Are avantajul că oferă șezlonguri gratuite la plajă și este deschis tot timpul anului nu numai în sezonul estival.
Mulțumesc frumos pentru aprecieri și ecou!
Toate cele bune și vacanțe frumoase!
Am fost in sept 2021, singurul minus a fost liftul care n-a functionat decat in prima zi.
@dborsanu*: Era bine dacă scriai și tu un review cu impresiile tale...
Dacă te uiți aici pe AFA mai sunt reviewuri scrise, dar nu recomandă hotelul... și cu toate astea eu am fost acolo și acest review este dovada...
Fiecare alege ce crede că i se potrivește...
În rest numai de bine!
Super bucătar! Mulțumim pentru implicare și interacțiunea cu clienții. Foarte bună mâncarea. Super...
-
BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Minisejur la MSR Port Hotel Mangalia — scris în 09.09.18 de ctr din BACAU - nu recomandă
- Jul.2018 Mangalia MSR port hotel o surpriza placuta — scris în 07.08.18 de pelerin din IASI - nu recomandă