GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După o experiență nu tocmai plăcută la altă pensiune (vezi impresii), am plecat de acolo spre Câmpeni și, în localitatea Bistra, după aproape 2 kilometri, am zărit pe partea dreaptă o construcție impunătoare ce avea în componență și un cort mare și alb. Am decis să ne încercăm norocul, mai rău ca dincolo nu putea fi. Și n-a fost deloc, dimpotrivă...
Ajunși acolo, am întrebat de cameră liberă, ni s-a spus respectuos că există dar că următoarea zi la ora 12 trebuia eliberată fiindcă urma să aibă loc o nuntă.
Ajunși în cameră, am rămas uimiți de mărimea ei și de dotări. Deși nu avea aer condiționat (nu era nevoie, zona e destul de răcoroasă), lumina din plafon avea și un fel de luminițe de veghe albastre. Tot ansamblul acesta de iluminat se putea comanda de la întrerupătorul din perete sau... din telecomandă! Exact, lumina avea telecomandă și puteai să faci în cameră o lumină slabă sau s-o stingi de tot fără să te ridici din pat. Am considerat asta un mare plus, fiindcă de multe ori se întâmplă să vrei să mergi noaptea la wc și să te lovești cu piciorul de vreun colț de mobilă și să îți strici buna dispoziție.
Patul dublu era mare dar scârțâia puțin pe o parte, baia era mare și curată, avea cabină de duș, scurgerea funcționa, wc-ul la fel, oglinda, chiuveta, pereții, suporții de săpun, toate erau foarte curate. Era acolo și un uscător de păr, pliculețe cu șampon pe care le-am folosit și de care am fost foarte mulțumiți. Pe jos era un covoraș antiderapant, ideal pentru a nu aluneca. Ușa de la baie avea pe ambele părți oglindă, la fel, foarte curată.
Motelul beneficia de internet wireless și de TV cu Dolce.
În cameră, pe lângă patul matrimonial, mai erau și două paturi suspendate, din lemn. În total 6 locuri în cameră. Am beneficiat și de un balcon măricel de unde puteam vedea parcarea și implicit, mașina. În stânga se vedea pădurea, în față la 30 de metri era un gater dar după ora 20 nu se mai lucra acolo, iar în dreapta la 50 de metri era șoseaua, dar nu ne-a deranjat zgomotul puținelor mașini care treceau. Dimineața începuseră să se audă camioanele încărcate cu lemn, dar nu la un nivel deranjant.
Cât despre interiorul camerelor, aveam și un minibar pe care l-am băgat în priză când am ajuns acolo și imediat a răcit ce băgasem în el. Pe jos era mochetă foarte curată și moale și mobilierul era modern, curat și încăpător dar nu l-am folosit.
Seara am mâncat la restaurantul de la parter care este deschis non-stop, deci puteți mânca omletă și la ora 3 dimineața :).
Când am deschis meniul am rămas șocați de prețuri. Ciorbe la 4-5 lei, bere Peroni la 4 lei etc. Prețurile erau incredibil de mici, ne-am și gândit: ăștia din ce fac profit?
Am comandat câte doi păstrăvi prăjiți și mămăligă cu mujdei pentru fiecare și o sticlă de vin demisec, Crăița Transilvaniei, ce a costat 28 de lei. Au fost cei mai buni păstrăvi pe care i-am mâncat vreodată. Eu nu sunt un mare amator de pești, decât cei la care nu mă chinui să scot oasele. Așa erau acești păstrăvi. Erau foarte bine pătrunși și rupeam pur și simplu bucăți mari de carne care se desprindeau ușor de pe oase. Vinul a fost de asemenea foarte gustos și cel mai mult mă oftică faptul că nu mai găsesc pe nicăieri.
Dimineața am plecat devreme după ce am luat micul dejun în cameră.
Angajații erau puțin ocupați cu pregătirea nunții dar nu ne-au neglijat niciodată, ba dimpotrivă, au reacționat prompt la fiecare întrebare a noastră.
Per ansamblu, consider că Motelul Ela & Cătă din Bistra este ideal pentru cei care sunt în trecere prin Apuseni pe drumul dintre Turda și Câmpeni dar și pentru cei care vor să stea mai mult în acea zonă și să descopere frumusețile acestor munți.
Șoseaua dintre Turda și Câmpeni nu este într-o condiție tocmai bună, dar nici nu vă veți sparge baia de ulei în cratere, căci tot drumul este peticit. Valea Arieșului este însă o zonă foarte frumoasă după cum am descoperit chiar eu și după cum mi-a povestit și un angajat de la Motelul Ela & Cătă care mi-a mărturisit că mulți ocolesc zona din cauza drumului.
Nu notez la Distracție și Relaxare pentru că n-am văzut nicio piscină sau un loc de distracție în zonă, poate doar dacă nimeriți aici când este vreo nuntă.
Rog un admin să deschidă o nouă secțiune pe site, Valea Arieșului, unde să poziționeze și acest motel, împreună cu pensiunea Casa Apuseană și cu ce s-ar mai potrivi.
Trimis de Robert Lazar in 01.08.12 17:49:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPENI [AB].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Robert Lazar); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.37527800 N, 23.11305600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 O minivacanta perfecta — scris în 17.08.20 de ux116949 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ