GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am sunat la Moldova la hotel şi am făcut rezervarea prin telefon pentru cameră, neapărat cu vedere spre palat.
Sigur, nicio problemă, costă numa umpicuţ mai mult - ok, zic şi eu.
Ajungem a doua zi, dăm numele, da, avem camera, cum plătiţi, banu' jos acu'.
Ridic circumspect din sprânceană, trec o mână peste barba-mi şi-mi zic că asta o fi, bărbos aşa nu prea prezint încredere, mă ştiţi însă încăpăţânat aşa că ridic geanta, iau cheia şi plec spre lift, aruncând peste umăr: " plătim când plecăm! "
Din păcate, aveam să constat această atitudine ostilă pe parcursul întregii noastre şederi la hotel.
Nu ştiu cine-l deţine, nu ştiu cine-i angajează pe cei din personal dar, dacă nu ar avea acea locaţie, ar muri de foame.
Piscina şi centrul acela de fitness nu sunt în proprietatea hotelului, au o înţelegere cumva ca oaspeţii hotelului să beneficieze de serviciile centrului, dar tre să vii cu şlachii tăi, prosop, etc, evident, pierduta în spaţiu de la recepţie nu a zis nimic, cei de la bazin ne-au tratat ca pe ultimii infractori, unul a venit şi a scos-o pe doamna asistentă din saună ca să-i dea el şlapi, norocul lui că eram în dimineaţa plecării şi nu beusem nik!
Faza cu hârtia igienică a fost cât se poate de reală, femeia de serviciu chiar ne-a spus că dacă plecăm, nu vede de ce mai folosim încă un sul de hârtie, ne-a dat unul până la urmă drept e.
Mai mult, de două ori ne-a oprit pe coridorul etajului opt unde am avut camera să ne spună să nu cumva să uităm să o chemăm la părăsirea efectivă a camerei, să numere prin frigider exact câte beri sau Alexandrion am beut, că să nu dăm ţapă adică.
A culminat cu bătaia de joc de la printer când, dorind să reprintez boarding cardul pentru avion, după lupte îndelungi, finalmente [...] din spatele tejghelei aflate la 8 metri de unde-mi spărgeam eu ţeasta, zice nonşalant "aaa, dar printerul e defect",
asta după ce tot el îmi spusese "desigur, puteţi folosi printerul free of charge".
Never ever again!
-
Uhhh, gata, m-am rocorit! :)) )) )
Trimis de icata24 in 09.03.18 00:07:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (icata24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.15929120 N, 27.58774030 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@icata24: Am retinut, Moldova - hotelu' - niet! Da' vaz' ca nici mancarea nu a fost grozava. Ce (nu) a avut?
Bafta pe viitor!
@icata24:
Păi chiar așa? Dacă tot plecai la ce-ți mai trebuia h. h. ?????! E drept că ziarele azi se citesc pe telefon așa că-ți înțeleg nemulțumirea dar poate tanti zisă cameristă, sau de ce nu patronul, nu știu asta!
@Flaviu: Moldova hotel si restaurant au fost un simbol al orasului.
La restaurant se intra cu rezervare sau cu pile.
Acum e in paragina, incgis de tot practic, oaspetii hotelului mananca in fosta braserie, unde am servit doar micul dejun, cu carnati rancezi si o telemea ultrasarata.
Pacat de manageriat defectuos.
Ce-a fost, si ce-a ajuns... Braseria parca era la etajul 1, sau la mezanin. Din receptie, se urcau niste scari, la stanga.
La restaurant, am fost ultima data demult, cand inca mai exista Compact B.
La piscina, am fost chiar la inaugurare, prin 1988, parca, si desi eram clienta hotelului, am platit. Mereu am platit, la piscina aia. Sef era unul Savel, pe care la un moment dat l-am revazut la o intalnire Bahai. Venise cu masina, sa-si ia prietena. O fi tot a lui, piscina aia. Oricum, si pe-atunci erau niste figuranti, si in ultima vreme, venea "protipendada" din oras, d'alde Corduneanu, de nu te mai simteai nici in siguranta.
Imi pare rau ca a decazut in asa hal Complexul Moldova.
@icata24: Imi pare rau sa ma amuz pe seama ta, dar am facut-o. Avand in vedere ca am apucat sa te cunosc, parca iti vedeam fata in diferitele interactiuni cu personaul hotelului si stupoarea ta din ce in ce mai mare.
Si sa stii ca si cand am plecat noi de la Alba Iulia (cred ca printre primii) doamna de a receptie dupa ce ne-a intrebat daca am consumat ceva din bar a vrut sa trimita camerista sa verifice si parca intuind ca imi crestea deja tensiunea, ne-a zis ca pute pleca fara sa asteptam verificarea camerei. Si pentru ca tot m-ai distrat, un mare vot cu SB din partea mea cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Hotel Moldova - o experiență altfel — scris în 23.04.24 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - nu recomandă
- Sep.2023 Hotel Moldova Iasi, vi-l recomand din toată inima. — scris în 26.01.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Hotel Moldova – în buricul târgului — scris în 01.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Din nou la Hotel Moldova - Iasi — scris în 21.11.22 de CATAAS din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Hotel Moldova – cazare buna, aproape de Palas Mall — scris în 19.02.22 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Hotel Moldova – un vechi reper ieșean — scris în 12.07.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Hotel Moldova si vecinii sai Palas Mall si Palatul Culturii: tripleta de aur a municipiului Iasi — scris în 31.05.20 de ultrasro din BUCURESTI - RECOMANDĂ