GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Iată că a venit vara şi odată cu ea momentul să ne gândim cu mai mult pragmatism la concediu şi la vacanţă. Vară fiind, este firesc ca proiectele pentru petrecerea acestui scurt (sau pentru unii mai lung) timp de odihnă să se lege înainte de toate de mare … Aşa încât, până la acţiunea propiu-zisă, m-am gândit că o incursiune virtuală undeva, pe litoralul românesc, ne-ar reaminti tuturor de frumoasele zile petrecute cândva acolo, iar celor care au evitat în ultimii ani să-şi planifice măcar un sejur de câteva zile pe ţărmul românesc al Mării Negre, preferând zone mai exotice sau mai atractive din punct de vedere pecuniar, să le fie prilej de plăcute (sau neplăcute? ) aduceri aminte şi imbold de a redescoperi litoralul românesc şi de a afla printr-o experienţă nouă dacă între timp s-a mai schimbat ceva.
In ce mă priveşte, începând încă din 1973, n-am ratat niciun an pentru a fi oaspetele vreuneia dintre statiunile românesţi de la Marea Neagră şi slavă Domnului, le-am cunoscut pe toate, cu bune şi cu rele! Am ales însă pentru acest review ultima întâlnire cu litoralul românesc, aceea de anul trecut, 2009, pentru că-mi este foarte proaspătă în minte şi nici nu risc prea mult să afişez niste impresii depăşite de evenimente.
Călătoria despre care vorbesc a durat 7 zile (de luni 8 iunie, până luni 15 iunie, săptămâna ce a urmat) şi a fost pe jumătate în interes de serviciu (eram delegată la o conferinţă naţională, alături de alţi colegi) şi jumătate un sejur de 4 zile la dispoziţia mea exclusivă.
Locaţia pentru cazare nu a fost una aleasă de mine, ci ne-a fost pusă la dispoziţie de organizatorii conferinţei cu pricina. Este vorba de Hotelul “Meteor” din Jupiter, un hotel clasificat la 3 stele şi amplasat în centrul staţiunii Jupiter, între hotelurile Cometa şi Capitol, chiar alături de plajă. Construit înainte de anul Revoluţiei şi renovat ultima dată în 2007, hotelul Meteor pune la dispoziţia turiştilor 223 camere, dintre care 214 sunt duble (cu două paturi în cameră) şi 9 sunt garsoniere cu paturi duble. O parte dintre camere (cam 20%) dispune de sistem de climatizare (aer condiţionat), dar care se află in stare de funcţionare gratuită numai în garsoniere, pentru celelate camere cu astfel de dotări funcţionarea fiind condiţionată de achitarea prealabilă a unei taxe. Eu am locuit single într-o garsonieră, n-am plătit nimic în plus, dar nici nu am folosit climatizarea, căci perioada sejurului a coincis într-un mod fericit cu o vreme perfectă: soare toate cele 7 zile, o temperatură optimă pentru a te simţi cum e mai bine, atât în cameră, cât şi pe plajă şi chiar în apă. Camerele cu ieşire pe balcon, deşi relativ mici, sunt dotate standard, inclus fiind televizorul şi minifrigiderul, iar mobilierul, deşi a fost înnoit în 2007, arată în multe cazuri cam învechit şi uzat: şezlongurile de pe balcoane, greu încercate de capriciile vremii nu erau nici măcar vopsite, tapiţeria şi mocheta erau pătate, uneori arse de ţigări, perdelele sau draperiile atârnau dizgraţios pe porţiunile cu inele de prindere lipsă, , semn că mulţi ţinuseră să lase “amprenta” trecerii lor pe acolo. La fel, lenjeria şi prosoapele, albe, immaculate şi moi cu doi ani înainte, acum, deşi spălate, călcate şi plăcut mirositoare aveau o culoare uşor cenuşie şi o asprime la pipăit, dată fireşte de nenumăratele tratamente de spălare şi înnălbire. Oricum, toate erau curate, cum de altfel era întreaga cameră, iar curăţenia era reînnoită în fiecare zi, prin grija câtorva inimoase cameriste. Spun “inimoase”, pentru că cel puţin două dintre ele au dovedit că aveau răbdarea şi politeţea să raspundă oricăror solicitări pe probleme de igienă, chiar şi în afara programului de curăţenie: într-o seară, una dintre colege a avut ghinionul să scape jos şi să spargă o sticluţă cu un preţios parfum de firmă pe care abia îl cumărase pentru modesta sumă de 380 lei; mirosul era atât de intens încât ţi se făcea rău de la stomac. A fost apelată o cameristă, care nu s-a supărat că a fost deranjată în afara programului de lucru, s-a apucat de treabă, prelungind aria de curăţenie pe întreg holul, astfel încât, în scurt timp, tot etajul s-a putut bucura de acea mireasma preţioasă … Scenariul s-a repetat în altă seară, la un alt etaj, “protagonistul” fiind de data asta un chefliu care se întrecuse cu paharul, dar despre această întâmplare nu vă voi povesti.
Revenind la Hotelul “Meteor”, mai trebuie adăugat ca acesta dispune de un restaurant foarte mare, care poate asigura masa simultană a cca. 800 persoane – în regim “bonuri valorice”, un bar de zi cu grădină interioară şi o terasă de 250 locuri, o braserie cu terasă orientată spre plajă, un magazin cu suveniruri şi casă de schimb valutar, precum şi o sală de conferinţe de 200 locuri, dotată cu aparatura necesară şi având acces la Internet. Zona verde din jurul hotelului este foarte bine întreţinută şi frumos decorată, iar parcarea arondată hotelului este păzită, staţionarea acolo fiind permisă contracost, ce credeaţi? !
Dacă din punct de vedere ambiental şi al curăţeniei hotelul stă bine, în opinia mea, nu acelaşi lucru se poate spune despre calitatea serviciilor restaurantului. Îmi permit această apreciere, nu pentru că personalul n-ar fi fost amabil sau pentru că mâncarea n-ar fi fost bună, ci facând următoarele constatări, pe seama cărora nu poţi da o “notă bună”:
-Personalul de servire, foarte tânăr şi fără experienţă profesională (am aflat că majoritatea erau elevi ai unor licee cu profil economic), nu putea face faţă în timp util puhoiului de comenzi ce-i asaltau dintr-o dată (erau prezenţi cam 300 de participanţi la conferinţă şi tot cam atâţia turişti de ocazie), astfel încât timpul afectat mesei se prelungea după îndelungate aşteptări la mai mult de o oră jumătate-două ore.
-Meniul, deşi bogat şi diversificat pe hârtie, cuprindea în fapt doar 4-5 opţiuni de comandă pentru fiecare fel (I, II şi desert), iar dacă întârziai mai mult de o oră peste ora deschiderii, descopereai că multe din mâncărurile aflate pe listă se epuzaseră deja.
-Preţurile erau exagerate pentru toată gama de băuturi, fie ele alcoolice, răcoritoare sau apă chioară si pentru toate preparatele culinare oferite în meniu. Un mic exemplu de care mi-aduc aminte: la micul dejun, o roşie mică cu un diametru de 3 cm. costa cam 3 lei!! Un Prigat de 250 ml – 5, 5 lei, o felie de pâine – 0, 5 lei, o apă minerală de 0, 5l - 3 lei!
-Comenzile se introduceau în calculator iar notele de plată se emiteau tot prin calculator. Depindea în multe cazuri de îndemânarea şi uneori de memoria chelnerilor în a manipula tastatura fără a incurca şi fără a amesteca între ele comenzile, situaţii cu care de altfel ne-am confruntat nu o dată. Astfel, s-a întâmplat ca fiind la aceeaşi masă cu persoane străine nouă, să ni se emită o singură notă de plată, cuprinzând consumaţia tuturor celor 6 meseni. În situaţia în care nota nu putea fi stornată în calculator, bineînţeles că am pierdut ceva timp până am făcut calculele de rigoare pe un şerveţel şi fiecare şi-a achitat partea de consumaţie.
Ei, dar până la urmă, dacă ar fi să trag o concluzie, pot afirma că una peste alta, sejurul la Hotelul Meteor din Jupiter a fost unul unul reuşit. Ne-am bucurat în toate zilele, după cum am mai spus, de un soare cum numai la mare poţi vedea şi care ne-a îngăduit să facem plajă din plin, dar şi baie în mare. Fiind început de sezon, plaja era foarte curată şi zilnic se proceda la curăţirea ei; , nu erau alge deloc, nici pietre sau cioburi prin apă; închirierea unui şezlong costa numai 5 lei pentru o jumătate de zi (dimineaţa) şi 10 lei pentru întreaga zi; aglomeraţia umană era una suportabilă, nu trebuia să stai la cozi interminabile şi fierbinţi pentru a-ţi cumăra o bere, o răcoritoare, ceva de ronţăit sau niscaiva ţigări de la vreo terasă sau chioşc de pe plajă; deşi nu toate magazinele se deschiseseră (sigura cale de a nu da banii pe nimicuri sau pe costisitoare amintiri de la mare), cele cu adevărat indispensabile turistului erau deschise şi aveau chiar program non-stop: acestea erau farmaciile, magazinele alimentare şi magazinele cu articole de plajă. Se deschiseseră şi unele terase şi restaurante dinafara hotelurilor, dar nu prea erau frecventate, doar câteva mese se ocupau spre seară sub o iluminaţie discretă sau aprinsă, după cum o prefera fiecare.
Profitând de apusul târziu al soarelui şi de atmosfera calmă a tot ceea ce mă înconjura, în toate după-amiezele am bătut cu pasul plaja luându-mi binefăcătoarea porţie de aerosoli marini sau făcând lungi incursiuni pe jos până la Neptun, Cap Aurora şi Venus pentru a le revedea şi a evalua proporţia schimbărilor pe parcursul ultimului an. Iar concluzia acestei evaluări a fost una promitătoare! Staţiunile noastre s-au “curăţit” tot mai mult în ultimii ani, au înflorit parcă şi s-au schimbat mult în bine. E drept că aşa cum orice căsătorie e nemaipomenită în primii ani, tot aşa la început de sezon lucrurile par a merge pe drumul cel bun şi în staţiunile turistice. Aşa că, rămâne de văzut dacă şi cât, în ce direcţie şi cum se va schimba faţa litoralului românesc, astfel încât să-şi recucerească renumele de altădată, să-şi recâştige turiştii orientaţi acum spre Turcia, Bulgaria sau Grecia şi să-şi rescrie viitorul ca unul cu totul promiţător.
Trimis de mariana.olaru in 03.06.10 20:19:25
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.85591000 N, 28.60621400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mariana, ai scris foarte frumos! Ma bucura, in special, finalul impresiilor tale, care este unul optimist. Cred ca ar trebui cu totii sa vedem si lucrurile bune care se petrec pe litoral, sa incetam sa aruncam cu pietre in el si sa gandim pozitiv, chiar daca mai sunt multe de facut si de invatat. Merita o sansa si litotarul romanesc, noi meritam o sansa!
Un vot de la noi pentru modul frumos în care ai scris, cu părţile bune şi mai puţin bune ale sejurului petrecut la acest hotel!
ancamariagadea
Mulţumesc Anca pentru frumoasele aprecieri. Si ai dreptate: mulţi dintre noi, românii, ne-am blazat atât de mult, încât în noianul nostru de noroi şi minciună, nu mai vedem că a răsărit şi câte o floare de colţ care merită preţuită. Eu cred că avem multe lucruri cu care ne putem mândri, nu depinde decât de noi să le promovăm!
cc_iordachescu
Mulţumesc CC! Şi ţie felicitări pentru promovarea cu osârdie (şi cu prioritate) a meleagurilor româneşti!
Eu sunt convins ca mai devreme sau mai tarziu litoralul romanesc va capata ceea ce merita. Dar numai atunci cand optica patronilor se va schimba, doar atunci cand vor intelege ca este musai sa faca totul pentru confortul turistilor, sa lase interesele personale si nu in ultimul rand dorinta de inavutire rapida care dauneaza rau imaginii.
Si nu in ultimul rand, noi turistii, sa intelegem ca pentru servicii de 3 stele nu putem cere confort pentru 5, sa ne amintim intotdeuna raportul pret/calitate care de foarte multe ori este uitat cand vine vorba de pretentii.
Felicitari pentru review @mariana. olaru!
Intradevar un review foarte frumos si optimist in privinta litoralului romanesc.
Pana la urma daca nici noi nu-i mai dam o sansa atunci cine?
Iar finalul ma face sa ma gandesc de doua ori inainte sa refuz orice contact cu marea noastra si sa vedem si lucrurile bune nu doar cele rele (de care din pacate nu cred ca ducem lipsa).
Felicitari mariana.olaru !
pepsi70ro
Pepsi, eşti generos ca de obicei! Şi tot ca de obicei, părerile tale vin să completeze în modul cel mai fericit propriile mele opinii. Îţi mulţumesc!
Intr-adevar, optimista ultima ta fraza, din pacate, daca viitorul va adeveri cele spuse de tine, noi nu vom mai fi sa ne convingem!!!
Andox
Îţi mulţumesc, Andox! Mă bucur dacă ţi-am stârnit (fie şi trecător) dorinţa de a te opri şi pe litoralul românesc. Cu toate păcatele lui, nu e de colea că el înseamnă totuşi "acasă", cu tot ceea ce înseamnă acest cuvânt.
Să auzim de impresii bune de la Marea noastră Neagră!
magdalena
Nu mă aşteptam ca tocmai din partea ta să vină această notă de pesimism ! Pentru că din toate review-urile tale transpare o bună atitudine de înţelegere şi îngăduinţă pentru tot ceea ce pare cenuşiu, sau negru şi care mâine-poimâine poate se vor şterge ca şi cum nu au fost. Şi apoi, nu e frumos să trăim cu speranţa? Şi dacă noi nu vom avea parte de această schimbare în bine , poate totuşi copiii nostri vor avea mai mult noroc , nu-i aşa?
Nu in ce priveste litoralul romanesc! Mereu am fost pesimista la acest capitol!
Destul de rar mai razbate un crampei de optimism, uite, de exemplu, restaurantul Insula descris de @pepsi...Ma cam mananca talpile...
Asa cum s-a mai spus, un review foarte frumos, cu foarte multe informatii utile. Felicitari pentru prezentare!
Cand cineva scrie atat de multe cuvinte frumoase despre litoralul nostru drag nu pot decat sa ma bucur. Si eu sunt de parere ca ceva se va schimba in bine. Pana atunci un vot si FELICITARI pentru acest review.
O descriere foarte buna, clara si completa a acestui Hotel - Felicitari !
biancuta
alinutzza140
presario
Vă mulţumesc mult şi poate ne întâlnim vreodată la mare spre a ne putea împărtăşi "pe viu" impresiile!
O vară de poveste vă doresc vouă şi tuturor celor ce mi-au trimis ecouri!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 De evitat — scris în 23.08.24 de ux135499 din BUCUREșTI
- Dec.2021 Cazare bună, masă dubla la preț — scris în 04.08.22 de ux126447 din BACăU - RECOMANDĂ
- Dec.2021 O vacanta frumoasa si tihnita — scris în 15.07.22 de ux125947 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Sejur reusit, raport calitate-pret bun — scris în 27.08.20 de dnprd din SLATINA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Horror — scris în 11.09.19 de Stefania Emilia din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2019 Nu recomand!!! — scris în 03.09.19 de florin100 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2019 Un hotel de 3 stele - o gluma proasta — scris în 02.08.19 de virtineanu din BALS - nu recomandă