ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Vila Matia Resort – Alba Iulia

TIPĂREȘTE

Zile libere de 1 Mai și după... Caut o cazare în mai multe zone ale țării care să întrunească în primul rând două condiții: să fie într-un oraș drăguț, cu opțiuni de a face incursiuni în natură pe o rază de 50 km. Alegerea este una inspirată: Alba Iulia, oraș în care Booking-ul îmi sugerează o vilă drăguță la câțiva pași de cetatea bastionară. Efectuez rezervarea, beneficiez și de anulare gratuită până în pragul sejurului, primesc răspuns rapid la întrebările adresate prin intermediul site-ului internațional de rezervări.

Vila Matia Resort este situată pe strada Octavian Goga nr. 10, pe partea estică a cetății, în apropierea zidurilor, chiar în dreptul Obeliscului lui Horea. Cartierul este unul liniștit, cu vile frumoase și multă vegetație. Ulterior rezervării am citit că Vila Matia a fost construită în anii '70 de către Statul român pentru a servi drept casă de protocol protipendadei comuniste. Clădirea masivă inspiră un stil arhitectural modern cu accente neoromânești, cu parter înalt, etaj și un fel de foișor cu arcade. Se spune că Nicolae Ceaușescu ar fi stat de două ori în această vilă (alba24.ro/foto-document-d ... iri-522387.html). După renovare s-au păstrat câteva elemente din vechea structură: camerele mari, ușile din lemn cu tocuri late, parchetul din lamele de lemn. Sunt disponibile circa opt locuri de parcare în fața unității de cazare, dar locuri suficiente sunt și de-a lungul străzii din fața vilelor, o alee care dublează de fapt strada Octavian Goga.

Interior vilă. La parter se află Recepția unde găsim două domnișoare drăguțe care lucrează în schimburi între orele 08.00-22.00. Încăperea conține desk-ul recepției, un spațiu de socializare cu canapele, tv lcd, o vitrină decorativă. Prețurile afișate la recepție sunt cu circa 20 lei mai scăzute decât cele de pe Booking. Completăm fișa de cazare și primim două cartele: una de acces în clădire și cameră (doar încăperile mai noi de la mansardă au acest sistem de acces), una pentru energie electrică. Sunt disponibile gratuit hărți ale cetății Alba Carolina.

La demisol se află sala pentru mic dejun, care probabil se poate transforma și în sală de ședințe pentru grupuri mai mici. Tot aici găsim un grup sanitar, dar și ieșirea spre terasa din spatele vilei. Scara interioară e parțial din marmură, cea spre mansardă de lemn, format melc (cred că mansarda a fost amenajată ulterior cu spații de cazare); sursele de iluminat sunt dotate cu senzori de mișcare.

Cameră. Am stat într-o cameră la mansardă, ferestrele-luminator ne oferă o imagine plăcută spre Obeliscul „Horea, Cloșca și Crișan” și bastionul „Sf. Capistrano”. Încăperile de la mansardă (duble, triple și chiar un apartament) au la vedere stâlpi și grinzi de lemn de susținere care potențează imaginea camerei. Mobilierul este din lemn, modern și minimalist; pe jos se află parchet și în unele camere câte un covoraș stil tradițional. La mansardă sunt aparate de aer condiționat, având în vedere temperaturile mai ridicate pe timpul verii. Noi am beneficiat de căldură în calorifere întrucât nopțile au fost răcoroase.

Între dotările camerei enumerăm: mici tablouri decorative realizate din flori uscate, o oglindă mare, dulap pentru haine (cu umerașe în interior), un birou cu scaun, minibar (apă, suc, bere, energizant – prețuri decente), o cană fierbător și două pahare. Patul a fost comfortabil, lenjeria albă, prosoape albe (mari, mici, de picioare), noptiere cu veioze individuale, câte o priză electrică în dreptul fiecărei noptiere. Se simte lipsa unui cuier în cameră, fapt ce l-am semnalat la plecare.

Baia a fost suficient de spațioasă în ciuda acoperișului mansardei; în alte camere baia este chiar mai mare ca dimensiune. Grupul sanitar este prevăzut cu un duș încăpător, zidit, etanș și fereastră de aerisire. Am găsit consumabilele uzuale: hârtie igienică, săpunele, pliculețe gel de duș, cască de păr. Un minus ar fi chiuveta de mici dimensiuni și lumina slabă (în unele camere).

Micul dejun. Unitatea de cazare oferă mic dejun doar la cerere (25 lei/persoană) în intervalul 08.30-10.00. Produsele sunt aduse prin catering, dar așezate stil bufet suedez; masa de dimineață conține produsele clasice: mezeluri de 3-4 feluri, brânză, cașcaval, legume, brânză topită, ouă fierte, gem, unt, cafea, lapte, ceai, fructe, dulciuri.

Concluzie. Vila Matia se evidențiază prin poziționarea excelentă, aspect exterior plăcut, vedere spre cetatea bastionară, curte interioară cu terasă, camere mari și curate, servicii ok, personal amabil. Mie mi-a plăcut această vilă și o voi reține și pentru o altă eventuală cazare în Alba Iulia – este părerea mea din acest moment.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 06.05.19 14:32:17
Validat / Publicat: 06.05.19 18:31:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.

VIZUALIZĂRI: 588 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Poarta I de acces în Cetatea Alba Carolina.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34850 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[06.05.19 18:30:56]
»

Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[07.05.19 08:19:35]
»

@webmasterX: Poziționarea este corectă.

Conform listei publicate pe site-ul Ministerului Turismului unitatea este de tip „vilă turistică”, clasificată la 3* stele. Mulțumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMatia Resort:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047911882400513 sec
    ecranul dvs: 1 x 1