GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, 2012, fiind un grup mai mare de prieteni cu familii şi care doream să găsim o locaţie de calitate în zona turistică a Greciei – Halkidiki, am început să căutăm din timp pe net. Am ales mai multe locaţii care întruneau condiţiile noastre – nu puţine – am corespondat cu proprietarii acestora, am negociat şi până la urmă ne-am decis pentru petrecerea concediului la Vila Maria Village din Vourvourou, undeva în nordul Sidoniei din Halkidiki. Ca să prindem locuri în locaţia dorită şi pentru a sta liniştiţi până la concediu, am terminat negocierile şi am rezervat încă de la începutul primăverii, mai multe camere cu chicinetă. Studiasem cam două luni ofertele de cazare pentru această destinaţie şi am vrut o cazare care să aibă descriere aici pe site. Şi uite că încă odată s-a dovedit a fi o alegere bună.
Astfel, într-o noapte chiar la sfârşitul lui iunie, ne-am înşirat la drum lung, arzând de nerăbdarea de a călca iar pe pământ grecesc şi de a avea încă un concediu reuşit. Eram mulţi, unii cu copii alţii fără, cu autoturismele burduşite cu de toate, poate prea multe, aşa cum pleacăm de obicei, luând în calcul tot felul de situaţii.
Mai aveam un stres, mascat bine de toată lumea – era prima dată când plecam cu rezervarea şi plata avansului făcute direct la proprietarul vilei şi ne gândeam la tot felul de scenarii. Dar eram încrezători că totul va fi bine.
Am traversat Bulgaria pe traseul binecunoscut al majorităţii românilor inclusiv al autocarelor, prin Sofia şi după câteva mici bâjbâieli, dar mult mai precis decât cu un an în urmă, am răzbit şi am intrat în Grecia cu mare avânt.
Ne place Bulgaria dar încă stă prost la indicatoarele rutiere! În ceea ce priveşte şoselele, an de an stă tot mai bine. La curăţenie, însă, stau clar mai bine decât noi. Bravo lor - bulgarilor!
În Grecia nu a fost mult de mers şi în vreo 2 ore şi jumătate am ajuns în Vourvourou, o localitate frumoasă şi micuţă, un sat turistic cu pensiuni multe, foarte multe dintre ele fiind clădiri noi şi frumoase. Are şi o parte mai veche unde clădirile nu mi s-au părut a fi pensiuni ci doar vile private, unele foarte bine întreţinute şi altele dimpotrivă, lăsate cam în paragină.
De la şoseaua principală care străbate Sidonia se face o stradă micuţă către stânga care şi coboară cam 2 m diferenţă de nivel. Această stradă străbate toată staţiunea Vourvourou aşa că nu e greu să te descurci şi să găseşti o anumită locaţie. După mai multe curbe şi intersecţii cu câteva străduţe secundare, la câţiva kilometri după ce ai intrat în staţiune, pe partea stângă, chiar la stradă, am găsit pensiunea Maria Village. Este situată chiar la intersacţia cu o alee care dă în mare şi pe această alee este a treia vilă şi ultima numărând de la mare către strada principală. Această pensiune aparţine ficei doamnei Maria – de unde şi numele locaţiei – celelalte două vile aparţinând unuia dintre fraţi. În faţă, în curte, cu deschidere la stradă se află şi o tavernă care este tot a lor. O înfloritoare afacere de familie şi lucrurile nu se opresc aici – peste drum de tavernă se află o pensiune de lux cu o curte foarte mare şi care aparţine unui văr al lor.
Vourvourou este una dintre cele mai frumoase staţiuni din această peninsulă, aflată într-un golf mare, cu plaje minunate cu nisip şi intrare lină în apă în unele locuri dar unde există şi zone cu stânci mari atât pe mal dar şi în apă, locuri minunate unde se poate practica cu succes snorklingul atât de iubit de noi. Cea mai frumoasă plajă din apropierea localităţii este Karidi Beach, loc unde am petrecut momente de adevărată încântare şi unde am fost cel mai des.
Plajele de aici nu sunt niciodată aglomerate, pot fi în anumite momente pline dar nu în sensul în care acest lucru are loc în România pe litoral. Acolo o plajă plină este o plajă ocupată aproape în totalitate dar cu spaţii mari între cearceafuri şi pături de plajă, spaţii de la câţiva metri până la câteva zeci de metri. Adică poţi respira liber şi poţi avea şi ceva intimitate fără să-ţi intre vecinul în suflet ca la noi.
Încă de la prima vedere am înţeles că pensiunea noastră este o locaţie foarte bine întreţinută şi de foarte bun gust. Este o clădire cu parter plus etaj, cu 14 camere, vopsită alb aşezată în mijlocul unei curţi suficient de mare cât să cuprindă un spaţiu verde cu gazon cu câteva mese şi scaune pentru servirea mesei în curte, cu grătar, cu loc de joacă pentru copii iar în partea dinspre stradă având o parcare destul de mare cu pietriş bătut, parte din locurile de parcare fiind acoperite. Curtea este despărţită de curtea vecină de un gard viu. Locul este umbrit parţial de câţiva arbori de mărime medie, indigeni dar şi de două umbrele mari, speciale pentru curte şi care se pot strânge, în funcţie de nevoi. Tot acolo pe spaţiul verde se află şi o masă de tenis foarte utilă mai ales seara pentru grupuri mai mari aşa cum am fost noi. Toată această curte, seara este foarte bine luminată atât de stâlpi de lumină înalţi cât şi de stâlpi pitici aflaţi de-a lungul gardului viu. Nu în ultimul rând vreau să amintesc de hamac, instalat între doi copaci imediat lângă gardul viu.
În curtea vilei, la stradă se află taverna, drăguţă şi bine întreţinută dar în care recunosc că nu am luat nicio masă şi nici nu pot spune nimic despre preţuri. Cred că a fost prea aproape de unde locuiam ca să mai luăm şi masa acolo şi am preferat taverne sau restaurante mai îndepărtate.
Parcarea, suficientă pentru toate maşinile turiştilor cazaţi aici, se află imediat la stradă în curtea pensiunii. Este de fapt un spaţiu nivelat, cu pietriş. În parcare se poate intra pe două alei care trec prin dreapta şi stânga tavernei şi merg până în mare. Nu are porţi şi nici nu cred că este nevoie.
Camerele pensiunii sunt mari, spaţioase, destul de aerisite cu terasă mare cam cât o cameră medie - pentru cele aflate la parter (parterul e mai degrabă un fel de demisol) iar cele de la etaj au un balcon suficient de mare pentru o măsuţă cu 3 scaune. Camerele de la parter au patru locuri având un pat dublu şi două paturi simple suprapuse iar camerele de la etaj au 3 locuri – un pat dublu şi un pat simplu. Noi am avut o cameră la parter dar am văzut cum arată şi camerele de la etaj. Sunt vopsite în alb, plăcute şi din ce am văzut – albul e culoarea dominantă la această pensiune. Podeaua este pavată cu gresie care înlesneşte mult întreţinerea camerei. Fiecare cameră are baia ei. Baia are duş (dar fără cabină sau măcar perdea de baie), este micuţă dar foarte curată. De aici nu lipseau nici prosoapele aferente care se schimbau cam la 4 zile şi doar dacă cereai acest lucru. Trebuie să menţionez că apa caldă era asigurată în permanenţă.
Dotarea camerei după părerea mea este OK. Găseşti tot ce ai nevoie pentru nivelul unei astfel de locaţii, televizor, oglindă măricică, dulap de haine, măsuţă cu sertar, scaune – mobilierul fiind de lemn. Chicineta este foarte bine utilată având plită electrică cu două ochiuri pentru gătit, hotă, ghiuvetă, un frigider micuţ, dulap cu tacâmuri şi tot felul de vase de bucătărie. Peretele din dreptul chicinetei este acoperit cu faianţă şi are instalată o priză electrică.
Pe terasă sau balcon se află uscătorul de rufe, o masă şi câteva scaune de plastic (la noi erau 4). Camerele de la etaj aveau pe balcon şi o umbrelă mare care să te ferească de soarele puternic.
Aerul conditionat, foarte util în această zonă turistică, este inclus in preţ.
Noi am avut cameră cu 4 locuri, la parter, cu vedere spre curtea cu gazon. A fost o alegere foarte bună pentru mine şi familia mea. Aveam mai tot timpul umbră şi puteam sta la orice oră liniştiţi pe terasă. În aceste condiţii aerul condiţionat nu l-am folosit prea des. Şi fiindcă eram mai multe familii prietene, care doream să petrecem timpul împreună, am rezervat camere vecine.
Curăţenie în curte se făcea zilnic. Cam la 4 zile se schimbau aşternuturile şi prosoapele în camere dar numai dacă cereai în mod expres acest lucru, altfel nu intrau în camera ta. Nu aveau pe cineva special angajat pentru acest lucru şi toată treaba în gospodărie o făceau ei, proprietarii – fata şi mama ei, doamna Maria. Când era mai mult de lucru le ajuta şi fata cea mică a doamnei Maria, cea care vorbea bine limba engleză şi care ţine corespondenţa cu clienţii pe net. Să ştiţi că munceau cu simţ de răspundere. Când aranjau o cameră pentru oaspeţii noi, o făceau lună.
Grătarul din curte ne-a plăcut... era din acela zidit, sănătos şi foarte folositor. A fost de altfel şi foarte solicitat. Aproape în fiecare seară... Am organizat multe mese îmbelşugate seara, acolo la mesele de lemn masiv de lângă grătar. Era un bun prilej să ne adunăm toţi, să schimbăm impresii despre ce am văzut şi ce am făcut peste zi şi să ne simţim bine în jurul unui vin bun sau a unor beri autohtone Mithos. Nu am pus muzică pentru că nu este stilul nostru şi nici nu suntem gălăgioşi. Nici nu se potrivea cu momentele trăite în mijlocul unei naturi destul de vii şi de sălbatice aşa cum este cea din Sidonia. Ne-am desfăşurat în limita bunului simţ şi totul a decurs normal. Oricum ne-am simţit foarte bine. Carnea am luat-o de la magazinele de specialitate din ţară. Ni s-a părut mai rentabil aşa. În Grecia este ceva mai scumpă.
Pe proprietari i-am văzut în fiecare zi. Locuiau în aceeaşi vilă cu noi. Doamna Maria era chiar vecină cu noi. În fiecare dimineaţă o salutam pe limba ei şi ne răspundea cu mare plăcere. Ne zâmbea tot timpul. Cred că are aproape 60 de ani. Fata ei locuia cu familia într-o cameră de la etaj. Era şi ea foarte amabilă. Cealaltă fată nu locuia acolo dar a venit de câteva ori. Sunt convins că au şi o casă a lor pe undeva prin Grecia unde locuiesc de fapt, dar vara stau aici ca să aibă grijă de afacere.
Grădina nu o udau niciodată. Se uda singură noaptea. Aveau un sistem ingenios, autonom, cu program şi undeva pe la orele 00.30 – 01.00 ieşeau brusc nişte aspersoare din pământ şi udau grădina cam 30 de minute. De altfel pensiunea era destul de autonomă din punct de vedere al utilităţilor. Aveau fosă septică iar apa o trăgeau din pământ cu hidroforul. Doar curentul îl luau de la reţeaua din zonă. Pentru apă caldă aveau boilere în fiecare baie. Când te cazai, ţi se arăta un buton în panoul electric al camerei de unde dădeai drumul la boiler, în funcţie de nevoie. Dacă doreai puteai deschide boilerul pe toată perioada şederii dar personal nu cred că este cea mai bună soluţie.
Vourvourou este o staţiune destul de întinsă în peninsula Sidonia, oferind destule facilităţi şi oportunităţi pentru petrecerea timpului în mod plăcut. Are chiar şi o zonă mare în golf unde sunt ancorate ambarcaţiunile mici – multe ambarcaţiuni - atât proprietate privată a localnicilor sau a unor turişti mai înstăriţi, în principal greci dar şi bărci cu motor pentru închiriat sau caiace pentru acelaşi scop.
Staţiunea sau mai degrabă satul Vourvourou nu pot spune că are un centru turistic pentru că aşa cum am spus se întinde în principal de-a lungul unei străzi, dar găseşti aici şi magazinele cu suveniruri şi tot felul de articole de sezon, taverne, fast food-uri, baruri şi restaurante. Sunt şi câteva marketuri mai mari foarte utile pentru procurarea alimentelor şi nu numai. Unul este chiar peste drum de Maria Village şi ne-a fost de mare ajutor. De acolo am luat hărţi ale zonei, pâine, lactate, bere, legume, fructe şi chiar şi produse de măcelărie atunci când rezerva noastră s-a epuizat. Recunosc faptul că acest magazin este mai mic şi ceva mai scump decât Lidl sau Masoutis, magazine pe care le găseşti la 14 km distanţă în Nikiti, dar nu e atât de scump încât să te sperie. A fost foarte util pentru noi.
Pe timpul întregului sejur, am mâncat la câteva taverne. Una dintre ele a fost Pizza Top care aşa cum au mai scris şi alţi turişti face o pizza excelentă şi foarte mare la un preţ de bun simţ. Nouă ne-a plăcut acolo foarte mult, am luat mai multe feluri de pizza şi toate s-au dovedit a fi reuşite şi gustoase. Partea mai puţin plăcută era reprezentată de ţânţari care te deranjau serios cât stăteai seara la această terasă.
Aproape de pensiunea noastră era şi restaurantul sau taverna Paris unde mâncarea este foarte bună dar servirea lasă foarte mult de dorit. Şi spre ruşinea lor te încarcă substanţial şi la nota de plată cu foarte mult tupeu. Nu vă recomand să mergeţi la această tavernă dar voi intra în amănunte în alt topic.
Sunt destule locuri unde poţi mânca sau bea ceva în staţiune iar unele din aceste locaţii sunt chiar exotice. Spre exemplu, undeva către capătul staţiunii este un Pool Bar interesant, numit MANGO, unde preţurile la băuturi sunt cam piperate şi unde nu prea erau clienţi... să fie oare criza de vină? Localnicii aşa credeau! Anul acesta nu prea au venit nemţii, clienţii lor tradiţionali...
Oricum, cât am stat în Grecia am colindat mult, am văzut şi aflat foarte multe chestii interesante şi am trăit momente minunate alături de prieteni şi familie.
În concluzie, la pensiunea Maria Village cazarea a fost foarte bună, iar în Vourvourou şi Sidonia plajele sunt încântătoare şi peisajul – de vis, ingrediente perfecte pentru o vacanţă de neuitat! Chiar merită să petreceţi un sejur la Maria Village. Sidonia este întradevăr verde şi sălbatică aşa că merită sigur!!!
Trimis de bose in 27.07.12 16:30:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bose); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.18835739 N, 23.80272210 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
felicitari pt vacanta/review si pentru faptul ca ai reusit sa fotografiezi o cicada europeana (P14, P15), si nu-i usor, pt ca sunt insecte f timide, dar cu "gura mare" , care se opresc din "cantat" imediat ce simt cea mai mica miscare.
Felicitări pentru review.
Aoleu, stai așa că și eu tot în Halkidiki trebuie să ajung. Dacă am și eu la hotel vreo zburătoare de-aia ce fac?
Dacă-i cânt la chitară ,,Mărie și Mărioară, lasă-mă să dorm deseară! ,,m-o lăsa în pace?
Sau trebuie să-i dau de băut până-n zori de dimineață și să-i cânt la ureche melodia aia grecească a lui Demis Roussos ,,Triki, triki, triki, cin' m-o pus să vin în Halkidiki ,,?
Am reuşit să văd mai multe cicade. Le-am urmărit cu mare atenţie. Eram curios să văd cine face gălăgia aia - recunosc plăcută! Am reuşit să le văd abia spre sfârşitul sejurului. Am fotografiat mai multe. Toate în zona plajei. Dar ele erau peste tot! Oricum sunt nişte fiinţe sublime!
@bog68: poti sa-i canti, dar te va lasa sa dormi oricum, pt ca noaptea "dorm" si ele. Canta numai ziua, probabil obosesc si cum se lasa inserarea tac
@bose: eu nu am reusit sa le vad. Se camuflau asa de bine, dar nici eu nu aveam rabdare sa stau nemiscata langa pom ca sa reinceapa sa cante. Am incercat dar nu mi-a iesit
@bose: Felicitari pentru vacanta si multumesc ca mi-ati raspuns la una din intrebarile care ma framantau atat in Grecia cat si in Croatia. Nu stiam ce/cine produce acel sunet. Vacante frumoase in continuare!
Cu plăcere! Arată ca o muscă mai mare şi este foarte bine camuflată de culoarea comună cu coaja copacilor din zona mediteraneană. Sunetele le scoate cumva din abdomen pentru că atunci când cântă îşi mişcă abdomenul. Dacă te vede că te apropii zboară foarte repede şi într-o fracţiune de secundă dispare şi dacă nu şti despre ce este vorba nici nu te prinzi ce a fost.
În primii ani când am fost în Grecia mă uitam după păsări crezând că o anumită specie este responsabilă cu fondul sonor zonal. Foarte târziu am aflat că este vorba de o insectă.
Oricum pentru mine a fost foarte interesantă descoperirea!!!
@bose: Plaja este cu pietre sau nu?
Cat costa nu mic dejun, pranz si cina?
Karidi este o plajă cu nisip.
Dacă ma întrebi despre preţurile de la terase - nu ştiu cât este o masă de dimineaţă sau de prânz. Noi ne-am autogospodărit având chicinetă.
Camerele sunt dotate cu plase impotriva tantarilor? Din pozele de pe site nu se poate observa.
Gratarul pare destul de aproape de casa - nu vine fum in camere cind este folosit?
Grătarul nu e chiar atât de aproape încât să ajungă fumul în camere. Toţi ai noştri au avut camerele în dreptul grătarului atât la parter cât şi la etaj şi nu s-a plâns nimeni, niciodată.
Ţânţari erau dar nu în număr îngrijorător aşa că noi nu ne-am pus problema nevoii de plase de ţânţari. Uite că nici nu am observat dacă avea.
Foloseam noaptea când ne duceam la culcare un aparat cu pastile împotriva ţânţarilor fiind ştiut că şi un singur ţânţar, dacă e într-o cameră, îţi poate afecta serios somnul.
Erau puţini... nu-ţi face griji.
@bose: Multumesc pentru relatii. Tocmai sunt in schimb de mail-uri cu proprietara pentru rezervare.
Spune-mi te rog cat de departe este Maria Village de Karidi Beach?
La Karidi Beach se ajunge foarte uşor, pe jos de la pensiune. Faci cam 15 minute dacă mergi normal. Se merge pe drumul principal din staţiune şi la bifurcaţie (prima la stânga) se face la stânga (e mai degrabă o intersecţie în T). De la intersecţie mai faci 5-7 minute.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 O locatie linistita — scris în 08.09.17 de DL_HOLIDAYS din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Maria Village - Vourvourou — scris în 29.09.15 de Rețea din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Liniste, mare, soare, ... vacanta perfecta — scris în 07.08.14 de cristiml din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Excursie Halkidiki / Vourvourou — scris în 27.07.11 de andreih din TIMISOARA - RECOMANDĂ