Mănăstirea Hagigadar

TIPĂREȘTE

Dacă ai ajuns în municipiul Suceava, ai ceva timp la dispoziţie şi puţină credinţă, merită să îţi înscrii în program şi o vizită la Mânăstirea Hagigadar. Este situată la doar 3 km de oraş, în drum spre Fălticeni, şi doar un panou discret indică locul unde trebuie să faci la dreapta, pe un drum îngust şi sinuos, pentru a ajunge la ea.

La un moment dat drumul urcă pe dealul unde este situată mânăstirea şi, pentru că se îngustează la o singură bandă, doar cu puţin noroc nu te întâlneşti într-o curbă fără vizibilitate cu o maşină care coboară.

Cel mai bine ar fi să laşi maşina la baza dealului, acolo unde este o parcare neamenajată şi să urci pe jos aproximativ din dreptul parcării, pentru că sus este una din cele 6 porţi de acces în mânăstire iar o întâlnire între două maşini pe acea porţiune de drum ar fi foarte greu de rezolvat, oricâtă bunăvoinţă ar avea şoferii „îmbunătăţiţi” duhovniceşte.

În traducere numele mânăstirii ar însemna „Biserica Dorinţelor” pentru că, potrivit uneia din legendele ei, un negustor de vite armean – Bogdan Donovachian – a înnoptat pe acest deal, unde era o bisericuţă în care el s-a rugat să aibă noroc în acea călătorie. Noaptea i s-ar fi arătat în vis Maica Domnului care l-ar fi asigurat că ruga i-a fost ascultată şi i-a cerut în schimb să construiască în acel loc o mânăstire de piatră. Împlinindu-i-se ruga mai mult decât s-ar fi aşteptat, negustorul armean a clădit mânăstirea în post şi rugăciune, ajutat de cei doi fraţi ai săi.

Aceasta s-ar fi întâmplat prin anul 1512, în timpul domniei lui Bogdan Chiorul, fiul lui Ştefan cel Mare şi astfel a apărut tradiţia că la această mânăstire rugăciunile sunt primite doar dacă sunt însoţite şi de jertfă, respectiv dacă urci la ea în genunchi, pe versantul de la răsărit al dealului şi dacă înconjuri biserica de 3 ori, mergând tot în genunchi.

Când am vizitat-o noi (în iunie 2018) am întâlnit un mic grup de pelerini iar o credincioasă nu numai că înconjura biserica în genunchi, dar şi plângea în hohote cu lacrimi de căinţă, făcându-ne să ne ruşinăm de convenţionalitatea smereniei noastre.

Construcţiile ansamblului monahal nu impresionează din punct de vedere arhitectural: zidul care delimitează incinta este mult mai scund şi mai îngust decât cel de la Zamca iar biserica are un plan simplu, cu o singură navă, fără abside, specific bisericilor armene, pridvorul de la intrare fiind o adăugare târzie. Biserica are o singură turlă octogonală iar în interior este aceeaşi simplitate, excepţie făcând împrejurarea că sunt trei altare fără catapeteasmă, conform ritului armenesc. La intrarea principală în mânăstire este clopotniţa, o construcţie la fel de simplă.

Din câte am aflat, în mânăstire slujeşte doar joia şi vinerea preotul Azad Mandalian, care i-a succedat bunicului său Knel Mandalian, despre ambii spunându-se că au fost martorii numărului mare de pelerini care au îndeplinit canonul înconjurării bisericii în genunchi şi al revenirii multora dintre ei în scopul de a mulţumi pentru sănătatea redată, pentru succesul avut în afaceri, pentru îmbunătăţirea relaţiilor în familie etc. Deşi noi am ajuns într-o după-amiază de duminică am avut norocul să găsim biserica deschisă, fără a-l întâlni însă pe părintele Mandalian ori pe îngrijitorul mânăstirii. Trebuie spus că Mânăstirea Hagigadar a fost în trecut o mânăstire de maici (care nu depuneau însă jurământ, ci proveneau din femei necăsătorite sau rămase văduve şi care hotărau să trăiască în rugăciune şi în simplitate), însă obştea s-a risipit de mult, probabil odată cu diminuarea comunităţii armeneşti din România.

În biserică sunt icoane de sfinţi armeni precum şi cea a Maicii Domnului, care a ars până la mâini în incendiul din anul 1993, cauzat de un trăsnet şi despre care se spune că poate schimba în bine expresia de pe faţa oamenilor. Potrivit altei legende a locului dacă pui un bănuţ pe icoană iar acesta stă ca lipit, rugăciunea ţi se va îndeplini, iar dacă alunecă, trebuie să mai stărui în post şi rugăciune. Aşa se face că pe icoană sunt câţiva bănuţi iar la baza ei sunt zeci; la fel de mulţi sunt şi pe mormintele din curte şi lângă stâlpii porţii de la răsărit, încleiaţi în ceara fumurie a lumânărilor aprinse de masa de pelerini, din care armenii reprezintă o minoritate neglijabilă.

Concluzia noastră este că Mânăstirea Hagigadar merită vizitată şi ca turist şi nu doar ca pelerin, dar dacă vii în pelerinaj trebuie să ştii că aici dorinţele ţi se îndeplinesc dacă şi tu crezi asta, rugăciunea, postul şi mersul în genunchi putându-ţi întări credinţa.

---

VIZUALIZĂRI: 1820 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI