ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.10.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 12 MIN

Hotel de exceptie

TIPĂREȘTE

Pentru ca exista doar doua comentarii despre un hotel la care am avut PLACEREA sa fim cazati anul acesta, va voi prezenta hotelul Luna Blanca Resort & SPA 5 stele din Side – Antalya – Turcia, aflat la 65 km de aeroprtul din Antalya si la 7 km de orasul Side.

Cu o locatie buna, comfort deosebit, masa foarte buna, acest hotel este o alegere perfecta in privinta raportului calitate – pret. Deschis in 2014, beneficiaza de piscina exterioara mare, pe doua laturi ale hotelului, piscina pentru copii, piscina interioara cu apa incalzita, piscina interioara dotata cu jacuzzi (asta-i mica, are vreo 6 mp), plaja privata cu sezlonguri si umbrele gtatuite, hamam, sauna, centru de SPA si wellness si cateva restaurante a-la-carte.

Noi Am Fost Acolo in perioada 16.08.2014 – 23.08.2014, 7 nopti, la un cost de 650 € de persoana cu toate taxele incluse + asigurare si am avut o camera Standard Room de 27mp (da parea mai mare) in regim de Ultra All Inclusive, cu vedere la piscina, doua paturi, unul single si celalalt double (ff mare), parchet pe jos, aer conditionat (centralizat), LCD cu diagonala de vreo 90, mare oricum, seif, minibar gratuit, fierbator electric cu 15.000 de pliculete de ceai langa el, baie mare cu cabina de dus, uscator de par, articole de toaleta gratuite si de calitate inlocuite imediat ce erau folosite (bine... nu statea tanti langa tine sa pandeasca sa schimbe shamponul... atunci cand plecai la plaja :) ), papuci si halate de baie, cantar (asta cred ca era din cauza de UAI :).

Au diverse programe de distractie la piscina, jocuri, aqua gym, concursuri, iar seara pe o scena langa piscina, pana la ora 21 parca, era program pentru cei mici (urca pe scena, danseaza si canta in compania unor animatori), iar dupa ora 21 pana la 24 – 24,30, distractie pentru adulti. Concursuri care mai de care mai hazlii cu participanti dintre spectatori, muzica, dans, voie buna. Ca fapt divers, programul pt adulti se deschidea si se inchidea cu melodia lui Costi Ionita & Andrea - Samo moi, super tare. Toata lumea era in picioare si dansa. Bine, cred ca aia habar n-aveau ca-i o melodie de-a noastra :)

La cazare am primit si cate un card de persoana, pentru masaj gratuit de 15 min (dar nu puteai sa le cumulezi in 30 min pt. o singura persoana, asa ca am renuntat la masaje :( ) si cate un card pentru prosopul de plaja, pe care trebuie sa-l returnezi la plecare, altfel trebuie sa achiti 10 €.

In resort exista din loc in loc frigidere cu apa plata si carbogazoasa si niste chestii de care noi n-am luat ca niste iaurtele... cred ca erau iaurtele. La bar se servesc bauturi de toate felurile de la whiskey si coktail-uri, la cola si fresh-uri de fructe, iar la piscina hotelului puteti lua si inghetata, bineinteles toate gratis (U A I:) )

Plaja este la 300m de hotel (distanta pe care o poti face pe jos sau cu niste chestii - masinute, ciudate fara geamuri, gen safari), foarte lata (cam 200m, bine... dar ocupata 70% de sezlonguri si umbrele), un mic restaurant care serveste gustari, gratare, mancaruri usoare si fructe pentru cei ce nu vor sa se dezlipeasca de plaja si sa mearga la masa de pranz la hotel, marea ff limpede, fara alge pietre si alte alea, mici bancuri de pestisori care lucesc in soare, nisip extrem de fin (ar pali de invidie nisipul de la Mamaia daca l-ar vedea), intrarea in mare se face lin si pe o distanta considerabila (perfect pentru copii mici) si mai aveti si multe optiuni de distractie pe apa (plimbari cu ambarcatiuni, skijet-uri, parasailing, banane si fotolii trase de salupe) daca vreti asa ceva, in functie de buget si dorinta de adrenalina - care fara buget = 0 :).

Am uitat sa va mai spun ca pana la plaja, mergeti de-a lungul unui canal (monument istoric al zonei), care este iesirea la mare a unui mare fost sistem de irigatii construit de romani prin secolul 13. La capatul dinspre plaja, de pe un podulet arcuit, in apa acestui canal veti putea vedea niste enormitati de broaste testoase si daca aveti putina paine furata de la masa, aruncati-o in apa si apar instant. Altfel verdeata este putina, hotelul fiind abia deschis, dar probabil vor remedia asta cu (ma gandesc eu) palmieri plantati de-a lungul canalului pana la plaja.

Pentru cumparaturi, cadouri si alte alea, aveti de la iesirea din hotel 3 variante: Un bazar in stg, un bazar in dr si bineanteles un bazar inainte, dar asta e un pic mai departe (trebuie sa ocoliti un teren viran). Mai ieftine sunt: cel dinainte (ala departe) si cel din stanga.

Ce sa va mai spun... A fost prima oara de cand mergem in Turcia si cand n-am stat nici o zi pe piscina mergand la plaja doar la mare. Pe unde am mai fost, ori erau pietre in apa, ori era foarte adanca de la mal (la 4m mersi pe orizontala aveam 2m si ceva pe verticala), ori nu exista plaja de nisip (erau pietre si un fel de pontoane de scanduri :( )... Aaa... Important. Plaja de la Luna Blanka este cotata ca plaja “Blue-Flag”. Cautati pe net ce inseamna asta, ca e mult de zis... Si incredibil, extrem de putini rusi aici. Cam 80% nemti, 10% englezi si restul amestecati (francezi, olandezi, rusi si romani).

Dintre excursiile optionale oferite de agentie, aveti mai multe variante. Fie optati pentru latura istorica - ruinele fostului oras Side, aflat la 7 km de hotel, templul lui Dionis, piata Agora, ruinele fostelor bai romane, amfiteatrul care avea o capacitate de 15.000 – 20.000 de locuri, toate aflate in Side - cel mai mare centru arheologic din Asia Mica, fie mergeti pe adrenalina (aicea hop si noi) si nu ratati experienta unica de la Rafting-ul in Koprulu Canyon - Muntii Taurus. Noi am ales varianta 2. Sa nu credeti ca este un traseu de mare dificultate cum ati vazut pe Discovery sau pe alte alea, prin simplul fapt ca sunt acceptati si copii. Peisaje extrem de frumoase, distractie, adrenalina, intr-un cuvant, cireasa de pe tort a vacantei voastre. Chiar merita. Pretul a fost de 30 € de persoana, cu transport pana acolo si retur, masa de pranz inclusa. Bine, e mult zis masa... O salata de ceva... niste ierburi si cate doua copanele de pui la gratar. Dar sunt mai multe copanele X2 decat excursionisti, asa ca daca va miscati cu talent mai prindeti o portie. Noi, morti de foame, ne-am prins tarziu de asta si ne-au luat fata niste ucrainieni care cred ca mai fusesera la rafting si stiau mersul. Lasa ca data viitoare ii facem... Acolo am fost cu un mini-bus Mercedes, de ultima generatie, de vreo 20 de locuri si numai romani. Oricum, adrenalina maxima o s-o aveti nu la rafting, ci pe drumul plin de serpentine pana acolo. Am mers cu un sofer, un turc nesanatos la cap, care cred ca se antrena pentru cursa de la Le Mans ceva, nu stiu sa va spun, ce sa mai... A fost de vis... N-am prea apucat sa admiram peisajul, ca ne gandeam la care curba va iesi in decor... Da am inteles ca toti conduc asa pe acolo. O fi vreo mandrie pentru ei, care face traseul in cel mai scurt timp... Nu stiu. Dar am scapat!!! Si uite ca v-am putut povesti asta :)).

Aa... Si ca fapt divers, in timpul transferului de la - si la aeroport, dupa vreo 20 de km, soferul autocarului a oprit cam 15 minute sa bea cafea. De, ca era obosit :))... Probabil avea blat cu aia de acolo sa le aduca clienti... Ca mai lua lumea o cola, o sarailie, o baclava... Si binenteles soferul nu platea consumatia. Am fost atent la asta cand faceam transferul spre aeroport, la plecare.

Inchei in speranta ca am acoperit cam toate aspectele si prin a va invita cu mare drag la acest hotel, care chiar merita vizitat in ideea unui echilibru foarte bun servicii – calitate – pret. Bine, acum nu stiu ce tarife vor avea la anul, pentru ca 2014 a fost anul deschiderii hotelului si noi am beneficiat de niste preturi de promovare a locatiei la intrarea pe piata).

Merci pentru timpul pierdut citindu-mi postarea destul de lunga, dar am vrut-o lunga pentru ca voi sa deveniti niste oameni informati. Se stie ca cine detine informatia - detine puterea :).

THX ! Bye bye...

===

notă WM - completare adusă ulterior publicării articolului

Ca o completare a prezentarii pe care am facut-o hotelului Luna Blanca si in urma a mai multe ecouri scrise la primul review, m-am gandit sa strang idei din raspunsurile date, adunandu-le intr-o noua postare, pentru a putea fi citite intr-un mod facil si cursiv si pentru ca dvs sa nu mai pierdeti vremea cautand unde este continuarea unui raspuns, dintr-un ecou in altul. Intai de toate, trebuie sa corectez o eroare referitoare la marimea plajei si distanta pana la ea, eroare provenita din faptul ca hotelul considera distanta pana la plaje, ca fiind pana in dreptul restaurantului Caretta Beach Bar, (acela unde se pot servi mancaruri usoare langa plaje), iar latimea plajei incepand de la acest restaurant pana la mare. Deci intr-un final, in urma unui dialog constructiv cu @nicole33 (thx @nicole33, multe din completarile de acum ti se datoreaza), sa ajuns la urmatoarele concluzii : Distanta efectiva pana la plaja este de ~ 400m, iar latimea plajei ar fi de ~60m. Pentru corecta dvs informare trebuie sa stiti si ca intre hotel si plaja mai exista doua randuri de hoteluri, dar usor lateral stanga si dreapta, nu intre hotel si mare, din acest motiv si inclusiv datorita distantei pana la plaja, vederea spre mare este relativa. Pana la plaja poti merge iansa linistit pe drumuletul ala pe langa canal si nu te deranjeaza nimeni pentru ca este un drum privat al hotelului. Canalul este de fapt o apa statatoare, nu are scurgere directa in mare. Dar ciudat e faptul ca nu miroase a apa statuta, mai ales pe caldurile alea de 40 de grade. Se opreste intr-un fel de dig la poduletul ala cu broastele testoase de care v-am povestit, iar in partea cealalta a podului, e un fir subtire de apa ff curata. Cred ca o filtreaza pe undeva, pentru ca n-ar fi primit plaja lor in veci blue-flag, daca aveau ceva probleme cu poluarea.

Haideti sa vedem si cum stam cu mancarea.

Micul Dejun. Acum aveti de ales intre f multe sortimente de branzeturi, salamuri la fel multe, muschi file, ochiuri si omlete prajite sau fierte, bacon (da asta cred ca era din altceva decat porc, religia, na...), unt, multe feluri de gemulete la chestii d-ale mici (caserolute), miere, cafea (expresso, capucino, mocacino, macchiato sau cafea-cafea), ceaiuri iar f multe la pliculete, sau puteai alege ceaiul lor ala traditional, care era gata facut in niste samovare mari, asta se servea in niste cescute de sticla mai inguste la gura, nu in cani de ceai normale, si iar ff multe chestii d-alea de pus in lapte (bile maro, bile galbene, bile albe, bile crem, chestii galbene si de alte culori ca nista fulgi de porumb... multe feluri) din care bineanteles ca noi nu mancam, asa ca nush ce erau.

Pranzul si cina. Foarte multe variante de a-ti realiza mancaruri unicat (hand made :) ). Puteai face tot felul de nebunii cu cele vreo 30 de castroane cu sosuri diferite, iti compuneai opera de arta si-o puneai peste ce alegeai sa mananci. Oricum erau muuulte de ales. De la carne de pui, curcan, oaie, capra, fructe de mare, niste panarame de tentacule cred, fierte, scoici si alte alea care nush ce erau, sotia nu se omoara cu astea, iar eu le urasc (ce ar trebui sa stiti totusi este ca erau destul de putine ca si cantitate, se facea coada acolo de cum se deschidea restaurantul, si faza e ca nu mai completau platourile. Daca n-apucai sa iei prima oara, ramaneai fara), la salate gata facute cu broccoli, rucola si alte ierburi de-astea, bine erau si salate normale cu castraveti, rosii, ceapa, ridichi etc, f multe la sectiunea de branzeturi, oaie, capra, vaca si specialitati de branza, cascaval, branza de burduf, mozzarella etc, supe si ciorbe, dar de care noi iar n-am luat, friptura la fel de vacuta, oaie, capra, fara porcut :(ca nu-i lasa religia, afara pe o laterala a piscinei se puneau 4 - 5 gratare care lucrau la foc continuu, iarasi multe soiuri de peste (nu stiu cum ii chema) si o patisserie incredibil de bogata cu f multe preparate, de la pateuri (cu branza, carne dovleac, mere etc), la croissante umplute si ele cu diverse chestii. Painea intr-un sortiment f bogat, de la franzela la paine neagra sau de secara, paine cu seminte de susan, chimen si alte nebunii, dar puteai lua si focaccia sau lipii turcesti sau chiar si pizza. Era un cuptor acolo unde un nene asta facea. Numai pizza. Iar ca mancare gatita, afara de ciorbite, n-am spus nimic. Ce am vazut acolo (doar vazut, nu mancat), musaka, singura de care am luat intr-o seara (ff buna, de fapt e specialitatea lor traditionala), vreo sase tavi cu sosuri de culori diferite cu carne, n-as putea spune ce fel de carne si ce erau, friptura la tava vreo patru feluri, ciulama cred (o chestie alba cu aripioare de pui), fasole (batuta si iahnie), polenta (mamaliguta, peste care puteai sa-ti pui smantana sau un fel de lapte batut cu niste chestii albe, mai tari ca si consistenta, cred bucatele de smantana (ca si chisleag-ul moldovenesc, pentru cunoscatori). Aaa, si garnituri pt friptura: cartofi (prajiti pai, la tava, copti), orez si asta in vreo 3 variante, fasole verde, mazare, morcovi (toate astea fierte) si f multe muraturi, de toate neamurile. Pentru bautura la masa, venea un ospatar sa te intrebe ce doresti, sau te puteai duce tu sa iei de la un bar aflat in incinta restaurantului. Noi am luat in fiecare seara cate o sticla de vin rosu (cabernet demisec , iarasi nu stiu ce natie).

Ei si acum zona care m-a dat pe spate: DULCIURILE. Fff multe sortimente. Tot felul de crème la pahar (gen sarlota), fursecuri si paleuri in vreo 15 feluri, prajituri iar cam 20 de feluri de la cele 90% ciocolata (joffre), la cele cu 90% frisca (cataifuri) si bineanteles cele cu creme, niste torturi imense din care iti taiai cat vroiai sa mananci, cremsnit, sarailii, strudele umplute cu diverse kestii, baclavale iarasi de mai multe feluri, clatite cam 5 feluri... Nebunie...

Fructe. Nici de astea n-am zis nimic. Erau la toate cele 3 mese si in acelasi sortiment : pepene rosu si galben feliat, mere, pere, prune (niste alea mari, rotunde, f bune), piersici, struguri albi si rosii, portocale, banane, kiwi si ananas feliat.

Cam asta ar fi... Oricum mancare variata si buna.

Sunt si bauturi internetionale incluse in UAI, dar n-as putea spune ce marci (thx @Andox). De exemplu am vazut Whisky Mansion House, Dimple, Jack Daniel's, astea de care mai auzisem, Vodka Stolichnaya, Cognac Napoleon si Remy Martin, bere doar Efes Pilsen, asta cam slaba. Whisky, cognac si votka, am luat si eu cate un pahar, nu stiu ce marci si nu pot sa-mi dau seama daca erau contrafacute ceva, mie mi s-au parut bune, dar nefiind un bautor de mare angajament, spun pas la faza asta. Ca si sucuri, puteai lua de cele ambalate la cutii de carton, am vazut Pfanner, alea germane parca si multe d-alea d-ale lor Iscirlic Simbric (zic si eu, nush cum le cheama). Dar cel mai sigur e sa comanzi, mai ales pentru copii freshuri - am vazut din portocale, lamai si ceva rosu, cred ca rodii.

Cred ca am trecut prin toate... Sper sa fie considerata utila completarea, pentru aceia dintre dvs care s-ar putea orienta catre aceasta locatie, care dupa parerea mea sincera este un hotel de exceptie, prin raportul servicii - calitate – pret (cu o pozitionare totusi mai slaba), hotel nou deschis in 2014, personal f amabil, finisaje de mare calitate si mancarea deosebit de buna si variata.

Inchei in speranta ca poate ati aflat informatii utile pentru o posibila viitoare locatie de vacanta. Pentru ca asa cum spuneam si in alte posturi anterioare :

Cine detine informatia, detine puterea.


[fb]
---
Trimis de vega06 in 07.10.14 16:06:00
Validat / Publicat: 07.10.14 17:51:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kemer si Belek
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8228 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

36 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vega06); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Piscina vazuta din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    36 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [07.10.14 16:33:23]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    danadana*
    [07.10.14 18:01:50]
    »

    Am onoarea primului vot! Frumos rewiu... bine ca mai aud si eu de bine de concediile in TURCIA ca in ultima vreme m-am cam speriat de ce citesc in rewiuri! Ne puteti da exemple de ce ati servit la masa... ceva specialitati... ce fel de dulciuri? multumesc!

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 18:39:09]
    »

    @danadana -

    Merci mult. Apreciez.

    Sorry... Trebuie sa aveti un pic de rabdare pana ajunge acasa sotia mea. Ea cunoaste aspectul...

    Pentru mine mancarea in primul rand trebuie sa fie carne, daca se poate porc, daca se poate gratar, daca nu prajita si cu niste cartofi prajiti langa. Stiu. Nu-i sanatos. Mie nu-mi plac experientele culinare. No offence for other people.

    Dar sotia mea a incercat multe chestii acolo si cred ca ar fi in masura sa raspunda la asta.

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 18:53:06]
    »

    @webmaster26 -

    Da. Perfect.

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 20:11:32]
    »

    @danadana -

    Mda... Acum m-am lamurit (a venit Gina)...

    Deci: nu au fost feluri de mancare gen Cordon Bleu sau Coq au vin Rouge, daca la asta va gandeati, pe astea le tin probabil pt restaurantele a-la-carte. aici fiind buffet suedez puteai face tot felul de nebunii cu cele vreo 30 de castroane cu sosuri diferite, iti compuneai opera si-o puneai peste ce alegeai sa mananci.

    Oricum erau muuulte de ales. De la carne de pui, curcan, oaie, capra, fructe de mare (niste panarame de tentacule cred, fierte, scoici si alte alea care nush ce erau), la salate gata facute cu broccoli, rucola si alte ierburi de-astea, bine erau si salate normale din castraveti, rosii, ceapa, ridichi etc, f multe la sectiunea de branzeturi, oaie, capra, vaca si specialitati de branza, cascaval, branza de burduf, mozzarella etc, supe si ciorbe, dar de care noi n-am luat niciodata, friptura la fel de vacuta, oaie, capra, fara porcut ca nu-i lasa religia, afara pe o laterala a piscinei se puneau 4 - 5 gratare care lucrau la foc continuu, iarasi multe soiuri de peste, dar eu nu le cunosc si o patisserie incredibil de bogata cu f multe preparate.

    Ei si acum zona care m-a lasat mut din restaurant: DULCIURILE. Fff multe sortimente. Tot felul de crème la pahar (gen sarlota), fursecuri de vreo15 feluri, prajituri iar foarte bogat sortiment, niste torturi imense din care iti taiai cat vroiai sa mananci, sarailii, strudele umplute cu diverse kestii, baclavale iarasi de mai multe feluri etc.

    iar pentru bautura la masa, venea un ospatar sa te intrebe ce doresti, sau te puteai duce tu sa iei de la un bar aflat in incinta restaurantului.

    Painea intr-un sortiment f bogat, de la franzela la paine neagra sau de secara, paine cu seminte de susan si alte nebunii, dar puteai lua si focaccia sau lipii turcesti sau chiar si pizza. Era un cuptor acolo unde un nene asta facea. Numai pizza.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
    puiutea
    [07.10.14 20:41:10]
    »

    @danadana - Cred că la 5* trebuie să ai un ghinion... chior, să nimerești rău, fie că e vorba de Bulgaria, Grecia sau Turcia.

    Dar stai liniștit, sunt multe reviewuri pentru cele trei țări, trebuie doar să ai răbdare să cauți și să nu uiți la cazare de... Sfantul Bacșiș/ciubuc/șpagă sau oricum i-am spune!

    Concedii multe și frumoase!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    danadana*
    [07.10.14 20:51:07]
    »

    @vega06 - Multumesc pt raspuns! Un meniu descris excelent... deja ne-ati facut foame... sigur vom pune (multumita dvs) acest hotel pe lista"must see". O ultima intrebare insa:bauturile erau numai "indigene"sau erau si din gama internationala? Erau bune la gust sau botezate? Sucuri naturale??

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 21:33:08]
    »

    @danadana -

    Bine puneti-l pe lista must see, dar tineti cont totusi ca nu mergeti la Cornelia Diamond Golf Resort & Spa din Belek, sau altele asemenea, subliniez ca eu am recomandat hotelul acordand-ui 10 pe linie ca perfect ekilibrat in raport de servicii - calitate - pret oferite.

    Si da, sunt bauturi internetionale. De exemplu am vazut Whisky Mansion House, Dimple, Jack Daniel's, astea de care mai auzisem, Vodka Stolichnaya, Cognac Napoleon si Remy Martin, bere doar Efes Pilsen, asta cam slaba. De whisky cognac si votka nu pot sa-mi dau seama daca erau indoite cu ceva, mie mi s-au parut bune, dar nu sunt un bautor de mare angajament asa ca spun pas la faza asta.

    Ca si sucuri, puteai lua de alea ambulate, am vazut Pfanner, alea germane parca si multe d-alea d-ale lor Isciric Simbric (zic si eu, nus cum le cheama). dar cel mai sigur e sa comanzi mai ales pentru copii freshuri, am vazut din portocale, lamai si ceva rosu, cred ca rodii.

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 21:40:29]
    »

    @puiutea -

    Nu spune vorbe mari. Sunt multi care au nimerit f prost la hoteluri de 5 stele. Aici nu-i vorba de ghinion, ci de cat de bine te informezi asupra locatiei in care vei ajunge. Agentia de turism de unde iti cumperi vacanta cauta sa scape si de hotelurile slabe pe care le are in portofoliu si poti sa-ti iei o teapa de zile mari. De asta sustin existenta si utilitatea AFA.

    Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [07.10.14 21:43:45]
    »

    Si da, sunt bauturi internetionale. De exemplu am vazut Whisky Mansion House, Dimple, Jack Daniel's, astea de care mai auzisem, Vodka Stolichnaya, Cognac Napoleon si Remy Martin

    @vega06 - ai vazut bauturile astea (de fapt se pot vedea la orice hotel) doar ca sunt pe bani.

    Dimple sau Remy Martin nici macar la Cornelia nu sunt incluse.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [07.10.14 21:51:26]
    »

    @vega06 -

    In resort exista din loc in loc frigidere cu apa plata si carbogazoasa si niste chestii de care noi n-am luat ca niste iaurtele... cred ca erau iaurtele.

    Cel mai probabil, este vorba de tradiționalul ayran. Păcat că nu l-ai încercat, este plăcut răcoritor într-o zi caniculară.

    Plaja este la 300m de hotel (distanta pe care o poti face pe jos sau cu niste chestii - masinute, ciudate fara geamuri, gen safari), foarte lata (cam 200m, bine... dar ocupata 70% de sezlonguri si umbrele),

    Distanța până la plajă este, de fapt, de 500 de metri.

    Poate ar fi fost util de precizat și faptul că hotelul nu se află în prima linie față de mare, ci în a treia, între hotel și mare aflându-se alte resorturi, deci stă cam slab la capitolul „vedere la mare”.

    O fi plaja foarte lată, dar este greu de crezut că are mai mult de 100 de metri lățime, în niciun caz 200 de metri.

    Am uitat sa va mai spun ca pana la plaja, mergeti de-a lungul unui canal (monument istoric al zonei), care este iesirea la mare a unui mare fost sistem de irigatii construit de romani prin secolul 13. La capatul dinspre plaja, de pe un podulet arcuit, in apa acestui canal veti putea vedea niste enormitati de broaste testoase si daca aveti putina paine furata de la masa, aruncati-o in apa si apar instant.

    Dacă apa acelui canal, cam verde în unele poze, se varsă în mare în zona plajei, pe mine personal m-ar face să evit zona.

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 21:54:20]
    »

    @Andox -

    Posibil. Eu am cerut un whisky si nenea mi-a dat Jack Daniel's cred. Cum am zis putea sa-mi dea orice whisky, eu nu sesizez diferente. Nu consum de obicei. Singura tarie pe care o apreciez e palinca. Si da aici pot face diferente.

    puiutea
    [07.10.14 22:26:57]
    »

    @vega06 - Total de acord cu tine. Toate cele bune!

    vega06AUTOR REVIEW
    [07.10.14 22:31:47]
    »

    @nicole33 -

    1. Data viitoare incercam si ayran.

    2. Da Nicole, dar eu Am Fost Acolo si-ti spun de la fata locului si asa am vazut eu lucrurile. Kestia cu distanta fata de plaja eu zic ca-i corecta. M-am informat pt dvs . Uite ce da site-ul hotelului:

    HOTEL NAME LUNA BLANCA RESORT & SPA CONSTRUCTION COMPANY ----------TUR. TİC. LTD. ŞTİ.

    CATEGORY

    5 ***** GENERAL MANAGER ---------- ---------------------- • SİDE / ANTALYA MAIN BUILDING One main building; consists 7 floors / 275 Room

    -----------------------

    DISTANCES FROM THE HOTEL

    Antalya airport 65 km

    Antalya (City) 70 km

    Hotel beach 270 meters

    (Sunbeds 400)

    Nearest hospital 5 km

    Nearest bank (ATM) 5 km

    Nearest Post Office approx. 5 km

    Deci eu zic c-am aproximat bine. Ei zic 270m drumul + 130 plaja. Eu am zis 300m drumul + 200m plaja. P-acolo. Da am marit plaja . Si in legatura cu linia a 3-a de amplasare a hotelului, era putin probabil ca pe o asa distanta pana la mare sa nu ai constructii. Kestia e ca poti merge linistit pe drumuletul ala pe langa canal si nu te deranjeaza nimeni. Am uitat sa spun ca este drum privat al hotelului. Da vederea la mare e aproximativa...

    3. Da este de fapt o apa statatoare, nu are scurgere directa in mare. Dar ciudat e faptul ca nu miroase a apa statuta, mai ales la caldurile alea de 40 de grade. Se oprste intr-un fel de dig la poduletul ala cu broastele testoase, si in partea cealalta a podului, e un fir subtire de apa ff curata. Cred ca o filtreaza pe undeva. Aaa sigur asta e, pentru ca n-ar fi dat blue-flag plajei daca aveau ceva probleme cu poluarea.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [07.10.14 22:42:14]
    »

    @puiutea -

    Cred că la 5* trebuie să ai un ghinion... chior, să nimerești rău, fie că e vorba de Bulgaria, Grecia sau Turcia. Dar stai liniștit, sunt multe reviewuri pentru cele trei țări, trebuie doar să ai răbdare să cauți și să nu uiți la cazare de... Sfantul Bacșiș/ciubuc/șpagă sau oricum i-am spune!

    Abordarea alegerii hotelului funcție de numărul de stele mi se pare puțin superficială. Nicăieri în Bulgaria sau Turcia cele cinci stele afișate nu-ți garantează un sejur reușit, iar în Grecia hotelurile de cinci stele te ard serios la buzunar. Prețul este un criteriu mai important decât numărul stelelor și îți oferă o garanție mai mare, însă nu absolută, că nu vei lua țeapă.

    Ciubucul dat la cazare, contrar opiniei multora de pe acest site, pe lângă faptul că nu este un obicei sănătos, oricând poate veni alt turist care dă mai mult ca tine și atunci tu ai dat degeaba, adesea se dovedește că este și inutil, în unele hoteluri camerele fiind prealocate anterior sosirii turistului la recepție și cotizării, iar turistul cotizant nu va ști niciodată cu certitudine dacă banii dați sau doar zâmbetul lui au facilitat primirea unei camere mai bune.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [07.10.14 23:21:42]
    »

    @vega06 -

    Nu mi-am propus să mă contrazic cu tine care ai fost acolo. Am intervenit doar pentru că titlul review-ului mi s-a părut exagerat, nereușind să mă convingi că acesta este un hotel „de excepție”, nici măcar raportat la prețul convenabil plătit de tine.

    Si in legatura cu linia a 3-a de amplasare a hotelului, era putin probabil ca pe o asa distanta pana la mare sa nu ai constructii. Kestia e ca poti merge linistit pe drumuletul ala pe langa canal si nu te deranjeaza nimeni. Am uitat sa spun ca este drum privat al hotelului. Da vederea la mare e aproximativa...

    Am subliniat aspectul cu poziționarea hotelului în linia a treia față de mare, în spatele altor două rânduri de hoteluri, deoarece mulți turiști când merg la mare își doresc și plătesc să vadă marea din balcon. Eu locuiesc în București la bloc și dacă mă uit pe geam văd alte blocuri, socializând vrând nevrând cu vecinii de vis a vis, motiv pentru care, măcar în concediu, îmi doresc să văd marea și nu să socializez cu turiștii din hotelul vecin sau să număr mașinile de pe șosea dacă nu am avut bani decât de land view. Am fost și în resorturi foarte mari ca suprafață, unde marea era ceva mai departe, dar perspectiva din balconul aflat la un etaj superior era cu piscinele, multă vegetație și marea într-un plan mai îndepărtat, nicidecum cu alte clădiri și nu m-a deranjat drumul parcurs până la plajă, la umbră, printr-o grădină de vis.

    Într-adevăr, nu am fost acolo, distanțele le-am apreciat la ochi privind harta din satelit și alte poze de pe net, dar nu cred că m-am înșelat prea mult.

    Referitor la discuția despre băuturile de import incluse în concept, și eu am îndoieli că toate cele enumerate de tine ar fi gratuite, mai ales citind conceptul hotelului unde nu se precizează explicit despre băuturile de import nici că sunt incluse, nici că sunt excluse, ci doar faptul că băuturile premium se plătesc.

    Mai multe detalii despre conceptul UAI al acestui hotel pentru anul viitor se pot citi aici.

    raducondulimazi
    [08.10.14 00:18:59]
    »

    @nicole33 - Acest obicei al spagii - balcanico/comunist - ne-a fost inoculat prin sistemele si modelele de educatie si din pacate copiii ne urmeaza, ceea ce arata ca nu vom scapa in curand de el!

    Totusi el functioneaza, iar gazdele vacantelor noastre de "5 stele" din Turcia, sunt inovatori (daca nu inventatori) si specialisti ai bacsisului.

    Si acum la modul concret (adica am dat bacsis in pasaport peste tot):

    - am experimentat un downgrade la Paloma Pasha din Ozdere, rezolvat cu greu dupa 2 nopti din 7;

    - nu am realizat un upgrade la Limak Lara, Starlight Convention Center (in 2 randuri) si Crystal Sunrise Queen, unde ce am platit aia am primit;

    - am obtinut camere mai bune la Charisma in Kusadasi, Silence Beach si Sueno Beach in Side (mi-au fost rezervate camera family in zona piscinelor la etaj si eu vroiam jos);

    - am obtinut intotdeauna avantaje la capitolul servicii (curatenie, minibar, barmani, ospatari s. a. m. d.) unde micul TIP este foarte apreciat, indiferent cat de titrat a fost hotelul.

    Inca nu m-am dumirit daca acesta este un exemplu de dat sau nu, indiferent de domeniu, prietenii stiu de ce!

    vega06AUTOR REVIEW
    [08.10.14 14:02:39]
    »

    @nicole33 -

    Draga Nicole33.

    Nici eu nu vreau sa fac polemica aici. Nu pentru asta a fost gandit site-ul.

    Vad c-ai luat-o personal, faza cu eu am fost acolo si tu nu.

    S-o luam pe puncte si poate incheiem odata.

    1. Eu l-am vazut ca pe un hotel de exceptie. Pentru mine este. Am zis si subliniez din nou, prin raportul servicii - calitate – pret. Hotelul este pentru mine de exceptie, fiind nou, cu finisaje de mare calitate,

    personal amabil, mi s-a oferit o camera buna cu vedere spre piscina fara sa dau bacsis-spaga cum am facut in alte locuri, unde dupa ce-am vazut camera alocata m-am intors la receptie si am schimbat-o contra unui mic bacsis de 5 €.

    Pe pozitionarea hotelului, da, aici se poate discuta.

    In legatura cu distantele pana la plaja si plaja in sine, am reevaluat si trebuie sa-mi fac mea culpa. Plaja are 60m, ok, ai avut dreptate. Iar distanta de 300m pana la plaja, hotelul o da pana la Caretta Beach Bar (restaurantul de pe plaja), pe care ei (hotelul) o considera probabil ca facand parte din plaja.

    Aa, si ce n-am spus in review, mai au si-un teren de voley pe plaja si iar un punct forte ar fi si acoperirea WI-FI de foarte buna calitate, intotdeauna full si de mare viteza (inclusiv pe plaja marii).

    2. In nici un caz nu poti socializa cu vecinii din alte hoteluri, care sunt totusi destul de departe si oricat de buni plamani ai avea, n-ai putea s-o faci. Daca nu vrei sa vezi blocuri ca-n Bucuresti, nu vii aici, ok? Cine te obliga? It’s your choice, your money. Singurul lucru care intradevar poate deranja, poate fi distanta pana la plaja, dar eu si poate si altii nu-l vad ca pe un impediment. Putina miscare n-a omorat pe nimeni si n-as crede ca o va face in curand. Masini nu vezi daca ai camera cu fata la piscina si daca nu capeti aici, te imprietenesti cu fetele de la receptie sa-ti dea (probabil contra bacsis .

    Deci revenind la oile noastre, afirmatia cu “hotel de exceptie” (si nu locatie de exceptie), o sustin in continuare, n-am spus-o la cald, atunci cand m-am intors de acolo, o spun acum dupa 2 luni. Asa ca nu-si au rostul afirmatiile gen “titlul review-ului mi s-a parut exagerat, nereusind sa ma convingi”, pentru ca nu incerc sa conving pe nimeni. De ce as face-o? Ce interes as avea? Crezi ca imi iau vre-un comision ceva ca trimit clienti acolo? Sa fim seriosi. Daca un om care a fost undeva isi formeaza o parere despre un loc, o comunica, unii pot fi de acord cu ea, altii nu.

    Care-i problema? Avem cu totii dreptul la opinie si eu mi-o sustin pe a mea considerand-o corecta.

    3. Conceptul UAI al hotelului este pentru vara 2015. De unde stii ca pe 2014 nu a fost diferit, atata vreme cat ei fac promovarea hotelului la intrarea pe piata?

    ULTRA ALL INCLUSIVE CONCEPT (CHARGEABLE)

    Food & Beverages

    • Room Service

    • Champagne (imported) and wine (per bottle)

    • Speciality drinks (Old stored Whiskey, Bourbon Whiskey, Brandy, etc)

    • Baby sitting service and Buggy rental

    • Use of Business centre facilities

    Ce pot sa spun este ca in fiecare seara la masa, am comandat vin la trei sferturi, nu stiu ce natie, dar LA STICLA si nu am platit nimic, iar in conceptul UAI pe 2015 se spune ca vinul la sticla se plateste. Iar cu bauturile de import, daca nu sunt incluse in concept, inseamna ca sunt excluse de la plata, mai putin cele premium (Speciality drinks: Old stored Whiskey, Bourbon Whiskey, Brandy etc)

    OK. Am terminat?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [08.10.14 22:53:58]
    »

    @vega06 -

    Conceptul UAI al hotelului este pentru vara 2015. De unde stii ca pe 2014 nu a fost diferit, atata vreme cat ei fac promovarea hotelului la intrarea pe piata?

    Am postat conceptul UAI pentru 2015 luat de pe site-ul hotelului cu gândul că ar putea fi util celor interesați de acest hotel anul viitor, pentru a fi informați despre toate aspectele înainte de a plăti.

    Îți respect opinia. Mi-a plăcut prezentarea făcută de tine resortului, mi-a plăcut și prețul, dar, la o aprofundare a problemei, am constatat că acest hotel nu este pe gustul meu din motivele enumerate în ecourile anterioare. Asta nu înseamnă că nu vor fi destui alți cititori, și numărul mare de voturi și de vizualizări mă determină să cred asta, care vor fi cu adevărat interesați de un sejur la Luna Blanca anul/anii viitori.

    Poate nu ar fi fost rău să fi precizat și la ce hoteluri ai mai fost în Belek și Kemer.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [08.10.14 23:09:12]
    »

    @raducondulimazi -

    Enumerarea de mai sus a situațiilor în care ai avut sau nu avantaje concrete nu face decât să îmi confirme convingerea că bacșișul în pașaport la momentul cazării nu este nicidecum imperios necesar.

    Nu ai avut niciodată curiozitatea să vezi ce primești dacă nu dai bacșiș? Eu continui să cred că un zâmbet, o glumă, o vorbă bună pot conduce la rezultate similare. În cazul în care aș primi o cameră sub categoria plătită sau cu probleme, aș încerca imediat schimbarea acesteia, apelând inclusiv la manager și la agenția parteneră și abia în ultimă instanță aș cotiza, evident, nedorind să-mi ratez sejurul pe care am dat mulți bani pentru o sumă simbolică de 10-20 de euro.

    Și eu am lăsat bani pentru cameristă și minibar, dar după ce am văzut cum își fac treaba fără atențiile mele sau la sfârșitul sejurului dacă am fost mulțumită. La fel, la restaurantele a la carte am lăsat întotdeauna bacșiș, dar la plecarea din restaurant nu înainte.

    raducondulimazi
    [08.10.14 23:58:52]
    »

    @nicole33 - daca trag linie, ai mare dreptate!

    vega06AUTOR REVIEW
    [09.10.14 11:27:17]
    »

    @danadana -

    Da si ramasesem dator cu o completare in privinta mesei pentru tine @danadana. Am combatut constructiv cu @nicole33, deci scuze pt intarziere.

    La micul dejun aveai de ales intre f multe sortimente de branzeturi, salamuri la fel multe, muschi file, ochiuri si omlete prajite sau fierte, bacon (da asta cred ca era din altceva decat porc, religia, na...), unt, multe feluri de gemulete la chestii d-ale mici (caserolute), cafea (expresso, capucino, mocacino sau cafea-cafea), ceaiuri iar f multe la pliculete, sau puteai alege ceaiul lor ala traditional, care era gata facut in niste samovare mari, asta se servea in niste cescute de sticla mai inguste la gura, nu in cani de ceai normale, si iar ff multe chestii d-alea de pus in lapte (bile maro, bile galbene, bile crem, chestii galbene si de alte culori ca nista fulgi de porumb... multe feluri) de care bineanteles noi nu mancam asa ceva, asa ca nus ce erau .

    Iar ca mancare gatita, afara de ciorbite, n-am spus nimic. Ce am vazut acolo (doar vazut, nu mancat), musaka, singura de care am luat intr-o seara (ff buna, de fapt e specialitatea lor, traditionala), vreo sase tavi cu sosuri de culori diferite cu carne, n-as putea spune ce fel de carne si ce erau, friptura la tava vreo patru feluri, ciulama cred (o chestie alba cu aripioare de pui), fasole (batuta si iahnie), polenta (mamaliguta , peste care puteai sa-ti pui smantana sau un fel de lapte batut cu niste chestii albe, mai tari ca si consistenta cred ca bucatele de smantana (ca si chisleag-ul moldovenesc, pentru cunoscatori).

    Aaa, si garnituri pt friptura: cartofi (prajiti pai, la tava, copti), orez si asta in vreo 3 variante, fasole verde, mazare, morcovi (toate astea fierte) si f multe muraturi, de toate neamurile.

    Asta la mancare gatita...

    Fructe. Nici de astea n-am zis nimic. Erau la toate mesele si in acelasi sortiment (bogat): pepene rosu si galben feliat, mere, pere, prune (niste alea mari, rotunde, f bune), piersici, struguri albi si rosii, portocale, banane, kiwi si ananas feliat.

    Cam astea... Oricum mancare variata si buna.

    Sper ca am acoperit cam totul...

    vega06AUTOR REVIEW
    [09.10.14 11:47:48]
    »

    @nicole33 -

    Bine Nicole. Sa speram ca s-au clarificat lucruri importante. Oricum chestia cu diferentele de distante pana la plaja si marimea plajei, au venit pt ca ti-am zis, hotelul considera probabil restaurantul de pe plaja ca facand parte integranta din ea, distanta de la hotel pana la plaja fiind pana la restaurant, iar plaja de la restaurant incolo. Si in cazul asta plaja ar avea cam 130m . Ca la turci . Cam alambicat nu?

    Friends, ok?

    vega06AUTOR REVIEW
    [09.10.14 11:57:10]
    »

    @webmaster26 -

    O rugaminte mare si cred ca sunt in acceptiunea si a altor utilizatori ai site-ului. Poate reusiti sa scoateti sau sa mutati in alt loc panarama aia de reclama cu Cosmopolis, ca blocheza paginile. Daca doar eu am problema asta, poate este de la firewall-ul meu, asa ca luminati-ma in cazul asta. La mine se intampla asta si pe alte site-uri si tot cu reclama asta, de asta combat. Deci banuiesc ca ea e "divina"

    Merci.

    danadana*
    [09.10.14 12:27:08]
    »

    @vega06 - Multumesc mult pentru raspuns! DAr specialitati de fructe de mare??

    vega06AUTOR REVIEW
    [09.10.14 12:38:55]
    »

    @danadana -

    Draga danadana, cum am scris si in primul raspuns, "fructe de mare (niste panarame de tentacule cred, fierte, scoici si alte alea care nush ce erau) ", sotia nu se omoara cu astea, iar eu le urasc. Ce ar trebui sa stii totusi este ca erau destul de putine ca si cantitate (se facea coada acolo de cum se deschidea restaurantul), si faza e ca nu mai completau platourile. Daca n-apucai sa iei prima oara, ramaneai fara...

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [09.10.14 22:44:01]
    »

    @vega06 -

    Friends, ok?

    OK. Peace.

    vega06AUTOR REVIEW
    [09.10.14 22:58:56]
    »

    @nicole33 -

    calatorul
    [10.10.14 14:11:19]
    »

    @nicole33 - Ma asociez si eu opiniei ca numarul de stele sau UAI nu cresc intotdeauna confortul hotelului sau frumusetea vacantei. Si pentru noi criteriul asta e mai la urma, dupa amplasare, pozitionarea resortului in zona, dotari, pret etc.

    Asa am ajuns sa evit hotelurile uriase, ca niste blocuri de apartamente locuite la gramada, cu inghesuiala la masa, piscina, plaja etc. Nu imi plac snobii dar prefer resorturile compuse din vile si apartamente cat mai separate, in gradini, cu vedere la mare daca se poate, si desigur curate.

    Am stat asa la resorturi descrise pe AFA si care, desi fara clasificare, se duceau peste 5 stele, chiar daca nu aveau UAI adica masa, bauturi in pret si jocuri de societate. Insa uneori sau unora le sunt placute si astea, nu ma opun, dar nu sunt fan. Asa ca subscriu opiniilor formulate in ecoul de aici

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    bobyrodin
    [04.12.14 20:03:48]
    »

    @vega06: te rog sa imi scrii agentia de unde ai achizitionat sejurul.

    vega06AUTOR REVIEW
    [04.12.14 21:26:13]
    »

    @bobyrodin - Vezi ca ti-am trimis datele printr-un mesaj personal, ca nu ma lasa webmaster sa intru live cu date despre agentii .

    bobyrodin
    [04.12.14 22:42:21]
    »

    @vega06: multumesc pentru promtitudine.

    vega06AUTOR REVIEW
    [04.12.14 23:40:34]
    »

    @bobyrodin - Cu placere.

    vega06AUTOR REVIEW
    [06.12.14 13:48:10]
    »

    @bobyrodin -

    Scuze. Din cauza de viteza, ti-am dat agentia prin care am achizitionat pachetul pentru hotelul Majesty Mirage Park Resort 5* / Kemer / Antalya, vezi aici - vezi impresii

    Revin acum cu PM pentru corecturile necesare.

    Sorry de incurcatura.

    bobyrodin
    [06.12.14 14:09:41]
    »

    Ok. multumesc.

    Bianca Dragomir
    [29.12.14 13:44:15]
    »

    Buna ziua, am citit review-ul dvs despre acest hotel si m-ar interesa foarte mult aceasta locatie pentru petrecerea concediului 2015 impreuna cu familia mea. Asadar va rog, daca este posibil, sa-mi scrieti agentia de unde ati achizitionat sejurul.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Bianca Dragomir, bobyrodin, danadana*, nicole33, rodica p
    Alte impresii din această RUBRICĂLuna Blanca Resort & SPA [Kumkoy]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095137119293213 sec
    ecranul dvs: 1 x 1