Mahdia - cea mai buna plaja din Tunisia

TIPĂREȘTE

TUNISIA 2010

9 iunie 2010… pentru aeroport am luat un taxi Meridian. Şoferul, un personaj scârbos şi nespălat ne-a apreciat cu un ochi bagajele fără să coboare din maşină după care a behăit scurt: „... nu au loc în portbagaj... acolo am roata de rezervă”... m-am chinuit singur şi cu greu le-am făcut loc în timp ce şoferul aştepta plictisit să rezolv şi să plecăm... bine ca nu l-am suportat prea mult... traficul a fost lejer şi la 16.40 eram la aeroportul Băneasa... O mizerie de aeroport... imi aduce aminte de autogara Filaret... diverse personaje... care mai de care cu paporniţe, copii supraponderali, soacre şi neveste plictisite... iar mizerie cât cuprinde. Am intrat la Snack Attack, am luat apă, cafea şi câte o tortilla fajita pe care le-am consumat în picioare pe tejgheaua de la biroul informaţii. Între timp a apărut şi agentul de turism care ne-a înmânat voucherele şi biletele de avion.

Am început operaţiunea de check in. Pentru că nu ai voie cu recipienţi în bagaje şi noi aveam două sticle de apă plată de la Snack Attack, am băut cât am putut din ele înainte de a le arunca... Cu burta plină de apă am trecut prin porţile de control antiterorist şi cu greu ne-am găsit un loc în sala de aşteptare înainte de îmbarcare.

La 19.15 am urcat în autobuzul care urma să ne transporte cam 50 de metri până la avion... era o zăpuşeală cruntă, autobuzul plin ochi... mă simţeam ca în troleibuzul 69 la oră de vârf... am staţionat vreo 15 minute până am primit verde şi ne-am îndreptat spre avion. În autobuz o familie de români de cartier cu cireada de copii... tatăl tuns scurt, cefos şi cu maieu ieftin marca Fubu, nădragi trei-sferturi şi şlapi, mama tunsă pupăză, vopsită blond nedefinit spre roşcat, oja ciclame, amândoi transpiraţi şi cu capsa pusă... unul dintre copii întreabă: ... ”de ce nu mergem pe jos că avionul este aproape”... mama a venit cu răspunsul lămuritor: ..... ”taci că te pleznesc de nu te vezi”... astfel lămurit copilul a început să privească pe fereastră nepăsător...

Odată ajunşi la avion tot autobuzul a debarcat dintr-o dată şi la scara avionului s-a format o coadă tipic românească pe treizeci de rânduri. Asta şi pentru faptul că locurile în avion erau free şi fiecare voia să prindă loc la fereastră. Am observat că biletul de avion avea o reclamă verzulie la seminţele de floarea soarelui „Nutline”... Brand de ţară... Cool!

Avionul micuţ de cca 100 de locuri arăta cam haladit... semăna cu o Dacia 1300 după 10 ani de exploatare... am aflat că tipul avionului era Bombardier lucru care ne-a mai liniştit... Operatorul se numeşte Sevenair, este tunisian şi a fost contractat de agentia din Romania din cauza crizei şi a numărului din ce în ce mai mic de turişti... dacă până anul trecut se zbura cu TunisAir şi se umplea pe sejur câte un Boeing 737 cu 300 locuri, acum erau cam 80 de locuri ocupate. Decolarea a fost lină... şi am pornit la drum... în avion privesc de fiecare dată fascinat instrucţiunile stewardesei: „... asta este masca de oxigen, asta vesta de salvare... în caz de necaz... ieşiţi pe aici... voi pe dincolo”... etc. Este foarte liniştitor cum pun ei tot timpul răul înainte. În avion am primit nişte formulare necesare pentru viză... le-am completat şi le-am pus în paşapoarte.

La ora locală 20.30 am ajuns la Tunis... în capitala tunisiană plouase şi bătea vântul foarte tare, era chiar rece... aterizarea a fost foarte dură... mie personal mi-a amestecat ideile. O chestie simpatică, la banda de bagaje am constatat că suntem foarte mulţi turişti care avem acelaşi tip de bagaj... genţile Kappa, cele de culoare maro care au fost la promoţia OMV... noroc că aveam o panglică roşie la geantă şi am depistat-o imediat... nu ştiu ce au făcut ceilalţi... probabil le-au deschis să le detecteze după conţinut. La un exchange din aeroport am schimbat nişte dolari în moneda locală: Dinarul tunisian (TD)... paritatea este cam 1 USD/1,5 TD şi 1 EURO/1,8 TD. Am constatat că un curs mai bun este la dolari după ce faci conversia din lei în euro sau dolari şi apoi în dinari.

Ni s-a recomandat să nu schimbăm o sumă prea mare. Dacă nu cheltui banii, la ieşirea din ţară nu mai ai voie să schimbi înapoi în euro sau dolari decât 100 dinari şi doar pe baza chitanţei de schimb valutar... restul eşti obligat să-i predai. Nu ai voie să scoţi dinari din ţară.

O tipă drăguţă de la agentia de turism ne aştepta la aeroport, ne-a înmânat un pliant cu instrucţiuni şi împreună ne-am îndreptat spre autocarul care ne aştepta în parcare. Transferul a durat groaznic de mult, aproximativ 5 ore cu autocarul şi un microbuz... şi cea mai grea chestie a fost lipsa apei de băut... i-am şi sugerat reprezentantului local să rezolve problema asta pentru viitoarele serii de turişti.

Pe la ora 23.00... am ajuns în oraşul Sousse... de aici pentru că noi mergeam la cea mai îndepărtată locaţie... oraşul Mahdia, ni s-a asigurat un microbuz... Am fost tare fericit să aflu că eram singurii români care mergeam la Mahdia... Pe şofer îl cheamă Murad şi a vorbit tot drumul despre frumuseţile Tunisiei... avea o părere foarte bună despre ţara lui şi despre conducători... nu ca noi...

La ora 1.15 ora locală eram la hotel. Am facut repede check in, am completat în viteză formularul dublu exemplar în care cer cam multe date personale şi ne-am zgâit niţel la arhitectura cu motive arabe din lobby. Am mai plătit o taxă de 30 dinari (2 Dinari / zi) pentru a primi cheia de la seiful din cameră, ne-au adus câte o sticlă de apă şi un tinerel s-a înhămat cu bagajele şi ne-am îndreptat spre cameră...

Era ora 1.30 ora locală adică ora 3.30 în Romania, am ajuns în sfârşit în cameră. Am băut apă ca nişte cămile, ne-am zgâit niţel la camera de care nu eram prea încântaţi... ne-am băgat în pat şi am adormit instantaneu.

10 iunie 2010

Ora 7 dimineata... incredibil... nu aud tramvaiul cum ia virajul la Traian cu Ferdinand scrâşnind înfiorator... aud doar păsărelele cântând fericite... deschid un singur ochi... în camera intuneric bezna... o rază de soare se chinuie să-şi croiască drum pe sub uşa de la intrare... o aud pe Deea cum începe şi ea sa foşgăie... ce linişte... este atât de bine... am început să analizăm la rece care este treaba cu camera... dacă aseară când am ajuns părea verde urâtă şi rece iar faptul că este la parter ni s-a părut groaznic, acum era chiar interesantă... am ieşit direct în grădina de palmieri... în faţa camerei tronează un smochin uriaş... am cules două smochine şi am încercat să le mănânc... foarte dulci şi lipicioase... dar parcă prea dulci şi lipicioase pentru ora 7 dimineaţa... stăteam şi ne întrebam cine naiba ne obligă sa ne trezim aşa de devreme, este concediu până la urmă... am constatat ulterior că era doar o problemă de fus orar... teoretic ne-am trezit la ora 9 ora României... apropo de fus orar, am auzit un banc genial:

... Putin şi Medvedev stăteau de vorbă: Putin îi spune... ar trebui să facem ceva cu fusul ăsta orar... Păi de ce, întrebă Medvedev... Ne creează numai probleme, am sunat ieri la Beijing să-i felicit de ziua naţională şi îmi spun că va fi de abia mîine... sun la Varşovia să le transmit condoleanţe şi îmi spun că avionul încă nu a decolat...

După miros ne-am îndreptat spre locaţia unde se servea micul dejun... cam sărăcacios dar până la urmă suficient. Au şi 2 ateliere de creaţie, unul unde se pregăteşte omletă iar celălalt pentru clătite. Noi le spuneam DVD-uri pentru că sunt rotunde şi au dimensiunea unui DVD. Am mai descoperit umblând prin cratiţe şi oale, ouă fierte, salate, un singur tip de brânză cam amară, unt, cereale, fructe şi ceva prăjiturele... pâinea era în schimb extraordinară... erau nişte chifle scoase proaspăt din cuptor în faţa ta iar cele cu anason erau bestiale... am mâncat cu unt 10 bucăţi. Ce mi-a mai plăcut... pepenele verde... foarte dulce şi parfumat...

A urmat şi o mare dezamăgire... nu aveau cafea naturală... au doar acele automate Nesscafe cu prafuri care produc o zeamă maro cu spume. Beah! Să nu mai vorbesc de zahăr brun şi alte bunătăţi... Cand ajung la Bucureşti mă opresc direct la Starbucks... şi bag un expresso doppio con panna...

După micul dejun am plecat la cameră... am băgat în seif lucrurile de valoare, ne-am tras costumele de baie pe noi şi fuga către plajă... aveam două variante... la piscină printre nemţi sau la plajă la Mediterana printre nemţi. Am ales varianta doi. Odată ajunşi pe plajă am constatat că nu mai erau şezlonguri libere, l-am miruit pe un nene de la security care semăna leit cu Saddam Hussein cu 2 dinari şi ne-a oferit două şezlonguri la malul mării cu umbreluţă şi măsuţă de plastic.

Ca o menţiune, şezlongurile sunt gratis, dar trebuie să vii devreme să pui prosopul pe ele şi să le ocupi, altfel vin teutonii şi îşi marchează teritoriul peste tot. Se plăteşte doar dacă vrei să pui saltea pe şezlong 1,5 dinari bucata... dar sunt urâte rău... nu se merită.

Plaja frumoasă, nisip fin, nişte valuri uriaşe, dar când am băgat picioarele în Mediterană... brrrrr! Era rece ca gheaţa...

Când mă aşteptam mai puţin, au apărut şi negustorii de nimicuri: ... ”hello my friend, where are you from... aaaa... Romania... Hagi”... ăia mai citiţi mai ziceau şi de Nadia Comăneci... Îţi trânteau pe cap o tichie cu ştrasuri şi paiete şi îţi spuneau că îţi stă extraordinar cu toate că tu arătai ca ultimul păcălici... apoi spuneau şi preţul pentru noul tău look... 10 dinari... Waauuu! 8 euro pentru o cârpă... mai miorlăia cate un neamţ... până la urmă gaseau destui fraieri... îi vedeai pe plajă afişând mândri capetele blonde cu tichiile colorate... Business!

Pe la ora 10 s-a deschis all inclusive bar... am zis să le încerc pe toate... sucurile acceptabile, la dozator... acelaşi ness Nestle care mie personal nu îmi place, diferite cocktailuri fabricate pe loc din sucurile de la dozator şi ceva alcool local nu prea bune... singura chestie cu adevărat bună este berea draft tunisiană „Celtia”... mai au apa minerală şi apa plată excelentă. A, şi mi-a mai plăcut „Muscat” un fel de Lacrima lui Ovidiu şi Boukha – ţuica lor tradiţională din smochine.

Mediterana, vântul, soarele ne-au făcut o foame teribilă... La 12.30 ne-am pregătit pentru masa de prânz. Am căutat ca disperatul carne gătită sub orice formă şi care să provină de la orice lighioană comestibilă... cam subţire oferta... au doar rondele de macrou la tavă, o tocană de vacă, tocană de curcan cu şofran şi carne de pui tot... tocană... am mai descoperit un condiment local numit „Harissa” atât de iute încât plângi de două ori... prima oară când îl mănânci.

O scurtă prezentare a faunei care bântuie prin resort... este constituită din 99% nemţi şi 1% alte naţionalităţi... personaje foarte interesante de altfel... majoritatea după ce că sunt urâţi de la mama natură se mai şi străduiesc în sensul asta... toţi sunt tatuaţi... au nişte belciuge uriaşe agăţate de nas, urechi, pleoape, glanda tiroidă... de frizuri să nu mai vorbesc...

Din lipsă de alte preocupari intelectuale am analizat niţel tatuajele... în general au cruci pe antebraţ, dragoni pe gambă, ideograme chinezeşti de-a lungul şirei spinării, şi alte aiureli din alea tribale cât mai mari şi mai colorate pe braţe... la o cetăţeancă îi trona pe umăr un cap hidos de maimuţă... probabil era fan „Planeta maimuţelor”...

Deea mi-a dat şi explicaţia... fiind nişte personaje şterse şi care trec neobservate... trebuie să atragă cumva atenţia... Am mai constatat că neamţul este civilizat probabil numai la el în ţară... aici fac prăpăd... aruncă chiştoacele peste tot... lasă în urma lor dâre ca melcul...

După amiază am plecat la o sesiune de shopping... în lobby-ul hotelului este un butic cu ceva aur şi argint de calitate îndoielnică, diverse replici de ceasuri fabricate grosolan şi tradiţionalele suveniruri... aceleaşi produse se găsesc la shopping centerul de peste drum de hotel şi la preţuri de trei ori mai mici.

Tot peste drum de hotel este grădina zoo-botanică din Mahdia... intrarea 5 dinari de persoană iar pentru copii 1 dinar. Nu au animale sălbatice, doar capre, cămile, struţi şi ceva specii de păsări. Este foarte frumos amenajată şi este o oază de linişte. Uraaa... aici am găsit cafea turcească cu 1 dinar... acceptabilă. Tot aici mai găsiţi să cumpăraţi renumitul „rose desert”. Adică trandafirul deşertului... un fel de rocă cristalizată de culoare maro, 1 dinar bucata.

De la shopping center am cumpărat o „shisha” adică o narghilea... am mai achiziţionat tutunul necesar cu aromă de mere şi cărbunele... am mai luat şi nişte accesorii absolut necesare... o brichetă şi folie de staniol...

Ajunşi la cameră am pregătit ambientul... am montat shisha... şi ne-am chinuit o jumătate de oră să aprindem cărbunele până am stricat bricheta...

Supăraţi fleaşcă am zis să mai încercăm a doua zi după ce mai cumpărăm o brichetă şi întrebăm un profesionist cum naiba se aprinde carbunele ăla.

Am tras şi o spaimă la amiază... am văzut în iarba din faţa camerei, sub smochin, un obiect negru cu auriu care strălucea în soare dar când am vrut să pun mâna pe el a fugit şerpuind prin iarbă... uh... era un şarpe.

11, 12, 13, 14, 15 iunie... a plouat şi a fost frig... cica Africa cea fierbinte... fierbinte pe draku... am facut sesiuni de shopping până nu mai aveam ce cumpăra... am ajuns să cumpărăm feţe de pernă cu motive arăbeşti numai să cheltuim... cred că Tilo, motanul nostru, va fi tare fericit că va avea ce să gherăie... Cam ce se găseşte prin aceste shopping center... replici de ochelari de soare, tricouri, genţi, curele, încălţăminte la toate firmele mari Prada, Gucci, Burberry, Versace, etc... tot soiul de suveniruri având desene cu cămile... shisha de toate tipurile şi mărimile... papuci arăbeşti cu vârful întors... arta decorativă africană, dulciuri tradiţionale şi bijuterii...

Uraaa! Am descoperit o cafenea peste drum de hotel unde se bea expresso adevărat cu 1 dinar... Cafeneaua „Chichkhane”... uneori când mai bate vântul mai apare şi o boare de internet wi-fi şi moka de la vecinii cu shopping center...

Am mai ars gazul prin recepţia hotelului înjurând norii, ploaia şi degustând ţuică de smochine până cădeam în uitare... A, şi am reuşit să aprindem Shisha... am fumat narghilea până s-a făcut limba verde şi aveam un gust amar în gură... Puah! Da măcar am făcut-o şi pe asta...

Pe plajă bate un vânt teribil... un vânt rece din Sahara care te pătrunde până în cele mai intime locuri... pe plaja cam pustiu, doar câţiva curajoşi încearcă să se împace cu gândul că suntem în Africa şi ar trebui să fie soare şi cald... mai vorbim la telefon cu cei de acasă... se topesc de cald... în Bucureşti sunt 37 de grade Celsius... Nu e coreeeeect! Dacă nu putem sta la plajă atunci măcar ne-am exprimat artistic modelând în nisip diferite creaturi... am încercat mai întâi să producem o stea de mare... rezultatul a fost mulţumitor, drept care am considerat că este momentul să trecem la ceva mai dificil... o cămilă... zis şi făcut... am produs un soi de cămilă care este ceva între câine de tomberon şi măgar constipat...

Am redescoperit tradiţiiile etnofolclorice româneşti dansând zilnic „Căluşarii” la duş... apa vine cu cocoloaşe... când rece, când fierbinte... depinde cum este folosită de locatarii resortului.

O problemă foarte sâcâitoare... sunt milioane de ţânţari... vin prin toate găurile... prin aerisire, pe fereastră, prin crăpăturile din ziduri noroc că aveam un repelent în bagaje şi am reuşit câteva zile să-i ţinem departe... după un timp s-au învăţat cu otrava şi a început să le placă. L-am rugat pe un arici de la recepţie să facă ceva în sensul ăsta... să dea cu un spray, un sos, ceva... dar a ridicat neputincios din umeri... Alta ciudăţenie sinistră este umezeala de peste tot. În zilele în care a fost frig şi a plouat, camera era ca o criptă. Hainele, aşternuturile, toate se simt ude şi reci. Acum ne-am obişnuit. Am spălat tricoul ăl bun şi s-a uscat în trei zile...

Am văzut şi Administraţia Domeniului Public-ul local în acţiune... teleguţe cu măgari leşinaţi de foame... dacă le fluturi o frunză de palmier pe la nas dezertează... lucrătorii au uniforme verzi inscripţionate „JARDIN”.

Tot din plictiseală am studiat sistemul de securitate al resortului. Este foarte bine pus la punct. Pe ziduri sunt lipite sticle sparte aşa că Hussein poate sta liniştit pe plajă şi să facă business cu şezlonguri.

16 iunie... a apărut soarele... un soare ucigător... am tabla arsă şi rumenită şi îmi dau cu sosuri cu aloe să mă calmez... da măcar e cald... am suferit destul...

Mediterana s-a încălzit şi am stat în apă ca broaştele... mi-a plăcut că marea este foarte limpede şi curată, fără alge, meduze, arici de mare şi alte lighioane care creează disconfort. Perioada asta este mai agitată şi sunt valuri mari...

Un grup de tunisieni asigură entertainmentul pe plajă... scutere, ATV-uri, paraşuta, plimbarea cu banana... tot soiul de drăcii care te udă, te scutură, te agită pentru a-ţi testa limitele şi să ai ce povesti acasă...

O distracţie interesantă este paraşuta... costă 25 TD dar merită... eu nu ştiu să manevrez paraşuta aşa că m-a însoţit un drac mic şi negru pe nume Luca… la final voia şi el o sticlă de vodcă… încă o mai aşteaptă…

17 iunie

Uraaa! Ce frumos este la mare!

Este foarte cald... Sorel dă cu copita lui fierbinte... Nisipul arde sub tălpile noastre... ne-am ghemuit la umbră sub umbrelele de paie şi nu scoatem un deget afară că se pârjoleşte instantaneu. Ne distrăm cu treaba cu şezlongurile... cetăţenii conştiincioşi se trezesc dimineaţă, pun prosoapele pe şezlonguri şi gata, sunt ca şi luate în proprietate pe întreg parcursul zilei... pe la ora 9.00 apar şi somnoroşii... normal... şezlonguri ioc! Ei, aici începe distracţia... o babă italiancă descurcăreaţa a aruncat pur şi simplu prosoapele găsite şi a luat două şezlonguri cu tupeu... când au apărut mai târziu două amărâte de nemţoaice cu copii după ele (pe una am identificat-o... e cea cu tatuajul cu maimuţa) au constatat că nu mai găsesc şezlongurile... italianca le privea impasibilă şi satisfăcută... într-o altă zi au apărut doi tinerei... un neamţ tinerel şi cam bleguţ însoţit de o asiatică drăguţă... la 11. 00 când s-au trezit ei normal că nu mai erau şezlonguri... asiatica foarte a draku din câte am văzut l-a expediat pe nemţulică după şezlonguri... asta amărâtu a venit înapoi cu mâinile goale... s-a supărat ciudata şi a furat pur şi simplu două şezlonguri... şi ce ne-a distrat este că a şters cu copituţele ei mici urmele lăsate cum le-a târât să nu se înţepe proprietarii de drept pe unde le-au ajuns şezlongurile. Infractoare mică!

A apărut iar şarpele... făcea plajă în iarbă cu burta la soare... Deea s-a speriat de şarpe... şarpele de Deea... iar eu am fost cel mai nemulţumit că nu am avut timp să pregătesc camera să-l fotografiez... am aşteptat răbdator 30 de minute tremurând cu aparatul în mână şi până la urmă l-am prins...

Am făcut rost de un băţ şi înainte să ieşim din cameră dăm cu el prin iarbă să nu călcăm dihania... Ne distrăm super!

Cel mai distractiv este acum să-i sperii pe nemţii care tot vin şi se agaţă de smochinul din faţa camerei povestindu-le despre vietate... fug de se vede colbul în urma lor...

Piscina din curtea interioară este foarte frumos amenajată... în centru se află un bar all inclusive unde poţi savura o cola sau o bere aşezat pe un scăunel de piatră în apă... uneori când îşi aduc aminte pornesc o cascadă artificială.

18 iunie... Animaţia este asigurată de 7 speriaţi, am înţeles că sunt marocani. Începând din 16 iunie, în fiecare seară asigură un mic spectacol la scena din faţa camerei noastre... vrem nu vrem asistăm la un show care ţine de obicei până la miezul nopţii. Prima parte a spectacolului este dedicată copiilor, dar mai mult pentru copii nemţi. Cântă până la disperare... ”Ich habe eine kleine papagal”... Pentru adulţi începe pe la orele 23. 00 şi sunt diferite seri tematice... prima seară a fost foarte interesantă pentru că a fost seară arăbească şi a venit o dansatoare din buric... Mmmm! Am fost tare încântat... încă îmi mai joacă ochii în cap pe ritm de „darbouka”...

Ieri a fost seară irlandeză şi rusească... s-au străduit şi ei săracii să iasă un fel de „Lord of the dance”... s-au mai chinuit cu un cazacioc o kalinka? Şi gata programul...

Astăzi am văzut o dolofană care făcea vocalize şi pregăteşte un fel de potpuriu cu piese din anii 80. Au mai pregătit o tombolă... se milogeau de noi pe plajă să le cumpărăm biletele... 5 dinari biletul...

Nu am spus nimic despre curăţenia din camere... care curăţenie? Poate doar dacă o rogi frumos pe cameristă... şi cel mai frustrant este când îţi ia prosoapele şi uită să le mai aducă înapoi... Nota 2 la curăţenie!

Am văzut că este plin de arbori de cafea... când sunt verzi, boabele sunt amare şi fără gust...

19, 20, 21 iunie... monotonie... dimineaţa la micul dejun... plajă la Mediterana... amiază iar la masă... plajă... seara o cină consistentă... plimbare... şi tradiţionala luptă cu ţânţarii... am reuşit măcar să ne bronzăm suficient de credibil pentru ca cei de acasă să fie convinşi că am fost în Africa.

22 iunie... ultima zi... am fost la plajă... Mediterana era destul de rece... după amiază am fost la piscină măcar pentru ultima zi să vedem şi noi cum este... am asistat la programul animatorilor... au chinuit o oră nişte balene cu un soi de aerobic şi au organizat un concurs de darts... seara ne-am plimbat pentru o sesiune foto... am pozat complexul Mahdia Beach la lumina lunii... apoi am asistat la spectacolul pentru kinderi unde deja ştiam pe dinafară cântecelele... „Alibaba”... „Oac! Oac! ”... ”Ich habe eine kleine papagal”...

23 iunie...

Ora 8.00 A.M... agăţaţi de bagaje am aşteptat sosirea microbuzului pentru transferul la aeroportul din Tunis... la 8. 15 deja eram în trepidaţii... de ce nu mai vine... ce se întâmplă... la 8.20 a apărut în sfârşit un microbuz Hyundai care ne-a transportat până la Sousse, unde am făcut joncţiunea cu turiştii din zonele Hammamet, Sousse... aici ne-am transbordat într-un autocar şi ne-am îndreptat către aeroportul dinTunis.

La aeroport, operaţiunea de check in s-a desfăşurat foarte repede... ei au o limită de greutate la bagaje de 15 kg, ce este excedent se plăteşte, dar au mai lasat de la ei... noi aveam un bagaj de 18 kg şi a fost ok.

Bucurie mare... la aeroport este internet wi-fi... am deschis ca disperaţii site-ul Realitatea Tv, pentru a mai afla ştiri din ţară... nimic deosebit... acelaşi guvern Boc... aceleaşi matrapazlâcuri dâmboviţene... doar faptul că Dan Diaconescu a fost arestat... Hm! Cam subţire...

Am luat o cafea expresso de la barul din aeroport... 1.80 TD... Puah! Infecta!...

Încă mai aveam timp suficient, aşa că am plecat la o sesiune de shopping la Duty Free... după îndelungi căutări am ajuns la concluzia ca o nuga tunisiană cu migdale şi o sticlă de lichior tradiţional de curmale ajunge... Total 22 Euro.

La ora 13.15 a aterizat cursa Sevenair de la Cluj... cu acest avion urma să plecăm către Bucureşti Băneasa la ora 14.15. La 13.50 ne-am aliniat frumos pentru îmbarcare... Lume pestriţă în avion... fiecare îşi împărtăşea din experienţele trăite în Tunisia... eu m-am bucurat că am întâlnit şi un coleg de serviciu care a fost în vacanţă cu familia. Părerea unanimă este că Tunisia este de vizitat o singură dată în viaţă... eu deja am ales viitoarea destinaţie: Thailanda. Au urmat procedurile standard pentru decolare... şi gata... Adio Tunisia!...

La ora 18.30 am aterizat la Bucureşti Băneasa... vreme urâtă la Bucureşti, ploaie... temperatura 18 grade...

A urmat şi contactul dur cu hienele de taximetrişti români... unul ne-a cerut 10 Euro până la Foişorul de Foc... nu avea aparat de taxare... şi cea mai tare a fost motivaţia pentru suma cerută: ...” aţi dat 20 de euro ca să vă plimbaţi cu cămila şi nu aveţi 10 euro pentru un taxi?

Asta este România de care am fugit pentru două săptămâni...

Pe curând... din Thailanda...

---

VIZUALIZĂRI: 8242 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI