Confort și atmosferă colonială

TIPĂREȘTE

Tocmai ne pregăteam de vacanța de Rusalii când am fost sunată de un amic (să-i zicem O): „Uite cum stă treaba: noi plecăm în august la socri, în Italia. Mai precis, Imperia, aproape de San Remo. Am găsit un apartament prin apropiere, liber de pe 20 pe 27. Vreți să veniți și voi? ” „Ăăă... ” „Gândiți-vă și vorbim! ” M-am uitat pe calendar și m-am scărpinat în cap; da, dar taman atunci proiectasem o excursie prin țară, pe Transfăgărășan, Transalpina... ” I-am expus problema și lui Tati. „Mergem în Italia, cum nu?! Hai, că Transfăgărășanul îl găsim tot acolo și la anul! ”

Decizia fiind luată, am început să scotocim pe hartă, așa cum facem de obicei. Mai o idee de la mine, mai una de la Tati și - ca să n-o mai lungesc - programul final a arătat cam așa: zbor București-Milano Malpensa, aterizat vineri seara pe la 7; ne-a preluat cu mașina cumnatul meu, fratele lui Tati, care locuiește în Genova; petrecut noaptea în Genova, la Hotel Laurens; a doua zi dimineață plecat cu toții (eu, Tati, Istețica, Cumnățelul și Cumnățica) cu aceeași mașină să mirosim un pic celebrele Cinque Terre; întors și adăstat în Chiavari, de unde cei doi genovezi au luat trenul până acasă, învoindu-se în sfârșit să ne lase nouă mașina (yes!); duminică satisfăcut o dambla veche de-a mea (Portofino), apoi cap compas Imperia, unde am făcut joncțiunea cu prietenii noștri. Cumnățelul venit și el la Imperia pe 26, dormit la noi, p-ormă a doua zi merserăm cu toții la aeroport (Milano again). Frumos, nu?! Să detaliem pe rând.

Deci hotărârăm Cinque Terre... (Tot amicul O ne-a sedus, pentru ca în final să ne abandoneze; eu n-aș fi vrut să fușăresc asemenea minunăție de destinație în doar câteva ore, dar pe urmă, când m-a prins ideea, n-am mai vrut să renunț.) Deci ne trebuia o cazare în zonă. A câștigat Genova din vreo 2 considerente importante: 1. aveam să ajungem pe la 11 noaptea în Genova (sau după miezul nopții în Cinque Terre, de unde Cumnățelul ar fi trebuit să se întoarcă acasă); 2. era totuși ceva mai ieftin decât în „buricul centrului”. Oferta destul de bogată, desigur. Nu ne trebuia cine știe ce lux, nici măcar poziția nu conta prea tare; aveam să ajungem, să facem un duș, să dormim și... a, ar fi bine să ofere mic dejun. Și - foarte important! - să ne poată caza târziu fără costuri suplimentare! Până la urmă ne-am hotărât asupra Hotelului Laurens, 3 stele, nota 8 pe booking, situat aproximativ la ieșirea din Genova în direcția Cinque Terre; am rezervat o triplă cu mic dejun, cu anulare gratuită, pentru 115 euro.

Pentru mine, excursia n-a început chiar sub cele mai grozave auspicii, deoarece mă puse păcatul să halesc ceva pui cu sos roșu la restaurantul aeroportului din Otopeni și chestia asta avea să mă pună pe butuci 2 zile! Citisem despre hotel că s-ar afla în vecinătatea uneia dintre cele mai pitorești zone din Genova, numită Boccadasse, un golfuleț feeric mărginit de case colorate, un fel de avanpremieră la Cinque Terre și ne-am gândit că, oricât de târziu am ajunge și oricât de obosiți am fi, să mergem să dăm o tură până acolo. Însă mie chiar mi-era greu să mă țin pe picioare, iar Tati și Istețica atâta s-au mai îndemnat unul pe altul, că până la urmă au renunțat și ei!:(

Deci ajunserăm. GPS-ul ne-a dus până în prag, pe Via Giordano Bruno nr. 7, am recunoscut imediat din poze clădirea cu aspect imperial. Un nene (indian/pachistanez cred) ne aștepta la recepție, formalitățile au decurs normal, nimic special. Am anunțat că a doua zi dimineață aveam să plecăm devreme, așa că am preferat să plătim acum și am fost asigurați că micul dejun ne va aștepta pregătit începând cu 6:30. Perfect!

Camera noastră era la etajul al doilea, acesta fiind și ultimul. Pentru primul drum, când a trebuit să ne cărăm bagajele, am folosit liftul; a doua zi dimineață, când am coborât la micul dejun, am preferat scările elegante de marmură albă, decorate la fiecare palier cu tot felul de statuete exotice și mărginite de balustrade modelate frumos în fier forjat. Cu aceeași ocazie am remarcat și spațiul de relaxare din apropierea recepției, o adevărată încăpere de muzeu, cu piese de mobilier masiv, oglinzi opulente, tablouri și același gen de statuete chinezești/indiene/africane (pare că tema hotelului este reprezentată de tărâmurile noi și fabuloase descoperite cândva de navigatorii plecați din portul Genovei; regret și acum că n-am avut prea mult timp și nici dispoziția necesară pentru a mă introduce cu adevărat în atmosfera locului!).

Camera, chiar ultima de pe palier (presupun că celelalte erau duble) făcea parte din același film, desigur. Destul de spațioasă (23 mp), era ocupată în mare parte cu cele două paturi, unul dublu și altul simplu. Patul matrimonial avea pe peretele de deasupra o decorațiune gen baldachin, făcută din același material cu cuverturile. Sub acestea, aveau să ne aștepte saltele odihnitoare acoperite cu lenjerie albă, răcoroasă. De-o parte și de alta a patului dublu, am avut și câte o noptieră (detaliu care lipsea patului single, fiind înlocuit cu un taburet). Pe noptiere, câte o veioză galbenă (dintr-un fel de plastic transparent; foarte haioase), precum și telefonul fix. Dedesubtul uneia din noptiere, am găsit câte o pereche de papuci de unică folosință, ambalați individual.

Într-un colț, este amplasat un birouaș, în care se află încastrat și răcitorul, pe care l-am găsit plin cu tot felul de recipiente și doze. În ușa acestuia, pahare de plastic și șervețele. Pe birou - o altă veioză cu abajur, lista de prețuri (decente) pentru chestiile din frigider și telecomenzile de la TV și AC. Tot mobilierul camerei este din pal alb, iar decorul e completat plăcut cu covorul persan în nuanțe de albastru, candelabrul de-a dreptul princiar, oglinzi, tablouri și chiar o tapiserie ce împodobesc pereții.

În dulapul încăpător din hol ne așteptau pături și perne de rezervă, umerașe și un seif. N-am avut nevoie de nici unele, ba chiar a trebuit să folosim aerul condiționat în prima parte a nopții (către dimineață, am deschis fereastra și ne-am continuat somnul în parfum de flori și frunze).

Baia. Păi... cine a mai umblat prin Italia, știe că poa' să fie camera cum o fi, dar baia sigur e ce trebuie! Eu, una, doar așa am întâlnit până acum! Chiuvetă, vas de toaletă și (neapărat!) bideu, cadă (protejată de un perete de plexiglas pliabil; ingenios!), coș de gunoi, taburet, oglindă (plus una gen lupă, la capătul unui braț articulat), prosoape de toate neamurile (albe și curate), consumabile: hârtie igienică, săpunele, pliculețe cu șampon/gel de duș, căști de baie. Nu mai știu dacă am văzut uscător de păr, dar înclin să cred că exista și el prin vreun sertar. Aspectul plăcut al camerei de baie era accentuat de faianța deschisă la culoare, cu desene geometrice. Pe jos era gresie maronie, iar aerisirea se face printr-o fereastră normală.

Micul dejun ne aștepta pregătit la 6:30, așa cum ni s-a promis, în restaurantul Timo de la parterul hotelului (am înțeles că se poate servi și cina acolo, dar noi am ajuns prea târziu pentru așa ceva). Spațiul e și el decorat în același stil colonial, dar ceva mai discret, desigur. Mi-au plăcut mult corpurile de iluminat, gen răchită împletită, fiecare alt model. Mesele erau frumos acoperite cu fețe de mătase albă, iar în dreptul fiecărui tacâm se găsea împăturit un șervet din același material.

Din oferta bufetului am reținut: ouă fierte, câte două feluri de brânzeturi și de salam uscat (din care trebuia să te servești), brânză topită și pate de ficat la cutiuțe, chifle, tartă cu un soi de magiun, croasante, tot felul de gemuri și biscuiței ambalați, iaurt și pere. Un dozator oferea diferite tipuri de sucuri, iar la altă mașinărie puteai să-ți prepari cafeaua dorită (cred că și ceai). Precum vedeți, un mic dejun îndestulător, mai ales când e vorba de Italia! Mie mi-era încă rău, așa că am reușit cu mare greutate să mă „înfrupt” dintr-o jumătate de chiflă, un ou și o cafea amară, pe care le-am tolerat destul de bine.

... Am rămas cu regretul că n-am putut da o raită prin împrejurimi și Tati știa asta. Așa că peste două zile, în drum spre Imperia, a decis să facem o mică pauză și în Genova. Iar prima oprire am făcut-o chiar în fața Hotelului Laurens, pe care de data asta am avut posibilitatea să-l admirăm la lumina soarelui! Frumoasă construcție, cu adevărat, probabil un vechi palazzo! Dealtfel, zona în care se găsește pare să fie și ea una rezidențială, cu mulți palmieri și clădiri care mai de care (Cumnățelul avea să ne confirme acest aspect). N-am găsit loc gratuit de parcare în imediata apropiere a hotelului (fusesem atenționați strict: cele vopsite cu albastru sunt cu plată, doar cele albe sunt moacă; sub nicio formă să nu parcăm pe ălea galbene, care-s numai pentru Salvare, Poliție etc!), așa că am făcut dreapta pe Corso Italia, un bulevard larg și lung de câțiva kilometri, care practic încinge orașul în partea sa dinspre mare. După doar câteva sute de metri, am reușit și noi să parcăm regulamentar.

Era ora prânzului și am mâncat la unul din stabilimentele balneare de pe malul mării, numit Lido Tortuga (în Italia sunt foarte frecvente acestea, cuprinzând piscine și/sau plajă amenajată, bar/restaurant, toalete etc). Pe urmă ne-am plimbat pe frumoasa faleză acoperită cu un mozaic de gresie, bucuroși să mirosim aerul sărat al mării ce se zbătea undeva jos, în dreapta noastră. Am ajuns în vreo 10 minute în zona Boccadasse, am intrat un pic în biserică și pe urmă am admirat în voie micuțul golf demn de o ilustrată! Chiar și așa, cu retinele încărcate încă de imaginile frumoase din Cinque Terre și Portofino, tot ne-a fermecat priveliștea asta!...

---

VIZUALIZĂRI: 1484 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI