GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am insistat să scriu acest review deoarece nu există încă review actualizat pentru 2011 şi deşi poate nu s-au schimbat multe lucruri, măcar acestea sunt cât de cât de actualitate. Astfel, am achiziţionat excursia Cairo la un preţ de 90 USD / persoană chiar de la reprezentantul agenţiei prin care am fost în Egipt. Mare atenţie, noi nu am ştiut acest lucru, cel mai bine este să aveţi dolari, tranzacţiile se desfăşoară în dolari, tot ce se vinde / cumpără are preţ în dolari, cursul de schimb euro / dolar de multe ori nu există, adică din punctul lor de vedere 1 euro = 1 dolar sau rata de convertibilitate este mult diferită faţă de cea oficială. Există şi posibilitatea achiziţionării excursiei de la agenţii în Hurghada cu ghid în limba rusă / engleză sau germană, diferenţa de preţ este de aprox. 20 USD, dar eu unul nu o recomand, nu datorită lipsei ghidului în română, ci datorită lipsei siguranţei, totuşi este altceva să călătoreşti cu un autocar plin cu români decât cu... şi agenţia chiar garantează un anumit standard în provinţa confortului în autocar.
În fine lăsând aceste lucruri la o parte a venit şi ziua de Joi în care la ora 1:30 AM autocarul a oprit în faţa hotelului şi ne-a invitat să luăm parte la o aventură de neuitat alături de marii faraoni Kheops, Khafra (gr. - Chephren) şi Menkaura (gr. - Mykerinos, ghidul îi zicea... Menkerini). Călătoria cu autocarul durează aprox. 6 - 7 ore, între Hurghada şi Cairo fiind o distanţă de 680 Km, din care foarte mare parte (peste 80%) se desfăşoară pe autostradă.
La ora 08:30 am ajuns la Muzeul Naţional de Egiptologie din Cairo, unde am avut voie să intrăm (fără aparate foto, camere de filmat, etc) pe la ora 09:30, după ce în prealabil am stat la o coadă imensă. Pentru a putea asculta explicaţiile ghidului am primit ceva echipament "HI - TEC"!!! (un fel de microcăşti chinezeşti care la mai mult de o treime din vizitatori după primele 30 minute de funcţionare nu se mai auzea nimic din ele şi un aparat de emisie recepţie). Intr-adevăr, acest lucru ne-a permis să ascultăm explicaţiile de-a dreptul încântătoare ale ghidului.
Referitor la capitolul ghid... fac o scurtă paranteză ca să explic ce înseamnă ghid din punctul lor de vedere, sau ce am nimerit noi. Ghidul nostru a fost Ayman, care era un musulman superrrrrr, în sensul că avea o soţie din Egiptul de Jos şi acuma deja îşi permitea şi a doua soţie pe care o vroia din Egiptul de Sus. Partea frumoasă este că mai vroia şi a treia soţie, din România, iar a patra - Rusia. Am încercat să îi sugerăm să aleagă o olteancă... În ceea ce priveşte explicaţiile turistice la capitolul acesta stă chiar foarte prost, în schimb excelează la spirit comercial şi la poveştile privind marea revoluţie din ianuarie 2011.
Muzeul este superb, din pacate timpul alocat vizitării muzeului este foarte mic (undeva la 2 ore). Ca obiectiv suplimentar care poate fi vizitat este sala mumiilor, care se plăteşte separat (100 lire = aprox. 18 USD / persoană) merită efectiv toţi banii din cel puţin două puncte de vedere: în primul rând aveţi ocazia unică de a vedea mumii reale, perfect conservate ale unor faraoni foarte importanţi în istoria Egiptului (Seti al II - lea, Tutmesis, Hatseput, etc), iar în al doilea rând, este singurul loc din muzeu cu cea mai mică temperatură din muzeu: D. SUPER TIPS: probleme cu nevoi fiziologice, the best choice: toaleta din muzeu, următoarea oprire va fi la restaurantul unde se va mânca, unde nu v-aş recomanda această experienţă, deoarece vă va dispare apetitul.
După vizitarea muzeului am avut în program masa de prânz la un restaurant plutitor, pe un fel de vapor... a fost OK, notă maximă din punct de vedere al modului de preparare, al varietăţii, curăţeniei din sala de servire, notă minimă la capitolul WC, crâncen, superrr horror.
În sfârşit, am ajuns la piramide şi pot să spun ca este mult mai frumos decât mi-am putut închipui vreodată, într-un cuvânt este magnific. Nu încep să vă plictisesc cu tot felul de detalii istorice sau tehnice, astea aveţi de unde să le aflaţi (de exemplu chiar şi de aici: http://istorie. e-altfel.ro/piramida-lui-keops/), tot ce contează este faptul ca merită văzute şi că o vizită în Egipt fără vizitarea piramidelor pe motivul că excursia este foarte obositoare (într-adevăr este extrem de obositoare) este CEA MAI MARE TÂMPENIE POSIBILĂ!!! Este ca şi cum aţi ajunge în Paris şi nu aţi vizita Turnul Eiffel... sau ceva de genul...
Întorcându-ne a problema noastră, piramidele, în continuare am să încerc să vă explic cam ce ar trebui să ocoliţi din punctul meu de vedere când ajungeţi la PIRAMIDE:
- o mulţime imensă de arabi, toţi cu câte ceva în mână şi toţi vrând să îţi vândă ţie... acel ceva. Primul sentiment a fost că vreau acasă. Dacă a fost ceva care chiar mi-a displăcut a fost acest "ceva", parcă toţi arabii ăştia au stricat toate sentimentele de uimire, măreţie, bucurie că în sfârşit vezi ceva ce îţi doreşti de mult să vezi, dar în acelaşi timp pot să spun ca nu a trecut foarte mult până mi-am revenit...
- puteţi vizita piramida lui Keops (100 lire = aprox 18 USD / persoană) sau piramida lui Menkaura (30 lire = aprox 5 USD). La sugestia ghidului noi am ales să o vizităm pe a doua, deoarece singura diferenţă este faptul că la piramida lui Keops se coboară mult mai mult... şi la sfârşit nu se vede luminiţa de la capătul tunelului, se vede acelaşi lucru ca şi la piramida lui Menkaura. Atenţie!!! nu aveţi voie să faceţi poze în piramidă, dacă sunteţi prinşi riscaţi confiscarea telefonului sau o amendă de 300 USD. Teoretic nu poţi să intri cu aparat foto. Am avut în grupul nostru o persoană care a fost prinsă făcând poze, au încercat să îi confişte aparatul, dar a dat o şpagă mică de 10 lire (2 USD) şi paznicul a început să îi facă poze şi l-a mai băgat şi în altă cameră unde noi nu am avut acces. Dar nu pot garanta ca se întâmplă la fel de fiecare dată.
- MARE ATENŢIE - este posibil să va treziţi cu câte un arab prietenos care vă dă ceva şi spune ca e cadou, nu îl luaţi deoarece nu vă mai scapaţi până nu cumpăraţi altceva;
- sunt arabi care au câte o cămilă... perfect natural, doar suntem în Egipt. Vă vor propune să vă urcaţi pe cămilă şi astfel să vedeţi piramidele, un lucru foarteeeee romantic de altfel. Partea frumoasă e că or să vă explice cu lux de amănunte că nu vă costă nimic... Şi chiar nu veţi plăti nici măcar un singur cent... la dus, căci la întors veţi observa că nu va vrea nimeni să vă ia de acolo, iar gagiul care a prestat serviciul neplătit vă va cere o sumă colosală ca să vă aducă înapoi (nu am experimentat, dar am înţeles că cer cam aprox. 60 - 80 USD), şi nu cred că vă va face plăcere să vă întoarceţi pe jos prin marea aceea de arabi...
- MARE ATENŢIE - vă treziţi că un arab super mumitic se bagă lângă voi cand vreţi să faceţi poză şi apare în poză... nu râdeţi şi nu vă bucuraţi... vă va cere 1 dolar că a făcut poză cu voi: D
- MARE ATENŢIE - dacă vedeţi că apare un arab şi vă arată unde să faceţi poză sau cum să ţineţi aparatul de fotografiat... NU E MOCA, costă, cel puţin 1 dolar sau 5 lire, dar trebuie să recunosc că merită banii cu vârf şi îndesat, deoarece cred că mi-ar fi trebuit o jumătate de oră să descopăr unghiul respectiv...
- MARE ATENŢIE - din autocarul nostru o persoană a rămas fără telefon, efectiv i l-au smuls din mână când a răspuns
- MARE ATENŢIE - dacă vreţi să cumpăraţi ceva întrebaţi cât costă şi după aia nu îi mai băgaţi în seamă, se vor ţine după voi şi vor scădea singuri preţul până la limita lor de acceptare, şi până şi atunci mai puteţi negocia, oferindu-i jumătate din banii propuşi de ei şi scoţându-i chiar din portofel (în felul acesta am cumpărat lucruri care iniţial costau 10 dolari şi în final am plătit chiar şi 1-2 dolari), însă, cam tot ce şi se oferă de vânzare la piramide se găseşte şi în staţiune la preţuri chiar mai mici.
- cea mai frumoasă experienţă a fost cu un "miliţian"... la întoarcerea de la piramide, mergând către autocar, am observat că în faţa mea era un poliţist care efectiv îmi făcea un culoar printre oameni şi din când în când se întorcea la mine şi îmi zâmbea... Când am ajuns lângă autocar s-a pus în faţa mea şi nu m-a lăsat să trec până nu i-am dat 1 dolar ca m-a ajutat... asta era varianta lui.
- Sfinxul, din păcate nu este însă ce se vede la televizor, pe mine unul m-a dezamăgit, mă aşteptam la mult mai mult, în schimb mi-a plăcut povestea cu modul în care a fost dezgropat (o veţi asculta şi voi... dacă veţi fi atenţi la explicaţiile ghidului).
Dragii mei, aici am terminat cu experienţa plăcută din cadrul călătoriei şi încep cu experienţele neplăcute. Astfel, următoarele două obiective mi s-au părut de-a dreptul PATETICE, foarte mulţi din autocar, peste 2/3 din turişti am fi preferat sa stăm mai mult la muzeu şi la piramide decât să mergem unde am mers... Adică am mers şi am vizitat PARFUMERIA TUTANKAMON... o parfumerie unde nu au explicat cum se producea parfumul pe timpul lui TUTANKAMON, dar în schimb ne-au arătat şi ne-au pus să mirosim o gamă largă de parfumuri după care am fost invitaţi să şi cumpărăm (preţurile mi s-au părut un pic umflate, deşi nu pot să garantez pentru calitatea lor, poate meritau...). Mie unul mi s-a părut o chestie de procent pt ghid... Aceeaşi impresie mi-a lăsat-o şi aşa-zisul bazar unde am poposit după parfumerie, de fapt bazarul era un magazin cu preţuri URIAŞE... de ex. un magnet de frigider costa 5 USD sau o bijuterie din aur de 4-5 grame costa 400 - 500 USD. Practic am pierdut în jur de o oră şi jumătate, poate chiar două ore DEGEABA!!! De fapt nu a fost chiar degeaba, deoarece cred ca ghidul a avut ceva de câştigat din asta...
În fine, per ansamblu, dacă alegem să ştergem unele evenimente neplăcute din excursia de o zi la Cairo, evenimente care probabil că întotdeauna vor exista şi care nu au un procent atât de mare comparativ cu gradul de satisfacţie, pot să afirm că recomand un sejur în Egipt numai şi numai pentru piramide, atât de mult am fost impresionaţi.
Dacă ajungeţi în Egipt este păcat să nu mergeţi la piramide, nu le rataţi în niciun fel, chiar merită.
Trimis de adelos in 13.09.11 00:20:41
- A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adelos); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Absolut corect... si noi tot cu Ayman am fost in excursie. Un tip super ok, versat pana'n maduva oaselor. Nu am luat masa la restaurantul plutitor ci la un restaurant din Giza, foarte aproape de piramide. Pe mine unu' m'au scos din sarite comerciantii lu' peste, imi venea sa'i impusc.
Am fost si la parfumerie si la "bazar"... o abureala imensa, ma asteptam la un fel de bazar turcesc.
In rest... ne'au surprins murdaria si saracia care domnesc aproape pretutindeni, m'a surprins pozitiv de data asta calitatea soselelor precum si aeroportul din Hurghada.
@adelos: Bună. Am citit reviewul tău. F util. As vrea sa întreb cum ne putem plimba cu cămilă dacă ne cere la coborâre asa mulți bani?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2010 Orizontul lui Khufu. Atractia turistica nr. 1 a lumii, turism inventat tot de ea. Excursie la Cairo — scris în 31.10.10 de costin1968 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Piramidele??? Incredibile! — scris în 19.08.10 de rentea din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Piramide pe platoul Gizeh — scris în 07.10.09 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2008 INDIANA 10 – The final cut — scris în 24.09.10 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2008 INDIANA 9 — scris în 06.05.10 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2008 INDIANA 8 — scris în 07.04.10 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2008 INDIANA 7... Lucky number seven! — scris în 16.03.10 de Alex_Macedo din BUCUREşTI-ORADEA - RECOMANDĂ