Din Gura Haitii spre Pietrosul Călimanilor

TIPĂREȘTE

În 1 iunie am decis să facem o drumeție pe cel mai înalt vârf al Munților Călimani, Vf. Pietrosul Călimanilor, cu cei 2100 m ai lui. Nu era prima drumeție în această zonă în 2021, în luna aprilie făcând un circuit spre formațiunea 12 Apostoli, tot cu plecare din aceași zonă, Gura Haitii și ne-am promis că o să revenim pentru a bifa și acest vârf.

După o noapte de cazare în Neagra Șarului în care a plouat aproape non-stop, un pic reticenți ne-am trezit dis de dimineață să vedem cum arată muntele. O ceață groasă învăluia totul, muntele de nevăzut, un pic răcoare, dar prognoza meteo anunța că cel puțin până la ora 14.00 nu o să fie ploi și că cerul va fi însorit.

Așa că un pic sceptici, echipați și de ploaie, am luat-o cu mașina spre zona Exploatare de sulf Gura Haitii. Din Neagra Șarulu, drumul o ia prin satul Gura Haitii iar apoi se merge spre zona exploatării de sulf. În total aproximatv 20 km, ultimii 12 km făcând parte din vechiul drum al exploatării. Drumul nu este într-o stare foarte bună, dar e practicabil cu orice tip de mașină, dalele mari de beton încă rezistând bine timpului. Pentru cei 12km e bine să vă luați o marjă de 30 de minute, căci nu prea poți depăși viteza de 20 km la oră.

În jur de ora 09 eram în zona exploatării miniere. Pe drum mai apar indicatoare cu accesul interzis, dar probabil majoritatea sunt de pe vremea când funcționa această exploatare. Noi am parcat mașina chiar în zona unde începe exploatarea de suprafață, drumul este destul de lat, așa că ne-am asigurat că nu încurcăm potențialul trafic. Chiar dacă noi ne-am oprit aici, au fost persoane care au urcat și mai sus cu mașina în acea zi, chiar și cu mașini cu gardă joasă, dar părerea mea e că nu merită să te expui riscului de a rămâne împotmolit sau cu baia de ulei spartă.

Exploatarea de Sulf în sine e un obiectiv ce merită văzut, nu aș zice prin “frumusețea lui” , căci este unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din țară, ci prin dimensiunea craterului de la suprafață, care are un diametru de peste 1 km și o adâncime de 400 m. Ca să vă dați seama de dimensiunea acestei exploatări, aici lucrau peste 8000 de oameni, era un mic orășel, cu locuințe proprii, drumuri de acces, cantină, cinema, iar acum a rămas doar un peisaj dezolant, poluat de minereuri toxice și halde?? de steril.

Lăsând la o parte acest peisaj care aducea a film SF, și cu o ceață care încet se ridica și prevestea o vreme care se îmbunătățește, am luat-o la pas, pe drumul “betonat” încă vreo 500 m, până am părăsit zona “craterului” .

De aici, am luat-o pe un drum de carieră, aproximativ 1 oră, marcaj nu țin minte să fi văzut, drumul e circulabil chiar și cu mașini normale dacă ești mai curajos, dar pentru o mașină de teren nu ar impune nicio problemă. Ce e de remarcat pe acest traseu, e Vârful Negoiu Românesc, cu ai lui 1883 m, care se ocolește pe partea stângă. Drumul acesta se termină undeva deasupra Carierei de Sulf, deci aici aveți o priveliște de sus, de ansamblu foarte impresionantă.

Aici ne întâlnim și cu marcajul bandă roșie, pe care o sa îl urmărim până la finalul traseului. O mică măsuță cu două bănci, un panou informativ cu flora și fauna, aici hotărâm să facem un mic popas să ne energizam un pic. Deja vremea părea să țină cu noi, soarele aparea mai des, iar norii care erau destul de joși păreau că staționează înspre partea județului Mureș. Țin să menționez că practic pe acest traseu urmărești granița dintre jud. Mureș și jud. Suceava.

De la popas urmează o mică coborâre, și în 10-15 minute se ajunge în Șaua Negoiu (1712 m), iar practic aici traseul se împarte în banda roșie, traseul pe care îl urmăm noi și Via Maria Tereza, celebrul traseu de maraton montan.

De aici urmează o zonă de urcare susținută, prima parte printr-un jnepeniș mai des, iar partea a doua pe grohotiș și plăci de rocă vulcanică. Vremea pare să fie împărțită în 2 zone, partea spre Gura Haitii fiind însorită, cu vizibilitate foarte bună, reușim să remarcăm și Stâncile 12 Apostoli, chiar și înspre est avem vizibilitate spre Vârful Rățiș, dar în schimb în sud, spre Mureș, norii sunt destul de denși și vizibilitatea 0.

După vreo o oră de urcat susținut, cu o diferență de nivel de 370 m, ajungem la primul vârf cucerit astăzi, Vf. Negoiul Unguresc – 2081 m. Pe acest traseu ne întâlnim cu 2 turiști care par ușor rătăciți și ne mărturisesc că și-au lăsat mașina undeva prin Gura Haitii și doreau să facă un circuit, le explicăm că o sa ajungă la cariera de sulf și de acolo o sa mai aibă ceva de mers până în sat.

Pe Vf Negoiul Unguresc avem o priveliște de ansamblu spre N, E și V, mai puțin sudul care e încă sub niște nori care ne fac ceva griji. Profităm de vremea care încă ține, fotografiem tot ce putem, atât vizual cât și cu telefonul și o luăm spre obiectivul final al drumeției. Traseul de aici până la Vf Pietrosul Călimanilor e unul de creastă expusă, întâlnim și cantități mari de zăpadă și în 20-30 min suntem la baza vârfului. De aici ne dăm seama de unde își trage numele acest vârf, practic e un conglomerat mare de lespezi vulcanice, pășim cu grijă pe ele, și ajungem să cucerim cel mai înalt vârf al Munților Călimani, acest masiv vulcanic și interesant al Carpaților.

La cei 2100 m, vântul e destul de tăios, norii parcă încep să se adune tot mai tare, fiind și luna iunie cu furtuni cu descărcări electrice, nu stăm mult să pierdem vremea căci un traseu de creastă pe o furtună cu descărcări electrice nu e locul unde să îți dorești să fii. Așa că facem pozele pe grabă, ne ajung din urmă și niște cunoștințe cu care ne întâlnim total întâmplător după ani, pe vârf și o luăm pe același traseu înapoi spre bază. Planul inițial era să coborâm pe sub vârf, pe traseul Via Maria Tereza până în Șaua Negoiu să fie un mini circuit, dar ținând cont de vreme, nu dorim să îl mai lungim.

Pe Vârful Negoiu Unguresc ne mai întâlnim cu un grup de tineri total neechipați (adidași, blugi), iar la vremea ce se arăta nu îi vedeam bine dacă doreau să continue traseul. Deja ploaia a început, coborârea care e destul de abruptă pe lespezi de piatră vulcanică udă e destul de solicitantă, trebuie să fii atent la fiecare pas căci poți ușor să aluneci. Până la Șaua Negoiu ploaia a fost destul de molcomă, nu ne-am făcut mari griji, eram bucuroși că nu e cu descărcări electrice.

De menționat că există un refugiu, Refugiu Șaua Negoiu, noi l-am văzut dar nu ne-am mai apropiat de el. În schimb, de aici încolo practic a început o ploaie torențială cum rar ne-a fost să mai vedem, ploaie ce a ținut până aproape de mașină. Cu toate hainele noastre impermeabile, parcă curgea apa cu găleata și am ajuns să ne udam până la piele. Cum deja eram uzi și doream să ajungem cât mai repede la mașină, pe drumul de carieră care era în serpentine am avut “grozava idee” să le tai. Zăpada îmbibată cu apă m-a făcut să o iau la vale pe 10-15 metri, și am avut mare noroc să mă opresc cu bocancii în niște bolovani. Deși nu era prima dată când făceam acest “artificiu” să tai traseul și să nu iasă bine, acum chiar mi-am promis că nu o să mai fac asta, căci te poate costa mult mai mult decât 5 minute de mers în plus.

În sfârșit, uzi leoarcă, am ajuns la Cariera de Sulf, ne-am schimbat repede căci puteam să ne stoarcem hainele și am pornit la un borș cald și delicios de păstrăv la Păstrăvăria Poalele Călimanilor, pe care o recomand cu tot dragul (am sunat să facem rezervare când eram pe coborâre, din vârf, unde încă mai aveam semnal).

Ca și date tehnice, traseul l-am parcurs în 7 ore și 10 minute, cu timp efectiv de mișcare de 5 h și 50 minute, o diferență de nivel de 660 m și o distanță de 20.61 km.

Călimanii au un farmec aparte, de abia aștept să revin!

Drumeții frumoase și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI