Circuit Gura Haitii - 12 Apostoli

TIPĂREȘTE

Despre Poteca Tematică 12 Apostoli am auzit de ceva timp și profitând de timpul călduros de la începutul lui aprilie, ne-am hotărât să bifăm acest traseu al Munților Călimani.

Informându-ne în prealabil despre traseul care pornește din Gura Hăitii am decis să ne pornim în a doua sâmbătă din aprilie, cu noaptea-n cap să zic așa, pe la ora 5.30 din Cluj și să înoptăm în Vatra Dornei.

După un drum de aproape 4 ore din Cluj, pe ruta Cluj-Bistrița-Vatra Dornei-Gura Hăitii, pe la ora 9.30 am ajuns în Gura Hăitii. Drumul în stare foarte bună, inclusiv porțiunea de drum județean dintre Vatra Dornei și Gura Hăitii. De la drumul principal se intră pe un drum forestier la dreapta, din Gura Hăitii, care este semnalizat cu indicator spre Poteca Tematică 12 Apostoli. Noi am folosit Waze-ul, care ne-a dus până la punctul de început al traseului. Drumul forestier e de aproximativ 1 km în lungime, era destul de mare zăpadă pe el, dar e traversat din ce am observat de multe camioane cu lemne, deci mare grijă unde lăsați mașina să nu vă treziți cu ea atinsă de trailere.

La intrare pe potecă este o mică parcare precum și un panou informativ cu traseele care pornesc din acest punct, marcaje, durate și alte informații relevante despre Rezervația Naturală 12 Apostoli.

Intrarea pe traseu nu aveți cum să o ratați, se face printr-o poartă mare de lemn, pe care scrie mare “Poteca 12 Apostoli” . În această primă parte a circuitului, traseul este foarte bine marcat cu BA (bulina albastră), atât pe pietre cât și pe copaci. Noi am prins traseul în condiții de iarnă și nu am avut pe această parte nicio problemă de pierdere a marcajului.

Cum ziceam, chiar dacă este aproape jumătatea lui aprilie și termometrele arătau 7-8 grade, traseul a fost în condiții de iarnă. De la început ne-am pus ghiarele căci prima parte a traseului a fost acoperită de gheață. După trecerea prin poarta care marchează traseul, se merge printr-o mică porțiune de pădure, se trece un pârâu și apoi urmează o urcare printr-o zonă defrișată. Începem să dăm de zone îngrădite, probabil în timpul anului sunt țarcuri de animale. După aproximativ 45 de minute ajungem pe un drum forestier care ne duce pe lângă niște stâne care acum sunt părăsite, căci zăpada are încă vreo 30-40 cm în această zonă.

Aici facem o mică pauză, bem un ceai fierbinte din termos și profităm de soare și vizibilitatea bună, să admirăm Pietrosul Calimanilor care se vede falnic în față, acoperit cu zăpadă din belșug. Vremea e bună, chiar foarte cald mai ales când ești în bătaia soarelui, chiar dacă zăpada ne reamintește că iarna nu a plecat. Nivelul acesteia crește proporțional cu altitudinea la care urcăm. Aici suntem la aproximativ 1300 m, deci mai avem încă aproximativ 450 m de urcat.

O luăm din nou la pas, trecem printr-o mică porțiune de pădure mai ciudată, aici parcă toți copacii sunt uscați, unii scoși din rădăcini, cel mai probabil o pădure lovită de o furtună năprasnică. În zona asta găsim și un panou interactiv cu indicații despre animalele care strabat această zonă și cu urmele labelor. Aici ne dăm seama că mai mult ca sigur am găsit pe traseu niște urme în zăpadă destul de proaspete care erau de râs. Păcat ca nu am avut norocul să și surprindem acest animal atât de rar.

Intrăm apoi în padure pentru tot restul traseului, până la platou, străbatem aproximativ 2.5 km, zăpada crește tot mai mult, noroc că au urcat și alții înaintea noastră și e mai ușor să le luăm urma.

După aproape 2 ore părăsim pădurea și ieșim pe platou iar la vreo 500 de metri în fața noastră se văd impunătoarele stânci ale Rezervației 12 Apostoli, de aici mergem pe marcaj BR (bulina roșie), dar traseul e intuitiv. Aici zăpada e mare, ne dăm seama că depășește 1 m, dar avem noroc că e înghețată și nu ne afundăm în ea. Pe lângă priveliștea minunată spre cei 12 Apostoli, de jur împrejur vizibilitatea e perfectă și ne permite să vedem la zeci de kilometri în depărtare.

Înaintăm spre stânci, ne oprim la mici panouri informative care explică cum s-au format acestea, prin lava întărită a vulcanilor care a fost modelată de-a lungul milioanelor de ani in formele care se văd azi. Stancile au nume, prima care ne iese în cale e Mareșalul. Înaintăm să ajungem la următoarea, Moșul, pe care ne putem și cățăra, să ne putem bucura de priveliștea care se vede de jur împrejur. Aici atingem și altitudinea maximă a traseului de 1747 m.

La Nord, după Poaina Stampei, în departare se văd Munții Rodnei, impunători, un șir alb de vârfuri înalte. Mai aproape de noi, spre vest, vedem Bistriciorul și Străciorul, vârfuri pe care am urcat în toamnă, iar în continuarea lor și mai aproape, Pietrosul Călimanilor și tăieturile din cariera de sulf. Probabil cel mai impresionant a fost că înspre est, la mare depărtare și mic de tot se vedea Ceahlăul cu forma lui inconfundabilă.

Nu ne-am grăbit, am stat și am admirat totul de jur împrejur, toată această priveliște minunată. Într-adevăr, și rezervația cu stâncile e impresionantă, dar parcă a fost eclipsată de vremea bună și vizibilitatea perfectă care ne-a luat ochii.

Dorind să fie un circuit, să profităm de acest traseu, întoarcerea am zis să o facem conform hărții, pe traseul BR până la Poiana Pietrele Roșii apoi să o luăm pe traseul CA (cruce albastră) până la mașină. Chiar dacă e mai lung cu 2-3 km, măcar vedem alt peisaj decât cel de la urcare.

Prima parte a traseului, pe marcaj BR, a fost printr-o pădure mai rară, porțiuni mici de coborâre, urcare și plat, zăpada destul de măricică, vreo 30-40 cm, dar am avut noroc că înaintea noastră cu vreo oră să coboare pe acest traseu alte două persoane. Marcajul mi s-a părut destul de rar întâlnit, probabil și din cauza zăpezii mai mari care acoperea truchiurile de copac, dar am mers pe urmele celor dinaintea noastră.

După aproximativ o oră și 15 minute, am ajuns în Poiana Pietrele Roșii, unde este un indicator pe care scrie “Camping” și alt indicator care ne îndrumă spre un izvor, cel mai probabil înghețat. Știam că în zona aceasta ar trebui să fie intersecția cu traseul marcaj CA pe care ar trebui să o luăm. Nu am văzut marcajul, dar am luat-o pe urmele celor dinaintea noastră, căci știam că și ei și-au lăsat mașina în apropiere de a noastră și tot acolo s-ar îndrepta. Am părăsit poiana, urmele lor am văzut că părăsesc și ele marcajul BR, probabil și ei erau în situația noastră, căutau traseul dar nu îl găseam.

Atunci am zis că iau harta în mână, ne întoarcem la poiană și o luăm spre direcția indicată de hartă și busola ceasului căci marcajul nu l-am mai găsit. Direcția a fost destul de intuitivă, în prima parte a fost un pic mai dificil căci panta de coborâre era destul de mare, dar zăpada atenua coborârea. Am observat la scurt timp un drum forestier care șerpuia spre zona în care doream să ajungem. Așa că am luat-o pe urmele drumului, și după vreo oră și ceva, atenți la hartă și busolă am ajuns spre mașină, cu marcajul CA întâlnindu-se doar spre finalul traseului.

Per total a fost un traseu foarte frumos, cu o vreme extrem de bună, cu priveliști minunate, într-unul din cele mai tinere masive, ca și vârstă geologică a Carpaților. Chiar dacă am pierdut marcajul, se dovedește că o hartă și o busolă la îndemână te pot scoate dintr-o situație mai dificilă.

Ca și date tehnice, distanța a fost de 15.17 km, o diferență de nivel de 748m, traseu parcurs în 6 ore, din care o oră și ceva timp de poze și pauze.

---

VIZUALIZĂRI: 4065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI