Un loc despre care nici englezii nu prea știu - Blickling Estate

TIPĂREȘTE

După cum am povestit în primul articol despre vacanța noastră în Gran Canaria, din luna ianuarie a acestui an, înainte de-a ne lua zborul spre insulă am făcut un popas de o zi în Norwich, orașul din sud-estul extrem al Angliei, despre care am mai scris anul trecut (vezi impresii).

Pentru că era week-end și prietenii noștri nu lucrau, ne-au invitat să facem o plimbare cu mașina până într-un loc pe care n-am cum să-l uit, datorită frumuseții, grădinii și istoriei lui. Este vorba despre Blickling Estate , un domeniu aflat în nordul orașului Norwich, la vreo 25 de km depărtare de acesta, despre care nici unii nativi englezi nu auziseră

Am plecat după micul dejun și am ajuns în parcarea special amenajată pe domeniu, cât mai aproape de intrarea în reședința despre care vreau să vă vorbesc. Până la aceasta a trebuit să facem, cu pasul, vreo 250 m până la aleea principală, care face legătura din șosea cu casa.

Mie mi s-a părut a fi un mic castel (sau palat) și că ar semăna, oarecum (cel puțin prin intrarea pe domeniu), cu Hampton Court Palace, despre care am scris într-un alt review - dar, la o scară mult, mult mai mică și mult mai puțin laborioasă în decorațiile interioare și exterioare. Pe mine m-a incitat informația primită mai înainte, aceea că aici s-ar fi născut și locuit, pentru o perioadă, Anne de Boleyn, cea de-a doua soție a lui Henric al VIII-lea.

Înainte de a parcurge aleea lungă de vreo 200 m până la intrarea în „castel”, am putut citi pe un panou informativ câte ceva despre locul în care ne aflam: Blickling Estate are mai mult de 1860 de ha, include mai multe ferme și mai mult de 125 de cabane și de case de locuit pentru fermieri. Casa a fost construită pentru Sir Henry Hobart între anii 1616 și 1626, pe locul unei foste case din evul mediu târziu, printre ai cărei proprietari a fost și familia Boleyn. Casa a fost un reper important al vieții și comunității locale de-a lungul a sute de ani și a reflectat bogăția și puterea proprietarilor care au locuit aici.

Aleea lungă și largă este flancată de câte un gard viu, iar în capătul ei se află câte un grup de clădiri, în stânga se pare că locuia personalul, și în dreapta erau grajdurile.

Ajunsă acasă am răsfoit cartea cumpărată de la nelipsitul magazin de suveniruri de acolo, ca să aflu ceva mai multe amănunte, și am citit că: în secolul al XV-lea, Blickling era în posesia lui „Sir John Fastolf de Caister of Norfolk” (1380-1459), care a făcut avere în Războiul de o sută de ani.

Mai târziu, proprietatea era în posesia familiei Boleyn și a fost locuită de Thomas Boleyn, mai târziu devenit conte de Wiltshire, și de soția sa Elisabeth, între 1499 și 1505. Deși datele aniversare ale copiilor lor sunt necunoscute, istoricii sunt încredințați că toți cei trei copii supraviețuitori au fost născuți la Blickling - Mary în jurul anului 1500, Anne probabil în anul 1501 și George în 1504. O statuie și portretul Annei se găsesc la Blickling Estate, care poartă inscripția "Anna Bolena hic nata 1507" („Anne Boleyn născută aici, 1507”), bazată pe o sursă anterioară, care a atribuit Annei anul nașterii ca fiind 1507 (azi se crede că anul este eronat).

Dovadă că Anne s-a născut aici este și că, în biserica parohială de pe proprietatea Blickling, se află cristelnița din piatră în care aceasta a fost botezată. (Fac o paranteză și spun că la momentul când am vizitat noi biserica, în interiorul ei, spre altar, am văzut un grup de tineri care păreau că cercetează locul. De la tinerii noștri prieteni aflăm că biserica organizează, din timp în timp, jocuri gen „Escape Arena”, cu tematică biblică. De aceea, după plecarea tinerilor am văzut obiecte care indicau traseul de parcurs pentru a „evada” din spațiu găsind, la final, soluția.

Istoria proprietarilor care s-au perindat de-a lungul vremurilor pe aici este stufoasă, ultimul fiind Philip Kerr, al 11-lea Marchiz de Lothian, care s-a stabilit la Blickling în 1932 și a locuit până la moartea sa, în decembrie 1940, când domeniul trece în grija lui „The Național Trust”, acesta având sarcina de conservare a siturilor naturale și a istoriei acestora.

În timpul celui de-al doilea război mondial casa a fost rechiziționată și a servit ofițerilor din „Royal Air Force – Oulton”, (RAF) iar terenul înconjurător a folosit drept aerodrom. La sfârșitul războiului casa și domeniul au fost eliberate. „The Național Trust”, însă, a închiriat-o iar foștilor chiriași (adică RAF-ului), până în anul 1960, când au început lucrările de restaurare. În memoria piloților „RAF- Oulton” și a echipajului de la sol care a luptat în război, „The Național Trust” a amenajat un muzeu în zona fostelor grajduri, lângă actualul restaurant. Pentru vizitarea muzeului nu se percepe nicio taxă, în schimb, pentru vizitarea casei și a grădinii am plătit 14 lire/persoană, plus 4 lire pentru parcarea mașinii.

În 1962, după restaurare, într-un stil care să reflecte istoria sa, casa și grădina au fost deschise publicului, spre vizitare, sub numele de „Blickling Estate”, iar în 2015 „The Național Trust” a marcat cea de-a 75-a comemorare a dispariției ultimului proprietar, Marchizul Philip Kerr.

Despre casa cu interioarele, dotările și mobilierul de la acea vreme cred că vor „vorbi” mai bine pozele atașate. Pot să spun, doar, că aceasta are trei nivele, printre camerele de la parter vizitabile aflându-se „The Great Hall”, „Dining Room & Parlour” și „Brown Drawing Room” (o cameră întunecoasă). La etajul unu se află apartamentele stăpânilor, al Domnului și al Doamnei. Fiecare avea baia lui echipată cu obiectele sanitare la modă în acea perioadă. Mi-a atras atenția aici un cântar pe care omul se așeza pe un scaun tapițat pentru a-și afla greutatea. Pe latura estică a etajului se află impresionanta sală a bibliotecii, numită The long Gallery

M-a impresionat, încă de la intrare, „The Great Hall”, cu scara din lemn frumos modelat care se ramifică spre ambele laturi ale casei. Un lucru remarcat de mine a fost că pe tavanul înalt, pe centrul plafonului de culoare albă, încadrat de un oval, se află un fel de basorelief cu imaginea unei vaci, un simbol pe care l-am găsit și în alte locuri ale casei. Degeaba am căutat, când am ajuns acasă, informații despre acest simbol, n-am aflat nimic, nici măcar din cartea pomenită mai sus. Părerea mea este că unul din proprietarii ce s-au perindat pe aici a avut în stăpânire una, sau mai multe, ferme de vaci, care aduceau venituri pentru familie și comunitatea ce locuia atunci acolo. Este, doar, părerea mea, nu o luați de bună!

Un alt loc care m-a impresionat în mod deosebit este biblioteca de la etajul unu, o sală care adăpostește exemplare rare din cele mai importante colecții de manuscrise și de cărți din Anglia. Sala este amenajată într-un fost culoar ce servea, pe la anul 1630, ca loc de exerciții fizice pe vreme urâtă, pentru stăpân și invitații lui. Tavanul acesteia, lung de 36,6 m este de culoare albă și este foarte frumos ornamentat. Pentru a putea fi admirat mai de aproape, au montat o oglindă mare pe o masă cu dimensiunea uneia de biliard. Într-unul din capetele bibliotecii era un microscop sub lupa căruia am văzut moliile, carii și gândacii, insecte care au fost scoase din mobilier, cu ocazia restaurării reședinței, începută în 1962. Încă se mai lucrează la restaurare, deoarece doar o parte din camere sunt vizitabile la această dată.

Despre grădina care înconjoară palatul pot să spun că nu am putut s-o vizităm pe toată, este imensă. Am mers doar pe câteva alei din apropierea reședinței și am ajuns până la lacul de lângă ea. N-am putut să vizităm orangeria din capătul mai îndepărtat al unei alei, era închisă. Am văzut, doar, o mică portocală prin geamul orientat spre sud, expus luminii. Am vrut, de asemenea să vedem micul „Templu”, care imită pe unul grecesc, probabil un pavilion de vară. Am intrat înăuntru și nu am văzut decât un extinctor, din zilele noastre. Grădina Blickling este renumită pentru speciile de plante, copaci și arbuști, majoritatea diferite de ce am văzut până acum. A fost curios pentru mine să văd plante și arbuști înfloriți în luna ianuarie, în miez de iarnă. Mi-au plăcut două locuri de întâlniri secrete, ascunse în mijlocul unor grupuri de arbuști și pomi, amenajate cu băncuțe și frumos decorate.

Ca orice loc vizitabil are și acesta amenajat un loc unde poți lua masa și, bineînțeles, nelipsitul magazin de suveniruri. În timpul verii se poate folosi terasa amenajată cu mese și scaune. Cred că este un loc foarte solicitat de englezi pe timp frumos, el fiind un gigantic parc unde se poate petrece timpul liber într-un mod foarte plăcut. Eu și Mihai am avut parte de primii fulgi de nea din acest an, acolo. Am intrat și noi în restaurant, și am luat fiecare ce a dorit. Mihai a luat o supă cremă de legume cu crutoane, tinerii niște sandvișuri și eu (ca de obicei) ceva dulce, plus sucuri. Trebuie să precizez că toate produsele sunt proaspete, pregătite de voluntari la ei acasă și aduse la restaurant. Prețurile nu sunt mici, dar, vă spun cu mâna pe inimă, sunt justificate de calitatea și gustul lor.

Vă invit acum să vedeți pozele atașate și, dacă veți ajunge în zona central – estică a regiunii „Norfolk”, nu pregetați să vizitați Blickling Estate, veți rămâne încântați, ca și mine!

---

VIZUALIZĂRI: 1090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI