ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.03.2025
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2024
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Munții Troodos, inima verde a Ciprului, și satul turistic Omodos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Plecând din satul Kakopetria, ne-am continuat excursia de o zi vezi impresii și am ajuns în Munții Troodos, cu cel mai înalt vârf din Cipru, Chionistra/Olympus, situat la de 1.952 m altitudine. Lanțul muntos ocupă o bună parte din centrul și vestul insulei și pâraiele ce izvorăsc din el asigură alimentarea cu apă a satelor din zonă și a Nicosiei.  

Autocarul urcă voinicește pe serpentine și după ariditatea câmpiei Mesaoria, ne clătim ochii cu verdele intens al vegetației mediteraneene. În dreapta și în stânga se întind păduri nesfârșite de stejari, dar și de cedri locali ‒ Cedrus brevifolia, o specie aflată în pericol din cauza exploatării intensive. Pentru protejarea sa, ca și a întregii flore și faune alpine, în 2015 a fost creat, sub egida UNESCO, Troodos Global Geopark, care cuprinde o arie de 1.150 kmp.

Nu avem norocul să zărim niciun muflon în drum, în schimb ghida Eleni ne povestește despre azbest! Și ne semnalează prezența acestuia undeva în dreapta, la baza muntelui. În veci nu mi-ar fi dat prin cap că ăla e azbest… 🤔

Revenită acasă, am încercat să mă documentez un pic. Și am aflat că în afară de cupru, pentru care insula și-a câștigat celebritatea încă din antichitate, Cipru deține și zăcăminte importante de azbest, un mineral cu proprietăți deosebite de izolare și ininflamabilitate, folosit – se pare – de greci și ciprioți începând din jurul anului 8000 î. Hr. în diverse scopuri: în construcții la etanșarea acoperișurilor, precum și la fabricarea de fitile pentru lămpi, giulgiuri, pantofi, pălării și îmbrăcăminte. Fiind un mineral fibros, era „țesut” alături de celelalte fibre pentru a asigura rezistența materialelor.

În satul cipriot Amiantos din Munții Troodos se află cea mai mare mină de azbest din Europa. A funcționat din 1904 până în 1988, perioadă în care a produs cca. 1 milion de tone de fibre de azbest și 130 de milioane de tone de piatră de azbest. Excavarea azbestului a avut consecințe negative asupra naturii și, urmare descoperirilor legate de efectele sale cancerigene și măsurilor de interdicție luate pe plan internațional, guvernul cipriot a demarat în 2009 un proiectat de reabilitare a mediului finanțat parțial de UE.

Cedri, mufloni, cupru, azbsest. Pentru ce altceva mai sunt cunoscuți Munții Trodoos?

Pentru numeroasele mănăstiri și biserici împrăștiate pe versanți sau culcușite în văile din preajma satelor, în zone izolate și ferite de atacurile marine. Multe au fost ridicate în perioada bizantină și sunt pictate în frescă la interior, iar zece din ele au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. În afara acestora, în Munții Troodos se află și cea mai mare și mai bogată mănăstire din Cipru – Kikkos ‒, care adăpostește mormântul primului președinte al Republicii Cipru, arhiepiscopul Makarios III.

Drumul ne poartă de la Kakopetria în sus, cale de 17 km, spre un loc numit Troodos Square. Descindem și aruncăm priviri în jurul spațiului vast, amenajat în scop turistic. Ne aflăm la 1.707 m altitudine și aerul răcoros ne învigorează după moțăiala din autocar.  

Un hotel, două cafenele-restaurant cu terase, un teren de joacă pentru copii și câteva magazine care vând snacksuri, rahat, nuga, borcane cu miere, alte dulciuri ambalate, sucuri, apă, bere – nimic deosebit. Undeva mai în spate se zăresc și niște vile în care sunt găzduiți schiori pe timpul iernii și amatori de drumeții în restul anului.

Este trecut de ora unu și pauza de o oră a fost special gândită pentru prânz. Ne conformăm și pătrundem în restaurantul hotelului, unde – contra sumei de 15 euro – avem parte de un bufet tip „all you can eat” . Oferta e aproape neobișnuit de cuprinzătoare: supe, șnițele, cârnăciori, friptură de porc și pui, legume fierte la abur, pastitsio, musaca, orez, pește pane, cartofi fierți și prăjiți, tot felul de salate și de dulciuri. Îmi iau o tavă și o umplu cu pastitsio, orez, salată de mere cu ouă, pui, o prăjitură cu alune și o porție mică de crême brûleé. Toate foarte bune 😋, cu excepția cremei, făcută din praf de ouă.

Plătim la casa de marcat din hol și, cu burta pusă la cale, am timp să savurez pe terasă, împreună cu prietena Elena, câte un frappé (3,50 euro), însoțit – bineînțeles – de o țigară. 🚬

Abia apucăm să o stingem, când ghida Eleni sună adunarea. Dar după doar cinci minute suntem din nou zoriți să coborâm din autocar. De data aceasta la un punct belvedere din care se deschid panorame superbe și spectaculoase până hăăăt departe spre strălucirea argintie a lacului sărat Akrotiri/Limassol. Admirăm vegetația luxuriantă, mai tragem o dată adânc în piept aerul proaspăt de munte și facem în neștire poze și filmulețe.

Gata, distracția s-a terminat. Din nou la drum! 🌄

Ne îndreptăm spre sud, începem să coborâm și după alți 17 km ajungem în satul Omodos, situat la 800 m altitudine pe malul râului Chapotami și înconjurat de vârfuri muntoase cu înălțimi puțin peste 1.100 m.

Satul datează probabil de la sfârșitul perioadei bizantine și începutul dominației francilor, când Isaac Comnenos, despotul Ciprului între anii 1185-1191, s-a refugiat într-un sat, distrus ulterior, după înfrângerea suferită în fața regelui Richard Inimă de Leu al Angliei, iar mai apoi la Mănăstirea Sfintei Cruci, în jurul căreia avea să se dezvolte Omodos.

Despre numele satului circulă mai multe legende. Se spune că locuitorii dintr-o localitate învecinată, între timp dispărută, au observat mai multe nopți la rând o lumină pe munte și mergând să cerceteze au descoperit că aceasta venea dintr-un tufiș plin de spini. Pentru a vedea ce se afla dincolo de el, au fost nevoiți să-i taie acționând cu mare grijă și îndemnându-se unul pe altul „me to modo sou” , adică „nu te grăbi, ia-o ușor” . Iar când au răzbit, au găsit o grotă care avea înăuntru o cruce și o lumânare aprinsă. Considerând că sunt un semn divin, au ridicat pe acel loc o mănăstire cu hramul Sfintei Cruci.

O a doua variantă vizează alăturarea cuvintelor „omou” („cu” ) și „odos” („stradă” ), cu referire la numeroasele drumuri care pornesc din sat.

În fine, cea de-a treia ipoteză îl are în centru pe lordul feudal Homodeus, menționat în documentele france drept stăpân peste regiune.

Din parcarea de dimensiuni generoase situată într-un părculeț am coborât niște trepte și am traversat o stradă lată, după care, sub îndrumarea lui Eleni, ne-am avântat alături de o puzderie de alți vizitatori pe una din aleile înguste, pavate cu piatră cubică și mărginite de case albe frumoase cu balconașe împodobite cu ghivece pline de flori colorate. Pe ambele părți ale străzii se înșiră magazine și tarabe cu produse interesante.

Facem imediat cunoștință cu una din specialitățile locale, Arkatena, un tip de „koulouri” (pâinici/pesmeciori) făcuți din făină de năut. După ce se coace, compoziția înțeleg că trebuie să stea în cuptor alte câteva ore pentru a se întări și a fi modelată sub formă de covrigi rotunzi, pâini lunguiețe, chifle etc.

În trecere, m-am servit cu un pesmecior dintr-un coș oferit gratis în chip de „momeală” și gustul nu m-a convins. 🤮În schimb, n-am rezistat la dulciuri și am achiziționat niște punguțe cu jeleuri din fructe, înghițind în sec și la vederea migdalelor, alunelor ori susanului caramelizat, pentru care n-am mai avut timp de studiu, căci – din nou – la dispoziție nu aveam decât o oră.

Omodos este cel mai turistic sat din Cipru și am înaintat pe străduțe cot la cot cu alți cetățeni din diverse părți ale lumii, dornici să descopere tradițiile locale. Una din ele este confecționarea de broderii și dantele, o îndeletnicire cu care se ocupă femeile satului. Fețe de masă și ștergare stăteau expuse la vânzare, dar și de data asta am zis „pas” , căci am strâns acasă suficiente astfel de obiecte din călătorii.

La un moment dat s-a făcut o oprire scurtă la o mică cramă cu o presă veche de struguri. Proprietarul ne-a arătat cum funcționează, după care s-a trecut la etapa degustării și cumpărăturilor. Așa se face că m-am ales cu cea mai mică sticlă (cred că de 150 ml) cu celebrul vin Commandaria, preferatul regelui Richard Inimă de Leu, după cum v-am povestit într-un alt review, și considerat cel mai vechi soi de vin din lume aflat și azi în fabricație. A fost înfiorător de dulce și tare.

Zona aceasta de la poalele Munților Troodos este, de altfel, renumită pentru numeroasele podgorii care produc soiuri de vin desert, și se zice că unul din ele – Afames – a fost motivul principal pentru care sultanul Selim II a decis să cucerească insula… 🤣

Și iată-ne ajunși în piața satului, minunat pavată cu piatră de râu și înconjurată de cafenele și taverne. Abia mâncaserăm, așa că nu răspundem chemării tinerilor puși să „agațe” turiștii însetați și flămânzi, căci ținta noastră este alta și se află în imediata apropiere.

Este Mănăstirea Timios Stavros (Sfânta Cruce). Despre legenda vehiculată pe seama înființării sale am povestit mai sus. O altă legendă o are în centru pe Împărăteasa Elena, care s-a refugiat, venind din Ierusalim, în Cipru în anul 327 de teama unei furtuni. Se zice că noaptea ea ar fi avut o viziune care i-ar fi indicat locul unde să ridice Mănăstirea Stavrovouni, căreia i-a dăruit o bucată din Sfânta Cruce, iar de aici o parte a fost adusă la mănăstirea din Omodos, deja existentă.

Complexul monahal este de dimensiuni impresionante. Printr-o poartă cu arcadă și uși masive din lemn se pătrunde în curte, unde la momementul vizitei noastre avea loc o ședință foto cu o mireasă. De jur-împrejurul curții, clădiri cu etaj și verande ample sprijinite de coloane adăpostesc chiliile călugărilor, camerele pentru oaspeți, fostele grajduri, un muzeu de artă bizantină și săli dedicate luptelor purtate în anii 1955-1959 pentru eliberarea insulei de sub stăpânirea britanică.

În interiorul bisericii, atenția e atrasă de tronul Sfintei Cruci sculptat în lemn de nuc, considerat o capodoperă, și de catapeteasma aurită, cu icoane meșteșugit pictate înfățișând scene din viața lui Hristos.

Mănăstirea deține vestigii aduse direct de pe Golgota, scena crucificării lui Iisus Hristos. Cel mai important dintre acestea este Marea Cruce placată cu aur și argint, înfășurată cu Sfoara Sfântă, unica păstrată în lume. Bucata de sfoară adusă în Cipru de Împărăteasa Elena de la Ierusalim este cea folosită de romani pentru a-L lega pe Iisus și a-L duce la locul răstignirii, și poartă sângele Lui.

În afara acestora, la mănăstire se păstrează o a doua cruce găsită într-o grotă, moaștele Sf Filip (bucăți din craniu) și ale altor 26 de sfinți, icoane bizantine, veșminte și obiecte bisericești.

Foarte frumoasă mănăstirea, și foarte frumos și satul. Nu-i de mirare că e vizitat de atât de mulți turiști. Puzderia de magazine cu produse locale, tavernele și cafenelele din piață, micile crame, așezarea pitorească la poalele Munților Troodos fac din Omodos o atracție irezistibilă.

Dar chiar și dacă nu ți-ai propus să bifezi obiectivele „must see” , o simplă plimbare pe străzile pietruite înguste și în pantă, cu ochii ațintiți la casele tradiționale albe înecate în flori, îți aduce o stare de liniște sufletească și de visare la vremurile bune de care ne-am dori cu toții să avem parte.

Drept care vă invit să descoperiți și voi satul vizionând filmulețul atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 08.03.25 10:58:08
Validat / Publicat: 08.03.25 13:43:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIPRU.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Franţa, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Turcia

VIZUALIZĂRI: 206 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Troodos Square - terasa unde m-am delectat cu un frappe
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[08.03.25 19:07:50]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen IonAUTOR REVIEW
[08.03.25 19:32:24]
»

@webmasterX: Mulțumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Troodos:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058258056640625 sec
    ecranul dvs: 1 x 1