Drumeţie la Creasta Cocoşului, Munţii Gutâi

TIPĂREȘTE

Şi-a trecut 1 an. Primul an. Avem vreo 12 în spate dar neoficiali. Aşa cã prima aniversare a cãsãtoriei noastre am petrecut-o cu folos, în inima naturii, în Munţii Maramureşului. Primul an, cel de hârtie, fragil şi plãpând, l-am consolidat printre stâncile bizare ale Crestei Cocoşului, splendida formaţiune muntoasã din Gutâi.

O frumoasã zi de Mai, cu o prognoza nu tocmai favorabilã... noi încrezãtori, optimişti, de neîntors... pornim spre Maramureş din Zalãu. Drumul liniştit, însoţit de peisaje deosebite şi o şosea excelentã, ne conduce repede spre Baia Sprie, apoi spre Pasul Gutâi.

Dupã mute serpentine, cam pe la trei sfertul Pasului, pe partea dreaptã, existã o parcare mare, momentan neamenajatã, care se aflã peste drum de Hanul Pintea Viteazul (şi acesta în curs de reamenajare). Din parcarea respectiva se porneste spre Creasta Cocoşului, traseu marcat cu bandã roşie (contrar hãrţii expuse în parcare, unde traseul este marcat cu cruce roşie)... deci, corect este bandã roşie. De la Creasta Cocoşului spre Tăurile Chendroaiei marcajul este cruce roşie.

Ne-am fãcut curaj sã pornim, cu toate cã albastrul cerului era din ce în ce mai şters, înlocuit find treptat de nori negri. Mai aveam totuşi o fãrâmã de optimist... NU va ploua!!! Aşa ne-am zis de câteva ori. Am înaintat pe cãrarea frumoasã din pãdurea de fag, ne-am oprit la un copac ce avea o inimã scrijelitã... rana i s-a vindecat frumos. Apoi am ieşit într-o poianã... Poiana Boului, unde ne-am plimbat printr-un lan superb de floricele. Drumul mergea înainte, acompaniat de un gard rustic, am trecut şi printr-o pãdure de molizi, deasã şi-am ajuns la primul popas cu belvedere... Sãrita lui Pintea, de unde se vede un peisaj superb cãtre Bazinul Maramureşului. Pânã aici, traseul a fost o plimbare uşoarã, relaxantã. Am povestit tot drumul, am analizat fiecare copac, piatrã, floare, fir de iarbã, încercând sã ignorãm frontul negru ce ne urmãrea din spate.

De aici înainte, drumul începea sã urce puţin (denumit şi Drumul Sãrii) dupã care, în dreptul vârfului Secãturii, urarea este mai bruscã, pânã la intrarea în Rezervaţia Cresta Cocoşului. Prezenţa unei balustrade ne indica dificultatea traseului... şi într-adevãr, urcuşul e anevoios pentru cineva fãrã condiţie fizicã dar este posibil de realizat. Aici parcurgem scurt o diferenţã de nivel de 300 de m. Am trecut peste mai multe izvoare, iar la ultimul ne-am alimentat cu apã... foarte bunã şi rece. Din loc în loc erau panouri explicative cu privire la flora şi fauna prezente pe aceste meleaguri precum şi sfaturi utile pentru turişti. La un moment dat balustrada dispare, urcuşul fãcându-se printre stânci. Pe mãsurã ce urcam peisajul era din ce în ce mai spectaculos. Tufe de afine ne acompaniau la fiecare pas, pânã sus, la platoul din faţa Crestei Cocoşului.

Rezervaţia este arie protejatã din anul 2000 şi se aflã la o altitudine medie de 1200 m. Crestele dantelate sunt o curiozitate pentru turiştii care vin aici, iar cu puţin curaj, ele pot fi escaladate fãrã echipament special. Este foarte importantã încãlţãmintea şi sã fie timp frumos. Am urcat aproape pânã în vârf, când am realizat ca talpa alunecoasã a papucilor nu-mi permite sã înaintez, aşa cã m-am bucurat de privelişte, de acolo, invidiindu-l pe soţul care îmi fãcea în ciudã din vârf, mirându-se în continuu de frumuseţea peisajului. La un moment dat am zãrit un frumos curcubeu înspre nord şi de-abia atunci am început sã zãrim cerul albastru. Ploaia ne ocolise şi nici n-am bãgat de seamã.

Dupã o orã bunã popositã la Creastã, am coborât spre Tãurile Chendroaiei, pentru a vedea o turbãrie şi ultimele rãmãşiţe ale unui lac glaciar. Am ajuns relativ repede la ele, un drum de 1 km pe câmp, marcat la inceput cu cruce roşie. În jurul tãului este un teren apos, mlãştinos, plin de muşchi şi plante insectivore. Turba a format o movilã în centru, de parcã era un muşuroi gigantic de furnici. De acolo se vedea o panoramã superbã asupra Crestei Cocoşului dar şi soarele care pleca, încet spre asfinţit.

Drumul înapoi l-am fãcut mult mai repede, cu toate cã parcã la coborâre era mai greu ca la urcare. Ne dureau genunchii la fiecare pas mai apãsat, dar am tãcut, încântaţi de tot ce vãzusem în drumeţie. Chiar înainte sã se întunece am ajuns la parcare, fericiţi de ziua frumoasã care tocmai se încheia. Ne-am bucurat de aceastã zi cu atât mai mult cu cât a fost o zi aniversarã pentru noi. Nu am fi putut gãsi un loc mai bun pentru a sãrbãtori decât în inima munţilor şi am promis cã de acum, în fiecare an, în preajma datei de 21 Mai, vom merge într-o drumeţie sau într-o excursie.

---

VIZUALIZĂRI: 3489 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI