Plimbare pe carari de munte - ziua a doua

TIPĂREȘTE

Desi cu o mica intarziere, revin cu cea de-a doua parte a plimbarii noastre pe potecile Ciucasului, drumetie ce a deschis “sezonul” in acest an. Daca pentru prima zi planurile erau facute inca de acasa si le-am respectat intocmai, mai exact am urmat traseul Podu Berii – Cabana Muntele Rosu – Culmea Gropsoarele – Muntele Chirusca (vezi aici mai multe detalii) iar noaptea ne-am petrecut-o la cabana Ciucas (vezi impresii), pentru cea de-a doua zi urma sa stabilim pe moment, la fata locului, ce carari vom parcurge. Si cum indiferent ce am fi ales, drumul nu ar fi durat mai mult de 3-4 ore iar noi nu ne grabeam sa ajungem acasa, am preferat sa ramanem sa trandavim la cabana pana dupa ora pranzului.

Punctul de plecare al tuturor potecilor turistice este situat in dreapta cabanei si este semnalizat cu un stalp metalic, pe care se pot gasi sageti cu informatii despre fiecare traseu. Odata porniti la drum, ne-am indreptat alaturi de zecile de turisti ce se deplasau pe acelasi itinerariu, catre varful Ciucas. Pentru inceput, poteca marcata cu banda rosie (BR), respectiv cruce rosie (CR) traverseaza vastele pasuni alpine ale muntelui Chirusca. Am mers cateva sute de metri pe curba de nivel dupa care, intr-o mica sa –loc numit “La Balta” datorita micului lac format aici, am inceput sa urcam usor, apropiindu-ne tot mai mult de zona stancariilor. Pe masura ce altitudinea crestea, petele de zapada deveneau mai frecvente si mai accentuate, in contrast cu multimea de branduse ce se scaldau in razele soarelui. Dupa aproape 20 de minute de la plecare am ajuns in saua de la poalele Tigailor (la altitudinea de 1685 metri), loc in care cele doua marcaje se despart. Din pacate, sagetile ce ar fi trebuit sa marcheze ramificatia nu mai existau, punctul de reper fiind un stalp metalic si …atat. Potecile sunt insa cat se poate de evidente iar marcajele usor de observat.

Deoarece de obicei este preferat traseul ce se desprinde spre dreapta, trece pe langa Tigai, ajunge pe varful Ciucas ca apoi sa faca legatura cu saua Tigailor si mai departe cu pasul Bratocea, de aceasta data am decis sa urmarim CR ce urma sa ne conduca pe la baza colosilor stancosi ai Tigailor Mari si ai varfului. Din saua amintita, dupa o urcare lejera timp de cateva minute, am avut parte de o coborare destul de accentuata, int-o prima vale a abruptului sudic. A urmat o succesiune de scurte suisuri si coborasuri prin care poteca mai traverseaza cateva vai, respectiv cea a Tigailor si alte fire secundare colectate de aceasta in aval. Binenteles ca asa cum ne asteptam, toate aceste “santuri” ale muntelui erau acoperite de zapada, ceea ce ne-a incetinit putin dar in acelasi timp ne-a facut drumetia mai palpitanta. Erau portiuni unde din cate mi-am dat seama, grosimea statului de omat cred ca se apropia de un metru. Nu am intampinat insa nici o dificultate si dupa aproximativ 50 de minute –socotite de la bifurcatia amintita, timp in care am serpuit printre diverse forme stancoase stajuiti in dreapta de uriase si impresionante blocuri de piatra, am poposit in saua Tigailor (1745 metri), loc numai bun pentru o scurta pauza in care sa ne bucuram privirea cu splendorile muntelui, fie ca vorbim de Cetatea de piatra a Tigailor ori de valea Babarunca, ce se adanceste spre vest.

Saua Tigailor delimiteaza principala formatiune muntoasa a masivului (careia i se mai spune si “muntele Ciucas”) de culmea Bratocea, constituind totodata si un alt nod important de ramificatie a mai multor trasee turistice. De mentionat ca aici ne-am intersectat din nou cu poteca marcata cu BR, care asa cum spuneam, face legatura cu varful Ciucas –in dreapta, respectiv cu pasul Bratocea (in partea opusa) si care este una din cele mai frecventate carari. Si de aceasta data era plina de turisti dar am hotarat sa o evitam, preferand sa ne avantam in necunoscut, alegand una din cele doua poteci ce se desprind din sa catre vest, ambele nestrabatute de noi pana in acel moment.

O prima optiune ar fi fost traseul de pe valea Babarunca (marcat cu triunghi rosu) despre care stiam ca nu ofera imagini prea spectaculoase si, cel mai important, ca cea mai mare parte a lui se strabate pe drum forestier. In plus, ma informase recent un prieten ca valea nu ducea deloc lipsa de noroaie –in acea perioada. Drept urmare, luand in calcul harta si datele ce le aveam, am ales cealalta varianta, pe la multele Tesla iar aceasta decizie s-a dovedit a fi inspirata. Am uitat sa mentionez ca desi locul unde ne aflam constituia punctul de intersectie a mai multor poteci –cinci la numar si din tot atatea directii, pe stalpul metalic ce ar fi trebuit sa semnalizeze bifurcatia nu mai exista nici o sageata informativa, fapt ce de multe ori ii pune in dificultate pe cei ce ajung pentru prima data aici si nu au nici o sursa de documentare. E drept, cu o singura exceptie, potecile si marcajele sunt evidente dar daca nu stii unde duc ele…!!! Asa ca o harta e intotdeauna binevenita.

Ca o ironie a sortii, traseul pe care noi urma sa coboram era chiar exceptia de care spuneam. Daca toate celelalte patru carari sunt usor de deslusit si au cate un marcaj la vedere, pe aceasta “ghidul” lipseste in portiunea de debut. Stiind orientativ cam pe unde ar trebui sa se inscrie, am cercetat zona cu privirea si pana la urma, la vreo 300-400 de metri distanta, am zarit printre molizi un stalp de marcaj. Acum ca stiu exact despre ce e vorba, ii sfatuiesc pe cei ce se vor confrunta la randul lor cu aceeasi dilema, sa se orienteze catre blocurile de piatra din dreapta –cea mai reprezentativa este Turnul Goliat, usor de recunoscut datorita asemanarii cu un chip de om. Bazandu-ne putin si pe intuitie am plecat in acea directie, prin vegetatia saracacioasa de pe versantul drept al vaii. La mica distanta, poteca a inceput sa capete contur iar urmele lasate de alti drumeti in statul consistent de zapada ce o acoperea, ne-a facut sa ne dam seama ca suntem pe drumul cel bun –mai mult, au inceput sa apara si marcajele.

Dupa aceasta prima portiune in care poteca, urmarind aproximativ curba de nivel, ne-a condus pe la baza mai multor colosi de piatra care de care cu forme mai interesante (primul fiind Turnul Goliat), a urmat o coborare destul de accentuata printr-o padure deasa de molid. Dupa o jumatate de ora de la plecare am ajuns pe culmea ce desparte valea Babarunca de cea a Dalghiului si care totodata face legatura intre Ciucas si muntele Tesla. Odata cu atingerea culmii aspectele drumetiei s-au schimbat: poteca s-a latit iar panta a devenit mai domoala, marcajele au inceput sa fie mai dese si mult mai usor de identificat iar zapada si-a facut simtita prezenta din ce in ce mai putin. Timp de aproape 20 de minute am avut de-a face cu acest décor, urmand apoi o noua coborare sustinuta, ce a luat sfarsit in mica poiana din saua Teslei (1350 metri). Trecuse o ora din momentul in care parasiseram saua Tigailor. Exact la iesirea din padure –in stanga, am identificat o alta poteca, marcata cu punct rosu si care pe harta figura a fi o legatura cu traseul de pe valea Babarunca. La fel ca in alte astfel de locatii (din acest masiv) nici aici ramificatia nu era semnalizata dar cred ca e bine de stiut si de existenta acelei carari. Si daca tot am readus vorba de Babarunca, trebuie sa spun ca timp de vreo jumatate de ora, pe drumul din vale s-au tot auzit mai multe motoare ambalate, fapt care ne-a intarit ideea ca, si exceptand cadrul natural, totusi am facut o alegere buna ocolind acel traseu.

Parasind saua, am reintrat in padure insa nu pentru mult timp deoarece dupa doar 10 minute de mers mai mult pe curba de nivel, am iesit in extremitatea estica a poienii Teslei, zona de unde se ramifica in dreapta un alt traseu marcat, ce face legatura cu localitatea Vama Buzaului. Ramificatia este semnalizata, detalii fiind vizibile atat pe o stanca aflata exact la iesirea din padure cat si pe o sageata informativa amplasata putin mai sus. Zic “mai sus” deoarece primii zeci de metri ai poienii se strabat intr-un urcus mai accentuat.

Poiana Teslei am traversat-o efectiv in aproximativ 20 de minute insa nu am rezistat tentatiei de a face si un popas in mijlocul vastei pasuni strajuita de albul calcaros al varfului Tesla. E greu sa descriu in cuvinte sentimentele ce le traiesti stand intins pe iarba, la umbra unui copac, in mirosul imbietor al florilor de primavara, in linistea “perturbata” doar de fosnetul frunzelor si de cantecul pasarilor, inspirand aerul curat al muntelui si admirand abruptul vestic al Ciucasului, cu multimea de creste si turnuri ce parca tasnesc spre cer. Chiar daca am fi vrut sa mai prelungim acele momente feerice, dupa aproape o ora de pauza a trebuit sa ne reluam coborarea. Am mai privit o data catre inaltimile stancoase apoi cu regret, le-am intors spatele si am plecat la drum. La iesirea din poiana a trebuit sa fim atenti sa nu incurcam potecile. Cu vreo douazeci de metri inainte de a parasi pajistea, langa un copac izolat –pe trunchiul caruia era si un marcaj, o poteca bine conturata face dreapta inscriindu-se paralel cu marginea padurii. Desi initial am fost tentati sa o luam pe acolo, am constatat ca defapt traseul nostru coboara drept inainte, perpendicular pe linia lizierei. Am intrat astfel in zona impadurita de pe Piciorul Teslei. Dupa 20 de minute de coborare lejera, ghidati de un marcaj usor de urmarit, am ajuns la o alta bifurcatie, de unde o poteca marcata cu BR se “lasa” in stanga pe versantul vaii, facand legatura cu Babarunca. Mergand mai departe in aceeasi maniera lejera, pe masura ce coboram padurea era din ce in ce mai “infundata” de lastaris.

Despre ceea ce a urmat nu as fi vrut sa am ocazia de a povesti dar din pacate realitatea ne-a dovedit ca nici in Ciucas padurile nu au scapat de mana omului. Ajunsi intr-o sa larga, ne-a aparut in fata prapadul lasat in urma defrisarilor. Binenteles ca in acest pasaj, lung de 150-200 de metri, in acelasi timp cu arborii au disparut si marcajele. Intuitiv, desi am inaintat mai greu din cauza resturilor de lemn abandonate, ne-am mentinut pe culme si odata cu finalizarea zonei defrisate am regasit CR. E drept ca de aici incolo acest marcaj era mai rar dar traseul era clar, urmand drumeagul folosit pentru caratul bustenilor. Cu putin timp inainte de a iesi in poiana de la poalele muntelui, loc de unde se vedea deja drumul national, o sageata vopsita pe trunchiul unui copac ne-a indicat faptul ca marcajul paraseste drumul, intrand pe o carare. Asa cum spuneam, nu dupa mult timp am iesit in luminis si dupa o scurta coborare mai accentuata, respectiv traversarea unui izvor, am iesit la DN 1A –in zona numita Podu Teslei. Trecusera 50 de minute din momentul in care am parasit punctul de ramificatie al potecii spre Babarunca.

Aici putem spune ca s-a finalizat drumetia noastra, prima din acest an. Sper ca vor urma multe altele iar cand va fi vorba de trasee de care inca nu am povestit, ca de obicei o sa va invit sa ne insotiti virtual in calatoriile noastre. Doar VIRTUAL? Pana la urma nu ar fi mai indicat sa veniti alaturi de noi si sa ne bucuram impreuna de farmecul muntelui, asa cum nu poate fi descris in cuvinte sau in imagini? Poate, cine stie, asa cum am primit deja cateva sugestii, organizam o mini-intalnire si “la inaltime”.

---

VIZUALIZĂRI: 2319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI