Să descoperim Caleta de Fuste

TIPĂREȘTE

Probabil că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat ca, în timpul unui sejur, să dorească să afle ce mai este și prin jurul hotelului. Așa ni s-a întâmplat și nouă, cu atât mai mult cu cât, vremea nu a fost chiar propice pentru plajă. În consecință, în mai multe etape, am încercat să descoperim Caleta de Fuste, localitatea în care am fost cazați noi, la hotelul Barceló Fuerteventura Thalasso Spa. Aceasta, cunoscută și sub numele „El Castillo”, sau „Costa Caleta”, este cea mai mare comunitate din „municipalitatea” Antigua (estimez că această „municipalitate” este un fel de „mini-județ” de la noi).

Primul loc vizitat a fost „Playa del Castillo”, plaja din dreptul hotelului. Aceasta este imensă. Are o lungime la mal de circa 600 m și o lățime cuprinsă între 60 și 200 m. Cinci sau șase podine din lemn, transversale plajei, permit accesul spre ocean, fără a călca prea mult pe nisip. Probabil că vara, acesta este destul de fierbinte. Dar, mie nu îmi place! Pe toate zonele pe care am călcat, nisipul este foarte tare, foarte bine compactat. Lângă mal sunt mai multe zone cu umbrele și șezlonguri, cu plată, dar zonele rămase „la liber” sunt suficiente. Nu am văzut pe nimeni pe șezlonguri, iar cei câțiva curajoși, amatori de plajă, stăteau la adăpostul parapetului dintre aceasta și aleea de pe conturul ei.

Parcurgând această alee, remarc câteva lucruri interesante. În primul rând, în vecinătatea imediată a hotelului este o adevărată plantație de cactuși. Îmi place, încântă ochiul. Alături de aceasta îmi atrage atenția un arbore cu niște fructe imense. Nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut până acum. Pe partea cealaltă a aleii, pe nisipul plajei, un grup de palmieri, destul de piperniciți, sunt înconjurați de un sistem de tuburi. Probabil că, în perioade de restriște, aceștia beneficiază de irigații. Ceva mai departe, un artist locat a realizat, din nisip, o adevărată localitate cu case, alei și arbori, aflată la baza unui vulcan. Deoarece suntem în plină iarnă, a și „pudrat-o” cu un strat subțire de „zăpadă”. Trecătorii mai darnici îi lasă câțiva bănuți pe cuvertura de alături. Lângă opera artistului sunt, împrejmuite, două terenuri de volei pe plajă. Mă șochează faptul că aici nisipul este afânat, corespunzător acestui sport. Deocamdată nu sunt folosite.

Cel mai amuzant lucru îl găsesc, însă, la întoarcere, lângă intrarea în hotel. Acesta are și un nume: „Cat Café”. Seamănă cu o cușcă de câine de la noi, dar textul explicativ ne lămurește că este inițiativa unui mic grup de voluntari, organizați într-un fel de ONG, autorizat în Marea Britanie, care acționează în Fuerteventura din 1995. În acest loc sunt îndemnați turiștii să lase mâncare pentru multele pisici din zonă. Și, din câte mi-au ieșit în cale, nu am văzut nici o pisică slabă.

Numele de „Castillo” din denumirea suplimentară a stațiunii m-a făcut să cred că în zonă trebuie să fie și un castel. Ipoteza este întărită și de prietenii noștri, care au preferat să revină pe jos, pe malul mării, de la „Las Salinas del Carmen”, care au întâlnit ceva ce seamănă a castel pe plajă, imediat după intrarea în stațiune. În consecință, mă decid să ajung și eu până acolo.

Pentru aceasta, pornesc spre sud, pe aleea ce constituie locul de promenadă de pe malul oceanului, ocazie cu care mai pot vedea câte ceva și din restul stațiunii. Trecând de zona SPA a Hotelului Barceló, urmează un alt hotel de 4 stele, Geranios Suites & Spa Hotel. Numele nu îmi spune nimic, dar, interesante aici sunt câteva spații comerciale la parter ce oferă turiștilor variante de petrecere a timpului. Unul din acestea oferă, spre închiriere, vehicule ecologice, cu acționare electrică. Sunt vehicule de tot felul, de la trotinete și biciclete, la ATV-uri și karturi de 1 la 6 locuri. Acestea din urmă pot fi închiriate, eventual, cu șofer. Prețurile variază funcție de tipul și mărimea vehiculului, de la 15 euro pe zi la trotinete, la 79 euro pentru 3 ore (la ofertă) pentru un kart de 4 locuri.

În imediata vecinătate, un panou ne cheamă să apelăm la o școală de surf, pompos intitulată „Canary Surf Academy”. Aceasta oferă lecții de surf în diverse variante, windsurf sau stand up paddle, fără a menționa însă prețuri.

Urmează o zonă neconstruită, rezervată, probabil, unor construcții viitoare, după care întru din nou în zona marilor hoteluri. Primul dintre ele face parte din rețeaua Sheraton, sub numele „Sheraton Fuerteventura Beach, Golf & Spa Resort”. Al doilea are un nume necunoscut pentru mine: „Elba Carlota Beach & Convention Resort”. Ceva mai departe este și un „Elba Sara Beach & Golf Resort”, cel mai sudic hotel al stațiunii. Între ultimele două se află un mare complex comercial, „Centro Comercial Atlantico”. La vest de acestea, peste drum față de șoseaua FV 2, este „Golf Club Fuerteventura” care, probabil, are legătură și cu numele hotelurilor. Acesta dispune de două terenuri, dintre care pe unul se dispută, uneori, Openul Spaniei din cadrul Campionatului Mondial.

Dar eu sunt pe partea cealaltă a hotelurilor, pe malul oceanului. Aici identific o altă plajă. Un stâlp indicator simpatic, care prezintă distanțe până la diverse orașe de pe glob, sau obiective din zonă, mă informează că este „Guirra Beach”. Rămân surprins cât de afânat este nisipul de pe această plajă în comparație cu plaja din dreptul hotelului nostru. Dat nici aici nu sunt prea mulți amatori de stat la soarele umbrit de nori. În schimb, hidrobiciclete de diferite forme și dimensiuni sunt pregătite să plimbe turiștii. Prețul nu mi se pare prea mare, 10 euro pe oră, dar azi bate vântul cam tare. Eu mă iau după stâlpul indicator și mă îndrept către restaurantul „La Isla”. Acesta pare, mai curând, un bar cu câteva mese într-o construcție de lemn, și ceva mai multe afară, pe o terasă. Restaurantul este amplasat pe o insulă, legată de țărm cu o punte de lemn de circa 100 m lungime. Ajuns pe insulă, renunț imediat la intenția de a bea o bere, vântul aici fiind mult mai puternic decât la mal. Mă mulțumesc cu câteva poze, și revin pe țărm. Mai am mai puțin de 300 m până la obiectivul zilei, ceea ce credeam eu că este un castel.

Ajuns la destinație, am imediat dubii că este vorba de una din construcțiile de apărare a insulei împotriva atacului piraților. Sunt aici două construcții din pietre, de o formă, relativ, circulară și ruinele a două clădiri. Dau ocol fiecăreia în parte, și apoi mă concentrez asupra construcției cilindrice mai mare. Nu găsesc o intrare, ci numai o deschidere în zid, la nivelul solului, închisă cu un grilaj, în spatele căruia nu remarc mare lucru. Există, însă, o rampă și o scară, cu trepte de piatră, pentru acces la partea superioară. Urc sus, circa 6 m, și rămân și mai nedumerit. Aici este o platformă orizontală, cu un fel de catarg de lemn în mijloc, și trei goluri, de circa 1 m diametru, destul de adânci. Nu îmi rămâne decât să admir priveliștea oferită de înălțimea construcției și să fac câteva fotografii. Plecând spre hotel rămân cu convingerea că obiectivul văzut nu este, în nici un caz, un castel.

Întors în țară, am nevoie de multe „săpături” pe internet, pentru a mă lămuri despre ce este vorba. Într-un final, găsesc. De fapt, am vizitat un ansamblu de cuptoare de var, care au și un nume: „Hornos de cal de la Guirra". Sunt aici trei cuptoare de var (eu am văzut numai două), o construcție pentru depozitarea varului și o clădire cu trei încăperi, pentru adăpostul muncitorilor și magazie de materiale. „Catargul” de pe platforma Cuptorului nr. 1 folosea pentru montarea unui scripete care să ușureze încărcarea rocilor de calcar în cele trei goluri. Undeva în zonă, subteran, este și un rezervor de apă, pe care nu l-am remarcat. Din nefericire, nu am găsit nici o dată privind istoria acestui complex, anul construcției sau perioada exploatării.

Dar castelul? Unde este castelul? În lista mea nu reținusem nici un castel în zonă. Era numai un turn de apărare, cu nume de castel, „Castillo del Tostón”, într-un orășel din nordul insulei. Dar aici nu aveam nimic. Și, totuși, era, chiar mult mai aproape decât îl căutasem eu. Aveam să-l găsim în ziua următoare în capătul sud – estic al plajei din dreptul hotelului nostru. Nu degeaba această plaje se numește „a castelului”. „Castelul”, în fapt tot un turn de apărare, foarte asemănător cu cel văzut în urmă cu câțiva ani în estul insulei Mallorca (”Castell de la Punta de n'Amer” – vezi impresii), este o construcție cilindrică, de circa 20 m diametru și cam 10 m înălțime. Este realizată din zidărie din piatră neagră și arată foarte bine, de parcă ar fi reabilitat recent. Îi dăm ocol și, pe partea opusă mării, cam la jumătatea înălțimii, descoperim un acces în interior. Se ajunge la acesta pe o scară de piatră și un pod de lemn rabatabil. Dar, ușa este încuiată cu un lacăt mare, vizibil de jos. Nu este afișat nici un orar de vizitare și nu există nici un panou să ne dea vreo informație despre construcție.

Abia ceva mai târziu, căutând pe internet, aveam să aflu că se numește „Castillo de San Buenaventura” și că a fost construit în 1743 de inginerul militar Claudio de Lisne, la ordinul comandantului Arhipelagului Canare din acele timpuri, generalul Andrés Bonito y Pignatelli. Același general a ordonat, cam în aceiași perioadă, și construcția castelului de la Tostón, menționat anterior. Ambele constituiau forturi de apărare împotriva piraților ce veneau din Franța, Anglia, sau din nordul Africii. Se pare că în interior s-ar afla „două tunuri și un om angajat ca paznic”.

Cu privire la prezența acestuia din urmă, am mari îndoieli, cel puțin pentru perioada vizitei noastre. Principalul merit care i se recunoaște castelului, menționat de pagina de internet, este faptul că aici este punctul de plecare a unor excursii pe cămile:-?? . Dar acestea, la momentul vizitei noastre, erau plecate, ca și noi, în vacanță. =)). Totuși, castelul a fost inclus pe lista monumentelor istorico – artistice în 1949.

Dacă la castel nu am realizat nimic, nu ne rămâne decât să vizităm portul turistic aflat în imediata vecinătate. Un dig de larg și câteva pontoane din spatele acestuia, adăpostesc zeci de mici ambarcațiuni. Probabil că unele sunt private, dar sunt și unele cu un clar scop turistic. Una, cu foarte multe undițe ridicate, la ambele borduri, ne invită să mergem la pescuit. O alta se prezintă ca având fundul de sticlă. Nu prea cred însă să fie recife de corali prin zonă. Între ele remarcăm și Catamaranul Obycat, cel care era pe lista mea pentru o eventuală excursie pe mare. Dar tot portul pare lipsit de viață.

În afara turiștilor care se plimbă pe mal, pe ambarcațiuni nu se vede nici o mișcare. Să fie din cauza vântului puternic, sau și aici sunt numai activități sezoniere?!

Mult mai multă agitație este pe cheu, la „Pirate Shop”, un magazin de mărunțișuri turistice de la care cumpărăm și noi câteva amintiri.

Pe drumul de întoarcere aruncăm o privire și farului ce se ridică în spatele restaurantelor de pe cheu. Îmi place cum arată, iese în evidență atât prin arhitectura sa simplă, a unui cilindru perfect, cât și prin tencuiala exterioară ce imită o zidărie din piatră vulcanică. Apoi facem o scurtă oprire lângă un grup de turiști ce se amuză hrănind un banc de pești cu felii de pâine. La fiecare felie aruncată, în apă se iscă adevărate bătălii între viețuitoarele marine, de parcă acestea nu au mai mâncat nimic de luni de zile.

Cele câteva zile în care ne-am plimbat prin Caleta de Fuste, mi-au creat o impresie privind potențialul acestei stațiuni. Nu are foarte multe obiective turistice de vizitat și pare, mai curând, o stațiune de odihnă și relaxare. Dar, la o privire mai atentă, aceasta oferă mai multe posibilități de distracție, atât pe uscat, cât și pe apă. Însă, la momentul vizitei noastre, acestea erau numai pe hârtie (sau internet). În aceste condiții „Vizitați Caleta de Fuste, dar nu în extrasezon! ”.

---

VIZUALIZĂRI: 5500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI