Heriot-Watt University Campus: comuniunea între natură și modernitate într-un sanctuar al educației

TIPĂREȘTE

Este prima data când scriu un review despre un campus universitar, însă campusul universității Heriot-Watt chiar merită un articol dedicat.

Heriot-Watt este o universitate publică (la prima vedere am crezut că este privată) care oferă specializări foarte diverse: matematică, inginerie, energie și geoștiință, afaceri, științe sociale și design. Este considerată prima universitate în clasamentul universităților din Scoția și a 10-a în topul pe Marea Britanie. Este cu adevărat o universitate globală, având filiale și în Dubai și Indonezia, toate locațiile la un loc cuprinzând aproape 14000 de studenți.

În campusul de la Edinburgh, unde am fost găzduiți pentru workshop, se găsește și sediul British Geological Survey, centrul de cercetare cel mai important din Marea Britanie în domeniul geologiei (având ca punct de lucru important Edinburgh și Scoția în general).

Viziunea care a proiectat campusul de la marginea Edinburgh-ului a mers pe ideea că educația academică trebuie să se desfășoare în condiții deosebite și mai ales în comuniune cu natura (care, nu-i așa, oferă la maxim sănătate, energie pozitivă și inspirație…). Un mic paradis a fost proiectat, în consecință, astfel încât prezența umană să deranjeze la minim habitatul terestru.

Clădirile nu au mai mult de patru etaje (aceasta este valabil pentru cămine, nu și pentru clădirile de activități didactice, care au cel mult un etaj) și se pierd în oaza de verdeață care le înconjoară. Intervenția umană a avut rolul de a pune în valoare natura, prin întreținerea peluzelor de un verde strălucitor, prin cultivarea și curățarea tufelor de flori (multicolore și înfoiate în acea lună de primăvară), și printr-un design arhitectural destul de patriarhal (de exemplu, cafeneaua studenților, într-o clădire cu acoperiș clasic, și foarte liniștită).

Spațiile pentru activități didactice au fost o provocare chiar și cu harta furnizată de workshop: când am explorat campusul cu o dimineață înainte, nu am găsit nimic care să semene a amfiteatru (clădire clasică). Era doar ceva care semăna cu un hangar lat la stânga, pe un nivel, și în rest am mers până când am ajuns aproape de marginea opusă, prin grădini, și trecând pe lângă alte clădiri (moderne, de această data, dar care nu păreau frecventate).

La a doua incursiune am dezlegat misterul, intrând pe intrarea centrală (din stația terminus a autobuzului 25) care părea o recepție modestă ca o căsuță și cam atât: acolo am descoperit că spațiile principale de studiu erau proiectate ca un hangar de avion sau, o comparație mai nimerită, ca un submarin - pe lungime, la parter și demisol. Astfel, spațiile de cursuri, seminare și alte activități erau chiar multe la număr și ocupau destul de mult spațiu (existau și amfiteatre, dar “pe adâncime”) ….

Diferența față de clădirile clasice era că trebuia mers destul de mult spre anumite săli din partea din spate.

Ulterior aveam să descopăr și uși adiționale spre grădină pe părțile laterale (dar și acestea așa de bine ascunse de copaci că păreau mai degrabă ieșiri de incendiu :) ) Viziunea care le-a proiectat astfel a obținut o invazie minimă în natură și o valorificare maximă a spațiului pe interior, ca și o potențare a liniștii (da, liniștea poate fi o valoare importantă pentru eficiența actului educațional).

Ce facilități aveau studenții? Nenumărate: o sală de mese imensă, un bar (ambele servind tradiționalele gustări britanice), un magazin care avea cam tot ce trebuie, un centru studențesc cu anunțuri diverse, un centru de studiu super modern în stil open space, cu nișe, lămpi, prize de calculatoare și o vedere divină spre pădure, holuri cu canapele pe care se puteau improviza minigrupuri de lucru, etc….

Viața în campus era atât de liniștită, încât animalele aveau un confort maxim și se lăsau aproape atinse de vizitatori. Nu vorbim doar de clasicele veverițe, dar și de iepurași și de rațe care dormeau cu nepăsare în iarbă, fără să se sperie de trecători (iepurașii cei mai mulți i-am văzut peste drum de hotel, lângă un centru sportiv uriaș care era deschis tot timpul).

Tot în legătură cu animalele, am o amintire nostimă din dimineața plecării, când vizitam campusul ca să îmi iau rămas bun: mergând în lateral, pe un pod care traversa micul lac pitoresc din mijlocul campusului, am observat o mișcare bruscă pe insulița din mijlocul lacului. Era o lebădă care, de la distanța aceea, ne ochise și venea “în fugă” însoțită de două rațe — doamnele de onoare, pesemne :) . A ajuns în timp record lângă pod, și (exact ca un câine!) dădea din coadă…. Înțelegând că era obișnuită cu bunătăți de la studenți, i-am spus, cu părere de rău, că nu știam că ne vom întâlni și nu aveam nimic la mine… dacă aș fi știut, aș fi împachetat ceva de la bogatul mic-dejun de la hotel :) . Puțin debusolată, s-a îndepărtat în cele din urmă, lunecând pe apă cu farmecul obișnuit al speciei.

Cu această întâmplare veselă s-a încheiat scurtul nostru sejur în acest mic paradis scoțian, nu fără să regret pentru a mia oară că în România nu am reușit și probabil nu vom reuși niciodată să dăm educației o importanță atât de mare încât să asigurăm o infrastructură puternică, absolut necesară pentru dezvoltarea talentului și a performanței…

---

VIZUALIZĂRI: 614 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI