Biciclind pe Ring of Kerry (II)

TIPĂREȘTE

Primele pedale sunt exact ceea ce aveam nevoie după 3 ore şi jumătate de lenevit în maşină: o coborâre lină spre centrul oraşului Killarney, cu sensul de mers pe partea dreaptă a drumului şi cu o atenţie sporită de a nu vira brusc pe stânga în cazul unor pericole, caz în care aş fi izbit roata din faţă de bordură…

Numai că aveam ulterior, pe parcursul itinerariului, să realizez cât respect arată şoferii irlandezi cicliştilor, inimaginabil şi incomparabil faţă de ai noştri care te claxonează şi aproape că se freacă de genunchii tăi. Asta în cazul fericit în care au geamul închis şi nu le auzi şi sudălmile.

Centrul urbei este de-a dreptul fascinant prin culorile foarte ţipătoare ale clădirilor, prin terasele ce pentru mulţi par a fi genul vintage sau prin florile ce curg de la ferestre.

Deja eram extrem de bucuros că am ajuns aici deşi am acoperit doar vreo 800 de metri din traseu. Iar această bucurie se transmitea picioarelor, un doping de fericire care îmi dădea siguranţa că indiferent cât de greu urma a fi zilele viitoare vom ajunge să ne împlinim visul.

Deja dincolo de centru vedem indicatorul “Ring of Kerry” şi apare pista de biciclete care ne va conduce prin pădure către primul obiectiv al zilei, Muckross Abbey şi Muckross House, acolo unde achiţi 7 euro pentru vizitarea casei, 7 euro pentru fermă sau 12 euro combinate, în timp ce vizitarea grădinii este gratuită.

Reşedinţa unui fost parlamentar irlandez şi care a găzduit-o chiar şi pe regina Victoria, este excelent amplasată în apropierea unui lac, pe o mica ridicătură de pământ ce îi conferă o poziţie dominantă în peisajul rural, cu gazon impecabil tuns, copaci înalţi şi un lac pe care răţuştele sunt atente la orice aliment aruncat spre ele de turişti.

Aleile asfaltate de prin păduri te îndeamnă la mişcare iar mulţimile de persoane ce mişună pe acolo fac dovada atracţiei locului.

Îi dăm înainte şi ajungem la Brickeeen Bridge, un pod de piatră arcuit peste pârâiaşul ce uneşte două lacuri, construit acum 193 ani, exponent tipic al construcţiilor vechi irlandeze.

Nu departe de acesta dăm de locul cunoscut sub numele de Meeting of the Waters. După cum sugerează și numele, Întâlnirea Apelor este locul în care se reunesc lacurile din Killarney, adică Lacul Superior, Lacul Mijlociu (cunoscut şi sub numele de Lacul Muckross) și Lacul Inferior (Lough Leane). Locaţie reprezintă un mic paradis de liniște şi bucurie vizuală și se poate ajunge doar pe jos sau cu bicicleta.

Urmând traseul circular al lacurilor, revenim puţin pe celălat mal către Mukcross House, însă doar cât să ajungem la Torc Waterfall, o cădere de apă ascunsă ochilor într-un codru des şi foarte bogat în muşchi, cunoscută datorită mitului potrivit căruia un ţăran a fost blestemat de Diavol să-și petreacă fiecare noapte ca mistreț, locuind într-o peșteră de sub cascadă.

Dacă până aici drumul a reprezentat o încălzire, de la cascadă începe urcuşul de vreo 15 kilometri spre Molls Gap, unul lin la început dar care se încăpăţânează să se menţină apoi constant atât în urcare cât şi ca înclinaţie.

Avantajul e că dacă urci încet ai timp să te poţi bucura de privelişti. Şi privim cadrul natural dintre culmile muntoase din diverse poziţii până ajungem la apogeul panoramic reprezentat de Ladie' s View, un punct de belvedere ce şi-a căpătat denumirea după poveştile doamnelor aflate în slujba reginei Victoria, cele care au considerat acest punct a fi drept cel mai frumos loc din drumul lor străbătut alături de monarhă în anul 1861.

Poate subiectiv sau poate obiectiv, nu mă încumet a contrazice părerilor curtezanelor, cert e că din acest loc te poţi delecta cu o imagine superbă a lacurilor aflate undeva jos, a munţilor ce le înconjoară şi a unui cer albastru brăzdat de ceva nori care se oglindesc în apele liniştite.

La Molls Gap e prima pauză. Dacă tot am ajuns în vârf… Iar ca noi fac şi alţii, chit că au urcat cu motociclete sau autoturisme, dar priveliştile atrag majoritatea persoanelor.

În interiorul restaurantului poţi servi o cafea, o răcoritoare sau un sandviş ori ai ocazia de a achiziţiona produse autentice de lână confecţionate din materialele ţesute la războaie manual precum cel expus în încăpere.

Din acest loc te poţi repezi 11 kilometri spre Black Valley sau poţi să cobori cei 10 kilometri spre aşezarea Kenmare, aleasă ca loc al primei înnoptări.

Alegem să prima variantă, însă nu o parcurgem până la capăt iar apoi – după ce ne hrănim cu mure aflate din belşug pe marginea drumului – optăm pentru un drum mai puţin umblat, dar bineînţeles asfaltat, şi cotim dreapta spre urbea mai sus-pomenită.

Aveam să ne lăudăm cu alegerea inopinantă, în detrimentul traseului ales iniţial, întrucât locurile prin care am trecut au fost de vis, cu peisaje minunate având pe fundal câmpurile verzi cu animale liniştite, cu locuinţe ridicate ici-colo sau cu păduri răcoroase care atenuează din oboseala acumulată.

Găsim Kenmare potrivit aşteptărilor, adică una dintre cele mai frumoase localităţi aflate pe traseu. Cu două străzi centrale – fiecare cu sens unic de circulaţie – flancate de case scunde şi parcă pictate pe un tablou, ridicate cu ceva decenii în urmă şi cu o viaţă de seară efervescentă la care contribuie turiştii ieşiţi să umple terasele puburilor înşirate la parterul aproape fiecărei clădiri.

Henry Street este una dintre cele două şi se remarcă printr-o serie de vitrine tradiţionale şi arcade adânci şi ajungi pe ea de cum treci faimosul pod suspendat din Kenmare, pe şoseaua principal de acces în oraş.

Oamenii sunt veseli, binedispuşi şi extrem de sociabili. Starea lor de bine devine chiar molipsitoare şi aveam să constat că discuţiile dintre chelneri şi muşterii reprezintă un dialog haios şi spumos fără a fi considerate tentative de hărţuire sexuală, indiferent dacă clientul este bărbat şi chelnerul femeie sau invers.

Iar acest aspect urma să îmi fie confirmat şi de alte momente în zilele următoare, în magazine sau în alte locuri, când oamenii glumesc pur şi simplu iar vorbele le sunt considerate ca atare, fără urme de misoginisme sau discriminări.

Ca atracţii turistice în localitate dăm peste The Market House, o clădire în stil clasic, cu trei etaje, a cărei faimă e datorată mai mult proiectantului decât înfăţişării, de vreme ce A. Pugin şi-a făcut mâna pe aici înainte de a lucra la Palatul Westminster şi a fi încoronat cu titlul de “sir” .

Seara o petrecem în pubul The Coachman' s într-o atmosferă locală tradiţională, cu muzică irlandeză, bucate tradiţionale şi o bere de pe insulă, un interesant şi plăcut final al unei zile minunate.

O zi în care am observat, pe marginea drumului şi în mai multe locuri, un îndemn cel puţin haios, cel de a adopta o oaie...

Pentru cazare am ales Hostelul Failte – denumire care se traduce din irlandeză prin “Bine aţi venit!” – întrucât am dorit să socializăm şi cu alte persoane pornite la drum aidoma nouă. E poziţionat excelent, chiar în centru, curat şi ieftin însă cu inconvenientul că nu serveşte micul dejun.

---

VIZUALIZĂRI: 244 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI