Jurnal de calatorie: America de Sud – Episodul 5

TIPĂREȘTE

Excursia aceasta am rezervat-o inca din Romania, cu cateva saptamani inainte de plecare. Exista variante de o zi, de doua sau de trei zile. Noi am vrut varianta cu doua zile si o noapte si am putut alege hotelul in care sa ne cazam, asa ca asta a fost principalul motiv pentru care am rezervat-o mai inainte. In prima zi la Arequipa ne-am intalnit cu reprezentatnta agentiei de la care am rezervat turul pentru plata excursiei si pentru a stabili detaliile plecarii din urmatoarea zi.

Asa ca pe 8 septembrie la ora 7.30 ne-am intalnit cu ghidul, am mai mers pe la alte hoteluri pentru a lua si alti turisti si am pornit spre Chivay, orasul aflat la capatul canionului.

La iesirea din Arequipa ne-am oprit pentru a cumpara apa, frunze de coca, caramele de coca si alte produse de coca pentru a atenua efectele raului de altitudine. Eu am zis pas la frunzele de coca (oricum cumparasem din Arequipa) pentru ca nu mi-a placut gustul si am spus ca indiferent cum ma voi simti eu asa ceva nu mai mestec. In schimb am mancat niste caramele de coca si am baut multa apa.

Pe drum am oprit sa admiram vicuna. Vicuna este una din cele patru specii de camelide care traiesc in America de Sud. Celelalte trei sunt lama, alpaca si guanaco. Mie mi se pare ca seamana mai degraba cu o caprioara decat cu o camila. Este ocrotita de lege, fiind drastic pedepsita vanarea lor. Singurul lucru permis este prinderea lor odata pe an de catre firme agreate de guvernul peruan, pentru a fi tunse. Lana lor este considerata mai fina decat casmirul indian, un pulover din lana de vicuna putand atinge pretul de 1,000 de dolari.

Vicuna traieste in Peru. Alpaca se poate gasi atat in Peru cat si in Bolivia in proportii egale. Lama o putem gasi cel mai mult in Bolivia, dar traieste si in Peru si in Chile. Iar guanaco poate fi gasit in sudul Argentinei si al lui Chile, in apropierea Tarii de Foc.

Apoi am oprit la Popasul Patahuasi aflat la altitudinea de 4,018 metri. Sincer, aveam ceva emotii inainte sa cobor din microbuz vis-à-vis de altitudine. Am facut cativa pasi, hmm, parca e bine. Am prins curaj, la fel ca un catel cand paseste prima data in viata lui prin zapada, ma opream, inspiram mai adanc, parca aerul era suficient desi oboseam ceva mai usor, dar una peste alta era binisor.

Ghidul ne-a recomandat sa bem cate un ceai. Ne-a sugerat celor hipertensivi (din pacate ma numaram si eu printre ei) sa nu bem ceai de coca, ci sa cerem o combinatie de ceai facut din chachacoma si muna, doua plante locale.

Dupa vreo 20 de minte am plecat mai departe, iar pe drum am mai oprit de doua ori sa vedem de-aproape lame si alpaca. Poze, multe poze si dupa inca vreo 30 de minute am atins altitudinea maxima a excursiei, adica 4,910 metri, loc de belvedere, numai bun sa vedem si sa pozam mai multi vulcani: Chachani, Misti, Pichu Pichu (care se vad si din Arequipa), Mismi si Ampato (in craterul lui a fost aruncata Juanita, a carei mumie este expusa in Arequipa).

Stimulat de pauza anterioara, am coborat din microbuz hotarat sa fac milioane de poze :). Ups! Dupa cativa pasi mi s-au taiat genunchii ca maioneza si daca nu ma asezam repede pe o piatra cred ca ma intindeam pe jos in toata splendoarea mea. N-aveam aer si ma luase putin ameteala. Iata ca 1,000 de metri in plus conteaza. Dar cum drac mort nu s-a vazut pana acum, mi-am revenit putin mai tarziu in microbuz, in timp ce sotia mea a facut oficiul de fotograf. In fapt, acesta a fost singurul moment in care altitudinea mi-a dat de furca.

Dupa acest episod, atat la Puno, la 3,800 de metri, cat si la Cusco, la 3,400 de metri, a fost bine, chiar mai bine decat ma asteptam.

Din fericire am inceput coborarea si am ajuns la Chivay, nu inainte de a-l fotografia din alt loc de belvedere. Initial aveam in program o vizita de vreo doua ore la apele termale La Calera Hot Springs, insa temperatura la acea ora era de numai 3 grade si n-am vrut sa riscam vreo raceala. Asa ca ne-am cazat si am plecat sa vizitam micutul orasel aflat la 3,600 metri altitudine. Ne-am simtit bine, parca, parca oboseam ceva mai usor decat in mod obisnuit, insa am fost placut surprinsi sa vedem ca altitudinea nu ne face probleme asa mari pe cat citisem ca le-a facut altora. Seara s-a incheiat devreme pentru ca a doua zi urma sa ne trezim cu noaptea-n cap ca sa mergem in canion sa vedem condorii.

A doua zi la 5 dimineata eram drepti, iar la 6 am plecat in Canion. Ne-am oprit vreo 30 de minute in micutul orasel Yanque, unde cativa copii, inainte de a merge la scoala dansau in mijlocul pietei centrale, in jurul fantanii, un frumos dans local. Localnicii vand produse facute din lana de lama sau de alpaca, altii te lasa sa te pozezi cu vulturul, lama sau alpacaua din dotare in schimbul unui banut. La ora 8.30 eram la Crucea Condorului unde ghidul ne-a spus ca ne lasa o ora si jumatate, timp in care vom avea sau nu sansa sa vedem unul sau mai multi condori.

Si am avut sansa. Mai intai unul, apoi altul, apoi au zburat amandoi, aripa langa aripa, spre entuziasmul sutelor de turisti care pozau sau filmau in draci. Momentul culminant a fost cand cei doi condori s-au indepartat putin si li s-au mai alaturat inca doi, Din pacate erau destul de departe si aparatul meu de fotografiat a facut si el ce-a putut.

Acum sa incerc sa-mi aduc aminte cate ceva despre condor. Este cea mai mare pasare din lume, anvergra aripilor putand ajunge la patru metri. In libertate traieste aproximativ 50 de ani. Este o specie pe cale de disparitie, in Canionul Colca traiesc zice-se vreo 64 de condori. Este monogam :) (cred ca la cati mai sunt nici nu prea au de ales). Pana la 7 ani au un guler gri in jurul gatului, apoi gulerul se face negru, semn ca au ajuns la maturitate. Condoritele (scuzati, n-am gasit allta forma de feminin :)) depun un singur ou pe an. Din pacate aceste pasari sunt din ce in ce mai putine. Este vina omului, care patrunde adanc in habitatul lor, defriseaza, polueaza, ca deh… ce stie omul cel mai bine… sa distruga.

N-am mai simtit nici altitudinea de 3,800 de metri, nici frigul (desi era soare), nici foame, nici sete, nimic. Este o pasare maiestuoasa, care planeaza suberb pe curentii ascendenti din cel de-al doilea cel mai adanc canion din lume. Dupa ce m-am saturat (vorba vine m-am saturat pentru ca nu te saturi) de admirat zborul acestor pasari superbe, mi-a ramas putin timp sa admir si canionul. Ca de obicei ramai mut in fata maretiei naturii.

Este strabatut de raul Colca, in punctul cel mai adanc atinge 3,720 de metri. Aici, la Condor Cross are in jur de 1,100 de metri adancime. La aceasta altitudine incasii au facut agricultura, cultivand porumb, ceva quinoa si cartofi, pe terase pe care le poti admira si astazi. Noi le-am admirat pe drumul de intoarcere, in doua opriri, la intervale de 15 minute. La locurile la care am oprit localnicii vindeau pe langa articole textile din lana de lama sau de alpaca… inghetata de cactus. Ne-am oprit in alta mica localitate, anume Maca unde am intrat cateva minute intr-o bisericuta construita cu mult timp in urma de spanioli, am facut poze cu baby alpaca si cu baby lama, apoi ne-am imbarcat in microbuze, trei ore mai tarziu ajungand la Arequipa, obositi dar foarte incantati de cele vazute.

Am atasat poze cu vicuna, cu lame, cu alpaca si cu condori. Sper sa va placa :).

---

VIZUALIZĂRI: 2665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI