Caminito del Rey - la promenadă cu cască de siguranță

TIPĂREȘTE

Pentru mine, a fost cea mai așteptată zi. Știți deja că îmi place muntele mai mult ca orice. Înainte de vacanță am urmărit în flux filmulețe pe you tube cu toată populația lumii care se filma pe Caminito del Rey. Mi se parea spectaculos, aventuros, periculos și nespus de frumos. Mi se părea că toată lumea a fost deja pe acolo și eu ratasem excursia vieții. Visam poduri care se mișcă în bătaia vântului, înălțimi amețitoare, creste greu de urcat. M-am antrenat un an de zile. Am urcat scări, am alergat pe bandă, exerciții de respirație, forță, eram entuziasmată că ajung pe Caminito.

M-am uitat cu neîncredere când Ani cu Ionuț au zis că au fost deja și nu vor să repete. Că nu e cine știe ce.

Am rezervat bilete cu câteva luni în avans. Sunt locuri limitate și dacă aștepți până în ultimul moment e posibil să nu mai prinzi bilete. Dacă nu aveți mașină închiriată cel mai bine e să optați pentru un tur ghidat cu transport inclus din Malaga. În felul acesta știi exact ora la care ajungi, care trebuie să nu depășească ora de pe bilet. Dacă ajungi mai repede e ok, o să intri mai repede dacă sunt căști de protecție și căști audio disponibile. Dacă ajungi mai târziu, cel mai probabil ți-ai ratat șansa să intri. Deși nu e nimic periculos, copiii sub 8 ani nu sunt acceptați.

Venim din Juzcar, de la sătucul albastru din mijlocul munților, așa că era încă întuneric când ne-am urcat în mașini. Nici o problemă, măcar vedem un răsărit andaluz. Avem nevoie de vreo 2 ore pentru cei 120 de km de făcut. GPS-ul funcționează bine, șoferii la fel. Mare noroc cu Horea și Emil că le place să înghită kilometri pe pâine în concedii. Nici nu s-au plâns prea tare că au fost privați de cerveza în fiecare zi. 😊

Ajungem la centrul de Recepție pentru vizitatori în jur de ora 9. Intrăm în parcare să scăpăm de mașini.

Parcarea se plătește pe loc, dar locurile nu sunt nelimitate. Cel mai bine e să luați în calcul că poți aștepta o vreme să se elibereze. Ne echipăm cu apă și haine mai groase. Biletele noastre aveau încluse și o plimbare cu autobuzul dus până la accesul nordic al traseului și apoi de întors de la ieșire la parcare. Cam douăzeci de minute e plimbarea, iar autobuzele de transfer sunt la 30 de minute distanță în weekend și o oră în restul zilelor. Poți cumpăra bilet și pe loc, cu bani cash. Cred că era 2.5 euro de persoană pentru ambele sensuri. Autobuzele te lasă la restaurantul El Kiosko și de aici ești pe drumul tău spre cel al regelui.

Caminito del Rey este un traseu în linie, nu un circuit. Are o lungine de 7.7 km in total, dar traseul propriu zis are doar 3 kilometri. E o pasarelă din lemn și oțel care se întinde ca o panglică fixată pe pereții verticali ai defileului Desfiladero de los Gaitanes, la peste 100 de metri deasupra râului Guadalhorce. Ca durată faci intre două ore jumate și trei ore. Traseul nu permite întoarcere pe aceeași cale, deci după ieșire, trebuie să iei autobuzul pentru a ajunge la locul unde ai lasat mașina.

De la restaurantul El Kiosko, un drum de vreo 300 de metri pe șosea și ajungi la intrarea prin tunelul mic de la accesul nordic Ardales. De aici sunt două opțiuni. Intri prin Tunelul Pequenio și mai faci cam 1.5 km până la poarta principală. Dacă alegi Tunelul Largo, ai o distanță de 2.7 km până la poartă. Noi, alegem varianta scurtă, o plimbare relaxată pe un drum pietruit. Ne împrăștiem pe câteva sute de metri. Unii mai nerăbdători, alții vor să își conserve energia, alții se pun pe fotografiat.

Înainte de ora 10 suntem la punctul de acces, unde suntem împărțiți în două grupe: spanish or english. Ne echipăm cu căști de protecție, primim și câte un set de căști audio și o domnișoară simpatică pe post de ghid. Habar nu aveam atunci câtă energie are. 😊

Intrăm cu grupul programat la ora 10 deși pe biletele noastre era trecută ora 10.30 și ne facem noi iluzii că am câștigat timp să îl petrecem pe traseu. Facem niște probe la stația de comunicare și primim o informație de supraviețuire. Dacă ghida noastră aleargă, să nu întrebăm de ce. Fugim și noi după ea. 😊

Dar să vă povestesc un pic despre Drumul Regelui. Povestea e destul de prozaică, deși destinația în sine e spectaculoasă.

Construcția potecii a fost necesară pentru o hidrocentrală planificată pe râul Guadalhorce. În timpul lucrărilor, muncitorii au avut nevoie de un drum de acces care să lege ambele capete ale defileului. Astfel s-a creat o potecă cam de un metru, suspendată pe pereții stâncoși. Peisajele superbe, unice și spectaculoase, au dus la ideea ca după finalizarea barajului, să fie invitat regele Alfonso XIII al Spaniei să parcurgă acest drum. Erau anii 20. Regele a acceptat oferta și a parcurs întregul traseu. Astfel a primit numele de Caminito del Rey sau Micuțul Drum al Regelui.

Mult timp au uitat de el, poteca a început să se deterioreze treptat până a ajuns la stadiul de ruină. După anii 60 devenise un pericol: bucăți lipsă, fără balustrade, doar armătură ruginită atârnată deasupra prăpastiei. Cum unii sunt dependenți de adrenalină, au început să apară curajoșii care sub motivația că fac alpinism au făcut din potecă un parc de aventură. Localnicii îi numeau” los locos del Caminito” . Atunci era un cablu metalic de siguranță ancorat în stâncă de care îți legai echipamentul. Traseul era considerat unul dintre cele mai periculoase din lume. S-au filmat spoturi publicitare la Red Bull și documentare BBC, filmate uneori fără autorizație. După 2001 autoritățile au luat decizia de a închide traseul, dar unii au continuat să se strecoare. Conștienți de potențialul turistic, s-au făcut lucrări de reabilitare între 2011 și 2015 la câțiva metri deasupra drumului vechi. Din loc în loc se mai vede și drumul vechi.

Acum traseul are podețe de lemn late, balustrade cu sârme de protecție, nu intră nimeni fără cască de protecție, sunt controale de siguranță. Nu ai voie să părăsești traseul, să te pierzi prin pădure, să te îndepărtezi de ghid. De fapt căștile în care îți vorbește ghidul nu bat la mai mult de 30 de metri așa că trebuie să te ții bine de el.

În primul an de la deschiderea noului traseu, Caminito del Rey a atras peste 300 000 de vizitatori. Dintr-o zonă izolată, a devenit una din cele mai căutate destinații turistice din Spania.

Din loc în loc ne oprim să mai acumulăm niște informații. În anul 2000 patru prieteni au încercat să folosească un cablu vechi de fier pentru a face o” tiroliană” peste defileu. Sistemul s-a rupt și trei dintre ei au murit.

Aflăm de la ghida noastră, în puținele momente în care nu alerga, despre vulturii care scuipă asupra turiștilor de pe stânci, o poveste de marketing, evident. Când se simte amenințat, de exemplu dacă te-ai apropia de cuib, sau daca îl surprinzi cumva în zbor, vulturul grifon regurgitează conținutul stomacului. Nu e vorba că scuipă turiștii sau atacă, ci în încercarea de a deveni mai ușor pentru a zbura mai rapid, scapă de încărcătură. Așa s-a născut legenda vulturilor care scuipă.

În micile grote de sub pasarelă trăiesc colonii de lilieci. În serile liniștite, ghizii spun că se poate auzi un zumzet fin. Un ecosistem vechi de milenii care continuă să trăiască la un pas de turiști, dar complet indiferent la ei.

Am primit câteva hinturi dspre plantele pe care să nu le atingem. Pot provoca iritații sau pot fi chiar toxice. Dacă animalele consuma frunze de leandru, pot muri în câteva ore. Iarba nebuniei, o plantă halucinogenă cu formă de trompetă, conține atropină și scopolamină, substanțe care afectează sistemul nervos.

Am fi vrut să aprofundăm un pic traseul, să ne oprim la poze, la meditație, dar în urma noastră veneau alte grupuri fugărite de ghizi. Probabil e o regulă generală, fiecare ghid vrea să termine înaintea celui din fața lui. O fi vreun concurs între ei. Înțeleg că în timpul verii fac zilnic între 10 și 15 km de mers pe jos uneori prin soare la peste 35 de grade. Poate se grăbesc să ajungă acasă. Dacă mai trec vreodată prin Caminito, prefer să îmi iau bilet și să îmi povestesc singură, să nu mai chinui nici un ghid.

În pereții defileului se ascund și urme de viață marină, o fosilă de scoică pietrificată. Cândva aici a fost fundul unei mări tropicale, Marea Tethys. Vorbim de vreo 6 milioane de ani în urmă. Ideea e că una din fosilele aceste e vizibilă chiar undeva pe prima partea traseului. Am așteptat să ne atenționeze ghida să ne minunăm și noi de fosila preistorică.

Ne-a spus doar la final, când am întrebat de ea, că ne-am facut poză chiar lângă fosilă.

O pasarelă de pode de sticlă la peste 100 de metri înălțime deasupra canionului El Chorro e punctul culminant al aventurii. Îți dă senzația că plutești. Unii se țin de balustradă spre amuzamentul altora.

După vreo 3 ore de plimbare ieșim din canion. Ne putem lăsa căștile de protecție în niște tomberoane, pe cele audio le putem păstra. La ieșire este o terasă în aer liber unde poți să îți reîncarci bateriile și sticlele de apă. Autobuzul era pe punctul de a pleca, așa că alergam un pic după el.

Ne întrebăm unii pe alții dacă ne-a plăcut.

Natura e minunată, iar locul e incredibil. Dar frumusețea pe care o admirăm a fost cumpărată cu intervenția omului. Pasarela suspendată, tunelurile, structurile de oțel, au remodelat stâncile și au alterat ecosistemul original. Natura nu e complet neatinsă. E mai degrabă o scenă creată de om pentru ochii vizitatorilor. Dar e prezentat ca un traseu care te umple de adrenalină și nu e cazul. Caminito del Rey nu e un traseu montan, e mai degrabă o promenadă panoramică cu cască de protecție, o experiență de peisaj și nu un test de anduranță.

Traseul este în cea mai mare parte plat sau ușor înclinat. Poți merge și la 90 de ani. Singura condiție e să nu ai probleme cu înălțimea.

Căștile de protecție oferite la intrare, sunt absolut inutile. Sau poate rolul lor e să nu te bată soarele în cap.

Nu se permite urcarea pe stânci sau părasirea pasarelei. Habitatul natural al faunei e necesar să fie protejat. Traseul este pavat și monitorizat permanent cu camere de filmat. Nu are toalete nici nu poti improviza. Asta mi-a plăcut.

Nu este un loc sălbatic, e mai degrabă un amestec de natură și intervenție umană, unde poți admira un peisaj modelat pentru siguranța și accesibilitatea oamenilor. Frumusețea lui e reală, dar nu complet naturală.

Nu vrem să ne îndepărtăm prea mult de zonă așa că Sandy care e cea mai bună prietenă cu Trip Advisor ne directionează spre restaurantul La Guinda din Ardales. Avem nevoie de energie, mâine ne așteaptă o altă zi plină.

Plină cu maimuțe. 😊

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 10 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI