GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Benidorm - Manhattan-ul Spaniei
Supranumit și Manhattan-ul Spaniei, orașul Benidorm are multe clădiri înalte. Mare parte din acestea sunt hoteluri, altele blocuri cu apartamente de locuit sau de închiriat. Benidorm este foarte căutat de către turiști mai ales în lunile iunie, iulie și august. Dar atunci este foarte cald – o perioada mai potrivită este luna septembrie și chiar octombrie. Orașul este întins astfel că de multe ori poți fi nevoit să iei autobuzul - en.visitbenidorm.es/ver/2 ... t-benidorm.html.
Dacă alegi un hotel situat aproape de plajele stațiunii dar și de centrul vechi, ai rezolvat problema 🙂.
Este plaja principală din Benidorm. Are distincția Blue Flag, este o plajă lată, cu nisip și are circa 3,5 km lungime. În partea dinspre port este mai aglomerată, în timp ce partea opusă este mai liniștită și căutată de familile cu copii. Lângă plajă sunt multe restaurante baruri și terase unde poți servi o cafea, o gustare, prânzul sau cina. Pe plajă sunt amenajate terenuri de volei – veți găsi vestiare, toalete și dușuri. Din loc în loc sunt pâlcuri de palmieri, care pot asigura puțină umbră, binevenită în zilele toride.
Este situată în cealaltă parte a orașului, este cu nisip și are cam 2,5 km. Este chiar lângă partea mai veche a orașului – deci ușor accesibilă dacă alegeți o cazare în această zonă. Și această plajă are distincția Blue Flag.
Între cele 2 plaje vă recomand să faceți o plimbare pe faleza din Benidorm, loc ce nu trebuie să lipsească din programul vostru. Din loc în loc sunt diferite lucrări de artă care îmbogățesc decorul. Aproape de port este un mic parc cu palmieri și mulți porumbei albi. De-a lungul acestei faleze veți găsi o mulțime de magazine, baruri, restaurante și terase. Unele sunt destinate special turiștilor englezi, iar berea este la mare căutare.
Una din atracțiile importante din Benidorm o reprezintă Balcon Mediterraneo. Situat între cele două plaje acest loc nu trebuie ratat. Priveliștea este superbă și se pot vedea cele două plaje din oraș. În cursul zilei este aglomerat, iar seara, la apus, vor fi mulți amatori de fotografii instagramabile. Ca să evitați aglomerația, cel mai bine este să veniți dimineața.
Nu este chiar atât de vechi, dar are câteva străduțe înguste, ticsite cu baruri, magazine și restaurante. Magazinele de tot felul atrag numeroșii turiști care se plimbă pe aici. La prânz mai toate terasele sunt pline, iar magazinele se închid pentru vreo 3 ore. Unele baruri servesc renumitele gustări tapas - încercați această diversitate de preparate care se asortează de minune cu o cerveza 🙂. Oferta variată de tapas va pune în dificultate multe persoane.
Ca o concluzie, Benidorm merită o vizită și de ce nu, chiar un sejur de câteva zile. Multe alte informații veți găsi pe site-ul oficial - en.visitbenidorm.es.
Trimis de BOGDAN DSN in 31.03.24 18:18:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 La pas prin Benidorm, Spania — scris în 12.10.24 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Levante, Mal Pas şi Poniente – frumoasele plaje cu nisip fin ale Benidormului — scris în 24.08.20 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Mamaia... spaniolilor — scris în 25.08.19 de Luci1970 din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2019 O vizita dulce [fabrica de ciocolata Valor] — scris în 30.08.19 de tripyy din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Benidorm, de toate pentru toti — scris în 28.08.18 de oviadesebi din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2016 Pe scurt despre Benidorm — scris în 31.05.16 de cristi.ene1976 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Cirip, cirip ... atata frumusețe! — scris în 21.06.16 de balasa violeta din CâMPINA - RECOMANDĂ