Punct terminus barajul L'Hongrin

TIPĂREȘTE

O alta zi, alt program si alt ghid. O ploaie marunta ne-a insotit peste tot, dar nimic nu a putut afecta bucuria noastra de a calatori si nici frumusetea locurilor prin care am trecut. Plecam de la Lausanne avand ca tinta finala barajul Hongrin, departe, in munti. A fost alegerea noastra din mai multe variante de itinerarii care ni s-au propus.

Prima oprire o facem in sus, in vii (pentru ca nu am mers pe langa lac pana la Vevey) si vedem acolo, pe langa viile impecabil lucrate si o masinarie folosita pentru a aduna strugurii de pe terasele abrupte. Este un mic tractoras sau trenulet, cu loc pentru conducator si remorci care se deplaseza pe o singura sina.

St. Saphorin este urmatoarea oprire si aici ne plimbam putin pe stradutele inguste, dupa care vizitam biserica. Acum este o biserica reformata, dar are o istorie frumoasa. Desi bisericile de paitra sunt in general reci, aceasta ma surprinde cu o caldura neobisnuita si un parfum deosebit, o atmosfera prietenoasa. am aflat ca vitraliile sunt originale si coboram la subsol, locul de unde incepe istoria acestei biserici.

Biserica catolica initial-St. Symphorien-dateaza din 590 si a fost construita pe ruinele unei villa romana a vechiului sat Glerula. Aceste vestigii le vedem la subsol. Pasim pe un podulet sigur, pe perete sunt panouri cu explicatii, iar in partea opusa panourilor este un pupitru cu butoane colorate. Apasand fiecare buton se lumineaza, in aceeasi culoare diferitele parti componente ale villei. Actuala biserica a fost ridicata de Sebastien de Montfolcon in 1520. In 1536, ca urmare a invaziei bernezilor se transforma in biserica protestanta. Pe langa vitraliile originale are si doua clopote valoroase, din sec, 16 si 17. St. Saphorin este insa vestit si prin vinurile sale.

Ne urmam drumul spre munti si trecem prin Vevey, pe langa sediul Nestle, prin luxosul Montreux, cu miros de bani multi si ne oprim doar o clipa sa admiram castelul Chillon, dar fara a-l vizita pentru ca era mare forfota de turisti, in special asiatici, iar drumul nostru era prea lung pentru a intarzia prea mult la acest obiectiv. L-am trecut pe lista pentru o viitoare vacanta.

Mergem mai departe urcand mereu, minunandu-ne de calitatea soselei, dar si de corectitidinea soferilor in trafic, dar mai ales de peisajele care, efectiv iti taie respiratia. Ghidul nostru ne informeaza ca aceasta regiune este 'Alpii vacilor' (les Alpes des vaches) si avem ocazia sa vedem vacile pascand si chiar sa le auzim vestitele clopote. Aflam de asemenea ca aceste clopote erau acordate intr-o nota anume, astfel incat stapanul vacilor sa le recunoasca si dupa clinchetul aparte.

Am intrat in zona cabanelor traditionale, elvetiene. De pretutindeni suntem asaltati de verdele ierbii, un verde care credeam ca doar in Irlanda exista. Sunt impresionata de cabanele simple, de stilul arhitectural unitar. N-am vazut altceva in afara de cabane din lemn si piatra. Chiar si cabanele noi sunt greu de identificat, acoperisurile din materiale moderne le dau in vileag. N-am vazut stridente, hoteluri mari, sclipitoare din inox si sticla. Peste tot iarba e cosita, nu sunt buruieni, totul e o imensa gradina bine ingrijita ca de mana unui unic si priceput gradinar.

Intram in biserica din Col des Mosses, usa e deschisa, fara teama de raufacatori. Este din lemn, in stil Heimsteil (inspirat din imaginile romantice ale folclorului german). Este acoperita cu sindrila, are flori frumoase, este extrem de romantica! Pe hol ne intampina intr-un loc anume al ei, o lopata de zapada, semn clar ca suntem in munti cu tot verdele ierbii!

Desi am calatorit cu masina, stomacurile noastre isi cer drepturile si ne oprim sa mancam la 'Le Relais Alpin' din Col des Mosses. Alegem 'Assiette vaudoise' de doua ori si 'Assiette de viande sechee'o data, vin, paine cafele si ceai. Ni se aduc portii zdravene. 'Platou de Vaud' inseamna:sunca de porc crud-uscata, sunca asemanatoare celei de Praga, dar cu alt gust, doua feluri de salam, crud si uscat, un fel de kaizer crud uscat, felii de branza tomme si cascaval-gruyere -pret 24 CHF. Platoul celalalt inseamna felii de muschi de vita crud-uscat.,pret 28CHF Fiecare din aceste trei platouri este prevazuta cu cate un bol cu ceapa murata si cornisoni. Servirea este ireprosabila, cred ca am asteptat in jur de 3 minute pana au adus vinul, dupa care a urmat si restul. Desi este august simt caloriferele calde pentru ca ploaia de afara a facut necesara caldura. Oamenii sunt amabili, se saluta cand se intra si se pleaca.

Pe perete admiram niste tablouri interesante, Ni se spune ca sunt inspirate din traditionalele Poya, doar ca acestea sunt cusute... Pe vremuri, in timpul iernii taranii isi alungau plictiseala decupand cu migala din hartie sau carton complicate modele care ilustrau modul in care se desfasura pasunatul alpin, adica drumul in zig-zag al vacilor pe munte, la care se adaugau si alte elemente artistice. Apoi aceste modele erau inramate si decorau casele sau erau valorificate prin vanzare.

Mergem mai departe spre baraj. Ploaia marunta ne tine companie, de mana cu peisajele de vis. Drumul se ingusteaza si urca fara incetare, dar lin. Am emotii la gandul unei intalniri cu o masina din sens opus. Mi-e teama degeaba, pentru ca se rezolva totul cu calm, intelegere si rabdare, adica se asteapta in locuri de refugiu, se opreste, te simti in siguranta.

Am ajuns la baraj. Sotul meu si prietenul nostru o pornesc pe baraj, eu nu, pentru ca raul meu de inaltime a ramas nevindecat in ciuda primului zbor cu avionul. Raman sa fac fotografii de departe.

Barajul L'Hongrin a fost construit intre 1966-1971, la o altitudine de 1255m si aduna apa si zapada de pe versanti, dar si apa pompata din lacul Leman printr-un sistem de galerii subterane. Dar acest baraj este unic prin faptul ca are doua parti arcuite, nu una singura, cum au majoritatea barajelor. Eu nu le-am putut fotografia pe ambele din locul in care am ramas. Este de asemenea un loc cautat de pescari, de altfel am si vazut vreo cateva rulote pe marginea drumului. Se vad si se aud vacutele care pasc undeva pe cealalta parte a lacului.

Pe drumul de intoracere ne oprim sa admiram castelul Gruyere si sa bem un suc la o terasa. Nu e timp de mai mult pentru ca suntem asteptati la cina, iar elvetienilor, chiar le place sa fie precum ceasurile, perfecti din acest punct de vedere, fara inatarzieir sau devansari, la fix!

Cat despre vestitul cascaval, am renuntata la ideea de a-l cumpara de acolo, de la o Fromagerie care se vedea chiar inainte de a vira spre parcarea in curs de amenajare ,urmand sa mergem la Morges, langa Laussane la un magazin asemanator.

Ca un cuvant de incheiere as interzice imaginile cu munti si vaci pascand de pe ambalajele de ciocolata elvetiana pentru ca sunt o insulta la adresa frumusetii peisajului! Acea frumusete doar ochii si sufletul o pot cuprinde. Iar verdele pasunilor alpinei il voi purta mereu in suflet ca refugiu si tonic pentru momente mai putin fericite.

---

VIZUALIZĂRI: 1061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI