Neuss, oraş patriarhal

TIPĂREȘTE

Exilat pentru cinci zile în somnolentul oraş Neuss, situat pe Rin, pe partea opusă față de Dűsseldorf, nu am simțit claustrofobie, ci mai mult frustare, căci aş fi preferat să-mi petrec diminețile libere în cel considerat cel mai cosmopolit oraş german, în exuberantul Dűsseldorf. Dar am depăşit supărarea şi am pornit să explorez zona de "încartiruire".

Neuss, despre care nu intenționam să scriu, şi pe care îl consideram în urma vizitei de anul trecut, un oraş mărunt, are totuşi peste 150 000 de locuitori. Este de mărimea Piteştiului, astfel că prietenul Costi sper că nu va contesta că este oraş . Relativ la vârstă, este cam cu 14 secole mai bătrân decât Piteştiul nostru şi cu 7-800 de ani decât mult mai cunoscutul vecin Dűsseldorf, fiind întemeiat de către romani, prin anul 16 iC, sub numele de Novaesium. Este printre cele mai vechi oraşe germane, alături de Trier şi Andernach. În anii neguroşi ai epocii medievale reuşeşte să se dezvolte datorită plasării în apropierea Rinului, deci prin negoț şi pescuit. Devine oraş la sfârşitul sec. al XII-lea şi începe să se fortifice, cum era obiceiul şi nevoia din acele vremuri, construind un zid puternic de aparare cu cinci turnuri, zid care va fi asaltat de burgunzii lui Karl den Kühnen, într-un lung asediu, între 1475-1476. Distrus de incendii, dar şi de trupele Regelui Soare, posesiune franceză, iar după războaiele napoleniene teritoriu prusac, Neuss ajunge în urma celui de-al doilea război mondial parte a landului Nordrhein-Westfalen (1946).

Mi-am început plimbarea de la biserica Sfantul Quirinus, un edificiu impunător, construit în stilul romanic târziu pe la începutul sec. al XIII-lea, întrucat la Neuss se făcea pelerinaj la moaştele şi giulgiul Sf. Quirinus, sfânt ocrotitor al oraşului. Am găsit uşa bisericii deschisă, dar ca în multe biserici germane, după ce treci de uşă te loveşti de un grilaj greoi de fier dincolo de care nu poți pătrunde. Mai mult era şi foarte întuneric înauntru, aşa că fotografiile făcute nu sunt prea concludente.

Întors în strada principală (cel puțin aşa arăta) nu ştiu încotro s-o iau, în ambele variante drumul părând la fel de lung ca şi Rinul. Aleg partea opusă gării, şi după câteva sute de metri dau de o poartă uriaşă, demnă de un drum cel puțin de talia "Magherului" (printre străini răbufnesc amintirile despre glia străbună). Este vorba de Obertor (adică Poarta superioara, conform celor învățate în clasele primare) şi o tăbliță fixată cu piroane în cărămizile ei mă lămureşte că este singura poartă rămasă dintre cele şase ale oraşului, şi care a fost construită prin sec. al XIII-lea, restaurată în 1906, etc. şi astăzi face parte din Muzeul Clemens-Sels. De fapt este unită cu clădirea cea nouă a muzeului, numită Deilmann, printr-un pod acoperit. Traversez strada şi mă aflu în fața muzeului respectiv.

Asemeni multor muzee din oraşe mai mici şi aici găsim sub acelaşi acoperiş artă şi istorie. Clădirea este modernă (s-a redeschis în 2015), dar bazele muzeului s-au pus cu mai mult de 100 de ani in urmă. De vestigii arheologice nu puteau duce lipsă, ținând cont că aici a fost cantonată o legiune romană. Sunt expuse inscripții, piese de ceramică, statuete, etc. Arta este reprezentată de pictură veche din Ţările de Jos (Atelierul lui Pieter Brueghel cel Tânăr - Petrecere țărăneasca, Jacob Cuyp - Portret de copil), prerafaelită (Dante Gabriel Rossetti - Maria Theresa Zambaco, Edward Burne Jones - Nunta regelui), simbolistă (Gustave Moreau - Sf. Sebastian, Pieta, Odilon Redon - Carul lui Apollo, Ferdinand Hodler - Fată în cămaşă, Pierre Bonnard - Femeie cu rațe, inspirată după stampele japoneze, Jan Toorop - Timp şi veşnicie, Belgia însângerată), expresionistă (August Macke - Promenadă în maro şi verde). Desigur nume cunoscute, dar nimic care să mă facă să vibrez cum mi s-a întâmplat la Muzeul Zambaccian, de exemplu.

Fac cale întoarsă şi mă îndrept către un turn uitat stingher printre nişte blocuri. Este Blutturm (Turnul însângerat), ultimul turn rotund rămas încă în picioare din vechea fortificație a oraşului, datând conform cu ce scrie pe el din sec. al XIII-lea. Cu riscul de a se lega colegul Costi din nou de Calaraşi, oraşul meu adoptiv, trebuie să spun că până şi turnul de apă de la noi este mai atragător.

Ajung şi la parcul oraşului. Este pustiu, vremea mohorâtă alungând orice amator de plimbare. Doar un grup de rațe face gălăgie, fără să bage de seamă că stropi de ploaie au început să cadă. Privesc amuzat un grup statuar inedit, un copilaş alergat de un gânsac furios. La marginea parcului descopăr un sanț lat, traversat de multe podețe. O inscriptie veche mă informează că este Nordkanal, un proiect al împăratului Napoleon de a lega portul Antwerp de Germania, printr-un canal între râurile Maas şi Rin, între Neuss din Germania şi Venlo din Olanda, proiect abandonat în favoarea campaniilor militare.

Rătăcit pe străduțele întortochiate dau peste o poartă sau mai bine-zis o umbră de poartă, continuată de câtiva metri de zid suplu şi înalt. Conform unei informări destul de detaliate executate artistic în 3D, este vorba de Hamtor, o altă poartă a oraşului, demolată pe la 1844, întrucât oraşul dezvoltându-se, ea ajunsese undeva prin mijlocul lui, şi reconstruită într-o manieră stilizată.

Ajung din nou în zona centrală, iar în piața principală a oraşului, într-o poziție opusă cu primaria, îmi atrage atenția o clădire cu aspect auster, îmbracată în cărămidă maronie. A fost construită în 1637, ca biserică a călugărilor franciscani, utilizările ulterioare fiind tot mai inedite. Dacă la începutul anilor 1800 devine arsenal şi depozit de mărfuri, după primul război mondial este transformată în teatru şi sală de concerte, destinație pe care o are şi în zilele noastre.

Sincer, nu consider Neuss o destinație turistică, oricât de multă bunăvoință aş avea. Poate muzeul oraşului să suscite cât de cât interesul cuiva, dar luând în considerație că la un sfert de oră de mers cu maşina ajungi în Dűsseldorf, unde arta este la ea acasa, indiferent că ne referim la cea clasică sau la cea contemporană, nu ştiu ce atu ar putea avea Neuss. Deci n-aveți de ce să coborâți în gară, țineți-o drept până treceți Rinul, la Dűsseldorf.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI