Rudesheim am Rhein, o bijuterie pe valea Rinului

TIPĂREȘTE

Am ales Rudesheim am Rhein pentru a ne stabili cartierul general in excursia noastra pe valea Rinului. Orasel micut, cochet, cu strazi inguste si foarte multe magazine cu jucarii de Craciun, majoritatea lucrate manual, din lemn. Dupa un tur rapid al orasului, cand am trecut in revista majoritatea hotelurilor, am decis pentru ParkHotel.

Acest hotel de 3 stele aflat chiar pe malul Rinului, oferea o priveliste minunata; chiar in fata, peste rau, se zarea un castel. Hotelul cu 3 etaje plus mansarda, mediu ca pret, era full de turisti. Am reusit totusi sa gasim o camera tripla si am purces catre parcarea din spatele hotelului. Sa-mi vina rau si mai multe nu cand am vazut cat de ingusta era strada si m-a apucat ameteala cand am vazut locul stramt unde trebuia sa parcam. Ma gandeam cu groaza: la Paris ne-a fost vandalizata masina, aici sigur o s-o busim. Dar nu a fost asa.

Pe cand se chinuia sotul meu sa execute parcarea vietii lui, ne trezim cu un domn care se apropie de noi si ne intreaba daca dorim ajutor. Clar, era angajatul hotelului. Vreo 20 de secunde ne-a vorbit in engleza, apoi, cand cred ca si-a dat seama ca suntem oameni civilizati si normali, a dat-o pe romaneste.

Osvaldo din Chitila impreuna cu Mihaela din Bucuresti, sotia lui, erau stabiliti in Rudesheim am Rhein de 20 de ani. Amandoi munceau la acest hotel, el la bar iar ea sefa de sala la mic dejun, dar si acum mare atentie va rog, faceau de toate. Orice era nevoie, nu conta, carau bagaje, faceau pe receptionerii, ajutau un ospatar, aduceau scrumiere, orice era necesar si nu strict ce le impunea munca lor.

Ne-am urcat bagajele in camera mare, luminoasa, cu vedere spre Rin, spre deliciul meu si al fetei mele. Baia micuta, toata din plastic, asa cum se gaseste pe la hotelurile Etap, dar curata. Osvaldo, ne-a batut la cap sa ne schimbam camera cu o alta ale carei ferestre dadeau in spate, pentru ca, in paralel cu Rinul era o linie de cale ferata si treceau trenuri destul de des, dar noua nu ne-a pasat si nu ne-a deranjat. Am plecat apoi la plimbare, intai pe malul Rinului iar apoi pe stradute, spre centrul oraselului.

Oraselul era plin de turisti: de-ai lor, nemti adica, foarte multi oameni de varsta a treia, in schimb o gramada de asiatici (nu sunt in stare sa disting chinezii de japonezi sau vietnamezi) si la fel de multi spanioli. O gramada de magazinase pline de suveniruri: tot felul de jucarioare, clopotei, portelanuri miniaturiale, gablonzuri, si dulciuri ca la balamuc. Tot felul de bombonici si marztipanuri, creme si alte minuni dulci. Pentru domni am descoperit un anume cognac, Asbach Urlat, foarte apreciat, inclusiv de sotul meu care si-a luat si pentru acasa.

Ce am facut noi in acest orasel, pe langa servitul mesei la o terasa minunata aflata pe straduta principala, unde ne-a cantat de dor si jale un bulgar? am vizitat Weinmuseum Brömserburg unde se afla o colectie impresionanta de vinuri vechi si muzeul de instrumente muzicale mecanice. Interesant muzeul instrumentelor; interesant cat de imaginativi si creatori erau oamenii acum un secol in urma.

Ghidul ne-a lasat sa ascultam fiecare masinarie. Mai exista un muzeu al torturii care era inchis si eu m-am bucurat, abatia Sf. Hildegard, care era mai sus, pe deal si nu am ajuns pana acolo. Am ratat de asemenea, o plimbare minunata, dupa spusele lui Osvaldo, si anume urcarea cu telecabina pana in varful dealului apoi coborarea cu telescaunul pana in Assmannhausen (oraselul din apropiere, tot pe malul Rinului) de unde se lua un vaporas inapoi.

Am uitat sa va spun ca zona e viticola; de jur-imprejur, cat cuprinzi cu ochii, vezi numai vita-de-vie. Imi inchipui ca privelistea din varful dealului era spectaculoasa, cu Rinul asternut la picioare, dar daca nu am stiu, asta e, cu urmatoarea ocazie.

In ultima dimineata petrecuta acolo, la micul dejun, am avut ocazia sa o cunoastem si pe Mihaela, sotia lui Osvaldo. Ca o zvarluga se misca, nici nu ma dumiream bine ca si disparea sa fie de ajutor unui client. Am intrebat-o cum se simte acolo, departe de casa. Mi-a spus ca-i ok, s-a obisnuit, acum aceea-i casa lor, oraselul acela minunat, ca mai sunt si alti romani acolo si isi vorbesc in limba natala, dar ca nu s-ar mai intoarce sa traiasca in Romania. Nici concediile nu si le mai petrec in tara, mai mult vin rudele la ei decat invers; ultima data cand au fost in Romania a fost in 2003 si aproape ca i-au busit plansul cand au vazut ca nu s-a schimbat aproape... nimic.

Ne-am luat "la revedere" de la compatriotii nostri cu speranta vie ca ii vom mai revedea. S-au despartit de noi aproape cu lacrimi in ochi si ne-au dat sfaturi de romani plecati sa munceasca afara si care trebuie sa aduca cadouri acasa: de la magazinul acela luati ciocolata, de dincolo cafeaua si cognacul... Simpatici si draguti romanii nostrii, angajati ai hotelului Park din Rudesheim, minunata si zona unde pentru ei acum inseamna "acasa".

Si nu este singur loc de pe valea Rinului unde se afla romani; am inteles ca la Bacharach, Boppard si Koblenz sunt comunitati de romani. Asa o fi? nu stiu, ca nu i-am intalnit, dar cu siguranta o sa mai trec pe acolo si poate mi se va oferi ocazia sa-i cunosc.

Concluzia: Rudesheim am Rein este un orasel viticol incantator, punct de pornire si capat de linie pentru excursiile de placere cu vaporasul pe Rin, sigur o sa va simtiti ca acasa pentru ca aveti toate sansele sa va intalniti cu romani, iar in ajunul Craciunului, se organizeaza acolo una dintre cele mai frumoase piete de Craciun (v-am spus doar ca sunt multe, multe magazine cu jucarii de Craciun si podoabe pentru brad).

Imi pare rau ca nu am poze cu hotelul sa postez, de aceea nici nu i-am dedicat un review exclusiv; dar o sa va arat cate ceva din minunatiile orasului.

---

VIZUALIZĂRI: 5022 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI