Un drum extrem de frumos si de spectaculos pe Valea Rinului

TIPĂREȘTE

Dupa vizitarea casei lui Goethe, ne-am urcat in autocar si valea cu noi... da, da, chiar pe o vale... si anume pe Valea Rinului, spre legendara stanca Lorelei. Era deja dupa-amiaza bine de tot... Soarele era inca la vedere... of, bine ca n-a mai plouat si asa am putut admira de pe geamurile autocarului splendidul peisaj ce incepea sa se desfasoare cu repeziciune parca prea mare decat as fi dorit eu...

Am luat-o pe Valea Superioara a Rinului Mijlociu, fiind cursul fluviului cel mai spectaculos din ce ne-a spus ghida noastra, intre orasele Mainz si Koblenz, cu destinatia finala pentru acea zi, spre Koln si mica localitate invecinata, Bruhl, unde urma sa innoptam rasfatati fiind, la un mare si elegant hotel de 4*…Era si normal, nu?! dupa o zi atat de incarcata si de obositoare, dar atat de incantatoare.

Fluviul Rin are o lungime de 1320 km. Este al 10 din Europa, dupa Volga, Dunare si alte fluvii. Din punct de vedere economic este cea mai eficienta artera de circulatie fluviala si sursa de apa de pe continentul european. Izvoraste in Elvetia prin reunirea a doua torente, Rinul Anterior si Rinul Posterior, nu departe de izvoarele Rhonului.

Cursul sau marcheaza frontiera austriaco-elvetiana, strabate apoi Lacul Konstantz, se arunca de la o inaltime de 115 m intr-o mare si spectaculoasa cascada si face o curba larga pentru a deveni granita franco-germana. Pe interiorul Germaniei “uda” 700 km si o paraseste pentru a trece in Olanda pe teritoriul careia se desparte intr-o mare delta comuna cu fluviul Maus sau Meuza, prin care se varsa apoi in Marea Nordului.

Apele sale au o larga utilizare in hidrocentrale, termocentrale si centrale nucleare dar si in alte industrii. Dar ca intotdeauna si aici s-a platit un pret. Si siderurgia, chimia si alte ramuri ale industriei au transformat la un moment dat Rinul intr-o apa moarta datorita poluarii excesive. Statele riverane au inteles imediat pericolul si au luat masurile de rigoare. Astazi se poate zice ca Rinul a trecut testul suprem, cu toate ca pot spune ca mai degraba testul l-au trecut tarile care au inteles pericolul si au actionat in acest sens. Astfel spectaculosul Rin a ajuns de la gradul 5 de poluare la gradul 0. Este un exemplu pentru toata lumea de tratare cu responsabilitate si respect a mediului inconjurator.

Valea Rinului mijlociu are multe de daruit, nu numai in ceea ce priveste peisajul de-a dreptul mereu surprinzator, cu multitudinea de castele si cetati care se insiruie semete sau mai in ruine, de o parte si de alta a sa; dar flora si fauna sunt unice. Am putut sa vad de-a lungul drumului care serpuieste odata cu fluviul, cocotate in trepte, pe dealuri, podgorii, paduri, pajisti chiar si lunci. In apropiere se gasesc si cateva rezervatii naturale ce adapostesc numeroase specii de pasari printre care lebede din loc in loc dar si barza alba, care este o specie protejata.

Principalele surse de venit ale locuitorilor constau in celebrele podgorii atat de interesante prin asezarea lor in trepte, terasate. Cand le-am vazut destul de aproape, mi-am zis ca sunt de-a dreptul pe verticala si te intrebi cum pot fi culesi strugurii din astfel de locuri. Greu, zic eu, foarte greu. Din mersul masinii, am reusit sa surprind intr-o poza o astfel de portiune. Exista niste reguli foarte stricte in ceea ce priveste intretinerea viilor, culegerea lor, numai intre anumite perioade si numai o anumita cantitate de struguri. Si ma tot gandeam eu cum pot si reusesc oamenii acestia sa se catere acolo, pe un teren atat de inclinat, atat sa intretina in conditii excelente podgoriile dar sa le si culeaga... Simplu si intr-un singur cuvant: muncesc, asta este... Dar vinul lor este in cea mai mare parte sec, nebeneficiind atat de mult de soare, ca viile noastre, de exemplu, de la Murfatlar.

O portiune de aprox. 65 km cuprinsa intre Mainz si Koblenz este inscrisa in Patrimoniul UNESCO ca fiind zona cea mai frumoasa si spectaculoasa a intregului curs al Rinului. Mi-au placut enorm toate micile localitati prin care am trecut. Am reusit sa-mi notez si eu cateva, si anume Binger, St. Goarshausen, Bacharach si Boppard, din cele spuse de ghida noastra, mare profa de limba germana (iar eu nu stiu decat una, doua boabe din aceasta limba incalcita…). Acestea si multe alte localitati le-am vazut repede, din mers dar toate sunt cochete, cu casute tipice germanice, vopsite multe in alb si rosu, cu fatadele ornate cu modele din lemn negru si cu flori multe si viu colorate la ferestre, toate in acelasi stil inconfundabil. Si dintre toate cladirile, se disting bisericile cu turlele inalte ce ies mereu din peisajul cotidian. Pe drumul serpuit sau mai drept, pe cursul fluviului sau in amonte, alunecau lin sau mai grabite tot felul de ambarcatiuni, mai mici sau mai mari, fie de agrement sau de transport marfa. A fost o reala placere sa le vad cum apar sau dispar dupa coturile vaii iar eu nu mai incetam sa ma chinui sa le tot fac poze…

Am vazut multa lume cu rulote stationate pe pajistile atat de verzi ale malului stang pe care circulam si noi; am trecut in revista castele care priveau semete de sus, de pe coline sau de mai jos, mai ales dupa ce am trecut de localitatea Binger. Castelul Rheinstein se tine inca bine pe pozitii, impunator, ca un castel din povestile cu cavalerii teutoni sau domnite cu multe fitze. Sau castelul Katz, (castelul pisicii) cu piatra sa maro si turnuletele cu capisoane negre, parca zici ca este facut din nisipul mai “bronzat” de la mare…Noroc ca se vad mici si multe ferestre la toate nivelele, dar si steaguri plutind in bataia vantului cald de dupa-amiaza. Vis-a- vis de Kats nu putea lipsi distinsul castel Maus (castelul soarecelui), ambii privindu-se lung si stand parca la panda de secole… Burg (in germana castel) Rheinsfels din micuta localitate St. Goarshausen, cu peretii sai drepti, inalti, cu metereze pe care fluturau, de asemenea multe steaguri ne-a aparut printre padurile atat de bogate si inverzite. Si multe alte castele insiruite pe culmile mai inalte sau mai joase ale vaii splendide a Rinului ne-au incantat ochiul, bucurandu-ne din autocar de acest spectacol al lor. Majoritatea acestor castele sun acum hoteluri elegante, dar totusi pastrand tenta lor autentica.

Nicaieri in lume nu sunt concentrate atatea castele ca in aceasta parte a Rinului. Iar Germania se poate mandri cu un asemenea noroc, pot spune. Ce pacat ca noi le-am dat doar un salut din mers la toate si ne-am oprit doar la binecunoscuta, speciala si legendara stanca Lorelei. Am facut un popas mai mare si pentru a ne cumpara suveniruri de tot felul, de la magneti si pana la vinuri. Am cumparat si crema Ponds originala, de la mama ei, cu doar 2.5 euro cutia; dar si apa de colonie tot originala, la diferite preturi in functie de marimea sticlutei, variind intre 2 si 20 euro; ceva magneti la preturi destul de piperate, intre 3-5 euro/bucata si un calendar pe 2011 cu Valea Rinului cu imagini minunate, care m-a costat nu mai mult de 7 euro. Eh... daca anul avea mai multe luni decat 12... aveam si eu mai multe poze cu castele... Ei, dar nu-i nimic, pentru ca am reusit sa surprind cu aparatul de foto cateva dintre ele si ma multumesc si cu acestea. Am facut poze si cu stanca Lorelei, din pacate frumoasa statuie a fetei ce ademenea pescarii cu vocea ei fermecatoare, facandu-i sa moara inecati, fiind ceva mai ascunsa sus, pe culme...

Marele nostru poet St. O. Iosif a tradus atat de frumos si de sensibil aceasta poezie germana, scrisa in original de poetul Heinrich Heine, cel mai reprezentativ poet romantic german. In timpul celui de-a 2-lea razboi mondial, acest poem nu a putut fi interzis in intregime si astfel el a circulat ca fiind al unui autor necunoscut. Voi incheia aceste impresii care sper sa va fi facut o cat de mica placere, cu acest poem minunat, Loreley, ce as dori sa fie pe gustul macar a catorva dintre voi:

Eu nu stiu ce poate sa fie / Ca-mi suna mereu in urechi,

Cu vesnica-i melancolie/ Un basm din zilele vechi.

Se-ntuneca fara de veste, / Lin apele Rinului curg,

Si cresc ale muntilor creste/ Mare stralucind in amurg.

Pe stanca un chip de femeie/ Se-arata din negura bland,

Bratara-i de aur scanteie, / Ea-si piaptana parul cantand.

Un cantec de vraja al ei/ Te farmeca si te-nspaimanta

Cantarea frumoasei femei! / Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mica ii dus, / Nici valuri, nici stanca nu vede,

El cauta numai in sus. /Valtoarea-l izbeste de coasta

Stancoasa si moare-necat; / Loreley a facut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

Si uite-asa v-am scris cate ceva despre splendida Vale a Rinului, pentru ca precum multi altii, si eu AmFostAcolo!!!

Cu mult drag pentru voi,

Ileana

PS daca web considera ca nu-si are rostul poezia, va rog sa o stergeti. Multumesc

---

VIZUALIZĂRI: 9086 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI