GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kerkinitis Guesthouse [Lithotopos](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Escala in Guesthouse Kerkinitis din Lithotopos
Am folosit aceasta cazare pentru ca nu am dorit sa facem drumul spre Lefkada dintr-o bucata. M-am cazat aici atat la dus cat si la intors.
Rezervarea la dus am facut-o prin booking, la intoarcere nu a mai fost nevoie. Cu aceasta ocazie am aflat de la gazda ca taxa booking-ului este de 6 euro/noaptea de cazare. Destul de mult.
Zona este destul de frumoasa desi noi am gasit-o pustie. Era in plina criza greceasca, gazda a fost foarte fericita cand i-am platit cash, imi amintesc ca erau limitati la scosul din bancomate.
Lithotopos este echivalentul unei comune mai mari de la noi. Este exact "la tara". Mi-a placut sa vad o gramada de oameni care cresteau animale, grajduri improvizate unde stateau magari.
Locatia gps de pe booking era gresita si am fost nevoit sa intreb in stanga si-n dreapta ca sa gasesc vila. La un moment dat m-am bucurat vazand un tanar si sperand ca o sa ma inteleg in engleza cu el. NIMIC NU STIA. M-a surprins acest aspect dar am inteles totodata ca la ei la tara e ca la noi, adica mai usor cu educatia.
In localitate sunt cateva taverne, doua mai exact daca-mi amintesc bine. Vreau sa va spun ca am fost singurii clienti din acea seara. Mancarea a fost de nota 9 iar preturile foarte mici comparativ cu zonele turistice.
Destul cu zona, sa detaliem cazarea.
Vila in care am dormit este de fapt casa unde locuieste familia proprietara. Doamna se ocupa de tot, o tipa maruntica si simpatica. Rupea putina engleza cat sa ne intelegem. Noua ne-a placut de ea. Fata ei se descurca un pic mai bine cu engleza.
Familia locuieste la parter iar cele doua etaje de deasupra au doar camere pentru oaspeti.
Vila aproape ca nu are garduri cu exceptia unei mici curti ingradita sumar.
Camerele sunt maricele, mobilierul mai vechi/ieftin dar functional iar in privinta curateniei nu prea am mult de reprosat. (cativa paienjeni pe ici pe colo)
Ce nu mi-a placut e ca la baie mirosea a canal, vechea problema cu lipsa aerisirilor la canalizare.
Am avut si micul dejun inclus. Cand i-am spus doameni ca pe la 8 vrem sa plecam spre Lefkada s-a cam intristat gandindu-se ca trebuie sa se trezeasca foarte de dimineata ca sa pergateasca micul dejun. Pana la urma s-a conformat, ce era sa faca! Vazandu-ne cu copil ne-a dat si pachet din ce pregatise. Frumos gestul!
Ne-a placut ce am mancat, s-a laudat ca ingredientele sunt produse local (de la parinti mai exact)
Chiar daca scrie ca are vedere la lac sa stiti ca este cam departe si greu vizibil insa ce vreau sa va spun este faptul ca dimineata am avut parte de o priveliste extraordinara. N-o voi uita niciodata. Era o ceata fina pe zona joasa a lacului iar soarele facea niste umbre extraordinare printre arborii si arbustii prezenti. Aparatul foto n-a capturat nici pe sfert din lumina extraordinara ce mi-o amintesc cu drag.
Aerul conditionat nu era pozitionat corect, adica batea fix pe pat. L-am ajustat eu putin si am reusit sa-l folosim. E nevoie de aer fiind o zona destul de calduroasa.
Noua ne-a facut placere sa stam acolo si ne-am mai intalnit cu romani care au facut la fel, adica au folosit cazarea pe post de escala.
Pretul a fost de 40 de euro cu mic dejun cu tot.
Coordonatele gps sunt urmatoarele: N41.136406, E23.214297
Dat fiind faptul ca a trecut un an poate am mai uitat anumite aspecte. Va rog sa ma intrebati daca mai aveti nelamuriri.
Trimis de telvanni in 28.06.16 18:14:37
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (telvanni); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 41.13640600 N, 23.21429700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@telvanni - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
---
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 49&ridAnt=69613
@telvanni - Mulțam fain. Am setat cursorul conform indicațiilor rezultând poziționarea de aici.
În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
Multumim pentru informatii, si eu am aflat la alta pensiune greceasca despre comisionul de booking ca este de 15-20% din valoarea de inchiriere pe zi. Si uneori am reusit sa rezerv direct la proprietar, ceea ce mi/a adus o reducere de pret multumitoare si utila.
Ca o mentiune lamuritoare, mirosul din baie nu era exagerat. Strambai un pic din nas la intrare apoi te obisnuiai. Nu mi-a placut faptul ca desi era lasata o gaura pentru ventilator, acesta nu era montat. Ar fi ajutat un ventilator.
Imi amintesc ca inaltimea camerelor era destul de maricica. Voi cauta si fotografii din interior.
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Super cazare în drum spre Skiathos — scris în 10.12.19 de fra din PAşCANI [IS], HANNOVER (îNCEPâND CU AUG2020) - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Cazare intermediara in Lithotopos — scris în 02.09.19 de andreidan din BRASOV - RECOMANDĂ