Din nou la Dobrotitsa, dar pentru ultima oară

TIPĂREȘTE

Așa cum povesteam vara trecută (vezi impresii), anul acesta am mers din nou, cu cei doi copii, la Dobrotitsa, o săptămână la început de iulie.

Prima problemă a fost că în luna aprilie deja nu mai erau locuri pe booking (așa cum am rezervat anul trecut), dar am găsit în iunie (sâc!) la o agenție de turism.

Probabil ăsta este și motivul pentru care am fost cazați în alt corp al hotelului, mai puțin prietenos ca primul. Micile ”atenții” au contat, atât la cazare cât și pentru curățenie, așa că sejurul a fost plăcut.

Parcarea a fost plină, dar am parcat fără probleme pe strada de lângă hotel.

Mâncarea bună (mai bună ca anul trecut), variată, proaspătă. Am prins o seară bulgărească și una cu specific pescăresc și au fost peste așteptări.

Marea problemă și motivul pentru care nu vreau să mai merg acolo este faptul că Dobrotitsa a devenit destinație pentru unii conaționali ai noștri de genul celor care îi fac pe mulți români să evite litoralul românesc.

Mersul la masă în costum de baie sau doar în slip, plini de nisip, direct de pe plajă erau o normalitate pentru mulți, în ciuda avertismentului (vizual) plasat la intrarea în restaurant.

Mese stropite din belșug cu alcool pe care mulți și-l aduceau în sticle de plastic de acasă (nu poți ”deschide” o masă fără o juma’ de țuică de acasă, nu?), precedate de alcool de la bar și urmate de multe pahare de vin. Oamenii, încălziți bine de alcool, țipau unii la alții, se îndemnau la băutură, cereau ”muzică bulgărească” (în fapt niște triste manele ale vecinilor sud-dunăreni). Toate astea ignorându-i pe cei care voiau să ia masa în liniște, indiferent că erau copii sau adulți. Urmau apoi momente penibile în care soțiile încercau să îi înduplece să meargă în camere, completate de momentele grotești în care le arătau sticlele de plastic cu vin luat de la dozatoare (în ciuda semnului care interzice asta), iar promisiunea alcoolului îi făcea să se lase duși.

Am văzut momente jenante cu români care și-au scos mesele din balcon în fața camerelor pentru (ghiciți?) a bea până târziu în noapte. Am văzut și figurile celor care erau nevoiți să facă slalom cu copiii în brațe printre astfel de petrecăreți pentru a ajunge în camere...

Nu mai spun de zecile de pahare cărate pe plajă, la șezlonguri, care dezlegau limbi și îi făceau pe oameni vocali. Am aflat, fără voia mea, problemele fiecăruia, câte corigențe au copii lor, cât îi costă meditațiile, cum îl păcălesc pe angajatorul lor din străinătate, ce boli au ei, cât le consumă mașinile, cât îi costă să mai construiască o cameră la casă... adică toate lucrurile de care am fugit de pe litoralul românesc, chestii pe care un om normal le uită sau ”lasă acasă” măcar în concediu.

Ar mai fi ”animația”, care pentru copii consta, în special, în jocuri repetitive în apă.

Interesantă era animația pentru adulți (bărbați, cum altfel?) care uneori consta în pipăieli pe sub apă cu animatoarele sub privirile resemnate ale soțiilor.

Personalul de la restaurant (cu ei interacționam mai mult) era de o indolență și un ”sictir” fantastice. La bar erau niște puștani care ascultau manele în surdină, luau comenzile selectiv, pe bază de atenții, prioritate având servirea alcoolului către conaționalii de care aminteam.

Desigur, erau și oameni liniștiți, veniți cu familiile pentru relaxare. Dar cele câteva grupuri amintite făceau atmosfera, sub privirile îngăduitoare ale angajaților hotelului.

De altfel, cam toată Albena mi-a părut schimbată dar voi scrie despre asta într-o altă postare.

În concluzie, apariția intempestivă a unor personaje de asemene factură la acest hotel și lipsa de reacție a personalului sunt suficiente motive pentru a evita Dobrotitsa în anul următor.

---

VIZUALIZĂRI: 2311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI