GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Imperatore Apartments(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Imperatore Apartments - ok pentru vizitarea Romei
Am ales această variantă cu câteva zile înaintea plecării, sub presiunea timpului şi cam neconvinşi de împrejurimi, însă era singura cazare (rămasă disponibilă) cât de cât centrală şi dispunea de legături facile de transport cu toate obiectivele de interes. În general a fost ok, dar mi-e cam ciudă că nu ne-am organizat mai din timp, pentru că în Roma călătorului îi şade bine să se cazeze într-un loc cu un mai pronunţat specific...roman :)
Denumirea apartamentelor e bombastică şi nu are nimic imperial în privinţa condiţiilor oferite. Sunt câteva apartamente care se închiriază în regim hotelier, într-un condominium cu mai multe clădiri de locuit, cu intrare străjuită de o poartă mare care se închide pe timpul nopţii; primeşti cheia la check-in. Recepţia este într-o încăpere separată şi e deservită de Lorenzo şi colegele lui numai între orele 10 - 22. Blocurile care alcătuiesc acest condominium sunt dispuse în careu şi sunt locuite de oameni de toate vârstele, romani sau din alte neamuri - diverse rase şi religii. Accesul în apartamentul nostru se făcea pe o scară de bloc - ca cele pe care le ştim din copilăria noastră de şoimi ai patriei :), scară deservită de un lift mititel şi înghesuit. În schimb, peste tot era foarte curat (şi fără să miroasă a gunoi, tocăniţă... sau alte surprize pe care ţi le rezervă uneori convieţuirea cu alţi blocatari etc...)
Apartamentul nostru avea 2 camere care se închiriau separat - intrarea se făcea prin bucătăria comună (nu există hol). Camera noastră a avut vedere spre spate - vedeam de la fereastră alte blocuri cu multe etaje, o atmosferă cam de nefamilişti, să zicem (cu rufe la uscat şi crăticioare pe pervaz :) ). Noi nu am avut de-a face cu vecinii de apartament, nu i-am văzut deloc, îi auzeam numai uneori seara târziu când reveneam în cameră şi observam, dimineaţa când plecam, diferite chestiuni de-ale lor în frigiderul de uz comun în care ne ţineam şi noi la rece sticlele cu apă şi suculeţ. Altminteri n-am folosit deloc bucătăria, dotată cu microunde, filtru de cafea, plită cu cuptor, veselă, crăticioare, masă şi trei scaune. Camera în sine era destul de mică, urâtă:(, cu un pat dublu și unul de o persoană, dulapuri suspendate care țineau loc și de șifonier, o masă cu scaun, iar pe perete era tv - pe care nu l-am pornit. A/C a funcţionat ok, ca de altfel şi Wi-Fi. Baia era foarte înghesuită, cu dotări minime şi cabină de duş (dușul fără furtun, din cele cu para fixată în ţeava din perete - cam incomod şi cel mai enervant aspect legat de cazare). Cât lipseam noi ziua se făcea curat în cameră şi se golea coşul de gunoi.
În apropiere este gara Roma Ostiense şi spre dimineaţă se aud zgomotele şinelor trosnind sub garniturile de tren şi şuieratul feroviar specific - noroc că unii au somnul profund şi domn neîntorşi, ajutaţi de programul intens de plimbărit de peste zi!
Pentru masa de dimineaţă, în costul cazării "aveam dreptul" la un mic dejun italian = 1 cafea + 1 croissant (sau altceva dulce) la alegere, la băruleţul Space Cafe de peste drum de apartamente. În zonă însă sunt diverse alte cafenele, pasticceria, pizzerii, fast food, 2-3 supermarketuri, un Carrefour... De mare interes e Gelateria La Romana, care trebuie vizitată des pentru a gusta câteva din cele 'j de mii de arome de îngheţată şi alte multe cofeturi direct "de la mama lor", plăcute în egală măsură auzului, ca şi papilelor gustative: tiramisu, pannacotta, cannolo, torroncino, sfogliatello con ricotta... :)
Apartamentele sunt situate pe Via Pellegrino Matteucci, în dreptul staţiei Matteucci Bove - vizavi de Carrefour şi hotelul Abitart. Cu autobuzul 673 ajungi, fără să schimbi, în 10-12 minute (11 staţii) la San Gregorio - unde poţi coborî pentru Colina Palatină, sau mergând o staţie în plus - la Celio Vibenna, peste drum de intrarea la Colloseum şi Arcul lui Constantin.
Cu autobuzul 716 sunt 9 staţii până la Teatro Marcello, la 5 minute pe jos de Musei Capitolini şi Piazza del Campidoglio.
Iar în 2 minute ajungi la staţia Via Ostiense-Mercati Generali pentru tramvaiul 23, care merge direct la Piazza San Pietro şi Musei Vaticani, 14 staţii pe un traseu delectabil în sine, în mare parte pe malul Tibrului.
Staţia de metrou Piramide e la vreo 500 metri de apartamente, distanţa se poate parcurge cu 673 sau 23 - sunt două staţii. Noi preferam însă să venim de la metrou pe jos, chiar şi seara târziu, în ciuda oboselii, pentru că ajungeam mai repede. Cu metroul se ajunge ușor la toate punctele de interes: Colosseum şi Forul Roman sunt la 2 staţii; următoarea oprire e Cavour, ideală pentru vizitarea centrului: nu ai de mers mai mult de 10-15 minute până la Fontana di Trevi, Basilica Santa Maria Maggiore, Quirinale, Piazza Venezia sau Columna lui Traian şi monumentul lui Vittorio Emanuele... Gara (şi staţia de metrou) Termini e a patra oprire de la Piramide, de aici se poate schimba linia de metrou și se ajunge la Spagna - pentru Treptele Spaniole şi vizitarea la pas a majorităţii obiectivelor... Pentru amatorii de litoral, tot de la Piramide se poate lua trenul către Lido.
Ajunşi în centru, ca în cazul tuturor "muzeelor în aer liber", cel mai bine îţi hrăneşti ochii şi sufletul vizitând Roma la pas, pierzându-te pe străzile generoase în obiective... nu ai nevoie de hartă, ci de timp mult, vreme frumoasă, picioare bune şi musai-musai încălţăminte comodă.
Cred că punctul forte al acestor Apartamente, chiar şi aşa prea puţin "imperiale" cum le-am găsit noi, îl reprezintă amplasarea adecvată pentru vizitarea capitalei considerată de unii drept centrul lumii, în orice caz, o destinaţie... meravigliosa... pentru o vacanţă de neuitat!
Trimis de Klaudyia in 07.05.17 21:31:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 41.87216010 N, 12.48146220 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Klaudyia: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Imperatore Apartments, ROMA" (nou-creată pe sait)
@Klaudyia: chiar dacă ati beneficiat de conditii decente, sunt convinsa ca in acelas buget, dacă nu era pe grabă, era posibila gasirea unei locatii mult mai centrale!
Chiar dacă există oportunităti multiple de deplasare in Roma, as prefera sa mă lipsesc de ele atât cât pot! In plus acest tip de cazare mie una imi pare scumpa in raport cu ceea ce oferă si asta in cele mai multe cazuri.
Articolul este cat se poate de complet, l-am citit si pe calălalt, felicitări!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)