GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nisipurile de Aur - periplu impozant de august
Aproape orice turist a fost măcar odată pe litoralul vecinilor bulgari pentru surplusul facilităților oferite în comparație cu cele de pe litoralul nostru. Cel puțin jumătate dintre ei au ales Nisipurile de Aur datorită schimbărilor majore prin care a trecut stațiunea. Oameni cu o putere financiară mai puțin bună sau, alții mai chivernisiți, cu toții ne-am lăsat gândurile aici. Personal, am făcut acest lucru de 4 ori, din 2012 până în prezent. Despre Nisipuri au scris mulți dar încă nu am reușit să mă strecor și eu printre aceștia. Mă declar fan al zonei litorale iar fervoarea pe care o dispun datorită acestor zone efemere, nu m-a lăsat nici măcar o clipă în pace și astfel, am ajuns să capăt avântul în a redacta această compunere ce sper că vă va delecta simțurile. Descrierea pe care o s-o abordez în cadrul acestui review, va fi, per total, generală, cu informații presărate din voiajul de anul trecut, din luna august dar și cu o prezentare generală a Nisipurilor de Aur, incluzând aici un scurt istoric – de unde i se trage numele, detalii despre traseele care ne duc către această destinație, de ce este atât de impozantă și tot mai favorită în rândul turiștilor, informații despre plajă, recomandări în alegerea unui hotel în funcție de bugetul de care dispunem, mici chestiuni legate de restaurante, baruri și viața de noapte ce face ca stațiunea să vibreze și să devină ticsită de oameni, cum devii buimac fără voie, cum ne putem petrece timpul liber, ce putem vizita în Nisipurile de Aur și împrejurimi, de unde ne putem face cumpărăturile și de unde putem schimba banii în leva pentru a dispune de prețuri corecte. Într-un cuvânt (sau mai multe), cum și ce putem face pentru a ne bucura de un sejur reușit, fără griji și alte momente care ne pot afecta vacanța, mai mult sau mai puțin.
Înainte de toate, este important ca, până să plecăm în voiaj, să ne facem o asigurare medicală de călătorie – în caz că nu dispunem de un card european de asigurări sociale de sănătate, esențială pentru orice problemă medicală care poate surveni pe parcursul sejurului nostru, de la o simplă accidentare la o indigestie sau alte probleme mai grave ce poate fi investigată la un spital. Sfat: alegeți cu grijă asiguratorul, nu judecați după prețul cel mai ieftin cu putință pentru că este vorba de sănătatea dumneavoastră. O asigurare de sănătate pentru călătorii se cumpără, de obicei, pentru vacanțele scurte, de o săptămână iar prețul variază între 20 și 30 lei. O astfel de asigurare acoperă de la 5000€ până în 10000€ - cu toate că, unele companii de asigurări merg și până la 50000 €, și acoperă o mulțime de cazuri medicale. Prețul este calculat în funcție de vârsta persoanei ce dorește a fi asigurată, durata călătoriei și destinația către care dorim să ne îndreptăm. ATENȚIE: există hoteluri care oferă servicii medicale gratuite pentru situații ușoare. (de exemplu: HVD Viva Club, unde este disponibil un doctor 24 de ore din 24).
Dacă dorim să mergem și cu copii în vacanță, vom avea nevoie de câteva acte pentru trecerea frontierei, în funcție de cazul fiecăruia. Pentru un minor cu vârsta sub 14 ani, poate să iasă din țară doar cu pașaportul valabil, atât din România către Bulgaria cât și viceversa. În situația în care minorul are peste 14 ani împliniți, poate să călătorească pe baza cărții de identitate. Dacă copilul nu este însoțit de ambii părinți, este nevoie de o declarație notarială (sau procură) din partea celuilalt părinte, din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei. Totodată, trecerea unui minor sub 18 ani mai este permisă dacă acesta este însoțit de un adult aflat în posesia certificatului personal de cazier judiciar și a declarației autentificate din partea ambilor părinți din care să rezulte acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei. O astfel de declarație privind acordul părinților pentru ieșirea din țară a minorului însoțit de o altă persoană fizică majoră, o puteți găsi, în format pdf, pe site-ul poliției de frontieră Singura verificare a actelor se va efectua doar la granița română, indiferent de câte frontiere vor mai fi parcurse.
Începând cu anul acesta, vigneta în Bulgaria s-a scumpit la 8€ / 15 lv/7 zile, 15€ /30 lv/o lună, 50€ / 98 lv/un an pentru un autoturism. Vigneta poate fi procurată de la vamă sau din benzinăriile din zonă. Încercați să plătiți în leva, plata în euro sau lei va fi în detrimentul vostru, vânzătorii forțând conversia doar ca să iasă în avantaj.
Cum ajungem în stațiune?
Există o mulțime de variante pentru a ajunge în Nisipurile de Aur. O variantă ar fi, cea prin Giurgiu-Ruse dar datorită timpilor medii spre mari de așteptare atât la vamă cât și pe Podul Prieteniei (P. S - trecerea podului la noi costă 13 lei pentru un autoturism și 110 lei pentru un autocar cu mai mult de 23 persoane, pe când la bulgari, pentru același autoturism plătim 2€ iar pentru același autocar 25€), fac din această variantă - cel puțin până la sfârșitul lunii august când se presupune că vor fi finalizate lucrările de pe pod, una mai puțin de luat în calcul. A doua variantă este cea pe care o prefer, și anume prin Vama Veche. Distanța este într-adevăr, mult mai mare decât cea prin Giurgiu-Ruse dar oferă o oportunitate, cel puțin vara aceasta, de a ajunge mai repede la destinație. Timpii de așteptare sunt reduși la jumătate față de vama antemenționată. Dacă vă întrebați de ce aleg această variantă, probabil că vă voi răspunde destul de ferm: pentru că este o plăcere să-ți aduci aminte de stațiunile de pe litoralul nostru, pe care le frecventam în fiecare an când eram mic copil și pe care le revăd, măcar laconic, în trecere precum și cele de pe litoralul bulgăresc, mai ales că sunt un vânător de obiective turistice. Drumul este bun spre foarte bun în unele locuri, o mare parte din carosabil fiind proaspăt asfaltat. O altă variantă ar fi vama de la Negru Vodă, tot rutieră sau prin Călărași, cu bacul, apoi urmând traseul Silistra – Dobrich – Nisipurile de Aur. Un link destul de folositor al site-ului poliției de frontieră (de foarte multe ori pică din cauza numărului foarte mare de solicitări) este acesta, unde, în timp real, puteți afla detalii de la toate punctele de frontieră din țară, cât și despre timpii de așteptare și arterele deschise pe zona de intrare respectiv ieșire.
Obiective de vizitat în drum spre Nisipurile de Aur (prin Vama Veche).
Așadar, dacă vă îndreptați dinspre Vama Veche către litoralul vecinilor bulgari, puteți să vă opriți, dacă aveți timp și dacă ajungeți în Bulgaria până ora 10, măcar 20 minute la câte un obiectiv turistic important din zonă, în caz contrar, le puteți vizita la plecarea din Nisipuri. Itinerariul este următorul: Durankulak - Sabla - Kavarna – Balcic - Tuzlata – Albena – Kranevo – Nisipurile de Aur. Prima localitate de pe teritoriul Bulgariei (de pe traseul ales) este Durankulak, prima așezare care oferă servicii turistice, situată pe o faleză înaltă deasupra mării. Aici găsim, ca facilitate de cazare, Complexul Zlatnata Ribka. Ca posibilități de relaxare, regăsim pescuitul pe lacul Durankulak, vizitarea singurului parc arheologic din Bulgaria sau un muzeu și o galerie de picturi. Următoare destinație este Kavarna, proaspăt înțesată cu hoteluri și apartamente noi și luxoase, având scoruri foarte mari, ce nu scad în mare parte sub 8 și pot fi regăsite aici. De aici se poate ajunge foarte ușor la Cap Kaliakra, un loc areal, plin de o frumusețe ce debordează de frenezia culorilor și de contrastul superb al Mării Negre și al stâncilor, fiind locul ideal pentru poze ce nu trebuie ratat dacă sunteți prin zonă. Am fost în vizită aici, în august 2015, iar rândurile și gândurile mele le veți putea răsfoi în curând. Totodată, mai puteți vizita Muzeul Etnografic, Biserica Adormirii Maicii Domnului precum și ferma de midii Dalboka. Dacă doriți detalii despre această fermă, intrați aici pentru a afla mai multe detalii de la colega noastră @irinad. Balcicul este următorul pe listă. Cele mai importante obiective turistice care nu trebuie ratate sunt Castelul Reginei Maria denumit “Cuibul liniștit” și Grădina Botanică, a căror vizită ajunge la 3 ore. La intrare se plătește pentru vizitarea castelului și a grădinilor. Pentru ambele obiective scoți din portofel câte 5 lv, așadar un total de 10 lv de adult. Copiii plătesc 1 leva. Indicatoarele sunt salvatoare, dacă ai ratat prima intrare către castel, nu-i bai, mai este unul mai încolo. Nu ai cum să te pierzi. După Balcic, mergem drept către Nisipurile de Aur (pe indicatoare Zlatni Piasatsi sau Златни пясъци – numele stațiunii în bulgară), cu ocolirea Albenei, o altă stațiune foarte frumoasă și potrivită pentru o vacanță de vară.
De unde își are originile numele stațiunii?
Legenda spune că, în urmă cu câteva secole, un grup de pirați a îngropat o comoară pe faleza Mării Negre, la nord de orașul Varna, dar mama natură s-a răzbunat pe infractori, transformând aurul într-un nisip strălucitor. Până în anul 1950, stațiunea era de fapt un câmp întins, după care, din 1954 au început să se construiască hoteluri, primele deschizându-se prin 1957.
Informații generale.
Nisipurile de Aur, adesea considerată perla litoralului bulgăresc, se află la 15 km de anterioara stațiune, Albena și la 17 km de Varna, orașul traversat de majoritatea turiștilor care au trecut frontiera româno-bulgară pe la vama Giurgiu-Ruse și care se îndreaptă către stațiunile din nordul sau sudul Bulgariei. În anul 1990, a început, și aici, așa numitul proces de privatizare astfel că, s-a început construirea de noi hoteluri sau investirea majoră în cele deja construite. În acest fel, au fost atrași investitorii străini – ruși, francezi, spanioli, nemți care au contribuit definitv la existența și modul în care este expusă stațiunea în ziua de azi. Lanțurile hoteliere renumite pentru serviciile pe care le prestează în întreaga lume au devenit din ce în ce mai populare, ajungând să fie cele mai căutate – Grifid, RIU, HVD sau Sentido. Stațiunea este poziționată de-a lungul Parcului Național Nisipurile de Aur, o veritabilă pădure luxuriantă ce face ca atmosfera caniculară din timpul verii să se disipească. Autoritățile încearcă, pe cât posibil, să mențină arborii bătrâni în picioare, cu tot felul de suporturi de care să îi sprijine, beton în rădăcină sau substanțe injectate în scoarță. Am văzut astfel de practici chiar în derulare, cei de la garda silvică fiind nevoiți să recurgă la astfel de metode pentru a nu afecta într-un fel sau altul turiștii și hotelurile din zonă. Stațiunea este catalogată drept cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, după Sunny Beach dar prima din nordul acestuia.
Hotelurile din stațiune.
Nisipurile de Aur poate fi numită o stațiune complicată din punctul de vedere al traseului către hotelulul dorit. Coasta mai înaltă face ca hotelurile să fie împărțite pe trei linii. Linia întâi cuprinde hotelurile de pe plajă, separate de aleea de promenadă ce traversează stațiunea – de exemplu Glarus, Grifid Sentido Golden Star, Lilia sau Bonita, în capătul celălalt al stațiunii. Linia a doua cuprinde hotelurile ce se află în spatele celor de pe plajă – de exemplu Bendita Mare, Odessos Park, Palm Beach sau Luna, la care se ajunge traversând a treia linie de hoteluri, situată un pic mai sus. Ajungem și la ultima linie de hoteluri, a treia, desprinsă din șoseaua principală (E87) ce străbate stațiunea – de exemplu HVD Viva Club, Doubletree by Hilton, Edelweiss iar lista poate continua. În general, hotelurile din această linie au tarifele generale mult mai mici decât cele situate pe o linie superioară și oferă turiștilor (cele care au plajă privată) transport până la plajă. Totodată, vederea către mare este barată de copacii dintre hoteluri, aceasta putând fi observată doar din camerele situate la etajele superioare. Nu uit să vă spun faptul că, multe din hotelurile din această zonă nu au plajă privată. Câteva dintre ele au început să obțină zone din plaja deja concesionată într-o mare parte de privați dar la distanțe foarte mari față de linia perpendiculară acestora. Clasificarea hotelurilor pornește de la 2* și urcă până la 5*- Melia Grand Hermitage, Admiral, International Casino, Marina Grand Beach și Doubletree by Hilton. În general, hotelurile dețin impresii foarte bune, mediocre sau derizorii pe mai toate site-urile de profil. Arterele secundare care duc către un anumit hotel sunt de-a dreptul aventuroase. De exemplu, pentru un hotel de pe plajă, trebuie parcursă o bucată mică de drum, șerpuită printre mai multe hoteluri, cu curbe largi și dese. De aceea, este esențial să studiem o hartă a stațiunii sau de ce nu, să parcurgem distanța respectivă folosind serviciul Street View, de pe Google Maps în caz că nu avem un dispozitiv GPS la îndemână pentru a introduce coordonatele exacte ale hotelului.
Cum ne alegem hotelul potrivit?
Întrebarea veșnică pusă anual de mulți turiști care își doresc o vacanță pe litoralul bulgăresc, cu precădere și în Nisipurile de Aur. În primul rând, trebuie să vă planificați un buget minim, numărul de nopți dar și perioada către care optați. Dacă vă decideți devreme, în preajma reducerilor de tip early-booking, șansa de a alege un hotel foarte bun la un preț cu 20% - 40% mai mic este maximă. Dacă v-ați hotărât târziu, după perioada reducerilor estivale, primul pas este, și de această dată, planificarea unui buget minim. Apoi, gândiți-vă la pretențiile pe care le așteptați de la hotelul respectiv (să fie sau nu renovat, să aibă piscină exterioară/interioară, să aibă plajă privată, să aibă parcare gratuită, să fie aproape sau nu de plajă, să aibă internet Wi-FI gratuit), dacă stați o perioadă medie (5-6 nopți) sau o perioadă scurtă, de 2-3 nopți. După ce v-ați pus la punct perioada sejurului și pretențiile dorite, începeți lungul drum printre oferte. Totuși, vă recomand să studiați în primul rând lista tuturor unităților de cazare disponibile pe AFA, luându-le în ordine descrescătoare. Nu vă speriați dacă veți pierde mult timp în capătul listei, puteți avea surpriza ca un hotel din top 10 să aibă un preț accesibil la cazare, probabil, numai bun pentru ceea ce doriți dvs. Citiți cu mare atenție și minuțiozitate cele scrise de colegii noștri, analizați-le și faceți-vă o impresie generală. Merită sau nu hotelul? NU mergeți pe premisa “lasă că poate sunt alții foarte pretențioși“ dacă hotelul respectiv are impresii negative într-o pondere mai mare. Este posibil ca la întoarcerea din concediu să ne spuneți că cele scrise anterior au fost adevărate... sau (în cazuri mai puțin întâlnite dar existente) că hotelul respectiv este bun, poate chiar superb. Totodată, analizați și celelalte site-uri ce oferă impresii despre respectivele unități de cazare pe care le căutați, printre care, neapărat, www.booking.com. Scorurile de pe Booking și notele de pe AFA sunt definitorii în alegerea unui hotel. Dacă totuși, nu ați reușit să găsiți o ofertă pe placul vostru, adresați-ne o întrebare de tip “Ce îmi recomandați”, în care să ne spuneți ce pretenții aveți iar în casetă tehnică, trebuie să regăsim numărul de nopți, perioada sejurului la nivel de lună, numărul de persoane, bugetul maxim dar și serviciul de masă dorit (în cazul de față vorbim de 90% All Inclusive) pentru a vă cosmetiza cât mai perfect cu putință o recomandare. Sperăm ca în cele din urmă, prin prisma sugestiilor, să vă canalizați definitiv pe un hotel.
NU vă lăsați pradă agențiilor de turism care vă fac o ofertă foarte avantajoasă, care să vă ia ochii, înainte de a studia minuțios hotelul respectiv. De asemenea, interesați-vă de eventualele servicii contra-cost ale hotelului pentru a nu avea surpriza ca, la fața locului, să plătiți în plus pentru facilități de care aveți nevoie.
Recomandarea sigură pe care v-o prezint este HVD Viva Club Hotel. Gradul de recomandare de pe AFA este de 96% iar nota de pe Booking se ridică tendențios la un nivel foarte înalt – 8,9. Dacă doriți să accesați impresiile mele despre sejurul petrecut la Viva, o puteți face aici – vezi impresii.
În urmă cu trei ani citeam pe mai toate site-urile din presă următoarea știre (care de altfel a creat controverse în lanț): Romanii aflati in Bulgaria descopera in fiecare zi ca mirajul "Nisipurilor de Aur" s-a spulberat. Dupa ce saptamana trecuta 3 masini scumpe au disparut din parcarea unor hoteluri de 5 stele, parca s-a deschis cutia Pandorei. La acea vreme, se crease o întreagă tevatură. Era vorba de Hotelul Doubletree by Hilton 5*. În prezent, hotelul prezintă aceeași clasificare precum și aceleași servicii foarte proaste, reflectate în nota extrem de proastă de pe AFA – 17% (ultima impresie ”proaspătă” fiind publicată chiar astăzi – vezi impresii), fiind printre ultimele hoteluri din listă. Așadar, deși este un Hilton și oferă servicii, zic ei, de 5* la un preț derizoriu comparativ cu alte hoteluri de 5* din stațiune, condițiile neplăcute pot persista și în viitorul apropiat, îndemnarea cuvenită este mai mult decât simplă: NU mergeți la acest hotel!
Cazuri de mașini furate nu au mai existat, cel puțin în Nisipurile de Aur. Siguranța este pe primul loc, cu condiția, repet, de a vă interesa de eventualele taxe pentru parcare. Un exemplu bun pe care vi-l prezint, vine tot de la hotelul pe care îl amintesc de fiecare dată, în orice circumstanță – HVD Viva Club. Aici, parcarea este gratuită dar și păzită, iar pe lângă acestea, ești nevoit să pui pe parbrizul mașinii, la vedere, un tichet înmânat de la recepție ce conține numele proprietarul, numărul de telefon dar și camera în care este cazat respectivul pentru a lua legătura cu acesta în cazul oricărui impediment în care se pot afla ceilalți turiști (nu au loc să iasă etc.). De astfel de practici nu am auzit, cel puțin la nivel larg, la celelalte hoteluri. Cel mai bine este să ne informăm înainte pentru a nu avea impresii aluzive.
Cum se prezintă plaja?
Plaja din Nisipuri se întinde pe aproximativ 3,5 km, de la Hotelul Glarus până după Hotelul Bonita, cu extindere până la Riviera Beach Hotel. Lățimea plajei ajunge la 100 m în zone limitate, cu precădere în sudul acesteia. În zona hotelului Astoria, plaja este semnificativ mai mică, urmând ca până în centru, această să fie la fel de lată. În nordul stațiunii, plaja se îngustează din nou. Din câte știu, plaja a fost decorată și cu “Blue flag” pentru curățenia și calitatea nisipului. În prezent, nu se mai poate observa niciun astfel de steag pe întreaga porțiune de nisip. Albena a rămas, în schimb, cu acest statut privilegiar. Adâncimea apei diferă, de la porțiune la porțiune, dar în general, se prezintă foarte abruptă. Intrarea, cel puțin în zona sudică este dezastruoasă, malul este abrupt așa că după 20 m, apa ajunge până la abdomenul unui om cu o înălțime de 1,70. Pe alocuri, abundența scoicilor face ca intrarea să devină mai grea. În schimb, în aceste zone, apa este curată, se pot observa foarte ușor bancurile pești iar algele sunt prezente într-un număr restrâns doar în zilele în care marea este foarte agitată. În zona de nord, intrarea este un pic mai bună, cu mici bolovani de la digul din beton de lângă Bonita. Pe toată lungimea plajei, există beach barurile hotelurilor sau ale privaților și mici cluburi pe nisip (de exemplu Mojito sau Tahiti – localuri ce renasc începând cu lăsarea asfințitului). O bună parte din plajă este concesionată privaților ce închiriază șezlonguri. O altă parte de plajă este rezervată hotelurilor ce dispun de plajă privată. Restul porțiunii de nisip este denumită generic “Free Zone” și destinată doritorilor de cearceaf sau activităților sportive (volei, badminton). O astfel de zonă se găsește în spatele hotelului Palm Beach, lângă porțiunea privată „Mirage Viva Beach”. În capătul sudic al stațiunii, lângă hotelul Glarus se situează un amfiteatru în aer liber, reperabil prin două „turnulețe de nisip” precum și portul stațiunii, ce găzduiește mai multe ambarcațiuni. Aici găsim și un dig, foarte lung, cu intrare din partea dreaptă a portului. Senzația este de-a dreptul fantastică, rămâi perplex de peisajul aferent, cu imaginea stațiunii în față. Totodată, acest loc este ideal pentru fotografii și momente de neuitat.
Cât ne costă închirierea șezlongurilor?
Prețul diferă de la zonă la zonă, media generală fiind de 8 lv / umbrelă / șezlong și 3 lv / salteluța de plajă. În [dreptul] apartamentelor de vânzare din zona hotelului Admiral, salteluța se închiriază cu 5 lv dar ești răsplătit cu Wi-FI moca.
Ce atracții/distracții găsim în stațiune?
Nisipurile de Aur a devenit o stațiune impozantă prin prisma abundenței localurilor, hotelurilor (cam 85 la număr) dar și a vieții de noapte. Amintesc succint de cinema-urile 6D, 7D sau câți D mai există, acvariile cu pești denumite “Fish Spa” pentru relaxarea și revigorarea picioarelor după o zi obositoare, triciclete electrice (15 minute = 10 lv, 30 minute = 15 lv și 60 minute = 25 lv), renumita roată din centrul stațiunii, de lângă hotelul Admiral (5 lv câteva minute), o copie a Turnului Eiffel, ce „adăpostește” la etajul 1 un restaurant, diferite jocuri cu bărcuțe în piscină, mingi gonflabile pe apă sau generic “Crazy Water Balls” (7 minute de aventură unde echilibrul este cheia succesului ne costă 10 lv), studiouri foto retro – prețuri de la 10 lv – 20 lv în sus pentru o fotografie, costumații de tot felul, de la desene animate până la personaje de epocă, cu diferite decoruri, cazinoul din International și nu în ultimul rând, trenulețul ce străbate stațiunea – 4 lv cu traseul stabilit: Admiral – Iglika – Malia – Zdravets – Mak - Dana Palace – Excelsior – Sunrise – Slavey – Mimoza – Kristal – Perla – Havana – Aquapolis – Varshawa – Afrodita – Atlas – Tzarevets – Royal – Helios Spa – Odessos Park – Shipka – Sofia – Abasador – Bonita – Marina – Astera – Gladiola – International – Admiral.
În stațiune se pot practica diverse sporturi nautice. Un astfel de centru se găsește în zona hotelului Grifid Sentido Golden Star. Prețurile diferă în funcție de jucăria gonflabilă aleasă:
• Banana Boat – 20 lv / persoană
• Jet Sk – 1 persoană = 60 lv sau 2 persoană = tot 60 lv / 15 minute
• Big Mable – 20 lv / persoană
• Crazy Shark – 20 lv / persoană
• Parasailing – 1 persoană = 60 lv, două persoane = 60 lv
Există și un parc acvatic, Aquapolis, situat lângă șoseaua principală, vis-a-vis de Doubletree by Hilton. Parcarea costă 5 lv iar prețurile sunt: 33 lv / adult și 16 lv / copil. Toată lista cu prețurile complete o găsiți pe site-ul parcului.
Întreaga promenadă ce străbate stațiunea poate fi parcursă, de la sud la nord și viceversa, în 60 minute, cu diverse opriri prin bazarul din centru.
Bazarul stațiunii:
Ca orice stațiune de pe litoral, și Nisipurile de Aur dispune de un bazar imens, întortocheat pe alocuri, de-a lungul plajei. Bazarul este un tărâm de unde nu scapi cu portofelul mai subțire. Concis, găsim buticuri cu celebrii magneți de la 2 lv până la 5 lv sau cu un bonus de 5+1, diverse suveniruri cu prețuri ce variază între 1 lv până la 40 lv, tablouri, ceasuri, rame foto, căni, nelipsitele magazine “Rose of Bulgaria”, pline de miresme ce te cheamă să le calci pragul, săpunuri home made/parfumuri/creme cu miros de trandafiri, avocado, pepene, fructul pasiunii, în cine știe câte combinații posibile și imposibile, la prețuri rezonabile, de la 3 lv până la 30 lv (seturi de tip cadou), churos la 4 lv cornetul, vată pe băț, înghețată, fructe, cutii cu rahat și tot felul de amintiri de neuitat dulci cu care să pleci acasă. Totodată, există și mici magazine lângă Marina, ce vând tot felul de articole de vestimentație, de la tricouri la blugi, de la rochii la ii, de la pălării la ochelari de soare, de la pantofi la creme de plajă. Prețurile sunt foarte bune, pornind de la 10 lv un tricou.
Supermarket-uri:
În stațiune există mai multe supermarket-uri, printre care amintesc Aldo, Lidi+, Lido și altele, mai micuțe. Prețurile sunt destul de accesibile, mai ridicate la anumite produse. O apă la 2l costă 2 leva, bere Kamenitza 1.5 lv, ciocolată Milka diverse sortimente de la 2,2 lv iar vinurile au un preț de pornire de 7-8 lv, până la 25-30 lv și chiar mai scumpe - cele mai vechi soiuri.
Excursiile opționale:
Pe toată promenada, este imposibil să nu dai nas în nas cu tot felul de vânzători ce îți oferă excursii opționale în împrejurimile stațiunii. Pentru cei interesați, excursiile se fac în mare parte cu microbuze, în Albena, Cap Kaliakra, Nessebar și Balchik precum și la Mănăstirea Aladzha, Biserica Sf. Nikola, Muzeul Istoric sau cel Etnografic. Prețurile pornesc de la 25 lv și pot urca vertiginos pentru un tur cu jeep-ul în parcul stațiunii.
Restaurantele din stațiune:
Bulgarii sunt cunoscuți pentru belșugul și abundența mâncării oferite prin intermediul serviciul All Inclusive. Adeseori, simți că te îndopi mult prea mult, fiind necesar un stomac de rezervă, în caz că, cel al soției sau al prichindelul sunt ocupate. :D Dacă simțiți nevoia unei cine romantice în oraș, seara sau dacă curiozitatea vă încântă să încercați unul din zecile de restaurante din stațiune, aici este locul! Cele mai populare mâncăruri sunt mousakka, shkembe chorba (ciorba de burtă), baclavalele, crema de caramel dar și plăcintele cu diverse umpluturi. O shaorma costă în jur de 6 lv, o pizza mică 6-7 lv, o felie de pizza 3 lv, o pizza mare 12 lv, ciorbă de burtă 6 lv iar lista poate continua. Un local vestit, Shisha Bar, este perfect pentru amatorii de narghilea, acompaniat de diverse dansatoare din buric. Nu o să intru în amănunt pentru că a făcut-o deja colega noastră @dorinakiss în articolul Restaurante, terase si supermarketuri din Nispuri.
De unde schimbăm banii?
Sunt trei posibilități de a schimba banii în leva. Prima este de la vamă, direct din benzinării, a doua la „Change-urile” din hoteluri, iar a treia de la casele de schimb valutar din stațiune, multe la număr, nu știu cât de serioase. Țin minte că am schimbat, odată, la un exchange de lângă Hotelul Marina, la un preț bun. Paritatea joacă de multe ori feste turiștilor, vânzătorii forțând conversia la un nivel mai mare, doar pentru avantajul lor. De multe ori, este recomandabil să aveți ceva leva schimbați de acasă.
Merită sau nu Nisipurile de Aur?
În opinia mea, stațiunea Nisipurile de Aur merită încercată măcar de două ori, în ani diferiți, pentru a observa evoluția stațiunii în raport cu trecerea timpului efemer. Amatorii de noi senzații și experiențe vor ocoli, probabil, stațiunea la o a treia-patra vizită. Dacă mă întrebați pe mine de ce aș alege în continuare Nisipurile de Aur, cu putință, o să încerc să fasonez un răspuns ferm. Nisipurile de Aur reprezintă o dragoste a copilăriei, o escapadă încă de la vârsta de 12 ani care mi-a oferit multe amintiri pe care vreau să le actualizez măcar din doi în doi ani. Încă din primele interacțiuni cu stațiunea, am rămas perplex de dimensiunile ei, crezând că drumul este infinit. De fiecare dată am rămas cu un regret în suflet, că nu am reușit să descopăr toate ascunzișurile, că nu m-am cocoțat pe Bonita să surprind stațiunea de la înălțime. Îmi promit mie însumi, să vizitez stațiunea ori de câte ori se va ivi o oportunitate și aștept cu nerăbdare renovarea unor hoteluri de 4* (ex. Palm Beach, Luna, Berlin Golden Beach) pentru a descurca ițele amintirilor trecute și neterminate. Oameni buni și frumoși, în semn de gratitudine, vă mulțumesc pentru citirea acestui articol și sper, ca măcar unora dintre voi, să vă fi făcut dimineața mai senină!
Web: youtube
Vacanțe perfecte vă doresc!
Trimis de andreieu in 06.07.16 20:28:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena și Balchik
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreieu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@andreieu -
”Începând cu anul acesta, vigneta în Bulgaria s-a scumpit la 8€ / 15 lv/7 zile, 15€ /30 lv/o lună, 50€ / 98 lv/un an pentru un autoturism. Vigneta poate fi procurată de la vamă sau din benzinăriile din zonă. Încercați să plătiți în leva, plata în euro sau lei va fi în detrimentul vostru, vânzătorii forțând conversia doar ca să iasă în avantaj.
Am o singură observaţie şi anume aceea că preţul vignetei pentru un an este de 97 leva.
Preţurile în euro şi le poate aproxima fiecare, paritatea levei faţă de euro fiind fixă, însă pot avea surpriza de a plăti în euro mai mult. Chiar azi citeam cum un user a luat vigneta de 30 de zile din vamă cu 18 euro.
”Un exemplu bun pe care vi-l prezint, vine tot de la hotelul pe care îl amintesc de fiecare dată, în orice circumstanță – HVD Viva Club. Aici, parcarea este gratuită dar și păzită, iar pe lângă acestea, ești nevoit să pui pe parbrizul mașinii, la vedere, un tichet înmânat de la recepție ce conține numele proprietarul, numărul de telefon dar și camera în care este cazat respectivul pentru a lua legătura cu acesta în cazul oricărui impediment în care se pot afla ceilalți turiști (nu au loc să iasă etc.).
În materie de parcare gratuită şi sigură în Nisipuri şi mie îmi vine în minte tot exemplul hotelului Viva. Chiar dacă pare mică, la Viva se întâmplă un fenomen aparent ciudat: nimeni nu rămâne cu maşina neparcată, chiar dacă parcarea autoturismelor se face pe trei sau patru rânduri. Aici am dormit absolut fără nicio grijă în ceea ce priveşte siguranţa maşinii. Noi am parcat pe al doilea rând, blocându-l pe cel din faţa noastră. În spatele nostru au mai parcat doi, plus un al treilea care a parcat de-a curmezişul. Maşina nu putea fi extrasă nici cu macaraua. În momentul în care am vrut să plec la plimbare, imediat după micul dejun, am comunicat la recepţie numerele de înmatriculare ale celor care ne blocau, recepţionera i-a sunat şi, în aproximativ 15 minute, maşina noastră a fost "eliberată". Vara poate să fie mai puţin amuzant dacă respectivii sunt pe plaja care este atât de departe.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@andreieu - ai scris mult, destul de bine, dar cred că nu-mi vei lua în nume de rău intervenția mea de mai jos. Aceasta se dorește a avea un efect constructiv, adică voi încerca să îți arăt câteva locuri unde ai comis ceva erori și să mă străduiesc să îți explic în ce anume constau acestea.
”este nevoie de o declarație notarială (sau procură)
Procura e inutilă (de fapt, orice notar știe asta și va elibera doar declarațiile necesare, în formatul citat și de tine mai sus).
”Încercați să plătiți în leva (vinieta)
Eu îndemn să se folosească ori de câte ori e posibil plata cu cardul.
”O variantă ar fi, cea prin Giurgiu-Ruse dar datorită din cauza timpilor medii spre mari de așteptare atât la vamă cât și pe Podul Prieteniei (P. S - trecerea podului la noi costă 13 lei pentru un autoturism și 110 lei pentru un autocar cu mai mult de 23 persoane, pe când la bulgari, pentru același autoturism plătim 2 € iar pentru același autocar 25 €), fac din această variantă - cel puțin până la sfârșitul lunii august când se presupune că vor fi finalizate lucrările de pe pod, una mai puțin de luat în calcul. A doua variantă este cea pe care o prefer, și anume prin Vama Veche. Distanța este într-adevăr, mult mai mare decât cea prin Giurgiu-Ruse dar oferă o oportunitate, cel puțin vara aceasta, de a ajunge mai repede la destinație. Timpii de așteptare sunt reduși la jumătate față de vama antemenționată. Dacă vă întrebați de ce aleg această variantă, probabil că vă voi răspunde destul de ferm: pentru că este o plăcere să-ți aduci aminte de stațiunile de pe litoralul nostru, pe care le frecventam în fiecare an când eram mic copil și pe care le revăd, măcar laconic în treacăt, în trecere
- „datorită” este folosit exclusiv în sensul de a sublinia că se petrece ceva bun, la fel cum ai spune „mulțumită faptului că... ”; aici fiind vorba despre ceva „nasol” (neplăcut) e corect să spui „din cauza”
- „laconic” se referă la cineva care spune mult cu puține vorbe. Aici merge perfect „fugitiv” sau „în trecere”.
- drumul prin V. V. - Durankulak nu doar că e mai lung, dar are și el o taxă de pod, de care ai uitat să menționezi. Plus ambuteiajele din stațiunile noastre de sud, din week-end.
”De unde schimbăm banii?
Sunt trei posibilități de a schimba banii în leva. Prima este de la vamă, direct din benzinării, a doua la „Change-urile” din hoteluri, iar a treia de la casele de schimb valutar din stațiune
Ai mai uitat una: la orice bancă din stațiune (eu știu vreo trei). E cel mai bun curs, și cel mai sigur din orice punct de vedere. Mai ales că la casele de schimb cel mai adesea afișează cu litere și cifre de-o șchioapă cursul pentru cecuri de călătorie (din care nu prea are nimeni), în timp ce cursul euro-leva e doar pe o fițuică mică pusă în interiorul cabinei de schimb. Când ieși și numeri, vezi că dă „cu virgulă”... Și nu în ultimul rând, îmi permit să sugerez și metoda pe care de ani buni o folosesc eu în exclusivitate pentru a schimba lei în leva: scot o singură dată de la ATM suma pe care consider că o voi cheltui plus un mic adaos de siguranță. Și plătesc în toate locurile unde se poate doar cu cardul.
”Dacă mă întrebați pe mine de ce aș alege în continuare Nisipurile de Aur, cu putință, o să încerc să fasonez formulez un răspuns ferm.
- „a fasona” se referă în general fie la o acțiune directă asupra unui obiect, fie asupra unei persoane. Nu asupra vorbelor. Acestea se formulează.
Cam asta ar fi. Încă nu m-a apucat dimineața, așa cum mi-ai (fi) dorit:
”sper (...) să vă fi făcut dimineața mai senină
@Dragos - Nicio problemă, mulțumesc pentru sesizări. Graba mi-a stricat treaba iar cuvintele au venit de la sine, nu am mai stat să recitesc cele scrise
@andreieu -
Sa stii ca merge citit si seara! Mai ales daca vrei sa visezi frumos de la pozele cu marea si soarele.
Referitor la asigurare, daca stii ca iesi de mai multe ori din tara, cumpara una pe un an si stai fara griji. Eu am la o firma din cele bune si 1 an/ 1 persoana/ aprox. 70 lei, fara sporturi extreme ca sunt cam "tanara" pentru ele.
Vacanta frumoasa!
@elviramvio - Mă bucur că o să fac parte din visul tău!
În legătură cu asigurarea, știam de cele pe o durată de un an doar că m-am gândit la cei care merg doar o săptămână, în unica lor vacanță. Nu știu dacă aș mai fi avut răbdarea necesară pentru a recompleta textul!
Pentru cei "tineri", ce pot să mai zic dar pentru tânărul (fără ghilimele) de față?
@andreieu - Fac parte din categoria de turişti care nu au încercat litoralul bulgăresc, eu aş vrea dar nu-l conving pe soţ.
Am fost la Balcic în vara lui 2012, ieşind pe la Vama Veche, şi am vrut să vedem şi staţiunea Albena, unde am avut o surpriza neplăcută cu plata la bariera de acces în staţiune.
Atunci am ratat toate obiectivele de văzut până la Balcic.
Anul acesta, mai exact săptămâna viitoare, vrem să repetăm excursia, aşa că informaţiile scrise de tine, la categoria "Obiective de vizitat în drum spre Nisipurile de Aur (prin Vama Veche) " ne sunt utile.
Mulţumesc.
O vară frumoasă.
Foarte bun, util si documentat. Dar trebuie sa recunosc ca am inceput cu pozele, poza nr 1 m-a cucerit!
@maryka: Mulțumesc pentru vot și aprecieri! Am încercat să pun pozele mai spectaculoase printre primele, pentru a vă delecta înainte de citirea articolului
@andreieu - Ai epuizat Nisipurile de Aur. Si eu ma simt epuizat in Nisipuri . Eu nu as vizita nici macar la cativa ani distanta. Nu ai unde sa parchezi, este aglomerata si in opinia mea un fel de Mamaia. Banii poti sa-i scoti de la bancomat si nu este nevoie sa-i mai schimbi + ca daca scoti 100 sau 200 leva ai un curs bun.
Apropos de asigurare, am multi travel.
Toate cele bune
Eu am fost la Nisipurile de Aur in delegatie, intr-un iulie. Cand toti erau in costume de baie sau tinute lejere de plaja, eu si restul delegatiei treceam printre ei in costum (scopul delegatiei si rangul oaspetelui principal o impuneau).
Am luat atunci un prim contact cu statiunea si un al doilea cu litoralul bulgaresc. Intre noi sunt cu siguranta amatori de litoralul romanesc, de cel bulgaresc, de cel grecesc, de cel turcesc. Iau in considerare numai destinatiile cele mai vizitate de romani. Fiecare are argumente si pareri, criterii dupa care alege destinatia.
Citesc acest articol din camera de hotel de la Mamaia. Aseara am fost in Satul de Vacanta si apoi la o terasa sa vad meciul Franta - Germania. Am ramas realmente surprins de scaderea drastica a numarului de turisti. Eu am ajuns in fiecare an (exceptie unul singur) la Mamaia si cunosc evolutia si involutia statiunii. Ieri pentru prima data s-a convins si Ema ca nu mai e de mers la noi la mare, dupa gusturile noastre. Am fost si in Grecia, Turcia si Cipru, despre unele am scris. Cred ca se apropie timpul sa schimbam Romania cu Bulgaria.
Ieri la ora 6 eram in Germania si ma indreptam spre aeroport impreuna cu un coleg din Bulgaria. Comentam despre litoral. Litoralul bulgaresc e plin de romani. Bulgarii insa aleg cu predilectie Grecia. Cine mai alege Litoralul romanesc in curand?
Am cam deviat de la subiect. Cred ca puteam sa rezum astfel : bulgarii ne-au dat clasa la dezvoltarea turismului de litoral intr-o competitie in care am plecat de pe pozitii sa le spunem egale dupa epoca marilor tovarasi.
Te felicit draga andreieu pentru poze si articol si titulatura de minighid primita meritat de articolul tau
Am citit atat articolul cu mare placere cat si ecourile si data fiind tineretea autorului, il cred ca prefer Nisipurile de Aur.
Iar Dan (@Dan&Ema) are dreptate, bulgarii ne-au dat clasa si ne dau in continuare (cam de vreo 2 ani au pus mana bine de tot si pe francezi).
Eu tocmai m-am intors din Albena (prin prisma varstei alegerea mea este Albena) si am sa povestesc cum am petrecut acolo si ce am vizitat cat de curand, insa la un moment dat stateam de vorba cu unul dintre animatorii de la hotel care imi spunea ca a stat in iarna 2-3 luni in Polonia ca sa formeze grupurile de turisti care vor veni aici in vara. Oare asta fac si agentiile din Romania?
Felicitari, votat cu placere.
@andreieu - Foarte complet, foarte util articol.
Ai 18 ani?!! Pe bune? Pentru că dacă ar fi să judec după stilul de a scrie. aş zice că eşti un om în toată firea (adicătelea matur) şi de profesie agent de turism
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Nisipurile de Aur, o experiență plăcută, cu bune și cu rele — scris în 04.10.21 de cod_gabriel din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Super dezamagitor inceput de vacanta — scris în 19.07.21 de robert31v din CăLăRAşI - nu recomandă
- Jun.2019 Plimbare de seară prin stațiunea Nisipurile de Aur — scris în 03.07.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- May.2019 Bisericuta Nasterea Sf Ioan Botezatorul, Nisipurile de Aur — scris în 10.05.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Nisipurile de aur la mijlocul lui august — scris în 18.08.17 de tripyy din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Plimbare prin stațiunea Nisipurile de Aur — scris în 26.07.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 O saptamana de vis — scris în 11.07.16 de alealexis13 din MARGHITA [BH] - RECOMANDĂ