GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Intr-o dupa amiaza de vineri foarte calduroasa de la mijlocul lunii mai am hotarat sa evadam putin din orasul incins. Initial am vrut sa mergem la Buzias si chiar am ajuns acolo dar simtindu-ne prea aproape de casa am continuat drumul prin Lugoj-Caransebes la Baile Herculane.
Inca de pe drum am sunat la hotel pentru a sti daca este deschis si daca sunt camere libere. Mentionez ca si in toamna anului trecut am fost cazati aici trei nopti, dar despre acest sejur am sa revin cu un alt review.
Am ajuns pe intunecate la hotel si ne-am cazat intr-o camera la etajul intai. Hotelul numai ce fusese deschis de 1 mai, am inteles ca din ratiuni economice si din cauza lipsei turistilor din statiune pe perioada iernii, de cativa ani buni hotelul este inchis in perioada octombrie-mai.
Fiind tarziu si noi obositi si infometati dupa drum, am facut o plimbare pe jos pana in centrul nou al orasului, unde am servit cina tarzie sub forma de pizza la Terasa Vasy. Apoi tot pe jos ne-am intors la hotel, ocolind pana in centrul vechi al statiunii care era pustie in acea perioada.
Hotelul Hercules se afla pozitionat aproape de centrul vechi, iar cele doua stele pe care le are sunt mult prea mult pentru ce poate oferi.
Hotelul este nerenovat de zeci de ani, la intrare usa care scartaie infernal si pe care o auzi din camera. Holul de intrare si receptia luminate ambele de un bec chior, holurile intunecoase si pustii la fel ca si parcarea din fata hotelului. In camera curatenie superficiala, mobilier vechi si foarte uzat, la fel si pe balcon.
Baia cu cada veche din fonta si chiuveta cu robineti cu rozeta ca pe timpuri, faianta mica alba sparta in multe locuri. Ce sa vorbim de hartie sau sapun in schimb prosoape erau. Mentionez ca apa de la chiuveta si wc curge in continuu, instalatiile fiind defecte ca si intrerupatorul din hol astfel ca becul cand se aprindea cand se stingea singur. Sub paturi pe mocheta veche si patata din greu nimeni nu a dat cu aspiratorul de foarte mult timp.
Asternuturi curate.
Zugraveala veche si patata, televizor mic dar functional (vreo doua posturi mergeau, restul n-aveau sonor). In ansamblu o cladire tip bloc turn neatinsa de renovari sau reparatii curente de foarte mult timp.
Apa calda la program, cate 2-3 ore dimineata, la pranz si seara.
Date fiind aceste conditii poate ma intrebati ce m-a facut sa revin - in primul rand privelistea asupra muntilor si a statiunii, depinde de camera unde esti cazat (recomand etajele superioare), o priveliste spectaculoasa, apoi pretul de cazare (60 lei/noapte) si nu in ultimul rand amabilitatea doamnelor de la receptie care m-au recunoscut si in momentul sosirii noastre, chiar daca programul de furnizare a apei calde era gata, au pornit centrala pentru ca noi sa facem un dus dupa o calatorie de trei ore cu masina.
Pacat de imensitatea acestui hotel precum si de zona unde este amplasat, dar sunt constient ca pentru a fi renovat este nevoie de o investitie uriasa care nu stiu daca ar putea fi amortizata in scurt timp, date fiind numeroasele posibilitati de cazare in Herculane si numarul tot mai mic de turisti.
Trebuind sa ne intoarcem acasa a doua zi am predat cheia la amiaza cu gandul de a reveni in aceasta vara.
Trimis de Tucu2009 in 17.07.13 01:24:24
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tucu2009); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ce pacat. Imi aduc aminte cu mare drag cand eram mic si veneam la acest hotel cu parintii. Era superb. E o mare rusine pentru cei din judet, dar si petru primarul din Herculane, ca au lasat de izbeliste o asemenea statiune.
@rentea: Intr-adevar ti se rupe sufletul sa vezi un loc incarcat de istorie si care ar putea aduce doar efecte benefice turistilor a fost lasat in paragina si degradare.
Am vazut incercari timide de renovare a unor cladiri istorice din statiune dar probabil lipsa finantelor isi pune amprenta peste tot.
Oricum cine iubeste Herculanele va reveni in orice conditii, macar peisajele, natura si apele tamaduitoare au ramas aceleasi.
@webmaster: Am dorit sa scriu un rewiev tot pt aceasta unitate de cazare, dar dintr-un sejur din septembrie 2012. Care e posibilitatea? Rog a se elimina acest ecou dupa citire. Multumesc
@sxl: simplu: mai scrii unul, la fel cum l-ai scris și pe acesta!
@webmaster: dar programul nu ma lasa, spune ca am deja un rewiev despre acest hotel si nu-mi permite publicarea altuia
@sxl: există, într-adevăr, o restricție în program - nu permitea adăugarea unui alt reveiw de către același autor, la același hotel, timp de 30 de zile (parcă) de la încărcarea celui precedent.
Nu e, totuși, firesc să scrii reviews-uri repetate de la același hotel, din ani diferiți - recomand ca pe viitor în asemenea cazuri să scrii un singur review, axat pe perioada cea mai recentă, în care să te referi, comparativ, la perioade din trecut.
În cazul de față: poți, eventual, reîncerca după 30 de zile de la primul review scris de la acest hotel. Sau poți aduce completările prin rubrica ecouri (cea de față)
--
Recomand, în plus, ca pe viitor astfel de discuții să le inițiezi prin intermediul linkului SESIZEAZĂ.
hotelul pare in renovare, am trecut si noi anul acesta pe acolo, ba chiar am intrat sa vedem dar nu prea ai ce vedea, se pare ca acum nu mai lucra nimeni la el sau cel putin la cladirea care duce la restaurant ca pe acolo am umblat si pana la baza de tratament care si ea arata de pe vremuri... pacat pentruca hotelul e amplasat bine si e o cladire frumoasa... sper sa o restaureze
@Marlene & John: Da, intr-adevar hotelul pare in renovare, doar corpul B la care s-au schimbat geamurile si s-a aplicat un strat de tencuiala decorativa. Toate astea s-au intamplat cu multi ani in urma, de atunci acest corp este nefolosit si se afla in conservare, degradandu-se accelerat.
Cat despre corpul A, cladirea restaurantului si cea a bazei de tratament ati vazut in ce stare se gasesc... aproape de dezastru.
Nu cred sa se renoveze in curand pentru ca acest lucru presupune un efort financiar imens iar in contextul economic actual...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2012 Hotel in ton cu statiunea — scris în 29.07.13 de Tucu2009 din TIMISOARA - RECOMANDĂ