REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hal-Tur Hotel(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Un hotel cu Pamukkale view – Hal Tur
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Perioada: 1 – 2 Iunie 2023
Pamukkale a fost prima oprire în drumul lung spre casă după vacanţa minunată petrecută în Antalya şi nu numai :p la sfârşitul lunii mai 2023.
Pamukkale nu s-a aflat de la început în planurile noastre pentru această vacanţă, ci a venit ulterior, mai mult de nevoie. Analizând drumul de întoarcere acasă, pe care am vrut iniţial să îl parcurg cu o singură oprire, la Gelibolu, pe un traseu pe care nu mai fusesem, m-am temut că ar fi prea mult şi prea obositor pentru o singură zi. În anii precedenţi mă convinsesem cât de greu e de mers de la Bodrum la Edirne şi respectiv de la Bodrum la Gelibolu, în condiţiile în care ştiam drumul la perfecţie şi tot obositor a fost. Atunci am reconfigurat partea finală a vacanţei, adăugând două zile şi două cazări suplimentare.
Studiind harta şi gândindu-mă şi ce aş putea vedea interesant pe traseul respectiv, cum drumul nostru trecea prin Denizli, mi-am zis că o oprire la Pamukkale ar fi binevenită. Eram convinsă că în cei şaisprezece ani scurşi de la prima vizită acolo multe se vor fi schimbat. În plus, îmi doream şi o nouă repriză de bălăceală în Piscina Cleopatrei 😊.
Alegerea hotelului a fost destul de dificilă. Auzisem deja, inclusiv din surse de toată încrederea, că hotelurile din Pamukkale nu excelează la capitolul confort, fiind mai degrabă modeste sau foarte modeste şi mă temeam să nu am vreun şoc :D după ce veneam din Antalya din luxul hotelurilor de cinci stele peste medie cu care eram obişnuită.
Ochisem un singur hotel care cred că mi-ar fi plăcut pentru condiţiile de cazare oferite, genul business hotel, aşa cum mai alesesem nu o dată pentru cazări intermediare şi fusesem de fiecare dată mulţumită, dar acesta avea un singur defect: era în Denizli, deci mult prea departe pentru ce aveam eu nevoie.
La fel am exclus instantaneu şi un hotel clasificat chipurile la cinci stele, mult prea „ruginite” în opinia mea, care nu-mi „spunea” nimic şi se mai afla şi la vreo patru kilometri şi jumătate de Terase. Am trecut pe lângă el la plecare şi am avut atunci certitudinea că intuiţia nu m-a înşelat nici de această dată.
Am luat decizia de a renunţa la „stele” şi la confortul discutabil pe care se presupunea că l-ar oferi acestea şi am restrâns căutările concentrându-mi atenţia doar asupra cazărilor din imediata vecinătate a intrării la Pamukkale, care să aibă parcare proprie, mic dejun inclus şi balcon, luând în vizor hotelurile cu sau fără stele situate pe Mehmet Akif Ersoy - strada principală, pe care erau înşirate şi cele mai fiţoase restaurante şi terase din localitate.
Hal Tur Hotel întrunea toate cerinţele mele, aşa că l-am ales fără să stau prea mult pe gânduri, chiar dacă preţul a fost mai mult decât dublu faţă de preţurile altor cazări din localitate.
Din Antalya, mai exact din Tekirova, am ajuns la Pamukkale pe următorul traseu: Tekirova – Antalya – Denizli – Pamukkale, alegând cea mai scurtă variantă atât ca timp, cât şi ca număr de kilometri, pe cunoscutul D 400 până la intrarea în Antalya, nici nu aveam altă variantă şi nici cum greşi :D, apoi am mers de m-am plictisit pe D 350 (E 87) până la Denizli, un drum OK, dar nu de viteză şi departe de a avea farmecul lui D 650 – preferatul meu, şi pe D 585 până aproape de Pamukkale. Am parcurs în total 293 kilometri, cu o singură bâlbă la Denizli la ieşirea de pe drumul european când am crezut că am greşit, m-am întors şi apoi am luat-o tot pe acelaşi drum, în mai bine de patru ore şi jumătate, aproape cinci ore, incluzând aici o singură pauză pentru alimentarea cu carburant şi o alta pentru cumpărături în Denizli.
A doua zi am plecat din Pamukkale imediat după micul dejun pe un traseu mai atipic. Eu voiam să mă întorc în Denizli pe drumul pe care venisem şi să continui apoi pe D 585, un drum expres acceptabil, însă soţul meu şi GPS-ul rege :D au fost de altă părere, iar majoritatea a decis =)). Aşa am ajuns să merg eu în Turcia pe drumuri de ţară, la propriu, frecventate probabil mai mult de căruţe decât de maşini dacă ar fi să mă iau după „noroacele” lăsate pe carosabil, foarte înguste, dar aproape pustii până am intrat, în sfârşit, în D 585, apoi pe drumuri expres destul de greoaie. Am recuperat ceva timp mergând pe un tronson din autostrada O 5 până în apropiere de Balıkesir, apoi din nou pe drumuri naţionale spre vest, spre Edremit, de unde am intrat în drumul european E 87 atât de cunoscut nouă.
Am ales intenţionat acest traseu ocolitor, deoarece scopul l-a constituit trecerea prin cele două tuneluri Assos şi Troia, deschise târziu la sfârşitul toamnei în 2022, absolut spectaculoase, şi care ne-au încântat mult pe amândoi, confirmându-ne, dacă mai era necesar, faptul că drumul de coastă este acum mai rapid şi mai uşor de parcurs fără serpentinele de dinainte de Küçükkuyu.
Traversarea din Asia în Europa pe podul de la Gelibolu – o adevărată bijuterie arhitectonică – a constituit cireaşa de pe tortul acestei vacanţe, putând spune cu toată responsabilitatea că a meritat cu prisosinţă schimbarea de traseu făcută special pentru a-l vedea. Nici preţul de 200 lire turceşti nu mi s-a părut mare. Astfel am câştigat timp, am scăpat de toată nebunia cu îmbarcarea pe ferry, cu incertitudinea referitoare la punctul de debarcare şi am ratat doar o plimbare frumoasă în compania pescăruşilor gălăgioşi.
Hotelul Hal Tur are o poziţie privilegiată în Pamukkale, chiar pe promenadă, cu o vedere perfectă spre Muntele de Bumbac. Este o afacere de familie, membrii acesteia fiind implicaţi cu tot sufletul în bunul mers al afacerii. Poate prea implicaţi :D
Este un hotelaş micuţ cu doar 10 camere, cred, o construcţie parter plus etaj. Există o cameră single, câteva camere duble, două camere triple şi o cameră cvadruplă. Important de menţionat este faptul că TOATE camerele au balcon.
Există două restaurante la proprietate, dar eu nu am reuşit să identific decât unul singur :D, o piscină exterioară suficient de mare pentru capacitatea de cazare, plus o piscină mică pentru copii, având alături câteva şezlonguri pentru doritori, precum şi un duş. Nu m-a interesat piscina, nu acesta era scopul vizitei mele acolo, oricum apa mi s-a părut cam rece, deci sigur nu era cu apă termală.
Adresa: Mehmet Akif Ersoy Bulvari Nr. 71,20190 Pamukkale/Denizli, Turcia
Coordonate GPS: 37.91934 N; 29.12005 E
Website: hotelhaltur.com
Telefon: +90.258.272.27.23
Principalul atu al hotelului îl constituie vederea la Muntele de Bumbac şi, firesc, cele mai căutate sunt camerele din faţă cu vedere spre acesta, mai scumpe cu 10 euro pe noapte decât cele cu vedere spre grădina din spatele hotelului, mai exact spre un zid, pe care, culmea ironiei, au pictat o „frescă” fix cu Pamukkale-ul pe care cei din faţă îl puteau admira live =))
Hotelul mai dispune şi de o saună aflată la subsol. Nu am fost, nu m-a interesat.
Există câteva locuri de parcare proprii în faţa hotelului atât pentru clienţii hotelului, cât şi pentru cei care vin cu maşina la restaurant. Parcarea este monitorizată video. Noi am găsit loc fără probleme.
Pe partea opusă a străzii este o parcare foarte mare, dar cu plată, aglomerată peste zi de către cei care vin cu maşina să viziteze terasele de travertin şi aproape goală seara.
Am parcat maşina pe unul din locurile din parcarea hotelului şi am intrat căutând recepţia. Am prezentat paşapoartele, am achitat suma de 80 euro, reprezentand o noapte de cazare în cameră dublă cu vedere la Pamukkale, aşa cum rezervasem, şi mic dejun inclus, apoi am ascultat oferta de excursii/activităţi opţionale făcută de patronul hotelului, bun vorbitor de engleză, care parcă avea agenţie de turism :D. Nu eram interesată decât să revizitez Pamukkale, să iau cina într-un loc drăguţ şi să mă odihnesc bine înainte de drumul de a doua zi.
Cu toate acestea, mi-a atras atenţia zborul cu balonul cu aer cald, la un preţ convenabil fără nicio negociere de doar 90 euro de persoană, mai puţin de jumătate faţă de cât plătisem în Cappadocia. Mi-aş fi dorit să repet experienţa fabuloasă de acolo, ce-i drept într-un decor mult diferit, însă parcă nu-mi venea să mă trezesc iar cu noaptea în cap când mă aştepta un drum de mai multe sute de kilometri. Dacă luam în calcul şi zborul cu balonul, despre care ştiam, dar uitasem cu desăvârşire, deh... vârsta, ar fi trebuit să planific două nopţi pentru Pamukkale, nu doar una singură. Am declinat oferta şi ulterior am regretat, pentru că nu am dormit deloc bine în noaptea care a urmat şi oricum nu mai conta.
Deşi am ajuns la hotel după ora oficială de check in, camera noastră nu era gata, încă făcându-se curăţenie în aceasta. În compensare, patronul ne-a invitat la umbră la o masă pe terasă oferindu-ne un ceai sau o cafea din partea casei.
Până ne-am savurat noi cafeaua turcească excelentă, a fost gata şi camera, iar fiul patronului a insistat să ne ajute el cu bagajele. Camera primită se afla la parter, fiind a doua din cele trei din partea din faţă. Accesul se face cu cheie clasică, prinsă de un breloc care, pus într-un soclu special, foloseşte pentru activarea curentului electric.
Camera era micuţă, dar ştiam din poze că toate camerele duble sunt mici, deci, nicio surpriză. Se intră într-un hol micuţ, unde este uşa de la baie şi un dulap cu două uşi, pe partea opusă fiind o oglindă mare. În dulap se afla un seif micuţ, de tip vechi, cu cheie, pe care nu am avut curajul să îl folosesc, o bară cu câteva umeraşe şi două pături de rezervă pentru cei mai friguroşi, deoarece nopţile sunt mai răcoroase în Pamukkale.
Intrând în cameră am avut pe partea dreaptă un suport de bagaje, apoi o masă cu un scaun şi un alt corp de mobilier care masca minibarul şi pe care era aşezat un televizor micuţ, dar suficient la cât de mică era camera. Minibarul conţinea câteva băuturi, contra cost, la preţuri măricele, conform listei de preţuri afişată, identice cu cele de la restaurantul propriu, dar comparabile cu cele întâlnite la hoteluri mai „înstelate” ca acesta. Pe masă am găsit setul de preparare a ceaiului şi cafelei, cu cană electrică pentru încălzit apa, două ceşti şi două pliculeţe de ceai. A fost singurul hotel din Turcia care nu ne-a oferit nici măcar o sticlă de apă gratuit ☹.
Deasupra televizorului, pe perete era montat aerul condiţionat model split. L-am folosit doar puţin când ne-am întors de la Muntele de Bumbac pentru a mai răcori puţin camera. A funcţionat OK. Peste noapte cred că ar fi fost mai util să-l pornesc pe cald, deoarece afară se răcorise binişor, dar nu a fost neapărat necesar. Două tablouri completau decorul camerei.
Patul matrimonial ocupa aproape tot spaţiul din cameră. Când am intrat în cameră eu, soţul şi băiatul care ne-a ajutat cu bagajele, deja era aglomeraţie :D şi nu am reuşit să fac măcar o poză în cameră fără personaje. Mi-am amintit abia a doua zi dimineaţa înainte de plecare şi voi posta fotografii cu o cameră dezordonată, nu-mi place, dar nu am alte poze de acolo.
Patul era încadrat de două noptiere cu câte trei sertare. Pe peretele de la capul patului erau fixate două aplice cu rol şi de lămpi de citit. Am avut fiecare la îndemână câte o priză şi întrerupătoare pentru a putea stinge lumina fără să ne dăm jos din pat.
Salteaua a fost acceptabilă, pernele cam moi, pilotele groase şi călduroase, lenjeria curată şi fără mirosuri, eu nesuportând nici balsamul de rufe.
Exista şi un calorifer măricel, nefuncţional la data vizitei mele.
Cel mai important pentru mine a fost faptul că puteam admira Muntele de Bumbac, de un alb strălucitor ziua şi luminat feeric noaptea, stând în pat, aşa cum mi-am dorit când am ales acest hotel situat în prima linie 😊
Baia era destul de mică, însă fără a genera claustrofobii, şi curată. Era dotată cu cabină de duş walk in, uscător de păr şi câteva cosmetice uzuale, OK, nimic deosebit. Prosoapele erau cam uzate, însă albe, perfect curate şi personalizate cu sigla hotelului. Nu am stat decât o noapte, astfel că nu ştiu cât de des erau schimbate.
Balconul a fost piesa de rezistenţă. Deşi stăteam la parter, priveliştea asupra Muntelui de Bumbac a fost de vis şi a meritat fiecare bănuţ. O cameră la etaj ne-ar fi oferit o privelişte şi mai frumoasă.
Balconul era suficient de mare, fiind dotat cu o masă şi două scaune din ratan. Lipsea uscătorul de rufe, astfel că ne-am atârnat la uscat hainele ude peste balustrada balconului. Muşcatele roşii dintr-o jardinieră agăţată de balustrada balconului ne-au încântat privirile, făcând un contrast plăcut cu albul Pammukkale-ului.
Voi menţiona şi un aspect care, în condiţii normale, nu ar trebui să deranjeze. Geamurile NU sunt de tip termopan, tâmplăria este şi aceasta de slabă calitate, astfel că izolarea fonică este extrem de proastă. În pofida oboselii acumulate peste zi cu condusul, cu urcatul la terase şi coborâtul de acolo şi cu bălăceala în Piscina Cleopatrei, tot nu am putut să adorm din cauza vecinilor turci de deasupra care au ţinut-o tot într-o „şedinţă” fix pe balcon, vorbind şi râzând tare până după miezul nopţii. Nu i-am reclamat chiar dacă m-au deranjat foarte tare ştiind că turcii au fost mereu favorizaţi în ţara lor în detrimentul oricăror alte naţii. M-am răzbunat şi eu dimineaţa următoare doar dându-le deşteptarea când m-am trezit eu :D
După un somn prea scurt, în zorii zilei m-a trezit zgomotul baloanelor cu aer cald care împânziseră cerul deasupra Muntelui de Bumbac şi am ieşit amândoi somnoroşi, dar bucuroşi să le admirăm şi să le fotografiem. M-a încercat un sentiment de regret că nu am acceptat oferta patronului hotelului de a lua şi noi un zbor în dimineaţa respectivă. Poate data viitoare 😊
Folosesc singularul deoarece, deşi ei se laudă cu două, eu doar un singur restaurant am identificat la Hal Tur, cel aflat pe partea dreaptă a aleii de acces, cu un spaţiu interior generos, decorat tradiţional, dar şi cu mese înşirate prin grădină şi în jurul piscinei. Pentru o privelişte mai deosebită mi-ar fi plăcut un restaurant şi pe acoperişul hotelului, care, poate că exista şi nu era deschis în perioada respectivă, habar nu am.
Micul dejun a fost inclus în preţul rezervării, astfel că după o noapte aproape nedormită, mi-am strâns bagajele şi le-am dus la maşină şi apoi am mers să mâncăm.
Micul dejun a fost în sistem bufet deschis, cu destule sortimente pentru un hotel fără clasificare, dar apreciat de mine cam la două stele. Am avut la dispoziţie nelipsitul ceai turcesc de care am cam abuzat, dar şi multe sortimente de ceai, lapte, sucuri naturale de portocale şi de vişine, roşii, castraveţi, salam, caşcaval, brânză, ouă fierte, unt, margarină, miere, gemuri, măsline, cereale, patiserie dulce, portocale tăiate în sferturi şi ceva fructe confiate, simit şi pâine. Cafea NU! Omleta şi menemenul se făceau doar la comandă şi doar contra cost ☹. Destul de basic, dar suficient pentru noi.
Mi-am luat un ceai şi în cameră şi am fumat pe balconul meu cu ochii la albul Muntelui de Bumbac, neştiind când îl voi mai revedea.
Hotelul oferă internet wireless gratuit care a funcţionat mulţumitor atât în cameră, cât şi în restaurant.
Doritorii pot vizita şi micul magazin de covoare tradiţionale turceşti, aflat lângă intrarea în restaurant. Eu nu am fost interesată să cumpăr.
Politica hotelului interzice accesul în hotel cu mâncare şi băutură dinafară, practic obligându-te să cumperi doar de la ei ☹ Un cuplu tânăr se întorcea la hotel cu două plase negre şi a fost controlat şi certat pentru că îndrăznise să cumpere două sticle mari de apă şi ce o mai fi avut pe acolo că nu am văzut. Tinerii s-au rugat de cerberul de la intrare să-i lase cu cumpărăturile şi abia cu greu l-au înduplecat. Mi s-a părut un gest degradant şi deranjant.
Am ezitat ceva vreme să scriu despre acest hotel şi din cauza faptului că noi nu ne-am simţit bine acolo. După şaptesprezece ani de bătut Turcia în lung şi în lat, cazându-ne în hoteluri fel şi fel şi mereu încântaţi de ospitalitatea turcească, aici, pentru prima dată, am avut amândoi aproape aceeaşi senzaţie de nesiguranţă, senzaţia că am dat peste nişte oameni dubioşi. În aparenţă ei erau cât se poate de zâmbitori şi de serviabili, însă mult prea băgăcioşi, mult prea curioşi pentru a nu ne da de gândit. Am avut emoţii când am plecat la Pamukkale doar în costum de baie şi cu rochia de plajă, am încuiat telefoanele, laptopul şi actele în troler cu cifru şi cu lăcăţel, eram în stare să-l bag din nou în maşină, dar ce făceam cu telecomanda, nu am avut curaj să folosesc seiful pus la dispoziţie, dar l-am încuiat aşa gol, la derută. La întoarcerea din plimbare l-am surprins pe tatăl patronului inspectându-ne maşina în care aveam în spate câteva sacoşe cu haine murdare şi multe sticle goale de apă, pe care nu apucasem să le arunc. Soţul meu s-a enervat şi nu a mai vrut să iasă să mâncăm, deşi eu ochisem două restaurante drăguţele în apropiere de hotel, tot pe strada principală. Zâmbeam cândva când o colegă povestea cum soţul ei blochează mereu cu un scaun uşa camerei de hotel, dar am ajuns şi eu să pun un scaun în uşa camerei cu două sticle goale pe acesta şi trolerul cu mânerul ridicat în uşa de la balcon, simţind cum mă apucă paranoia, cum nu mi se întâmplase niciodată până atunci. Nu s-a întâmplat nimic peste noapte, nu a intrat nimeni peste noi, nu mi-a dispărut nimic, dar dimineaţa nu am ştiut cum să plecăm mai repede de acolo.
Hal Tur Hotel este un hotel micuţ şi modest, o afacere de familie. Preţul acestuia este peste media preţurilor cazărilor din Pamukkale, cel mai probabil profitându-se de poziţionarea extraordinară a acestuia pe principala stradă din localitate şi de priveliştea superbă asupra Muntelui de Bumbac.
Intrarea la Pamukkale se află la doar câteva sute de metri de hotel şi poţi pleca la terase fără maşină, chiar şi în costum de baie sau pe aproape, urci tot dealul, vizitezi ruinele şi muzeul, te bălăceşti în Antic Pool şi te întorci pe acelaşi drum la hotel. Pentru acest avantaj mi-am dorit un hotel aflat atât de aproape.
Camerele duble sunt mici, dar curate, având avantajul că poţi admira Pamukkale-ul din pat şi din balconul propriu, iar doar pentru asta a meritat banii.
Parcarea este gratuită şi supravegheată video.
Micul dejun este basic şi suficient, în sistem bufet.
Patronul este bun vorbitor de engleză, de o amabilitate excesivă chiar şi intermediază diverse excursii şi activităţi în împrejurimi.
În principiu, nu am niciun motiv concret pentru care să nu recomand hotelul. Am ales exact ce am dorit şi totul a fost OK, conform aşteptărilor. Noi nu am fost OK şi nu aş reveni.
Trimis de nicole33 in 23.04.24 06:19:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: -
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.91941500 N, 29.12005100 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
Rog așteptați...
@nicole33: Avantajul citirii unui review stând comod pe canapea sau pe fotoliu este printre altele, că te poți amuza de anumite situații prin care a trecut povestitorul, evident nedorindu-ți să treci la rândul tău prin acele situații. Dar povestite de tine, n-am cum să nu mă amuz. Când ești dispus să plătești niște bani în plus atât pentru confortul fizic cât și pentru cel psihic, la o adică și dai de gazde care te fac să regreți că n-ai mai multe scaune în cameră ca să poți bloca tot ce poate fi blocat, înțeleg de ce te-apucă pandaliile în situații ca cele descrise de tine.
Eu sunt mai liniștit în situații de-astea, deși am un temperament destul de coleric. Am învățat de-a lungul timpului că lacătele, încuietorile, cifrurile, zăvoarele și toate care mai există de genul ăsta sunt pentru oameni cinstiți. Hoții, la o adică nu se împiedică de” amănunte” de-astea. Așa că dacă vrea să te” facă” ... că-i patron de hotel, că-i cameristă, te” face” . Știu și zicala cum că frica păzește bostănăria, nu las valori la vedere, dar nici nu mă stresez prea tare. Până acum am avut noroc. N-am avut evenimente de-astea nedorite cu furturi din camere de hotel.
Pe de altă parte view-ul ăla a făcut toți banii. Iar pentru baloanele alea care zboară dimineața eram în stare și să-mi pun ceasul să sune. Mie mi se pare, așa cum ai zis și tu, că hotelul e bun. Pe de altă parte zici că a doua oară n-ai mai merge acolo. Nu-i bai. Dacă zici că mergi la Pamukkale odată la 17 ani, eu cred că peste 17 ani vor fi hoteluri mult mai bune, iar peste 34 sigur vei găsi hotelul care te va face să revii la el și peste 51 de ani 
.
Sănătoși să fim. Chiar aș fi curios cum ar suna un review de-al tău peste 51 de ani 
@nicole33: Am o întrebare tehnică, pentru că mi-am propus ca, la un moment dat, să ajung și eu în Pamukkale. Am înțeles, nu la acest hotel , dar nu asta e marea problemă.
Care ar fi varianta cea mai bună pentru o persoană care nu are permis de conducere? Autocar din Istanbul? Ceva trenuri? Din câte povestiți, drumul pare tare lung 
.
@Pușcașu Marin:
” Chiar aș fi curios cum ar suna un review de-al tău peste 51 de ani
100% de acord cu tine. Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!
@adso: Sper să nu se supere @nicole33 pe mine. Turcia e specialitatea ei în materie de turism.
Nu știu cât de mult agreezi sejururile all-inclusive. Dacă am înțeles eu bine, nu prea te tentează. Dar la un sejur în Antalya, din 7 zile ar merita o excursie de-o zi la Pamukkale. Sau din Kusadasi, cred că e mai aproape. Plus că e și Efes-ul pe-acolo. Habar n-am dacă acolo te lasă de capul tău să vizitezi siturile sau trebuie să mergi cu grupul, doi câte doi de mânuță, dar cred că merită întrebat.
@Pușcașu Marin: Ai înțeles bine, deocamdată aș prefera să ajung pe acolo pe cont propriu, fără grup. Dar nu conduc, deci e mai complicat.
@Pușcașu Marin:
”Avantajul citirii unui review stând comod pe canapea sau pe fotoliu este printre altele, că te poți amuza de anumite situații prin care a trecut povestitorul, evident nedorindu-ți să treci la rândul tău prin acele situații. Dar povestite de tine, n-am cum să nu mă amuz.
Recunosc că şi eu m-am amuzat la rândul meu citind, din confortul propriei locuinţe, experienţele de tot felul prin care au trecut alţii. Însă când ţi se întâmplă chiar ţie, crede-mă că nu mai este amuzant.
”Când ești dispus să plătești niște bani în plus atât pentru confortul fizic cât și pentru cel psihic, la o adică și dai de gazde care te fac să regreți că n-ai mai multe scaune în cameră ca să poți bloca tot ce poate fi blocat, înțeleg de ce te-apucă pandaliile în situații ca cele descrise de tine.
Cum am scris şi în articol, oamenii au fost super amabili, excesiv de amabili, dar şi foarte curioşi şi băgăcioşi, chipurile pentru a ne ajuta şi când nu aveam deloc nevoie de vreun ajutor.
Mi-e greu să explic. Sunt foarte familiarizată cu amabilitatea şi solicitudinea turcilor cu care eu mă împrietenesc imediat, dar aici a fost totuşi prea mult. Simţeam cum îmi este supravegheată orice mişcare, cred că ei ştiu mai bine ca mine şi câte ţigări am fumat pe balcon şi cu cine am vorbit la telefon
Am fost mereu sinceră în articolele mele, am încercat să nu exagerez nici în sens pozitiv, nici negativ, aşa că mi-am asumat să descriu şi aceste senzaţii neplăcute avute la Hal Tur, singurul loc în care mi s-a întâmplat aşa ceva. Nu exclud nici posibilitatea să fi fost doar rodul imaginaţiei noastre, dar prea am simţit şi gândit amândoi la fel şi de ce doar aici.
Râdeam acum vreo lună de unul care mă luase cu energii nu ştiu de care, dar uite că poate omul avea dreptate 
@Pușcașu Marin:
”Am învățat de-a lungul timpului că lacătele, încuietorile, cifrurile, zăvoarele și toate care mai există de genul ăsta sunt pentru oameni cinstiți. Hoții, la o adică nu se împiedică de” amănunte” de-astea. Așa că dacă vrea să te” facă” ... că-i patron de hotel, că-i cameristă, te” face” .
Ştiu ce zici şi îţi dau dreptate.
O singură experienţă neplăcută de acest gen am avut şi asta într-un hotel de cinci stele bun tocmai în Republica Dominicană. Încă nu am uitat ce m-am enervat atunci. A doua zi după ce ne-am cazat am constatat cum camerista îmi cotrobăise prin trusa de cosmetice. În toată camera aia imensă plutea mirosul parfumului meu, un parfum scump, cam cât salariul ei lunar, eu nefolosind parfum când merg la plajă. Oripilată la gândul că poate şi-a băgat degetele şi prin cremele mele, am încuiat trusa în troler şi am pus lăcăţelul avut şi pe avion. Ziua următoare am găsit lacătul forţat, dar nu-mi dispăruse nimic din bagaj. M-am enervat de îmi venea să o bat nu alta, fiind nevoită să cumpăr alt lăcăţel de la magazinele din resort, la un preţ nejustificat de mare, două la set şi am continuat să închid trolerul în fiecare zi. Banii, actele şi alte electronice le ţineam în seif. La plecare, după două săptămâni, pe aeroportul din Punta Cana m-am albit când am văzut că au pus ăia câinii pe bagajele noastre când aşteptam la coadă la check in. Am ieşit imediat din rând şi afară din aeroport, mi-am aprins o ţigară şi am desfăcut bagajul, controlând prin toate buzunarele în care nici măcar nu umblasem, de teamă să nu găsesc ceva în plus
”Știu și zicala cum că frica păzește bostănăria, nu las valori la vedere, dar nici nu mă stresez prea tare. Până acum am avut noroc. N-am avut evenimente de-astea nedorite cu furturi din camere de hotel.
Nici eu nu mă stresez prea mult, dar în general am grijă de lucrurile mele. Nici în camera de hotel şi nici în maşină caut să nu las la vedere lucruri care pot să tenteze. În 99% din cazuri folosesc seiful din cameră, chiar şi când acesta este contra cost şi, cu o singură excepţie, nu am avut surprize neplăcute. Singura pagubă am avut-o în Dubai în ziua plecării, când am golit seiful de teamă să nu uităm ceva pe acolo 
şi ne-a dispărut o pungă pusă în sertarul unei noptiere în care aveam tot felul de cabluri, adaptoare şi încărcătoare, precum şi un acumulator de mare capacitate pentru camera video. Neplăcută situaţia, dar greşeala se plăteşte.
@Pușcașu Marin:
”Pe de altă parte view-ul ăla a făcut toți banii.
Din acest motiv am ales hotelul, plătind în plus, dar nu regret
”Iar pentru baloanele alea care zboară dimineața eram în stare și să-mi pun ceasul să sune.
Eu am uitat complet de baloane după cât m-au stresat ăia, dar m-a trezit zgomotul acestora şi am ieşit bucuroasă pe balcon să admir priveliştea, tot aşa cum făceam şi în Cappadocia în fiecare dimineaţă când cerul se umplea de baloane.
”Mie mi se pare, așa cum ai zis și tu, că hotelul e bun. Pe de altă parte zici că a doua oară n-ai mai merge acolo. Nu-i bai.
Eu nu aş reveni într-un loc în care nu m-am simţit OK, dar tot un hotel cu Pamukkale view aş alege la o eventuală revenire.
Hotelul este OK, nu lux, dar curat. Pe net are impresii bune şi foarte bune. Corect din partea mea este să-l recomand, ceea ce am şi făcut. Alţii se pot simţi foarte bine acolo. Nu văd de ce nu.
”Dacă zici că mergi la Pamukkale odată la 17 ani, eu cred că peste 17 ani vor fi hoteluri mult mai bune, iar peste 34 sigur vei găsi hotelul care te va face să revii la el și peste 51 de ani . Sănătoși să fim.
Hoteluri mult mai bune nu cred să construiască pe acolo. Zona este foarte turistică şi dacă merge şi aşa, de ce să mai investească.
Mai mare îmi pare riscul să închidă o perioadă pentru conservare, degradarea teraselor fiind uşor de observat, din păcate. Nici albul ăla nu mai este la fel de strălucitor cum mi-l aminteam şi am poze de atunci drept dovadă. Hotelurile termale din zonă au captat din izvoare în folosul propriu pentru atragerea turiştilor desigur în piscinele lor.
Prima dată am vizitat Muntele de Bumbac printr-o excursie opţională cu plecare din Bodrum. A fost foarte OK, deşi mie mi-a fost rău pe autocar. Am avut şi prânzul inclus, dar eu nu am mâncat nimic, nu am suportat mirosul de mâncare şi am ieşit imediat din restaurantul tot cu vedere . Soţul mi-a cumpărat o cafea şi am stat afară şi am fumat cât timp au mâncat ceilalţi, mâncarea fiind bunicică.
Singurul avantaj al excursiei cu autocarul a fost acela că am scutit efortul fizic, important pe soarele ăla puternic deşi era la sfârşit de septembrie. Autocarul ne-a lăsat în partea de sus a Pamukkale-ului, am vizitat în legea noastră ruinele, iar după ce ne-am săturat de "pietroaie" ne-am bălăcit în voie în Piscina Cleopatrei, cu gând să mai întinerim puţin , conform legendei, dar nu prea mult că nu mai semănam cu poza din paşaport , apoi ne-am descălţat şi am coborât pe terase, cu pauze de bălăceală în piscinele naturale cu apă foarte caldă întâlnite în cale. Autocarul ne aştepta în parcarea de jos. Muzeul l-am vizitat abia anul trecut.
” Chiar aș fi curios cum ar suna un review de-al tău peste 51 de ani
Cred că ar fi şi mai lung şi mai plictisitor pentru mulţi .
Dacă apuc vârsta respectivă, aş călători prea puţin sau deloc, însă aş avea tot timpul din lume, timp care îmi lipseşte acum când vreau să scriu despre multe
Mulţumesc mult pentru vizită, ecouri şi pentru că m-ai binedispus după o zi grea! 
@nicole33: Prea scump, prea ca la țară hotelul ăsta care zici că l-ai califica la 2*, dar posibil ca celelalte 2* (care completează prețul) să fie panorama aia minunată cu Muntele de Bumbac. Pe mine, de exemplu, cele două pături (pe care le-am zărit în dulap) sau draperiile alea tăiate scurt, cât să acopere geamul (făcute așa parcă din sărăcie), m-ar fi deprimat. Nu cred că este un loc în care aș sta prea mult - o noapte, maxim două! Este foarte clar că poziționarea hotelului lângă muntele alb este cea care îl avantajează, iar proprietarii speculează din plin acest lucru care se reflectă în preț.
Pozele cu baloanele cu aer cald peste Muntele de Bumbac sunt superbe și dacă mă întrebi pe mine, este posibil să fie mult mai interesantă imaginea surprinsă de voi live și văzută de noi în poze, decât cea din balon... Ei, da! îmi dau și io cu părerea, că vulpea care n-ajunge la struguri zice că sunt acri
@adso:
”Care ar fi varianta cea mai bună pentru o persoană care nu are permis de conducere?
Primul răspuns care îmi vine în minte, unul răutăcios poate, dar realist şi sper să nu te superi, ar fi acela de a face şcoala de şoferi şi a-ţi lua permis. Tânăr eşti, sănătos eşti, nu cred să fie vreo problemă. Nu ţi-aş recomanda ca începător să baţi drumul cu maşina până acolo, însă o maşină închiriată ţi-ar oferi o mare libertate de mişcare şi asta nu doar în Turcia, ci în orice ţară vei dori să vizitezi. Părerea mea.
Revenind la întrebare: o variantă convenabilă ar fi să ajungi la Pamukkale prin intermediul unei excursii organizate, preferabil din Kuşadasi sau Bodrum, distanţa fiind mai mică cu cel puţin 50 kilometri pe sens şi durata mai mică cu vreo oră faţă de plecarea din Antalya.
Nici pe cont propriu nu este complicat. Există aeroport în Denizli unde aterizează şi Pegasus (low costul turcesc), dar şi Turkish, care însă costă de patru ori mai mult . Din Istanbul faci cu avionul puţin peste o oră până la o oră şi jumătate. Din Denizli taxiul sau un transfer privat nu pot să coste o avere, distanţa nefiind mare, 20 kilometri.
O altă variantă interesantă ar fi acele excursii - circuit organizate de unele agenţii de la noi, care includ în program şi Pamukkale. Preţurile sunt modice şi includ, de obicei, avion până în Antalya şi apoi autocar, ghid, cazări la hoteluri medii, dar decente etc. Nu prea te lasă să faci ce vrei tu, dar nu le poţi avea pe toate
Oricum ai merge acolo, eu zic că două zile sunt absolut suficiente pentru a vizita Pamukkale în ritmul tău şi mai este un sit interesant în împrejurimi.
Altfel, Pamukkale este cam departe de orice, din orice direcţie ai veni şi cu orice mijloc de transport.
Eu sunt fan maşină şi îmi este destul de greu şi să gândesc ce aş face dacă nu aş conduce
Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!
@nicole33 & @Pușcașu Marin: O întâmplare absolut stranie și pe care nu mi-am explicat-o niciodată, legată de lacăte și încuietori, sau mai bine zis lipsa lor, am experimentat-o o dată când ne -am întors dintr-un concediu în care zborul a fost cu escală prin Amsterdam. Aveam 2 trolere și unul dintre ele nu avea încuietori pentru că cele cu țîfru nu mai mergeau iar lăcate nu aveam ca să-l închidem, dar nici nu era necesar, că era” trolerul de rezervă” cum îi ziceam noi. În el ne puneam hainele folosite și absolut nimic de valoare, așa că nu aveam nicio grijă să umblăm cu el descuiat.
Când am ajuns acasă, surpinderea noastră - de fapt a mea - când am desfăcut bagajul, a fost că nu ne-a lipsit nimic, ci am găsit ceva în plus . Era o chestie metalică precum un suport pentru un ceas, dar ceva mai mare, cam cât fundul unei căni.
Am întors acea” piesă” pe toate părțile, am ascultat-o cu urechea, am încercat-o cu dinții mai într-o parte așa, dar aur nu era, titan nici atât... părea un fel de aluminiu. Am ținut-o câteva zile în casă, n-a ieșit niciun djinn din ea. Habar n-am ce-a vrut să fie! 
@nicole33: Mulțumesc pentru sfatul inițial . Oi fi tânăr și sănătos, dar sunt prea bătrân și prea bolnav pentru a mă apuca acum de șofat.
Varianta excursiei din Kuşadası o luam și eu în calcul, mai ales că se poate lega cu Efesul, așa cum spunea mai sus @Pușcașu Marin.
Dar faptul că se zboară la Denizli e o informație foarte bună. pe care nu o aveam. Eventual, aș putea încerca să aterizez într-o parte și să plec de dincolo.
Nu e mare urgență, este vorba de un plan cu bătaie lungă, dar e bine să întrebi la timp .
@k-lator:
”Prea scump, prea ca la țară hotelul ăsta care zici că l-ai califica la 2*, dar posibil ca celelalte 2* (care completează prețul) să fie panorama aia minunată cu Muntele de Bumbac.
Într-adevăr, priveliştea minunată face toţi bani, dar umflă şi preţul, însă eu exact asta mi-am dorit: să mă cazez într-un hotelaş din cele câteva de pe strada principală, să am vedere din balcon, dar şi din pat şi să pot merge pe jos la terase.
Tu zici că e prea ca la ţară hotelul ăsta. Da, ai şi tu dreptate, dar se vede că nu ai fost acolo. Să vezi cum arată restul străzilor din Pamukkale şi restul cazărilor din sat
Găseam şi la 33 euro pe noapte cu mic dejun inclus, dar acolo chiar ca la ţară m-aş fi simţit şi nu exagerez deloc. Sau plăteam ceva mai mult pentru un hotel chipurile de cinci stele cu demipensiune, însă nu aş fi mers pe jos 4,5 kilometri dus şi tot atâta la întoarcere, asta dacă rezistam să mai merg pe jos după ce urcam şi coboram tot dealul ăla cu mare grijă să nu alunec, pentru că doar Muntele de Bumbac singur şi tot a fost o aventură, în mare parte şi din cauza "prietenilor" colegului Puşcaşu Marin, chinezii , care erau fără număr, fără număr, fără număr...
”Pe mine, de exemplu, cele două pături (pe care le-am zărit în dulap) sau draperiile alea tăiate scurt, cât să acopere geamul (făcute așa parcă din sărăcie), m-ar fi deprimat.
Crede-mă că perdelele alea prea scurte şi penibile au fost ultima mea grijă, tot aşa cum nici cele de la Alpina, la fel de aiurea tăiate, se pare că nu i-au deranjat pe colegii care au participal la Întâlnirea de la Păltiniş.
”Nu cred că este un loc în care aș sta prea mult - o noapte, maxim două!
Nici nu ai avea ce face mai mult timp în Pamukkale.
Dacă aş fi alocat o zi întreagă acolo sau două jumătăţi de zi, în plus faţă de Pamukkale (şi aici includ terasele, Hierapolis, Muzeul şi Piscina Cleopatrei), aş fi zburat cu balonul şi aş fi vizitat şi ruinele oraşului antic Leodikya. Atât m-ar fi interesat pe mine.
”Pozele cu baloanele cu aer cald peste Muntele de Bumbac sunt superbe și dacă mă întrebi pe mine, este posibil să fie mult mai interesantă imaginea surprinsă de voi live și văzută de noi în poze, decât cea din balon... Ei, da! îmi dau și io cu părerea, că vulpea care n-ajunge la struguri zice că sunt acri
Mi-a plăcut să privesc baloanele care pluteau deasupra Muntelui de Bumbac, dar şi mai mult mi-ar fi plăcut să fiu într-unul din ele. Să trăiesc încă o dată acea senzaţie plăcută de plutire lină.
Ani la rând am tot amânat să experimentez zborul cu balonul cu aer cald de teama răului de înălţime. Într-un final, de voie de nevoie, anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi am făcut-o şi pe asta. A fost MINUNAT!
Nu ştiu ce a fost în mintea mea când am declinat oferta de a zbura şi la Pamukkale, peisajul fiind mult diferit de cel din Cappadocia, dar nu mai puţin interesant.
Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!
@k-lator:
”O întâmplare absolut stranie și pe care nu mi-am explicat-o niciodată, legată de lacăte și încuietori, sau mai bine zis lipsa lor, am experimentat-o o dată când ne -am întors dintr-un concediu în care zborul a fost cu escală prin Amsterdam. Aveam 2 trolere și unul dintre ele nu avea încuietori... Când am ajuns acasă, surpinderea noastră - de fapt a mea - când am desfăcut bagajul, a fost că nu ne-a lipsit nimic, ci am găsit ceva în plus . Era o chestie metalică precum un suport pentru un ceas, dar ceva mai mare, cam cât fundul unei căni.
Ciudată întâmplare, dar nu face decât să-mi confirme bănuiala mai veche că se cotrobăie prin bagajele pasagerilor, cel mai probabil în timpul manipulării acestora.
Să găseşti şi chestii în plus, recunosc că nu am mai auzit până acum
Poate înfolierea trolerului neîncuiat l-ar mai fi protejat de ochii curioşilor.
Eu mi-am mai cumpărat în urmă cu nişte ani şi un fel de curea cu cifru, pe care o iau mereu mine, dar nu am folosit-o niciodată. Am luat-o cu gândul că mi-ar fi utilă în caz că cedează fermoarele la trolerul mereu prea plin, mai ales la întoarcerea acasă. Şi nu din cauza prosoapelor prea groase de la hotel
Când am povestit că am verificat să nu am ceva în plus, m-am referit la teama de a nu deveni fără voie şi fără să am măcar habar "cărăuş", ştiut fiind faptul că Dominicana a fost mereu o adevărată placă turnantă în traficul de droguri, poate şi datorită poziţiei geografice.
@adso:
”Mulțumesc pentru sfatul inițial . Oi fi tânăr și sănătos, dar sunt prea bătrân și prea bolnav pentru a mă apuca acum de șofat.
Sunt convinsă că nu sunt nici pe departe prima persoană care ţi-a dat acest sfat şi nici ultima
Te-aş fi crezut poate dacă nu te-aş fi cunoscut
Eu zic că niciodată nu este prea târziu, dar alegerea îţi aparţine.
”Varianta excursiei din Kuşadası o luam și eu în calcul, mai ales că se poate lega cu Efesul, așa cum spunea mai sus @Pușcașu Marin. Dar faptul că se zboară la Denizli e o informație foarte bună. pe care nu o aveam. Eventual, aș putea încerca să aterizez într-o parte și să plec de dincolo.
La Efes şi în împrejurimi poţi ajunge cu dolmuşul care este foarte ieftin sau cu taxiul, ceva mai scump, de oriunde din oraş.
Atenţie însă: Kuşadasi nu are aeroport!
Charterele din România zboară pe aeroportul Milas din Bodrum, iar transferul poate dura 2,5-3 ore, însă mă îndoiesc că vei dori să ajungi acolo cu charter.
Pentru Kuşadasi pe cont propriu este mai mult mai aproape aeroportul din Izmir, însă asta presupune un zbor cu escală la Istanbul.
Când te hotărăşti să mergi mai întreabă şi pe aici, pentru că poate te mai ajutăm cu una alta.
”mi-am propus ca, la un moment dat, să ajung și eu în Pamukkale
Ideea nu este deloc rea, ai avea ce vedea şi ce vizita şi, în plus, ai putea zbura cu balonul pentru a mai uita dezamăgirea sau ghinionul de la Luxor
@nicole33:
”Când am povestit că am verificat să nu am ceva în plus, m-am referit la teama de a nu deveni fără voie şi fără să am măcar habar "cărăuş"
Prietenii cărora le-am povestit întâmplarea și-au dat și ei cu părerea tot cam în sensul ăsta. Cum drumul nostru trecea prin Amsterdam, este foarte posibil ca trolerul să fi fost folosit pentru așa ceva, iar acel inel-suport de metal să fi fost un însemn.
Nu știu ce să zic, dar de atunci nu mai călătorim niciodată cu bagaje descuiate, nici măcar când le luăm în avion. Dacă este nevoie, înghit și cheia, iar dacă nu mă cred că n-am cum să deschid bagajul la un eventual control, să-mi facă radiografie! 😁
@k-lator:
”Prietenii cărora le-am povestit întâmplarea și-au dat și ei cu părerea tot cam în sensul ăsta. Cum drumul nostru trecea prin Amsterdam, este foarte posibil ca trolerul să fi fost folosit pentru așa ceva, iar acel inel-suport de metal să fi fost un însemn.
Este posibil să fi fost asta, pentru că nu există vreo logică în a-ţi "completa" cineva bagajul în care a cotrobăit, iar obiectul în sine pare destul de ciudat. Metalic fiind, obiectul este depistat imediat de scanere, urmarea fiind uşor de imaginat. Amsterdam este recunoscut pentru din astea.
Dacă însă "transportul" ilegal era descoperit la vreun control, răspunderea ar fi fi fost în totalitate a proprietarului trolerului, conform etichetei, şi nici nu vreau să mă gândesc la consecinţe
”Nu știu ce să zic, dar de atunci nu mai călătorim niciodată cu bagaje descuiate, nici măcar când le luăm în avion.
Bagajele de cabină nu le încui, dar nici nu le las nesupravegheate, nici măcar pe timpul zborului, de mai râdea soţul de mine că unde ar putea fugi un eventual hoţ când zburăm la zece mii de metri înălţime .
Şi aş mai avea şi o grijă în plus: nu să înghit cheiţa , ci să nu o pierd.
Interesante și ecourile la acest review, care sunt un bonus la articolul „de bază” , dacă pot să spun așa!
Hotelul este dichisit, chiar dacă e micuț! Îmi place că - atât la exterior, cât și gardul ce-l împrejmuiește - este placat cu plăci ce imită piatra!
Și eu sunt de felul meu curioasă, dar nu-mi bag nasul în intimitatea nimănui! Curiozitatea mea este de altă natură: de-a afla lucruri noi, de-a citi o carte, de-a merge la o pinacotecă, etc., etc... (sunt sigură că ai înțeles despre ce vreau să spun!
Faptul că gazdele se arătau mult prea curioase, sub masca unei amabilități exagerate, nici mie nu mi-ar fi plăcut!
Referitor la umblatul în bagajele turiștilor, indiferent că este la zboruri sau în camerele de cazare, eu nu-l înțeleg! 
Poate spun o nerozie, dar cred că ține de educația elementară, de acasă sau de la școală, să nu „violezi” intimitatea nimănui, cu sau fără vrere!!!
Nouă nu ni s-a întâmplat niciodată să avem surpriza că ni s-a umblat prin bagaje! La trolerele pe care le-am schimbat de-a lungul timpului, uitam de fiecare dată cifrul! , drept urmare, uneam cele două fermoare închise cu.....un ac de siguranță!
Cu răspunsurile tale la ecourile primite din partea colegilor (@adso, de ex.), se dovedește încă odată utilitatea acestui site!
Mi-a plăcut ȘI acest articol, care - ca de fiecare dată - conține informații utile, amănunțite!
Felicitări pentru el și pentru pozele atașate!... și... ca de fiecare dată îți trimit, virtual, mulți
P.S. unul din ecouri amintește de ceva energii care s-ar afla pe colo, prin hotel. Să știi că ele există, sunt în jurul nostru în permanență, invizibile, indiferent că sunt bune sau rele! Până și gândurile noastre emană energii, crede-mă când îți spun asta! Am făcut - demult, e-adevărat - niște cursuri de „radiestezie” și acolo am avut posibilitatea de-a le „vedea”, de-a le „simți” eu însămi!
Tot ce ne înconjoară - că este vorba de lucruri, mâncare, obiecte sau persoane - este ENERGIE!
@doinafil:
”P. S. unul din ecouri amintește de ceva energii care s-ar afla pe colo, prin hotel. Să știi că ele există, sunt în jurul nostru în permanență, invizibile, indiferent că sunt bune sau rele! Până și gândurile noastre emană energii, crede-mă când îți spun asta! Am făcut - demult, e-adevărat - niște cursuri de „radiestezie” și acolo am avut posibilitatea de-a le „vedea” , de-a le „simți” eu însămi!
Ştiu că, în principiu, ai dreptate, dar totodată sunt conştientă de faptul că eu nu am astfel de capacităţi şi sunt şi destul de reticentă când vine vorba de subiecte de acest gen. În urmă cu peste douăzeci de ani, m-a dus cineva să încerc un tratament cu bioenergie, efectuat de mai mulţi cursanţi sub îndrumarea unuia mai avansat. Nu mi-a folosit la nimic şi chiar şi şeful lor mi-a spus direct că la mine nu va "prinde" pentru că nu cred în asta şi pentru că... fumez . Mare dreptate a avut!
Dar să zicem că m-aş pricepe cât de cât. Ce ar trebui să fac pentru a nimeri un loc "bântuit" doar de energii pozitive: să nu rezerv nimic, să ajung la faţa locului, să aleg o cazare care îmi place, să cer să vizionez una din camerele disponibile şi apoi să mă apuc să măsor cu ansa? Prea complicat şi prea greu de realizat în practică.
În rest, mie hotelaşul ăsta mi-a plăcut şi când l-am văzut în poze înainte de a-l alege, dar şi când am ajuns acolo şi l-am văzut live. Mi-a oferit condiţiile şi serviciile aşteptate şi pentru care am plătit.
Nu exclud nici posibilitatea ca oamenii să fi fost totuşi bine intenţionaţi şi eu să fi fost suspicioasă fără motiv, deşi nu sunt genul şi nici nu mi s-a mai întâmplat altundeva până acum. Nu ştiu.
Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!
@nicole33:
”... Nu mi-a folosit la nimic şi chiar şi şeful lor mi-a spus direct că la mine nu va "prinde" pentru că nu cred în asta şi pentru că... fumez. Mare dreptate a avut!
Într-adevăr, la baza „tratamentului” bioenergetic reușit stă holistica, credința în divinitate, care este - de fapt - tot o energie, fundamental benefică și supremă!
Șeful acela ți-a spus că la tine nu va „prinde” pentru că ți-a măsurat această capacitate, de-a crede că te vei vindeca.
”Ce ar trebui să fac pentru a nimeri un loc "bântuit" doar de energii pozitive...
Nu cred că există o soluție pentru așa ceva! După cum spuneam și în ecoul precedent, chiar gândurile noastre emană energii nevăzute. Decizia de-a alege o cazare sau alta este, deci, tot „un gând” de-al tău. Poate că spun iar o banalitate... dar, eu cred cu tărie că NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR!
„Întâmplarea” de-a alege un loc sau altul vine tot în urma gândului tău!
Tot ce facem - bun sau rău - este „întâmplare” !
Sper că nu te-am plictisit cu „panseurile” mele!
@doinafil:
”Șeful acela ți-a spus că la tine nu va „prinde” pentru că ți-a măsurat această capacitate, de-a crede că te vei vindeca.
Nu contest faptul că a măsurat el ce a putut pe acolo. Ideea era că îmi doream din tot sufletul ca tot acel grup, pentru că erau destul de mulţi, să se concentreze şi să mă scape de o mare durere, însă aveam şi mari reţineri referitor la succesul acestui demers, recunosc. O reuşită mi-ar fi dat şi mie mai multă încredere, dar aşa am apreciat doar sinceritatea.
”Decizia de-a alege o cazare sau alta este, deci, tot „un gând” de-al tău. Poate că spun iar o banalitate... dar, eu cred cu tărie că NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR!
Şi eu am deplina convingere că nimic nu este întâmplător, motiv pentru care nici în coincidenţe nu prea am încredere, doar că altele sunt motivele care m-au condus la această concluzie.
Îmi place să cred că fac alegeri bune, prea puţin la instinct, cât în urma unei documentări cât mai complete. Acest hotel ar fi trebuit să fie perfect pentru că îndeplinea toate criteriile după care l-am ales şi totuşi nu a fost chiar aşa.
Am fost cazată în şapte hoteluri pe parcursul acestei vacanţe de 18 zile, toate alese de mine, în funcţie de necesităţile avute în fiecare loc, iar acesta a fost singurul la care am ezitat destul de mult înainte de a mă apuca de scris.
”Sper că nu te-am plictisit cu „panseurile” mele!
Nici vorbă!
Prin ecouri mai socializăm şi noi puţin, mai completăm aspecte omise la scrierea articolului sau necunoscute autorului şi avem şi ocazia de a mai afla una alta. Părerea mea
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2016 Hotel HAL-TUR- o alegere inspirată pentru o noapte — scris în 18.06.17 de Lisa din MOLDOVA - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată