GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am rezervat pe booking o noapte la acest hotel convinsă de impresiile și recomandările pozitive citite pe AFA, dar și de prețul convenabil. Prețul rezervării a fost de 46 de euro pe noapte cu mic dejun inclus pentru o cameră dublă, copilul de 6 ani fiind gratuit. Tot din cele citite am aflat că putem beneficia gratuit și de cină, în seara sosirii.
După ce am printat rezervarea, am avut ceva emoții, deoarece la politicile hotelului am citit că acesta nu acceptă rezervări pentru cupluri necăsătorite și solicită prezentarea unui certificat de căsătorie valid, act pe care noi nu-l aveam. Eram gata să anulez rezervarea, deoarece nu doream ca după parcurgerea a o mie de kilometri să ne trezim că nu putem fi cazați. Prietenii de pe AFA m-au liniștit într-o oarecare măsură, precizându-mi că prevederea se aplică doar cetățenilor turci.
Am ajuns la hotel foarte obosiți după un drum extrem de stresant la ora 19.40. Am găsit loc în parcarea hotelului, aflată în curtea acestuia.
Am prezentat la recepție foaia cu rezervarea de la booking, cele trei pașapoarte, am completat un formular și am primit imediat cheia camerei care fusese deja repartizată. Nu ne-a întrebat nimeni nimic altceva. Un bell boy ne-a ajutat să cărăm singura valiză pregătită cu cele necesare pentru o singură noapte și ne-a condus în camera aflată la etajul al treilea. Tot el ne-a sugerat să ne grăbim să coborâm la restaurant unde începuse servirea cinei. I-am mulțumit pentru ajutor și l-am recompensat cu 5 USD.
Camera primită a fost spațioasă, cu trei paturi de o singură persoană, un dulap mare cu trei uși, televizor LCD, minibar doar cu două sticle de apă plată, aer condiționat individual pe care nu a fost nevoie să-l folosim, seif pe care iarăși nu l-am folosit. În schimb, am folosit cana electrică pentru a face un ceai. Pe jos era parchet, curat. Am mai găsit două perechi de papuci de unică folosință. I-am preferat pe ai noștri. Baia mi-a plăcut mai puțin decât camera. Totul era curat, dar ar fi necesitat oarece renovări. Prosoapele erau curate, dar destul de uzate. Exista dozator de săpun lichid la chiuvetă și de șampon la duș. Cada avea un geam care ne-a ajutat să nu stropim prin toată baia când am făcut duș. Uscătorul de păr ne-a fost de mare folos, deoarece nu luasem de acasă. De la fereastră vedeam perfect parcarea hotelului, însă o alta decât cea în care lăsasem noi mașina, motiv pentru care am coborât și am mutat-o în parcarea secundară, chiar sub geamul nostru. Din cele citite înainte de plecare, mi-a fost tare frică să nu prindem vreo nuntă turcească în hotel și să nu ne putem odihni din cauza muzicii, dar nu a fost cazul. Nuntă nu a fost, dar și dacă era nu ne-ar fi deranjați. Am fost atât de obosiți încât am adormit aproape imediat după cină, am dormit perfect pe saltelele confortabile ale paturilor, nu am auzit nici măcar chemarea la rugăciune a muezinului care a deranjat alți compatrioți. Mă mir că am reușit să auzim telefonul dimineața când trebuia să ne trezim.
Restaurantul hotelului mi-a plăcut mult. Mare și extrem de aerisit. Atât cina din prima seară, cât și micul dejun de a doua zi au fost în regim bufet suedez. Mâncarea nu a fost foarte variată, dar am reușit să ne astâmpărăm foamea cu niște minicopănele de pui, cu cartofi la cuptor și salată. La cină ar fi mers o bere rece, dar hotelul nu comercializează băuturi alcoolice. Ne-am mulțumit cu ceaiul turcesc, foarte bun. Și a doua zi la micul dejun am avut de unde alege fiecare ce doream să mâncăm. Un minus pentru lipsa cafelei. Exista doar cafea solubilă, atât în restaurant, cât și în lobby, unde erau permanent la dispoziția oaspeților, gratuit, apă la dozator, ceai turcesc, ness, precum și o vitrină cu prăjiturele gen chec și pandișpan.
Internetul wireless este gratuit și funcționează perfect în tot hotelul, deci și în camere.
La plecare am achitat cu cardul contravaloarea rezervării și ne-am promis că vom reveni, deoarece am fost mulțumiți de cele oferite. Am pornit la drum nerăbdători să ne începem adevărata vacanță la Sueno Deluxe din Belek.
Recomand acest hotel pentru o noapte de odihnă.
Trimis de SUFLETEL in 23.08.15 16:33:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi, Alanya, Side, Belek
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (SUFLETEL); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.40943300 N, 30.01573700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@SUFLETEL - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației noastre de a scrie propriul set de impresii din această destinație.
@webmaster69 -
Inițial am considerat că sunt suficiente impresii despre acest hotel. Știu sigur acest lucru pentru că m-am documentat înainte de a alege hotelul și am citit tot ce s-a scris aici, multe mult mai complete decât impresia mea. Dar așa am putut nota și eu aspectele de interes, așa cum le-am perceput eu.
Camera mea arăta exact ca în pozele postate de @marianbuc. Am avut inclusiv aceeași vedere de la fereastră. Și nu am fost împreună @nicole33 este mai norocoasă că a primit o cameră renovată, dar noi am fost mulțumiți și așa.
@SUFLETEL -
Mă bucur că ți-ai ținut promisiunea de a scrie și despre acest hotel.
” @nicole33 este mai norocoasă că a primit o cameră renovată, dar noi am fost mulțumiți și așa.
Chestia cu norocul este relativă. Pentru o singură noapte nici măcar nu contează prea mult. Eu am fost convinsă că întregul hotel a fost renovat de la vizita mea anterioară din urmă cu doi ani. M-am prins că nu este chiar așa când am văzut pozele lui Marian care a fost după mine la Grand Cinar.
Am citit că nu ți-a prea plăcut baia. S-o fi văzut pe a mea. Arăta foarte bine, dar avea dușul fixat în tavan, chestie care mie îmi displace profund.
@SUFLETEL:
Ai vazut ca te-ai speriat degeaba cu cazarea? Eram sigura ca nu vei intampina probleme.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2017 A cincea vizită - încă o bună alegere — scris în 03.07.17 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Un hotel de tranzit mai mult decat ok — scris în 16.09.15 de r0xyka_iubita* din CERNAVODă [CT] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 A doua oara la Grand Cinar — scris în 09.01.16 de bobyrodin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Un hotel care merită recomandat pentru tranzit — scris în 30.07.15 de marian_buc din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Bun doar pentru o noapte — scris în 14.07.15 de bogdan78 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Am revenit și a patra oară — scris în 22.06.15 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Grand Cinar Hotel Kutahya — scris în 16.09.14 de florin_mch din BUCURESTI - RECOMANDĂ