Calator prin istoria turismului

@elviramvio - Foarte interesantă temă, care m-a preocupat şi pe mine. Am "atins-o" în câteva reviewuri şi am acum ocazia să revin asupra ei.

În Evul Mediu cea mai răspândită formă de turism a fost pelerinajul religios. Într-un articol consacrat satului Radicofani din Toscana (vezi impresii), aminteam de Via Francigena. Iată ce scriam atunci:

"Via Francigena („drumul ce vine din Franţa”) sau Via Romea Francigena („drumul spre Roma care vine din Franţa”) era şi a rămas itinerariul unui pelerinaj care ducea de la Canterbury la Roma, traversând Anglia, Franţa, Elveţia şi Italia. Constituia totodată şi una dintre cele mai importante căi de comunicaţie în perioada medievală şi principala cale de acces din nordul Europei spre Vatican. Conform primei atestări documentare – un jurnal de călătorie –, cei circa 1 600 km ar fi fost parcurşi pentru întâia oară de către Sigerico, episcop de Canterbury, în anul 990. Marea importanţă a acestei rute rezidă în faptul că a permis interacţionarea între diverse culturi. Spre deosebire de drumurile romane pavate cu bocuri din piatră, Via Francigena nu era o unică rută, ci cuprindea mai multe posibile trasee care de-a lungul timpului s-au schimbat în funcţie de necesităţie negoţului sau din considerente politice. Situaţia s-a perpetuat până în ziua de azi, când veţi găsi indicatoare care semnalează ruta pe drumuri uneori paralele. La urma urmei, toate drumurile duc la Roma! Din 1994 Via Francigena a fost declarată „Itinerar Cultural al Consiliului Europei”, dobândind astfel – ca şi Itinerariul Santiago de Compostela – recunoaştere internaţională. "

Într-un alt articol, intituat "A Year in Provence" (vezi impresii), menţionam, apropo de influenţa pe care cartea cu acest titlu a lui Peter Mayle a avut-o asupra deciziei noastre de a vizita regiunea franceză Provence, contribuţia pe care englezii au avut-o de-a lungul secolelor la dezvoltarea turismului. Citez: "Cartea lui Mayle a provocat o adevărată isterie în masă, aducând un aflux substanţial şi neaşteptat de turişti britanici, americani şi de alte naţionalităţi pe plaiurile provensale, altfel liniştite şi cât se poate de conservatoare.

Ei bine, tocmai poveştile delicioase ale lui Mayle despre sate, pieţe ţărăneşti, vinuri, vânătoare, trufe m-au convins. De ce? Pentru că am o încredere absolută în gusturile în materie de turism ale englezilor. La urma urmei, englezii sunt cei care au inventat, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, „The Grand Tour”, un itinerariu relativ standard (Ţările de Jos, Paris, Geneva şi Lausanne în Elveţia, marile oraşe ale antichităţii şi Renaşterii italiene, după care urma Grecia), traseu pe care proaspeţii absolvenţi de familie bună de la Oxbridge îl parcurgeau pentru a se familiariza nu numai cu comorile culturale, ci şi cu rafinamentul obiceiurilor aristocratrice de pe bătrânul continent. Şi tot un englez, Thomas Cook, a întemeiat pe la 1840 prima agenţie de voiaj din lume, punând bazele turismului în masă prin organizarea unui tur pentru 570 de persoane cu trenul, pe ruta Leicester-Loughborough, pentru o întrunire, la preţul de un şiling de persoană. Mai recent, englezii au descoperit Costa del Sol în Spania, Algarve în Portugalia sau Toscana în Italia, după ce, cu mult înainte, „colonizaseră” Coasta de Azur."

Cu scuze că mă autocitez, vin acum cu câteva completări: cum şi mai ales când ar fi (re) descoperit europenii Grecia dacă nu ar fi fost Lordul Byron? La 1824, anul morţii sale (în Grecia!), această ţară, leagăn al civilizaţiei şi culturii mondiale, ajunsese o ruină după dominaţia turcă, un loc uitat de zei şi de Dumnezeu. În mare parte datorită lui Byron, englezii au "dat buzna" să o viziteze şi deja la jumătatea sec. XIX Grecia a devenit o destinaţie predilectă a europenilor.

Se pot spune (şi scrie) foarte, foarte multe despre istoria turismului, e un subiect fascinant.

Realitatea din zilele noastre este, aşa cum ai subliniat şi tu, aceea că turismul - sau mai corect spus "industria ospitalităţii" - generează cel mai mare număr de locuri de muncă şi contribuie totodată la dezvoltarea unor ramuri precum construcţiile (de şosele, căi ferate, clădiri etc.), alimentară, mobilă şi decoraţiuni interioare, publicitate şi câte şi mai câte.

După al Doilea Război Mondial, mai precis începând din anii 1960, când cicatricele lăsate de marea conflagraţie au pornit să se închidă, "inventarea" turismului de masă, ca urmare a creşterii nivelului de trai şi a posibilităţilor de "entertainment", a dus la o adevărată explozie a "migrărilor temporare". Lumea a devenit un "sat" tot mai accesibil unui număr tot mai mare de oameni iar faptul că unii din ei se plâng de calitatea apei mării, a mâncării de la AI etc. etc. eu o iau ca atare: nu suntem toţi la fel.

Cred că, dincolo de orice fel de nemulţumiri pe care, ca turist, le poţi avea pe acolo pe unde cutreieri, ceea ce rămâne e bucuria în sine de a călători şi mulţumirea că te-ai născut în vremuri când aşa ceva e, chiar şi cu unele sacrificii, tot mai posibil.

Felicitări pentru articol!

@elviramvio -

Trebuie să recunosc cu părere de rău că nu am ajuns cu lectura până la sfârșitul impresiilor, deși acestea sunt interesante și abordează un subiect numai bun de discuții pe marginea lui.

Ceea ce m-a împiedicat să ajung la sfârșit, altfel decât prin derularea rapidă folosind rotița mouse-ului, este un fapt care se manifestă din ce în ce mai des la mine: lipsa diacriticelor în text.

Te rog să nu te superi, nu o spun ca o critică, este pur și simplu o constatare: a devenit din ce în ce mai obositor pentru mine, mai ales la textele lungi, să le citesc în lipsa diacriticelor, ceea ce mă obligă la o concentrare suplimentară, pe care mintea mea, involuntar, e din ce în ce mai puțin dispusă să o exercite.

De aceea, te rog să nu te superi, dar îți cer o favoare: aceea de a face tu un mic efort și de a trece la scrierea cu diacritice, nu de alta, dar scrii bine și chiar vreau să te citesc.

Dacă nu știi, dar vrei să afli cum poți scrie cu diacritice, poți să vizitezi pagina campaniei Scrie românește pe net, unde vei găsi toate cele necesare.

Mai poți consulta și pagina: vezi impresii.

De asemenea, mai sunt și alte locuri unde te poți informa și poți afla cum se poate scrie (foarte simplu) cu diacritice. Uite, una chiar pe Facebook: pe FB.

Dar, cel mai simplu, dă o căutare pe Google, după expresia „scrie românește pe net”. Vei fi uimită ce listă lungă vei obține.

Sper că ecoul meu nu te va supăra, nu am avut această intenție când l-am scris, este doar o rugăminte pe care ți-o adresez ție și altora care au „în sânge” dorința și putința de a scrie. E păcat să nu o faceți într-o limbă românească corectă și lipsită de posibilitatea unor confuzii.

Mulțumesc pentru înțelegere și îmi cer încă o dată scuze pentru intervenție.

@Costi -

Nici vorba de suparare, chiar este bine ca atingeti problema. De mult ma gandeam sa fac lucrul acesta dar tot am amanat, asa cum se intampla cu multe in viata. Nu va pot spune cum scriu, uneori, cate putin si in metrou, pe tableta, desi e greu la tineretea mea raportata la uriasul instrument.

Si nu va cereti scuze, aveti dreptate. Multumesc pentru tot si promit curand.

@Carmen Ion -

Ma bucur ca subiectul acesta va intereseaza. Am incercat sa fie scurt si am "taiat" multe din articolul initial, chiar The Grand Tour, sa nu se creada ca exagerez. Dar stiti cum este, cand scurtezi prea mult ceva frumos, isi schimba fata. Poate continuam, daca si colegii vor.

Multumesc pentru ca-mi cititi articolele, multumesc si pt ecou.

@elviramvio - Da, eu vreau! Vreau să mai citesc scrierile tale atât de interesante.

Și vreau să știu ce-a făcut Cook în continuare.

Știu c-am promis că voi scrie despre Brăila, dar, deocamdată, nu pot! Sper să pot în curând. Cât de curând? Nu știu!

@Zoazore -

In sfarsit apari! Saptamana viitoare; am promis lui @Costi sa trec la diacritice. Dar cand am promis nu am tinut cont ca eu am ubuntu, asa ca astept sa vina copilu'.