Deliciile şi capcanele Franţei

TIPĂREȘTE

Despre Paris, Franta si francezi am scris vreo 40 de review-uri. Acesta e ultimul. De ce? Pentru ca relatiile istorice dintre cele doua tari, care dupa ’89, s-au transformat chiar in relatii de prietenie sincera, admiratie reciproca si entuziasm, in ultimii ani s-au racit. Cu alte cuvinte, cand francezii aud de “romani”, manifesta rezerve. Chiar si prietenii mei cei mai buni “de partout” din zona francofona a Europei (Belgia, Elvetia, Franta), nu mi-au mai raspuns la habitualele urari de sarbatori. Si se pare ca vinovati de acest lucru suntem chiar noi romanii, care am reusit, mai ales in ultimii ani, sa “poluam imaginea turistica a oraselor Frantei”, in special faciesul turistic al centrului Parisului prin cersit si furtisaguri de prin supermarketuri sau chiar din casele sau buzunarele francezilor.

Deliciile Parisului

La Paris, dupa deliciile numite “Lafayette”, urmau invariabil cele numite “La masă”, caci pe la pranz te incerca o foame de lup si daca mai rezistai o jumatate de ora, aruncai ancora intr-un bistrou din cartierele ceva mai ieftine ale Parisului, cartierul latin, indian, evreiesc sau in Montmartre. In nici un caz noi nu serveam masa la cele din centru, caci preturile erau exagerat de mari. Chiar daca erai servit in niste conditii deosebite, chiar daca vinul era celebru si foarte vechi si dintr-un an unic, cu o recolta extraordinara, chiar daca denumirea aranjamentuli culinar, era o “opera de arta” si purta numele unui Henric, Ludovic sau chiar Napoleon, deci ceea ce savuram noi era tocmai mancarea preferata a acelui monarh cu sange albastru, nota de plata iti pica tare greu la stomac.

“Daca vrei sa vezi cum toti banii ti s-au dus

Serveste masa, la Paris, intr-un local de lux

Daca doresti insa, sa mananci mult si ieftin

Da fuga pana la un bistrou din cartierul latin”

Cand eram grabiti, si nu mai ajungeam la acele bistrouri ieftine, serveam o franzeluta “ambulanta”, cu sunca si zarzavaturi la 2,5 euro si o doza de “Coca” cu 0,8 euro urcand spre Place du Tertre in Montmartre, piata pictorilor cu mult talent in varful penelului dar fara prea multi bani in buzunar si unde si bistrourile erau mai ieftine. O cafea, pe stradutele ce urca spre Sacre Coeur, nu depaseste 1,2-1,4 euro. Acolo gaseai uneori si cate un chitarist boem care te incanta cu melodiile lui Janis Joplin sau Paul Mc Cartney, iar daca lasai 10-20 de centime in plus, tinerilor ce te serveau extrem de rapid, acestia iti multumeau respectuos, aplecandu-se ca un japonez in fata ta, ba-ti mai adaugau si-un pahar cu apa rece, un servetel si-un biscuit ca bonus, si-ti mai dadeau si cheia de la toaleta daca aveai nevoie. In plus cuvintele “bonjour-merci-s’il vous plait-au revoir, monsieur, madame”, erau nelipsite din orice butic, bistrou sau cafenea din Paris. Alt cartier ieftin, este cel al studentilor, cartierul latin, aflat intre bulevardele Saint Michel si Saint Germain des Pres, unde exista “meniuri pensiune satioase”, cu 3 feluri de mancare, la 7-10 euro. Mai gasesti mini-marketuri sau magazine “pret-a-emporter”, cu alimente ceva mai ieftine, e drept, cu o gama mai saraca in produse, dar care iti pot oferi un pranz acceptabil, acasa. Cele mai ieftine produse alimentare sunt insa in magazinele chinezesti, care au impanzit Parisul. Acolo gasesti o portie mare de orez incalzit la microunde, ambalata intr-o cutie de plastic plus un betigas cu frigarui de pui, la 1,2 euro…totul e pus apoi intr-o punga in care vei primi si o pereche de betigase sau o furculita si-in cutit de unica folosinta si doua servetele si-un zambet larg…niciodata n-am inteles ce beneficiu au acesti chinezi vanzand mancarea atat de ieftin. Am asa, o vaga senzatie ca acesti chinezi mereu veseli, au scapat de o viata imposibila, venind de-acolo de unde sunt nevoiti sa stea toata ziua in apa pana-n glezne, in dosul a doi bivoli, cu o palarie mare de paie in cap, aplecandu-se de cateva sute de ori pe zi intr-o orezarie, ca sa cultive acea planta din care ei isi fac totul, si supa, si chiftelutele si painea si desertul si bautura. Mereu paraseam cu greu aceste mici bistrouri boeme “bonjour-mersi-au revoir” ale Parisului. Parisul are peste 1000 de cafenele si bistrouri, care la orele pranzului se transforma in mici restaurante, intesate de francezii, care, in pauza de pranz, nu mai au timp sa mearga pana acasa si sa “imbuce” cate ceva, in liniste. Aceste mici unitati culinare de servit dimineata cafeaua si croissant-ul cotidian si la amiaza si seara, masa de pranz sau cina, sunt celulele energetice ce alimenteaza marele organism al “orasului lumina” si-l mentin vital, in special datorita diverselor sortimente de salate si sucuri proaspete, preparate chiar acolo, sub ochii tai. Caci, e bine stiut ca orice suc de fructe sau legume, e plin de vitamine, doar in primele 20-30 de minute de la preparare, apoi, datorita unor reactii chimice cu oxigenul, azotul, bioxidul de carbon si larga gama de poluanti din atmosfera, calitatea lor scade. Uneori, in bistrouri, serveam mancaruri calde, la preturi mici, pana-n 7-8 euro, de genul aperitiv - o tartina cu “foie gras” (ficat de gasca indopata) sau cascaval sau salam, dupa care urma ceva mai consistent, adica un gratar din file de peste, pe care ti-l prajeai pe un mic resou care statea in fata ta. Puteai sa ceri sa ti se adauge si una din cele cateva zeci de branzeturi pe care le topeai intr-un vas din care o serveai topita, ungand-o tacticos pe o felie de franzela, prajita si ea pe acelasi resou. Ca desert, serveam clatite cu branza, Nutella sau gem, delicioase. Toata aceasta afacere, nu depasea 12 euro. Daca doreai sa faci o economie oarecare la capitolul "alimentatie", intrai intr-un mini-market de cartier sau intr-un magazin "pret-a-emporter" (bun de dus acasa), unde gaseai diverse alimente, precum baghete (franzele) (1 euro) salate combinate cu ou si orez (Taboule-1 euro), pateuri de ficat sau branza, Camembert, Livarot, (1,2-2 euro cutia), branza Rochefort (1,8 euro), masline, legume, fructe, sunca si o butelie de vin sau de sampanie (preturi intre 2,5 si 12 euro), si serveai masa acasa sau in camera de hotel. Si vestitele croissante sau “petit pain au chocolat” (cornulete cu ciocolata), cu preturi intre 0,5 si 0,8 euro bucata), erau excelente mai ales dimineata la cafea.

Bine-nteles nu se supara nimeni daca te plimbai prin centru, pe bulevardele Champs-Elysees, Hussmann, Rivoli sau in cartierul exclusivist Marais si iti lipeai nasul de vitrinele unor restaurante sau cofetarii de lux cu produse pentru turistii gurmanzi si cu buzunarele pline.

Capcanele Frantei

De multe ori m-am intrebat” Este oare ospitalitatea turistică românescă, o prostie? ... o tema filozofica, dar legata strans de turism. Intotdeauna mi-a placut calatoria, as fi plecat oriunde si-n parcul din fata casei sau in padurea din jurul orasului doar ca sa ies din casa. Imediat dupa Revolutia din ’89, impreuna cu familia am plecat prin lume. Aveam niste prieteni la Ingolstadt, in Germania, am facut si-o mica croaziera pe Dunare, a fost frumos. Apoi, au venit prietenii nostri la noi, i-am dus prin Sighisoara, pe Valea Muresului, la Sovata, la salina Praid, a fost frumos. Din acel moment am inceput sa ma ocup cu "turismul familial" sau social, adica turismul de genul “eu vin la tine si apoi vii si tu la mine si fiecare ne prezentam celuilalt, atractiile turistice mai importante din regiunea proprie. ” Prin anii ’95 a luat fiinta la noi in oras asociatia "Amicilor Naturii" despre care v-am mai vorbit, sediul e la Viena si aceasta asociatie e un gigant turistic destinat celor cu venituri medii, ce dispune de peste 1000 de spatii de cazare sau camping in peste 20 de tari din Europa. (Adresa-Naturfreunde, 1220 Wien, Erzherzog Karl Strasse 108, tel. 01-8936141, email Wien@naturfreunde. at) iar miscarea fiinteaza si-n Italia (NaturAmici) si-n Franta si Belgia (Les amis de la Nature) si-n Germania (NaturFreunde Deutschlands) si-n alte 5-6 tari din Centrul si Vestul Europei. Pe noi ne-a vizitat un grup francez din orasul Nantes si apoi unul din Provence. Ne-am implicat cu totii, eram vreo 60 de amici ai naturii in Tg. Mures, am gazduit francezi i-am plimbat prin Transilvania. S-a organizat si o excursie comuna cu autocarul la Muzeul satului din Sibiu, Gradina Botanica din Cluj si padurea Baciului, a fost superb. Apoi francezii din Aix-en-Provence ne-au invitat la ei. Un microbus cu 26 de locuri trebuia sa gazduiasca toti cei 60 de doritori. Pretul excursiei a crescut. Seful oraganizatiei noastre locale a mai introdus câteva neamuri si cunostiinte in asociatie si se pare ca acestia au devenit majoritari. Românul tot român rămâne. A inceput turismul de cumetrie. Eu n-am fost la Aix, dar, surpriză, francezii, generosi ne-au trimis 50.000 de franci, pentru a ne construi o casuţă a amicilor naturii undeva în frumoasa Transilvanie. Am facut sedinţe peste şedinţe. Din 60 de persoane, câţi eram in grup, au fost 60 de pareri vis-à-vis de amplasamentul căsuţei. Scenariu tipic românesc. Ba la Sovata, ba la Bezid, ba pe Valea Muresului, ba la…ba la… Intr-un final, banii s-au întors in Franta, datorită "indeciziei noastre decizionale".

Poporul francez, mi s-au părut mereu, un popor foarte apropiat nouă. Nu degeaba intr-o vreme Micul Paris era la Bucureşti si franceza a fost in capitala tarii noastre, aproape a doua limba nationala…’Bonjour madame, bonjour cheri, comment ca va? , Ca va, ca va bien, merci! ” erau expresii uzuale pe care le auzeam in “chat”-ul cotidian al bunicilor mei, care erau bucuresteni. La Tg. Mures, impreuna cu un parizian ratacit prin urbea mea, director de agentie turistica din oras, in anul 1996, am creat "Clubul francofonilor". Aveam gazeta noastra proprie bilincva si scrisesem chiar si o carte de poezii si eseuri in franceza pe care o imparteam gratuit grupurilor de francofoni (in special francezi si belgieni) care ne vizitau Transilvania.

Aveam şi mult entuziasm în acea vreme

Si-n Transilvania, (in provincia istorica), ai ce sa le prezinti turistilor. Ai nevoie de 2 saptamani ca sa epuizezi toate atractiile turistice - Sighisoara, Branul, pasul Tihuta, statiunile balneare precum Sovata, Ocna Sibiului, Geoagiu, apoi Cheile Bicazului, Lacul Rosu, Lacul Sfanta Ana, salinele Praid si Turda, Cheile Turzii, ale Zarnestilor, Brasovul, Sibiul, Muzeul satului din Sibiu, apoi, trecand muntii in Maramures, Sapanata, Barsana, sau... pestera Ursilor si minele de aur din Apuseni si multe, multe altele…Dar, proportia devenise inegala, noi, românii depuneam eforturi fizice si financiare mult mai mari, prezentandu-le toate aceste atractii, iar ei francezii, acolo la ei, nu prea simteau aceste eforturi, fiind mai zgarciti la turism, rezumandu-se doar la 1-2 castele si la multe mese imbelsugate si discutii interminabile. “Nous sommes une nation de table” (Suntem o naţiune gurmandă, stam toata ziua la masa), se scuzau ei…

Apoi, entuziasmul a început să scada.

Dupa un timp, in aceste grupuri de infrăţire turistico-culturală, au început să apară şi oamenii de afaceri. Erau francezi si belgieni, care profitau de naivitatea românilor, care, pe lângă ca-i purtau prin multe locuri frumoase din natură, culmea!... le mai si tăiau cativa purcei sau viţei si desfundau damigenele cu vin sau ţuică si le intindeau mese mari, ca în poveşti, mese mari si imbelsugate (chiar daca apoi, ei faceau foame o luna), doar asa, “ca să se dea ei ospitalieri”…dar capitalistul, tot capitalist rămâne…între două pahare de ţuică, străinii studiau toate oportunitatile de afaceri de pe la noi…vârful cultural de lance, a fost urmat de un al doilea val de turisti, care se interesau de cu totul altceva, ... cam cat costa un hectar de pamant bun, arabil, un metru cub de cherestea, sau cat face mobila veche saseasca, sau cat costa fierul-beton pe la noi, sau cum se fabrica licoarea aceea minunata numita tuica, cum se pot exporta tablouri sau icoane pictate pe sticla, sau…pur si simplu daca e voie sa fotografieze cersetori sau cartiere de romi. Nu stiu daca era voie dar cine-i putea opri?

Am participat la cateva infratiri cultural-turistice reusite cu orase din Normandia, Bretania, Gironde, Deux-Sevres (Bressuire!) sau cu Parisul si Lyon-ul. Am participat la numeroase astfel de infratiri intre localitati romanest cu altele din Franta si Belgia dar si din alte tari, la infratiri intre colective sportive, ansambluri culturale, asociatii turistice, tabere de pictura, etc (prin Clubul Francofonilor, am vizitat aproape intreaga Franta.) Apoi, un grup de elevi de la liceul targumuresean Unirea, s-a infratit cu unul similar dintr-un oras din departamentul Deux-Sevres, tinerii romani, au vizitat o parte din Franta, facand si deplasari la turistica citadela La Rochelle, la Futuroscope şi la celebra staţiune litorală Sables D'Olonne sau pe valea Loarei. In final, dupa ce grupul francez a plecat, mi-am dar seama ca aproape fiecare occidental, mai putin tinerii, avea de ascuns sub stralucitoarele haine ale prieteniei si infratirii intre popoare, un interes, mai mare sau mai mic, poate ca nici nu e vina lor, căci elementul dominat ce le guverneză lor viaţa, e interesul şi profitul.

Occidentul nu-si pierde vremea cu acţiuni ce nu le aduc un oarecare beneficiu.

Si astfel ca, sub umbrela naivitatii si entuziasmului nostru postrevolutionar, actiuni altruiste care au inceput din inimă, au sfarsit in ungherele ascunse ale creierului pus pe căpătuială.

Prin anii 2000 un amic francez din clubul meu de “Francofous”, club care avea intalniri semestriale cu cei 12 francezi stabiliti in oras si inca vreo 40-50 de francofoni romani ai urbei, ma roaga sa gazduiesc o tanara, fiica unor profesori dintr-un oras francez si sa-i prezint orasul…OK! …fata a stat 3 zile, a fotografiat cateva obiective turistice dar…mai ales cersetori, aurolaci si tigani…Peste o vreme am aflat ca dom’şoara, a marit fotografiile, si le-a expus intr-o sala a primariei oraselului ei francez, sub care a scris “Voila la Roumanie! ” (Aceasta este Romania) ”. Primarul localitatii insa, sesizand abuzul, i-a inchis fetei, dupa scurt timp, expozitia.

Nu mult timp dupa acest evenimet, in orasul meu, au aparut cativa pastori din Franta, eu eram din nou translator la grupuri si omul care le impartea cu naivitate, carti cu poezii in limba franceza. Dupa un timp un TIR plin cu carti in limba francezal, ceva mai “second-hand”, apare la Clubul Francofonilor…Vai ce ne-am bucurat în acel moment de aceste înfrăţiri culturale între ţările noastre prietene şi surori, Franţa şi România!!! …. Mai ales tinerii olimpici la limba franceză, din Tg. Mures, au avut parte de atlase minunate, dictionare, albume si carti multe. Au venit apoi si grupuri, grupuri de turisti francezi cu care puteau schimba si ei, o vorba, mai altfel decat cu profii lor de franceza. Dupa nici un an, francezii au inceput sa faca din nou fotografii in cartierele pline cu maghernite ale orasului si sa le exporte apoi la ei acasa sau pe la enoriasii bisericilor lor corespondente din America si Olanda. Pentru aceste poze si cateva randuri lacrimogene scrise sub ele, au obtinut o multime de bani pentru a costrui case pentru romi, un orfelinat si un dispensar medical in Tg. Mures, Band, Chinari, Adjud si Timisoara. Au mai costruit si inca vreo 10 astfel de edificii sociale prin Ucraina si India. Mereu am crezut în intenţiile lor sincere. Ne-am împrietenit. M-au rugat să-i insotesc pe Valea Muresului, la Cluj, sau chiar sa facem cate un "barbeque" la Sovata, unde am petrecut minuante zile la marginea Lacului Ursu. Drept recompensa, am fost invitat sa viziteaz castelele de pe valea Loarei. Si m-am dus. N-am stat decat o zi, am vizitat 4 castele, mi-a fost jena sa abuzez de ospitalitatea lor. Apoi, intr-o zi senina, a venit si reversul medaliei, ca o furtuna ce-a innegurat tot cerul asteptarilor mele. In ziarul local, pe prima pagina. apare un articol bomba…”Aproape 3 milioane de euro au disparut sub umbrela bisericii “xy”, pastorii, prefectul si administratorii acestei infratiri turistico-umanitar-culturale, au fost pusi sub lupa organelor de control". Totul a cazut in cateva zile ca un castel de nisip. Multi prieteni francezi de-ai mei si-au inchis telefoanele sau adresele de e. mail.

Mecanismul coruptiei internationale iesise la iveala. Era simplu…Ne dam turisti, ne lipim de o fundatie culturala din Romania, fotografiem mizeria tarii, o marim la nivelul unui poster, o afisam in holul bisericii, prin primarii sau sau prin “casele de cultura” din Occident, strangem bani in “cutia milei” pentru nenorocitii de copii orfani sau cersetori din Romania, o parte din banii raman la noi, ca doar ne zbatem, nu-i asa, ca sa-i scoatem pe romani din saracie? ..., si din putinul care ramane, le construim sarmanilor, cate ceva umanitar, de care duc mare lipsa, un orfelinat, o scoala, cateva case, un dispensar...

In anul 2006 am trimis amicilor mei din Franta un articol despre plusurile si minusurile acestui “turism de intrajutorare” si despre naivitatea românilor. Ei, din acel moment, acest gen de turism a disparut din orasul meu, iar din cei 7-8 buni amici francezi si belgieni ai mei, pe care i-am cinstit cu de toate (dar in primul rand cu naivitate) si i-am plimbat cu draga inima prin Transilvania, doar cativa mi-au mai raspuns la apeluri, ceva de genul, ”Hai vino, eşti invitatul meu, îţi găsesc eu un hotel bun şi, chiar dacă sunt foarte ocupat, îmi “rup” eu o ora pentru o cafea, undeva in oras”.

Iubesc Franţa dar mai puţin francezii. Iubesc trecutul ei, cultura, arta civilizatia si limba ei, dar iubesc mai putin prezentul ei.

Dar, să nu exagerez totusi, au existat si mai există printre francezi, si prieteni adevăraţi, adevăraţi "transilvanofili", care au compensat din plin lipsurile confratilor lor...

Turismul socio-cultural al infratirilor postrevolutionare s-a transformat intr-un “gypsy-turism”, intr-un “turism de oportunităţi religioase şi bussiness ocazional” sau poate intr-un un “help-Romania turism”…Unii “asa-zisi” turisti străini vin în ţara noastră, nu pentru frumuseţile naturii, pe care le gasesc din plin şi prin alte ţări, mai civilizate, ci pentru mitul lui Dracula, mănăstirile din Bucovina, Săpânţa, Delta Dunării si... pentru a vedea “in vivo”, comunităţi ţigănesti paupere, cerşetori, copii orfani ce dorm prin canale sau palatele de la Buzescu, care se pare că au devenit un bun naţional, o reală atracţie turistică. Vă rog, nu le dărâmaţi, chiar dacă nu şi-au plătit factura la electricitate! Si când acesti straini, sunt întrebaţi de prieteni, cam ce au văzut prin Romania, cu ce credeţi că încep? Cam astea sunt elementele turistice ce se prezinta prin mass-madia occidentala, cam asta e imaginea tarii noastre la ora actuala. Acest lucru l-am simtit si eu, pe pielea mea in Occident, unde un amic mi-a zis odata... ”Nu mai zi pe-aici ca esti român, zi-le ca esti transilvanean. Ei asociaza Transilvania cu Dracula, le place legenda! Daca le zici ca esti din Romania, unii o sa-ti intoarca spatele“

Apoi, am mai gazduit si o familie de belgieni de la ţară, de langa Liege “Ooo, iti multumim din inima, noi suntem oameni saraci, ne duci chiar si la un concert? ”…problema a fost cand a trebuit sa le intorc vizita, la telefon nu raspundea decat robotul... ”Va rugam sa lasati un mesaj, va vom rechema in cel mai scurt timp posibil”…inca mai astept si azi acea “rechemare”…am aflat totusi ca domnul cel sarac din Belgia si-a deschis o distilerie de tuica (in stil Valea Gurghiului) in conacul lor de la ţară si face bani frumosi, vânzând “apa de foc” de 65 dr grade. Si exemplele ar putea continua…

Concluzie

In ultimii ani, in relatiile mele turistice cu Occidentul francofon, am facut apel numai la agentiile turistice. Am pastrat legatura doar cu cativa prieteni adevarati, mai ales din lumea sportului, care au in ei, aşa, cum să vă zic eu, un fel de onestitate, un “fair-play”, care face sa nu-i intereseze niciodata cine esti si de unde vii... iar din francofil, am devenit grecofil, totul parca e mai frumos, mai cinstit si mai relaxant prin Elada, chiar daca nu cunosc deloc limba greaca…

@Web, te rog mult videoclipul “Le petit pain au chocolat”, mersi http://www.youtube.com/watch?v=2e87uBhygWo

---

VIZUALIZĂRI: 2267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI