A doua minune a lumii antice văzută de mine (ce-a mai rămas din ea)

TIPĂREȘTE

Despre această fostă minune a lumii antice am aflat încă din liceu, de la profesorul nostru de limbă latină, care era un împătimit al istoriei antichității. Ne-a insuflat și nouă această bucurie de-a „descoperi” lumea antică, chiar dacă ea s-a pierdut în negura vremii.

Mihai le-a văzut pe toate cele șapte minuni (ce-a mai rămas din cele care au dispărut de tot), în urmă cu câțiva ani. Asta nu l-a împiedicat să meargă cu mine să văd și eu Mausoleul din Halicarnas, cu ocazia excursiei de numai câteva ore, pe care am făcut-o în orașul Bodrum și despre care am scris impresii aici: vezi impresii. Ar fi fost a doua dintre cele șapte minuni văzute de mine, de-aceea n-am pregetat să merg să văd ce-a mai rămas din ea, dacă tot am avut ocazia să ajungem în Bodrum, denumire nouă, pentru că în antichitate s-a numit Halicarnas (de ce, oare, se schimbă denumirile locurilor? :-??)

După ce ghida ne-a arătat - cu mâna - direcția înspre situl arheologic, Mihai a încurcat „direcțiile” arătate înspre mai multe locuri, și m-am luat după el, chiar dacă nu eram convinsă că este drumul bun. După vreo sută de metri m-am hotărât să întreb un cetățean unde este „Mausoleul” , și mi-a confirmat că este drumul greșit. Ne-am întors și am luat-o înspre chei, pe unde reținusem eu că trebuie să mergem! :) După vreo 800 de metri, pe o căldură cu 30°C, am ajuns la locul „minunii” .

Acesta se află cam în mijlocul orașului, printre multe străzi și case locuite de cetățeni turci, la actuala adresă:

Tepecik, Turgut Reis Cd. No:93,48440 Bodrum / Muğla, Turcia

Am cumpărat biletele de la o cabină-poartă de intrare, cu 70 lire/pers. În banii noștri, pentru 2 persoane am plătit - cu cardul „Revolut” - 24,45 lei. Am trecut de turnicheți și am pășit în curtea fostului mausoleu.

La prima vedere ruinele sunt într-o groapă destul de mare și de adâncă, cam la 4.5 m sub cota terenului. Vedem resturi de coloane împrăștiate pe toată suprafața gropii, (peste 1000 m2), lespezi mai mult sau mai puțin grupate, unele relicve sunt acoperite de copertine, altele nu! Mai vedem două scări în planuri diferite, scări ce coboară la nivelul gropii, iar la nivelul terenului, împrăștiate prin toată curtea, sunt alte resturi din construcția mausoleului. Suprafața totală a sit-ului este de aprox. 1400 m2

Înainte de-a „explora” zona, am intrat într-o sală amenajată special, unde am văzut, pe un ecran TV, câteva imagini filmate, care ne-au „povestit” - în limba engleză - câte ceva despre istoria acestui mausoleu. Recunosc că nu știam prea multe lucruri, decât că a fost locul în care era construit cel mai mare templu, cu dimensiuni nemaiîntâlnite până atunci, pentru a fi înmormântat în el Mausol. (Semantica cuvântului „mausoleu” de la acest personaj ne-a rămas). Mai știam că acesta a fost un om important (poate rege?! :-??) al acelor locuri și vremuri, doar atât!

Am pășit, apoi, într-un spațiu lung și îngust, protejat cu doi pereți închiși și cu acoperiș de lemn, montat pe ferme metalice. Peretele dinspre curte are doar o grindă și vreo șase sau șapte stâlpi, iar între stâlpi sunt montate gratii verticale. Prin ele se putea vedea o mare parte a curții. Spațiul sălii cu TV-ul și cel în care ne aflăm acum este protejat cu porți și cu lacăt. Aici erau păstrate câteva din frizele în relief găsite, mai mult sau mai puțin întregi, dar bine conservate. Sunt expuse în partea de sus a pereților, într-o ordine studiată. Cu acestea - se presupune - erau placate zidurile exterioare ale mausoleului. Sunt resturi de piese mari, din marmură, printre care am zărit și una circulară, probabil un capăt de coloană, un capitel în stilul „doric” . (din toate pozele văzute rezultă că etajele mausoleului s-au sprijinit pe coloane, ale căror capiteluri erau executate în toate cele trei stiluri ornamentale grecești: doric, ionic și corintic).

Am intrat, apoi, în curtea propriu-zisă. Am dat ocol făcând poze și privind la ce-a mai rămas din acea minune! Mi-a atras atenția un loc protejat cu un acoperiș sprijinit pe stâlpi de lemn. Aici se află un rest de mozaic, pe care l-am pozat și despre care am citit, pe plăcuța de lângă el:

Acest mozaic și un fragment al altuia au fost salvate dintr-o construcție modernă aflată în partea de vest a peninsulei Bodrum. Sunt de o calitate foarte bună și sunt comparabile cu mozaicurile găsite în casele obișnuite din insula Delos

(Când am ajunsă acasă și-am răsfoit cartea cumpărată la „Castelul Bodrum” , aveam să găsesc în ea și această fotografie.)

Nu știu cum au reușit istoricii să determine aspectul final al întregului ansamblu, ce a stat la baza a ceea ce vedem noi astăzi :-?? Desigur, cercetătorii au avut la îndemână scrieri și desene, dar ceva parcă nu se „leagă” ! Am consultat și cartea despre care am pomenit mai sus, am săpat puțin și pe net, să-mi completez cunoștințele (sumare, recunosc :() despre ceea ce a fost această minune a lumii. N-am să „dezvolt” aici ce-am aflat, despre dimensiuni sau aspect; pentru asta se găsesc multe informații pe net, cei cu adevărat interesați vor afla mai multe, citindu-le acolo! :)

Am să scriu ce am reținut eu și ce cred că este mai important și bine de știut: Bodrumul de azi, între anii 560 – 250 î. Ch, (cu aproximație) aparținea provinciei elenistice Caria, al cărei rege se afla la mii de km distanță. Este vorba de regele Persiei Cyrus al II-lea, (Iranul de azi) la vremea aceea rege peste o mare întindere de pământ, din vest până la Mediterana. Era – de fapt – un imperiu. Acesta nu putea fi guvernat de la un Centru (transport și comunicații anevoioase), era nevoie de guvernatori locali. Astfel a fost numit guvernator aici, în regiunea de coastă din sud-vestul Asiei Mici, un anume Hekatominos din Mylasa, tatăl lui Mausollus. Acesta a contribuit la înflorirea economică a portului Halicarnas, iar fiul său Mausollus a continuat extinderea acestei capitale de provincie. În cei peste 30 de ani de „domnie” , împreună cu Artemisia, sora și – în același timp - soția sa, Mausollus a adus cea mai mare strălucire a provinciei Caria, și nu numai. Și-a extins dominația asupra multor insule din Marea Egee și a fost un susținător fervent al culturii elene în zona sa, încurajând comunitățile locale să se ghideze după constituții de inspirație elenică și pe arhitecți să construiască în frumosul stil clasic grecesc.

Așa se face că s-a îngrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, în amintirea tatălui său şi a sa, comandând - încă din timpul vieții – celor mai apreciați meșteri greci, arhitecților Satyros și Pythios din Priene și sculptorilor Leochares, Scopas, Bryaxis și Timotheos – monumentul cunoscut azi ca una dintre cele șapte minuni.

Citez acum din „wikipedia” :

Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î. Hr. Văduva sa, Artemisa, care îi era și soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenția de a ridica un monument și pentru ea însăși. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol și Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soțul și fratele ei. Arhitecții au continuat construcția până la sfârșit (335 î. Hr.), realizând un monument și pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice.

Ce vedem acum, împrăștiate prin toată curtea, sunt rămășițe ale acestui fost monument. O parte importantă a lor se află la „British Museum” , pe care l-am vizitat și eu. Statuile din marmură ale lui Mausoll și Artemisei – care nu sunt prea deteriorate – se află în sala nr. 21 din acest muzeu, împreună cu alte fragmente de sculpturi: frize, lespezi cu scene în relief (cu amazoane sau centauri) fragmente de cai, etc. Muzeul a achiziționat încă din 1846 tot ce s-a găsit la locul mausoleului distrus.

Monumentul a rezistat timp de 19 secole, dar a fost deteriorat de cutremure succesive între secolele XII și XIII, iar în sec. al XV-lea d. Ch., s-a prăbușit! :(A fost ultimul supraviețuitor dintre cele șase minuni distruse.

Ca o concluzie personală, scriu: din ce-am citit și văzut mi-am făcut o idee despre cum arăta mausoleul, despre dimensiunile lui „colosale” pentru acele timpuri. Am rămas, însă, cu nedumeriri în ceea ce privește aspectul final al mausoleului. De ce spun asta?! Pentru că văzând mai multe poze, am observat că ele se aseamănă, dar nu prea! Desigur, a fost imaginat de diferiți arhitecți/constructori, având la bază informațiile scrise și desenele transmise de-a lungul a zeci de generații. Totuși, sunt deosebiri mari între unele poze. De exemplu: la unele turnul din vârf este mai alungit, la altele mai puțin, iar la altele templul nu se termină cu un „turn” , arată ca un acoperiș normal. Ca să nu mai spun că, la una din multele poze văzute de mine, cvadriga din vârful templului nici nu există!

Concluzia mea nu trebuie, însă, luată în seamă, mai ales dacă aveți ocazia să mergeți prin Bodrum! Mergeți să vedeți ce-a mai rămas dintr-una din cele șapte minuni ale lumii antice!

---

VIZUALIZĂRI: 604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI