Tinos, insula sacră a Cicladelor

TIPĂREȘTE

Tinos este a treia insulă ca mărime din arhipeleagul Cicladelor. Față de surata ei, Mykonos, de care o despart aproximativ 17 Km spre nord, Tinos este mai bogată în vegetație, deci mai verde, stâncoasă, dar nu ca Mykonos.

Tinos a făcut obiectul unei excursii opționale, pe cont propriu, cu plecare din Mykonos. Am luat ferribotul Theologos cu plecare în jurul orei 11 a. m. din portul nou din Mykonos, Tourlos. Este bine de știut acest lucru, pentru că noi am încurcat porturile și prima dată am pierdut ferriboatul, amânând excursia pentru ziua următoare. Costul unui bilet a fost 7 euro pe sens. Câteva cuvinte despre ferriboat. Este mare, este elegant, dotat cu fotolii, canapele, măsuțe, televizoare cu programe grecești, dar prin care se anunțau și stațiile, are restaurant, bar, un magazin cu articole de plajă și suveniruri.

După 45 minute am debarcat în portul din Tinos. Un port mic, fără forfota întâlnită în portul Tourlos din Mykonos. A fost singurul vapor acostat la chei. Cum ieși din port, te întâmpină clădirile albe, unele fiind hoteluri, și faleza ce mi s-a părut mai frumoasă decât cea din Mykonos.

Istoria insulei se împletește cu a celorlalte insule grecești. Râvnită de venețieni, a fost între 1207-1715 sub protectoratul acestora, apoi, între 1715-1821 a căzut sub dominație otomană, ca din 1821, anul independenței, să ajungă din nou a grecilor. Cele două dominații, venețiană și otomană, și-au lăsat amprenta asupra arhitecturii clădirilor.

Insula este cunoscută și sub numele Ydroussa, care derivă din „Hydria” ce înseamnă „apă”.

În mitologie, Tinos a fost casa zeului vânturilor, Aeolus. Sigur, locul trebuie să confirme mitul, insula fiind bătută din toate părțile de vânt, un vânt care a devenit și mai puternic odată cu lăsarea serii.

Atracția principală este Biserica Panagia Evangelistria (Buna Vestire) cu icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, și pentru care Tinos este considerată o insulă sacră.

Satele tradiționale, mici, pitorești, în care sunt biserici și mănăstiri, insula având cam 700 de asemenea lăcașe de cult.

Hulubăriile, din Valea Caselor cu porumbei, ce datează din perioada dominației venețiene.

Pirgos, satul considerat centrul artei în marmură.

Și bineînțeles, orașul-port, care este mai puțin asaltat de turiști și în consecință mai puțin aglomerat.

Clădirile mai impozante se desfășoară într-un semicerc de-a lungul falezei. Un parc, paralel cu faleza și în continuarea clădirilor, aduce acea oază de vegetație și umbră numai bune pentru câteva minute de odihnă, de admirat marea cu ambarcațiunile ce stăteau cuminți ancorate la chei. Erau vase mici pescărești, dar și yachturi luxoase.

Faleza este zona cea mai frumoasă a orașului.

Două străzi principale urcă în pantă dinspre faleză spre locul cel mai căutat de turiști : Biserica Panagia Evangelistria. Cerul era înnorat, vânt puternic, n-am crezut că scăpăm de ploaie, dar am scăpat. Vântul nu numai că adună norii, dar îi și împrăștie. Magazinele de pe traseu vând recipienți pentru apa sfințită pe care o iei de la biserică. Am cumpărat vreo trei cu 0,50 cenți bucata, mai mult pentru forma lor frumoasă, pentru că se găsesc și în incinta bisericii. Pe traseul ce duce spre biserică, era așternută o mochetă lungă, roșie, delimitată de fanioane, pe care am văzut două femei și un bărbat, toți tineri, străbătând în genunchi și pe coate drumul. O adevărată golgotă a mântuirii lor. Scena am regăsit-o și pe treptele bisericii. Covorul era menit să atenueze oarecum dificultatea urcușului, pentru că drumul în pantă este obositor de urcat și pentru cei care-și folosesc mersul biped.

Biserica este un așezământ format din clădirea principală, capele și alte anexe, printre care și un muzeu. Complexul este impunător. Curtea interioară și piațeta din fața lui sunt pavate cu mozaic alb și negru. Porumbei obișnuiți cu oamenii vin să-ți mănânce din palmă. O scară din marmură ,cu multe trepte largi, duce spre interiorul bisericii, unde o mulțime aștepta să ajungă la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, despre care se spune că a stat îngropată în pământ aproape 1000 de ani, după ce biserica ridicată în sec. al X-lea a fost arsă de pirați. Pe acel loc s-a ridicat Biserica Buna Vestire (Panagia Evangelistria), loc de pelerinaj și de mare sărbătoare religioasă în datele de 25 martie și 15 august. N-am ajuns să văd icoana, pentru că mi-a fost greu să stau în soare, la coadă, dar am aflat că nici nu o puteai vedea, fiind acoperită de pietre prețioase sau mai puțin prețioase, iar deasupra avea un geam de sticlă pentru protecție. Mi-am umplut cei trei recipienți mici cu apă sfințită pe care o luai de la un robinet. Drumul de întoarcere l-am făcut pe strada paralelă, o stradă ce cobora, pietonală, mărginită de o parte și de alta de magazine cu odoare bisericești și alte suveniruri. Am ajuns din nou pe faleză. Am ales o tavernă în apropiere de mare, la capătul unei străduțe, și ne-am bucurat de o porție uriașă de souvlaki la 8 euro. Orașul se voia însă explorat, așa că am luat la pas (cum altfel?) străduțele, pe care te întâmpinau câte o biserică albă, cu clopotnița dantelată., fațade ale caselor împodobite cu arbuști înfloriți și cu firide cu câte o statuie a Fecioarei Maria sau tablouri și alte obiecte ornamentale. Am văzut însă și multe clădiri aflate în paragină. Una, care fusese cândva o casă impunătoare, frumoasă, stătea acum să cadă. Era ca din filmele horror. Devenise acum o casă pentru porumbei care zburau acolo în voie. Am fotografiat-o pentru aerul sinistru de poveste din romantism. Multe alte case, vizibil nelocuite, aveau anunțuri că sunt de vânzare.

Spre seară, vântul a început să se întețească, devenind chiar rece. Un vânt folositor pentru insula care are peste 80 de mori de vânt, ele fiind o altă atracție turistică.

Portul ne aștepta dezolant de pustiu. Biletul îl cumpărasem de cum am ajuns pe insulă. Ferriboatul trebuia să plece la 21,30, dar a avut o întârziere de aproape două ore, timp în care nimeni și nimic nu mișca în port, și dacă n-ar fi fost și alți pasageri, aș fi crezut că am greșit locul de îmbarcare. Când în sfârșit a apărut, toată lumea a fost fericită. De n-ar fi fost vântul puternic, aș fi suportat mai bine lunga așteptare. Am ajuns în Mykonos la timp să prindem ultimul autobuz spre Ag. Stefanos, unde aveam hotelul.

Mi-a plăcut Tinos, cu excepția vântului care m-a făcut să tremur bine de tot la sfârșit de iunie.

Concluzia? Dacă ajungeți în Ciclade, vizitați și insula sacră Tinos!

---

VIZUALIZĂRI: 4079 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI