GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Preocupată de turul orașelor Brăila Galați și Oltenița pe care le-am vizitat de curând, precum și de descrierea plimbărilor făcute acolo, n-am realizat că am întrerupt firul prezentării excursiilor de câte o jumătate de zi incluse în programul nostru de vacanță în Albania.
Joi, 29.06.2017. După excursiile la Tirana, la Durrës și la Lezhë, deplasarea la Elbasan era ultima din cele patru planificate pentru cunoașterea Albaniei, țara în care ne petreceam un sejur de 7 zile. De la Durrës, din fața Hotelului Leonardo care ne găzduia, până la Elbasan - orașul din centrul țării, unul dintre cele mai mari din Albania, situat pe cursul râului Shkumbin, aveam de parcurs 82 km. Ca de obicei, nederanjat de numărul tot mai mic de participați la aceste excursii (oricum plătite din țară de toți cei care au contractat pachetul turistic), ghidul și-a început prezentarea de îndată ce autocarul s-a pus în mișcare.
Numită de greci Neokastron, de slavi Novigrad și de italieni Terra Nuova, așezarea își datorează actualul nume turcilor care i-au zis Elbasan. Așezarea apărută în sec. II î. Hr. aproape de intersecția a două ramuri ale uneia dintre cele mai importante rute ale Imperiului Roman care lega coasta Adriaticii de Bizanț, Via Egnatia, în câteva secole a devenit un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, protejat de o puternică cetate. În 1466 când turcii se războiau cu Skanderbeg - eroul albanez, sultanul Mehmet al II-lea și-a așezat tabăra aici și a construit și el o fortificație masivă cu patru laturi și cu trei porți, înconjurată de un șanț adânc. Din acest moment cetatea a fost numită Elbasan. Cum au decurs ostilitățile între albanezi și otomani, ce s-a întâmplat cu orașul devenit sediul Sanjakului Elbasan pentru următorii aproape 450 de ani e treaba istoriei să deslușească și să explice. Voi aminti doar că independența Albaniei a adus orașului Elbasan prosperitate economică, dezvoltarea industrială începând cu înființarea de fabrici de tutun și de băuturi alcoolice și culminând în 1974 când - cu ajutorul chinezilor - a fost construit un mare combinat metalurgic. Enver Hoxha - liderul comunist de atunci - a apreciat această realizare ca fiind "a doua eliberare națională a albanezilor". Din păcate, această prosperitate economică a avut un impact dezastruos asupra mediului, Elbasan - cel mai mare centru metalurgic al țării - devenind și cel mai poluat oraș din Albania.
Am trecut pe lângă combinatul metalurgic, acum o întindere fără de sfârșit de ruginituri care nu știu dacă mai folosesc la ceva. Orașul în sine este frumos, are în partea centrală multe clădiri moderne, înalte, hoteluri de lux, blocuri de locuit, magazine și neașteptat de multe terase umbrite de palmieri, cu mese întinse pe trotuare.
Ce am vizitat? Nimic în mod special, adică în grup nu am vizitat nici un obiectiv turistic. După ce a făcut o prezentare generală a centrului orașului și ne-a indicat ora și locul de întâlnire pentru întoarcere, ghidul ne-a spus că tot timpul de petrecut în Elbasan este la dispoziția fiecăruia dintre noi. Ce am făcut eu, mai bine zis micul nostru grup de trei doamne - eu, sora și prietena mea? Fără cumnat care a refuzat categoric să ne însoțească și în această a patra excursie de o jumătate de zi, am bătut străzile centrale, am admirat clădiri, vitrine și oameni relaxați, întinși la vorbă și la o cafea lungă, lungă, la terasele umbroase. Din când în când mai intram în câte un magazin doar pentru că voiam să vedem ceva și nicidecum cu intenția de a face vreo achiziție importantă. Dacă achiziție importantă nu poate fi numită și o înghetată sau o răcoritoare într-o zi foarte călduroasă ca cea în care ne plimbam noi pe străzile orașului Elbasan.
Toropite de căldură, însoțitoarele mele au refuzat orice vizită la muzee. Muzeul Etnografic amenajat în 1982 într-o clădire de patrimoniu (sec. XVIII), Muzeul Shkolla Normale amenajat prin munca voluntară a studenților (cu mii de fotocopii după documente originale, cu sute de portrete amintind îndelungata activitate a școlii), Muzeul de Război sau Casa "Kostandin Kristoforidhi" devenită muzeu în 1978 și amintind de ilustrul traducător și cărturar albanez sunt cele mai importante obiective de acest gen din Elbasan.
Am văzut în schimb Biserica Ortodoxă Sfânta Maria înălțată în anul 1830 pe fundațiile unei biserici mai vechi, distruse parțial de un incendiu în 1819. Picturile și frescele sunt restaurate și pot fi văzute de oricine îi trece pragul. Această biserică a fost pentru albanezi un important centru religios și cultural, aici fiind deschisă (în 1908) prima școală albaneză din Elbasanul epocii moderne.
Foarte aproape de centrul orașului, am văzut Bazilika paleokristiane - bazilica creștină timpurie una dintre cele mai vechi biserici din oraș ale cărei rămășițe au fost descoperite acum vreo 10 ani. Specialiștii afirmă că edificiul datează din sec. IV-V î. Hr. S-au făcut săpături care au scos la iveală podele mozaicate și fragmente de ziduri decorate cu fresce. În prezent vedem aceste mozaicuri doar în fotografii, pe un panou pe care apar și câteva explicații (în albaneză și în engleză). Pentru a fi protejate, mozaicurile originale sunt menținute acoperite, dar se intenționează curățarea lor și acoperirea cu sticlă pentru a fi vizibile tuturor.
Un obiectiv care mi-a plăcut foarte mult este Teatri Skampa fostul cinematograf "Național" construit în 1935. Finanțat de Xhavit do Biçakçiu - un mare filantrop provenit dintr-o veche familie nobilă din Elbasan, cu reprezentanți de seamă în armată, politică și biserică - cinematograful "Național", ulterior "Teatri Skampa" este darul acestuia pentru orașul Elbasan. Realizată de arhitectul Halit Narazani, clădirea cu una dintre cele mai bune acustici din Balcani, reprezintă cel mai important lăcaș de cultură din Elbasan. Am aflat că teatrul a pus în scenă toate genurile, dar și că "Omul care a văzut moartea" - comedia dramaturgului român de origine albaneză Victor Eftimiu a fost jucată aici cu mare succes.
Se înțelege că în scurta noastră vizită la Elbasan nu am văzut nici un spectacol de teatru. În schimb am fost la cafeneaua - bibliotecă a Teatrului Skampa. Este deschisă pentru toată lumea. Portretul lui Xhavit do Biçakçiu - finanțatorul edificiului de cultură - se află expus la vedere. Aici poți comanda o răcoritoare sau o cafea, iar în timp ce o savurezi poți răsfoi una dintre numeroasele publicații care te așteaptă pe rafturi. Dacă nu cunoști limba albaneză, te poți mulțumi (ca și noi) privind incinta și admirând ingeniozitatea celor care au conceput acest gen de relaxare-culturalizare.
Dar cel mai impunător obiectiv turistic al orașului este fără îndoială cetatea.
Cetatea Elbasan căreia i se mai spune și castel, datează din sec. XV, mai exact din 1466 când turcii erau în conflict cu albanezii lui Skanderbeg, iar sultanul Mehmet al II-lea și-a așezat tabăra aici. Considerând necesară o întărire suplimentară, sultanul a ordonat construirea masivei fortificații care se păstrează în bună parte și în zilele noastre. Cu ziduri groase pe cele patru laturi, cu trei porți, înconjurată de un șanț adânc, cetatea avea inițial 26 de turnuri înalte de 9 metri fiecare. Astăzi nu se mai păstrează toate. Două dintre ele, precum și una dintre intrări se pot vedea și sunt accesibile de pe bulevardul principal. În interior sunt străzi înguste, prăvălioare și locuințe foarte vechi. În unul dintre turnuri s-a amenajat un bar care are și o terasă deasupra. Chiar dacă nu sunteți interesați să serviți ceva, măcar pentru panoramele care se deschid privirilor și obiectivelor aparatelor foto și tot ar merita să urcați scările medievale înguste și destul de întortocheate.
După colțul cu celălalt turn (care nu are terasă deasupra) se află o intrare care - prin forma ei - ne îndreptățește să credem că nu este originală. Dincolo de ea ajungem într-o incintă superbă, cu palmieri și mai multe terase spre care te conduc scări cu trepte de piatră. Pentru că timpul rezervat plimbării noastre prin Elbasan se apropia de sfârșit, la REAL SCAMPIS noi am aruncat doar câte o privire și nu am servit nimic.
Așa cum a fost, cam pe fugă și sub un soare dogorâtor, plimbarea prin Elbasan a fost pentru mine o experiență demnă de o amintire frumoasă. Cum nu cred că mă voi întoarce prea curând în Albania, aș fi regretat ca din cauza unor impedimente ca acestea să ratez vizitarea unuia dintre cele mai importante orașe albaneze.
Trimis de iulianic in 08.08.17 19:03:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
=
Articol a fost desemenea selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Foarte frumoasă destinația, am urmărit,, aventura” albaneză, interesantă, nu este de neglijat. Și acolo sunt locuri încărcate de istorie care se îmbină perfect cu atmosfera de vacanță, soare, mare, plajă...
Felicitări pentru o excursie deosebită!
@maryka: Într-adevăr, Albania este interesantă și merită luată în considerare cu atât mai mult cu cât - deocamdată - este o destinație de vacanță destul de ieftină. Sunt atât de multe locuri încărcate de istorie… Trebuie doar să-ți placă să le cauți și să încerci a le desluși misterele. Cât despre plajă și mare… Se spune că țărmul Albaniei este - turistic vorbind - încă nedescoperit. Am văzut de-a lungul rivierei albaneze, de la Vlorë la Sarandë, dar și mai sus de Durrës, plaje care abia acum se amenajează. Se construiește, se plantează arbori, se lățesc zonele cu nisip…
Asta nu înseamnă că turiștii obișnuiți cu alte meleaguri, plimbați prin țări mai dezvoltate economic, vor fi - întotdeauna și peste tot - pe deplin mulțumiți în Albania. Și eu am avut nemulțumirile mele, dar - una peste alta - afirm din nou că Albania a meritat.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2017 Lezhë - la cenotaful lui Skanderbeg — scris în 20.07.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Tirana în jumătate de zi — scris în 14.07.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ