Cand umbli noaptea prin deșert

TIPĂREȘTE

In luna decembrie 2019, constatand ca la hotel nu poti face prea multe dupa ce apune soarele, am hotarat sa luam un safari de seara, care sa ne duca in inima si misterul desertului sub clar de luna.

Plini de nerabdare am achitat pretul, care astazi sincer nu mi-l mai amintesc, dar cred ca a fost ceva in jur de 30-40 de euro, probabil si cu promisiunea unei nopti memorabile, am pornit la drum.

Ni s-a spus la plecare ca excursia va consta intr-o prima deplasare pe atv-uri cam vreo 20 minute prin desert, apoi oprire intr-un sat de beduini, apoi alte cateva zeci de minute pe atv-uri prin desert, a doua oprire intr-un popas al caravanelor unde vom lua masa si va urma un program artistic.

Bun, sa pornim zic.

E luna decembrie si cu toate ca in timpul zilei temperatura urca pana pe la 25 grade, noaptea se face destul de rece, ajungand spre 12-13 grade. Uitam acest aspect si ne imbracam cu haine subtirele, baiatul cu un hanorac, eu cu o gecuta scurta de piele, iar sotul cu jacheta neagra, de buna, cu care venise in avion.

Autocarul ne ia de la hotel si ne duce spre marginea desertului, acolo unde o poarta inalta anunta: Safari. E bine deocamdata. Mai inaintam o vreme si microbusul opreste intr-o curte in care stau insirate unul dupa altul zeci de atv-uri pregatite sa plece in marea escapada.

Coboram, vreo 30 de oameni, culesi de pe la toate hotelurile si incepe distractia.

Ca sa poti pleca in desert trebuie musai esarfa aceea in patratele, alb cu negru cu care sa-ti acoperi fata si capul. Cei mai multi nu au la ei asa ceva, dar bineinteles ca o vand baietii de acolo, doar ca in statiune costa 1-2 dolari, aici 5 euro. Noi, fara sa stim cumparaseram cu o seara inainte, mai mult de dragul obiectului, asa incat stam deoparte si nu ne amestecam in negociere.

Repede negocierea se transforma in mini razboi, turistii se simt pacaliti si nu vor sa plateasca, baietii spun ca fara ele nu se poate. Dureaza o vesnicie pana ambele tabere cedeaza si ramane stabilit: 3 euro bucata.

Ne iau in primire pe fiecare si ne infasoara capul, pe unii mai bine, pe altii mai stramb, dar in fine ne indreptam spre atv-uri.

Aici, o alta mica negociere, intr-un fel costa daca sunt doi pe atv si mai scump daca e doar cate unul.

Multumiti de afacerea cu esarfe, mai lasa de la ei si ne urcam care cum apucam.

Baiatul urca in fata, taica-su in spate, ca sa-l ajute la nevoie, iar eu ma aburc pe masinarie fara sa am habar cum se conduce. Ni se face un scurt instructaj si gata pornim.

In fata un ghid deschide drumul, deja e intuneric sa-ti scoti ochii. Ni se spune ca trebuie sa mergem in sir indian si sa nu depasim si nici sa nu iesim din rand. Simplu, nu?

Mai baiete si unde incepe o paraiala si un zgomot de motoare turate la maxim, de toti cainii tolaniti prin preajma, ca erau destui, incep sa latre si sa alerge in toate partile.

Dreapta acceleratie, stanga frana, sau invers, dar ce mai conteaza, cand intr-un nor de praf ghidul o zbugheste prin noapte doar la lumina unui far chior plasat pe micul bord.

Rand pe rand masinariile se pun in miscare si cand imi vine randul, cu o smuncitura zdravana o iau si eu din loc. Habar n-am cat trebuie sa apas ca sa aceelereze si cat de tare trebuie sa apas ca sa se opreasca, voi afla insa pe drum, la acceleratie capul iti zboara spre spate, la frana brusca, fundul se desprinde de bancheta si te intrebi daca nu treci in zbor peste coarne si aterizezi in praf sau mai rau, in spatele celui de pe atv din fata ta.

Stau rau pe seaua (sau cum s-a fi chemand) aceea mult prea lata pentru mine si ma rog sa nu alunec intr-o parte.

Din fata un nor de praf ma orbeste, drumul nu e pe nisip, ci pe un soi de drum de tara de la noi, un amestec de pietris, praf si nisip, asa incat in curand nu mai vad mare lucru. Doar paraiala care se aude din fata imi spune ca sunt inca in grup. Bineinteles ca drumul e valurit, are niste damburi peste care trebuie sa treci si daca nu tii bine de coarnele alea, atv-ul o poate lua aiurea, directia fiindu-i schimbata de hartoape. Evident ca mi se intampla si mie, masinaria mea luand-o razna, iesind din sir si pornind in lateral. Noroc ca cel din urma ghid ma observa, opreste tot convoiul, ma recupereaza si pentru mai multa siguranta, ma duce in spatele primului ghid, spunandu-mi ca eu stabilesc viteza de deplasare a intregului convoi.

Pe bune? Sigur? Eu?

Si unde pornim noi cu viteza melcului dat de subsemnata, de tot se uita ghidul inapoi si nu intelegea de ce nu-l mai ajungem. Nu dureaza 5 minute si tinerii din grup trec in viteza pe langa mine, nemaitinand cont de sfaturile primite la plecare si cum necum ajung tot in coada sirului.

Ma tin vitejeste pe atv, accelerez si eu, ca doar noi ramane singura pe aici in noapte si dai si lupta. Praful ma orbeste, am si intre dinti, esarfa e demult mutata de la locul ei si imi acopera un ochi si partial gura, picioarele imi amortesc, iar degetele stau inclestate pe ghidon. Ma intreb la fiecare 10 secunde cand ajungem, nu mai conteaza unde, oriunde.

ATV-ul paraie, huruie, se smunceste in toate directiile, cand mai repede cand mai incet, ma zguduie la fiecare hop de-mi sar hainele de pe mine si isi muta locul firesc, eu ma rog sa nu ma rastorn si mergem asa prin intunericul desertului, o vreme.

Cand imi pierdusem speranta ca voi mai ajunge vreodata undeva, aud in fata cum motoarele se linistesc si in fata se zareste un bec. Rand pe rand incetinim si in cele din urma ne oprim. Ghidul vine si opreste motoarele si ne indeamna sa coboram. Ma privesc si constat ca sunt alba pe haine, cobor incet si il aud pe fiul meu: Ce tare a fost! Nu-i asa mama? Ihi, ii raspund.

Grupul se indreapta prin bezna spre o ruina, care chipurile e un sat de beduini, de fapt un cort ponosit si cateva saltele asezate sub o copertina. Ne indeamna cu un ceai de hibiscus, cola sau bere, evident la pret de desert. Beau un suc sa se duca praful din gat si zaresc dupa ce dau la o parte esarfa o camila plictisita care dormiteaza in mijlocul drumului.

Ghidul ne spune ca ii place berea si ii intinde o stica pe care o apuca cu buzele si o bea pe nerasuflate. Ca i-o fi fost chiar sete sau asa era numarul, nu mai intrebam.

Mai stam pret de cateva minute si la plecare ne indeamna sa ne pozam cu camila. Ne fotografiem pe rand, dar cand ii vine randul sotului meu, probabil ca deja se plictisise ca unde ii trage un scuipat de toata frumusetea pe haina lui cea noua. Se mai intampla.

Doamne si iar la drum!

Motoarele pornesc din nou sa urle, praful se straneste mai aprig si convoiul o ia din loc. Ma consolez cu ideea ca nu va dura prea mult drumul, asa mi-a dat asigurari ghidul, ca doar asta l-am intrebat prima data cand am coborat.

Mai paraim noi asa prin desert pret de vreo cateva minute si oprim din nou. De asta data la tabara unde opreau caravanele. Aici sunt zeci de grupuri venite din puncte de plecare diferite, dar care opresc in aceleasi locuri.

Aici in plin desert au improvizat o tabara, cu banci din piatra si mese asisderea, unde ne invita sa luam loc. In mijloc o scena improvizata si aceea. E frig deja si ne strangem hainutele in jurul corpului. In curand suntem invitati la masa, intr-un colt doi beduini pun in farfurii de plastic cate doi mici de-ai lor si o felie de paine. Evident ca nu ajung pentru toata lumea si ne lasam pagubasi.

Dupa vreo jumatate de ora in care ne invartim fara rost prin zona mai mult ca sa ne incalzim, incepe un dans oriental al unei fetiscane pe care cei mai multi aproape ca nu o privesc. Dupa aceea apar doi flacai pregatiti sa efectueze un numar de dans cu faclii aprinse, doar ca dupa prima demonstratie facliile se sting, mai incearca ei sa le aprinda de vreo doua ori, muzica merge mai departe, ei nu mai gasesc ritmul si in cele din urma renunta. Bun spectacol! Dar macar au incercat.

Dupa o alta asteptare, destul de lunga, cred ca asa trebuie ca sa le iasa timpii, ne anunta ca e timpul sa ne pregatim de plecare. Ne ridicam bucurosi, ca se facuse un frig de ne clantaneau dintii si ne indreptam spre atv-uri din nou.

Si iar o pornim prin noapte, de asta data viteza e mai mare, ca asa e la sfarsit, ne zdruncinam din toate incheieturile, sarim peste damburi, acceleram ca nebunii ca sa nu ne pierdem de rand, ne zboara esarfele de pe crestet si ne strang de gat, ne amortesc degetele de la frig si acceleratie si gonim ca o hoarda de bezmetici prin desertul egiptean.

Intr-un tarziu se vede in zare baza de la care am plecat si imi vine sa strig de bucurie. O pot face linistita, e imposibil sa ma auda cineva.

Intram in curte rand pe rand si cobor de pe minune pe jumatate paralizata de frig si emotie.

Ma bucur ca sunt intreaga si imi jur ca aceasta va fi prima si ultima experienta de acest fel.

Juniorul e incantat, desi e si el plin de praf, sotul meu arata jalnic, murdar, cu esafa atarnandu-i caraghios pe o jumatate de fata, cu haina alba cu urme de scuipat de camila, cu un pantof ros nu stiu de pe unde si cu o fata cam nedumerita.

La final ghizii vin si ne intreaba cum a fost, dar asta de dragul unui bacsis si cu glas stins le soptesc: Beautiful! Very beautiful!

Ne imprastiem pe la masinile care ne-au adus si ne indreptam spre hotel.

In hol ne asteapta odihniti si zambitori prietenii nostri care au spus pas experientei si ne intreaba cu o unda de invidie in glas: Ei, cum a fost?

Si unde odata ne indreptam de sale si ne imbatosam, ne dregem vocile si rostim in cor: Fantastic! Habar n-aveti ce-ati pierdut!

---

VIZUALIZĂRI: 1785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI