ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.02.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.06.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2008
DURATA: 3 zile
familie cu copii
7 AD. + 1(3 ani) COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

De la Transfagarasan eterna fascinatie...la Piatra Craiului...

TIPĂREȘTE

Am tot vazut poze de la prieteni: Transfagarasan, Balea Lac, Curtea de Arges... si tot am zis ca mergem... dar am ramas insarcinata apoi... era prea mic ca sa plecam cu el de acasa... in pelerinaje cum ne place noua sa plecam... dar acum ca a crescut... e perfect... e pasagerul perfect la drum lung, mu mananca el in general, asa ca pentru el e perfect... calator de profesie! Inceput de august... cald torid la Bucuresti... imi sun familia (sora si cumnata! ) ca sa le povestesc ce am in cap... nu trebuie sa dezvolt prea mult ca amandoua spun da, ... zis si facut, stabilim detaliile plecarii... ma apuc si caut detalii despre ce urmaream... Curtea de Arges- o vazusem in copilarie intr-una din excursiile organizate, de o zi! - dar restul... nu... si stau si caut... Bucuresti -Curtea de Arges- Cetatea Poienari-Transfagarasan- Baraj Vidraru- Omul de Fier- Balea Lac-Cartisoara-Ceatatea Fagarasului-Rezervatia Piatra Craiului-Pasajul Rucar Bran- Bucuresti-... de vineri pana duminica... incep documentarea ca sa avem pe drum material didactic...

Curtea de Arges... In centrul orasului se afla vestigiile Curtii Domnesti, Biserica San Nicoara sau Biserica Sf. Nicolae cel Mic-despre care se spune ca ar fi fost ctitorita chiar de vestita Doamna Clara, mama voievodului Vlaicu-Voda. Turnul inalt era folosit ca foisor de foc dar si ca turn de supraveghere si comunicare cu turnul-donjon al Cetatii Poienari folosindu-se un sistem de comunicare prin intermediul unor faclii aprinse, semanizand apropierea vrajmasilor. Demult exista un tunel, acum accesibil numai pana la jumatate intre Biserica Sf. Nicolae cel Mic si Biserica Domneasca, ce trece pe sub drumul ce le desparte, soseaua de legatura Pitesti-Curtea de Arges-Transfagarasan.

Biserica episcopala, cunoscuta mai bine sub denumirea de Manastirea Curtea de Arges, o ctitorie a lui Neagoe Basarab, cu frumoasa legenda a Mesterului Manole, Icarul nostru romanesc, precum si a nevestei sale Ana. In biserica episcopală se gasesc mormintele regilor: Carol I-Elisabeta si Ferdinand-Maria, Carol al II-lea... Tot in interiorul Manastirii Curtea de Arges de afla moastele Sfintei Filofteia (O alta legenda se refera la moastele Sfintei Filofteia, o fetita de 12 ani care mergea cu mancare la muncitorii angajati de tatal sau. Intr-o zi, insa, ea a daruit mancarea cersetorilor intalniti pe drum. Atunci, tatal a ucis-o cu o lovitura de topor. Corpul fetitei nu a putut fi ridicat de jos decat in momentul in care a fost pomenit numele Manastirii Curtea de Arges) - asta e povestea romantata realitatea va invit sa o descoperiti, vizitant-, parti din moastele Sfintilor Serghie, Vach si a Mucenitei Tatiana precum si Evanghelia Invierii din Sambata Mare, scrisa cu litere de aur de Regina Elisabeta.

Cetatea Poienari... pentru a ajunge la ruinele cetatii trabuie sa te incumeti sa urci cele 1480 (noi am urcat cum am urcat, dar fumatorii nostri au fost epuizati... fimiu a fost cel mai fericit! )... ce se desfasoara prin padurea deasa ce vegeteaza muntele... aici dupa cum mie imi place am descoperit alte povesti (si iarasi ma navalesc supararile si nemultumirile, in Austria, gasesti bomboane si tot felul de suveniruri cu Mozart! - la noi chiar daca gasesti ceva... cine sa promoveze aceasta latura a noastra... ca avem de toate... mai putin infrastructura... -”Unde esti tu Tepes, doamne, Ca punand mana pe ei, Sa-i imparti in doua cete, de smintiti si de misei”-conform poeziei) - In 1456, cand la tronul tarii a venit domnitorul Vlad Tepes, din porunca acestuia, cetatea a fost refacuta complet. Despre refacerea cetatii din timpul lui Vlad Tepes exista o legenda care spune ca domnitorul a pedepsit, pentru tradare, boierii targovisteni pe care i-a pus sa reconstruiasca cetatea care era o ruina... Peisajele sunt greu de descris, sunt sarace cuvintele si as fi nedreapta stirbindu-le frumusetea spunand ca sunt minunate si desavarsite! Va las sa le vedeti si va invit sa le descoperiti daca nu ati facut-o pana acum!

Barajul Vidraru si Omul de fier... Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare. Constructia lui a durat peste cinci ani... Detaliile tehnice sunt mai putin importante acum pentru ca e un site de calatorie nu de statistica. De sus, de pe muntele Pleasa ne priveste statuia lui Prometeu cu fulgerul in mana, simbolul electricitatii. In apropiere de baraj se afla “Casa Argeseana” si debarcaderul unde se organizeaza curse de agrement cu vaporasul iar pentru pasionatii sporturilor extreme a fost amenajata cea mai inalta pista de lansare pentru bungee jumping.

Transfagarasanul... Peisajul este spectaculos, iar diferentele de nivel si serpentinele sunt o provocare atat pentru masini cat si pentru soferi... si cum mie imi plac povestile mai stiu una despre Transfagarasan, ... se refera la un calugar pe nume Nectarie care a urcat cu masina, un Trabant, pana la cabana Capra, unde a fost suprins de o avalansa, si-a lasat masina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune ca asa a scapat cu viata, in timp ce masina au gasit-o abia dupa 6 luni cand s-a topit zapada...

Balea Lac si Cascada... am pus si pentru capitolul acesta poze ca sunt saraca in expresii ca sa descriu maretia naturii... nu vreau sa spun ca s-a transformat intr-un loc de promenada ca pe faleza Marii Negre, ca as fi rea, tocmai vorbeam de turism si... m-as contrazice... offff...

Cartisoara... este locul unde se termina Transfagarasanului dar si locul de nastere al lui Badea Cartan. Aici este si o casa memoriala, a lui Badea Cartan, dar care n-am vizitat-o pentru ca era inchisa... Propietarii pensiunii unde am stat radeau de vizionarul Cartan, pentru ca la vremea aceea nu prea fusese inteles de nimeni... ei stiau din batrani, ca Gheorghe Cartan fugise de munca... si asa isi gasise alinarea in carti, luptand pentru independenta romanilor din Imperiul Habsburgic, distribuind carti romanesti, aduse clandestin din Romania... a ajuns la Roma ca sa vada Columna lui Traian si s-a stins din viata, fara sa vada ziua in care s-a infaptuit Unirea romanilor. Este inmormantat la cimitirul din Sinaia iar pe mormantul sau scrie: „Badea Cartan doarme aici visand intregirea neamului sau”... alta poveste... (or sa ma ia astia consilier la ministerul de turism... hahaha)

Am tot cautat pe net pensiuni... si toate erau ocupate... asa ca noi am plecat pur si simplu... fara a face vreo rezervare... daca nu gaseam ceva mergeam la Sibiu... dar am gasit la niste cetateni foarte ospitalieri cazare pe noapte 80 de ron de camera, curat cu acces la bucatarie si o baie comuna foarte dotata... o cabina de dus cu masaj si cromoterapie... eee... de fapt era casa lor care ne-au pus-o la dispozitie...

Sambata de Sus... loc de pelerinaj si liniste... construita de Constantin Brancoveanu...

Cetatea Fagarasului... iarasi o sa fiu acida... un monument fantastic pentru care noi nu facem nimic, in paragina, cu un balci amarat pe langa castel, care il facea sa para trist si amarat... in loc sa fie glorios si falnic... offfff... francezi cu toate splendorile lor... de pe Valea Loarei... asta e... avem si noi... si ce daca... pe vremuri in cetate a functionat un hotel... acum mai este la parter doar un restaurant si o biblioteca care e mai mult inchisa... cine mai citeste astazi... cui sa foloseasca... sa mai spun cuiva povestea cetatii... oare cineva o sa vrea sa citesca sa se relaxeze... nu mai bine va anexez ce scrie pe site Primariei Fagaras: “Cetatea Fagarasului este cel mai impunator monument al tinutului, unul dintre cele mai mari si mai bine pastrate din intreaga tara si chiar din Europa. ” Nimic nu arata daca o “vizitezi” ca ne pasa de acest lucru... sau ca se face ceva pentru conservarea ei... a am uitat exista un esafond in curtea interioara, o spanzuratoare... construita ulterior de comunitate... si pentru ca era o nunta, chiar langa esafond... nu am putut servi o masa de prinz... am cautat vreo ora (e si mare Fagarasul! ) ca sa gasim un local unde sa putem manca ceva decent...

Rezervatia Piatra Craiului... De la Zarnesti spre Plaiul Foii am luat-o noi... un drum relaxant si frumos... il recomand pentru o zi frumoasa de vara... de dimineata pana in seara...

Drumul catre casa a fost obositor pentru ca am incercat sa evitam DN1 si am gasit la fel de aglomerat si mai prost drumul de pe Targoviste... catre Bucuresti...


[fb]
---
Trimis de catalinalupu in 04.02.10 11:43:10
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3257 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (catalinalupu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Sambata de Sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2900 PMA (din 6 voturi)

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster77
[04.02.10 12:22:23]
»

Mutat la "Excursie Transfagarasan", sectiune deja existenta pe site.

catalinalupuAUTOR REVIEW
[04.02.10 13:37:45]
»

multumesc webmaster...scuze...

catalinalupuAUTOR REVIEW
[04.02.10 14:17:35]
»

webmaster am mai pus poze...dar nu le vad...am mai gresit undeva?

catalinalupuAUTOR REVIEW
[04.02.10 14:50:13]
»

o sa incerc sa le mai incarc odata...sper sa nu fie...incarcate si sa le dublez...n-as vrea asa ceva

biancuta
[04.02.10 15:23:53]
»

Transfagarasanul.... am fost si eu de vreo trei ori... peisajul este superb.

catalinalupuAUTOR REVIEW
[04.02.10 15:30:06]
»

asa este...o fascinatie...si una din minunile costruite de om pentru om...

catalinalupuAUTOR REVIEW
[04.02.10 15:53:03]
»

Webmaster...mai am o rugaminte...as mai vrea o schimbare...ca doar sti cum sunt...eu...schimba-i titlul...

din "Transfagarasanul eterna fascinatie..." in: De la Transfagarasan eterna fascinatie...la Piatra Craiului... multumesc frumos

webmasterXY*
[04.02.10 15:55:35]
»

stim, cum sa nu?, dorinta indeplinita!

Admin
[04.02.10 17:04:08]
»

am primit in urma cu aprox 1 ora pe mail o sesizare privind acest review, mai precis referitoare la multiplele surse de inspiratie din care s-a inspirat autoarea (fara sa precieze sursa).

Nu am timp DELOC acum, dar o sa ma ocup in seara asta sau la noapte de verificarea celor sesizate. Revin / revenim cu concluziile.

pepsi70ro
[04.02.10 20:38:00]
»

Trebuie sa fie chiar buni baietii astia care descopera sursele de inspiratie. Eu am stat mai bine de 30 de minute, nici nu stiu de ce am stat atat, si n-am descoperit nimic. Am cautat toate cuvintele de legatura pe o mare parte din site-uri. N-am descoperit nimic care sa conduca spre o inspiratie mai "agresiva" la acest review. Sunteti buni!

Admin
[04.02.10 23:09:08]
»

okey.

IN PRIMUL RAND sunt foarte dezamagit si am un gust profund AMAR din toata aceasta poveste. Din mai multe puncte de vedere; as zice DIN TOATE punctele de vedere.

Textul este o compilatie foarte bine scrisa avand ca baza mai multe surse:

Paragraf 2 - http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Arge%C5%9F

http://www.aventuraturistica.ro/localitati/detalii/curtea-de-arges/

Paragraf 3 - http://www.romanianmonasteries.org/ro/alte-manastiri/curtea-de-arges

Paragraf 4 - http://romaniaturistica.com/castele-si-cetati/cetatea-poienari. html

Paragraf 5 - http://jurnalromanesc.blogspot. com/2009_07_01_archive.html

Paragraf 6 - http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/muntii-fagaras

Bun. Acum din PUNCTUL PERSONAL de vedere, este un text FOARTE bun si cat se poate de util (chiar daca nu aduce noutati senzationale, sinteza in cadrul unui singur review a tuturor acestor informatii este de o utilitate - apreciez - semnificativa)

DACA autoarea ar fi mentionat, la sfarsit, "am creat o compilatie din diverse surse, cu gandul de a va fi poate utila" ar fi rezultat - aproape sigur - un review de superbonus -- avem ca exemplu concret & practic un alt review postat azi in sectiunea Vienna.

PENTRU CA aceasta referire lipseste, TEHNIC vbind ar trebui luate masuri dure, din cauza intrepretarii ca incercare de trisare.

CIU TOATE ACESTEA, cunoscand-o putin (desigur virual) pe catalinalupu - ca doar nu e inscrisa de azi de ieri - apreciez intentiile ca fiind oneste si nu ma lasa inima sa iau masuri dure pentru absenta (doar a) acelui paragraf prin care sa mentioneze ca review-ul e (majoritar) o compilatie din alta surse.

Singura MASURA DECISA: stergerea tuturor bonusurilor primite (total 2.000 PMA pana in acest moment), precum si retragerea dreptului de a primi altele.

catalinalupu: tocmai ai primit un cec in alb semnat "webmaster". Nu le acord des si pan-acuma experienta pe acest site mi-a "intarit" o intuitie corecta. Daca insa cumva se va intampla sa fii tu exceptia, te asigur ca vei primi tratament dublu ca asprime fata de un recidivist (aka super "extra-dur")

catalinalupuAUTOR REVIEW
[05.02.10 08:49:09]
»

sterge bonusul... nu am facut-o si nu o voi face pentru nici un concurs... nu o fac ca o disculpare... nici pe departe... regret... dar la inceput scrie ca fac documentare... imi pare rau ca nu toate sursele au fost citate... iar toate viitoarele mele postari vor avea mentiunea... nu vreau sa particip la concursuri!

webmasterXY*
[05.02.10 09:05:39]
»

te poti 'retrage' din concurs prin accesarea link-ului "Contul Meu" din coltul din dreapta sus al paginii principale "AmFostAcolo", bifand optiunea "NU DORESC sa particip la Concursul cu Premii (Clasamentul "TopUsers - Anul Curent")"

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, catalinalupu, pepsi70ro
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Transfăgărășan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068205833435059 sec
    ecranul dvs: 1 x 1