Pe transfăgărășan după 35 de ani (II)

TIPĂREȘTE

Câteva cuvinte despre transfăgărăşan: DN7C are o lungime de 150 km între Cărţişoara în Transilvania şi Bascov în judeţul Argeş. El a fost construit în patru ani între 1970-1974. Ajunge la înălţimea de 2040 m la Lacul Bâlea, astăzi fiind depăşit cu 100 m numai de transalpina. În partea munteană, pe versantul sudic, drumul trece pe o porţiune de 10 km de-a lungul lacului şi barajului Vidraru construite cu 10 ani mai devreme. Întregul transfăgărăşan a pus în faţa constructorilor probleme tehnice foarte grele şi nu puţine au fost pierderile de vieţi omeneşti, bilanţul oficial fiind de 40 de morţi. De la Cârța până la Bâlea Cascadă au fost vreo 20 de km cu serpentine largi. Nu mi s-a părut nimic spectaculos în afară de priveliştea munţilor care ni se arătau ochilor prin luminişurile de pe şosea.

La Bâlea Cascadă, deşi era zi lucrătoare am găsit o mare de maşini parcate care încotro şi o atmosfera de piaţă dată de tonetele asaltate de turişti. Cascada de 70m se vedea ca un fir argintiu în depărtare. Am vrut să-mi verific memoria şi am întrebat cât se face până acolo. Mi s-a spus că o ora, cam cât ştiam şi eu.

În apropierea cabanei-hotel am văzut firele şi telecabina care ducea la Bâlea Lac. O alternativă foarte bună pentru cei mai puţin curajoşi pe şosea dar cu siguranţă o senzaţie unică să depăşeşti vârfuri de munte şi de nori. Am urmărit câteva cabine până s-au pierdut sub creastă.

După ce am băut o cafea am început să urcăm adevăratul transfăgărăşan. Am oprit de câteva ori unde erau locuri special amenajate de belvedere şi de unde a putut şi soţul să vadă cate ceva iar eu să fac poze. Pe drum am întâlnit două monumente: o placă pe un colţ de stâncă dedicată geniştilor care în 1971 au străpuns muntele şi un monument numit Poartă întâlnirii. Acesta memorează locul în care venind din sensuri opuse s-au întâlnit tot în 1971 două unităţi de geniu.

Aici este momentul să scriu că între Bâlea cascadă şi lac sunt 13 km de urcuş greu cu serpentine în ac de par pe o diferenţa de nivel de 800 m între cele două puncte. Extrag din Wikipedia: Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar sa fie dislocate mai multe milioane de tone de roca; pentru această s-au folosit 6520 tone de dinamita din care 20 de tone numai la tunelul Capra- Bâlea şi multe alte materiale de construcţii. În privinţa traficului, am întâlnit câţiva teribilişti care ne-au depăşit în curbă deşi era linie dublă continuă dar au avut reflexe bune şi Dumnezeu a ţinut şi cu ei şi cu noi.

Am ajuns la Bâlea Lac. Acesta e un lac glaciar situat la 2034m, cu o lungime de 360 m, lăţime 190 şi adâncime 12m. Apele sale au culori cuprinse între albastru-verde şi cenuşiu după cum se oglindesc munţii şi norii în el. Drumul ne-a dus într-o piaţeta foarte aglomerată cu maşini atât pe marginea şoselei cât şi în parcarea foarte mare. Erau zeci de tarabe şi tonete şi lume ciorchine în faţa lor. Dacă ar fi fost numai produse tradiţionale caș, burduf, cârnaţi, şuncă de casă, palincă ar mai fi fost de înţeles dar majoritatea chioşcurilor vindeau chinezisme pe care le poţi cumpăra de oriunde. Din respect pentru munte eu aş fi amenajat o platformă comercială undeva mai jos, mai ferit, să nu se strice frumuseţea peisajului.

Sărăcuţa cabană Bâlea Lac cea ştiută de mine de o viață era izolată undeva la margine, faţa fiindu-i luată de cabana Paltinul şi alte câteva construcţii.

La restaurantul Paltinul am mâncat prost dar vederea de pe terasă a compensat totul. Terasa este amplasată în partea opusă zonei comerciale şi de dezordine, aşa că pentru două ore am putut savura frunusețea munţilor dimprejur. Îmi luasem de acasă binoclul cu lentile Zeiss pe care l-a avut tata în război. Am urmărit grupuri de turişti urcând din greu spre Capra, am văzut un singuratic pe creastă Paltinului şi câţiva - dintre care o fată cu canadiană roşie - coborau dinspre Doamna. Mi s-a umplut inima de bucurie că mai sunt tineri care părăsesc pentru câteva ore comoditatea maşinii şi scaunul confortabil din restaurant şi aleg să cunoască muntele.

Am asistat din depărtare şi la o nuntă oficiată la marginea lacului. Mireasă era îmbrăcată în rochie lungă albă şi cred că o veţi putea distinge în poze. Superbă idee!.

Am părăsit priveliştea lacului Bâlea purtătoare a unor amintiri de neuitat, am luat maşina şi am intrat în tunelul dintre muntele Capra şi Paltinul, lung de aproape un kilometru, mai precis 887m. Are două benzi de circulaţie, două trotuare şi este iluminat electric.

Cum am ajuns pe versantul sudic al munţilor Făgăraş peisajul montan s-a schimbat. Mai puţin gol alpin, mai multe izvoare şi cascade deşi privind în jos serpentinele erau la fel de ameţitoare. Am trecut pe lângă o construcţie roşie cu trei etaje, amplasată la 3 km de tunel, aproape de vârful muntelui, refugiul cu permanentă Salvamont 2000. Imediat la câţiva km, la o altitudine de 1700m, apele cascadei Capra izvorâtă din masivul cu acelaşi nume se rostogoleau de la o înălţime de 35 m. până în şosea. Alături un mic târg ambulant cu caşcaval şi brânză de burduf în brad nu a mai distorsionat cu peisajul ca cel de la Bâlea Lac. Complexul turistic Capra este situat la 1600 m altitudine şi după cum l-am văzut din şosea oferă multe locuri de cazare.

De cum am intrat în Argeş drumul a început să fie prost, cu petece de asfalt roase de cauciucurile maşinilor, cu mici denivelări şi câte o groapă din loc în loc, spre deosebire de tronsonul nordic care e bun.

În dreptul lacului Vidraru până la baraj pe o lungime de 10 km, drumul e chiar rău, nu ca spre Borşa dar oricum se cere a fi reparat. Lacul are o lungime de 1o km, lăţime 2 km şi adâncimea lângă baraj ajunge pana la 155 m. cu un volum de apă de 465 mil. mc. Din păcate vegetaţia a crescut atât de mare şi stufoasă încât nu am mai putut vedea lacul în toată splendoarea lui decât spre baraj. Barajul, la data construcţiei era al optulea din Europa cu o lungime de coronament de 300 m şi conţinând 42 km de tunele.

Am trecut prin dreptul cetăţii Poienari cu regretul că la timpul şi vârsta potrivită nu i-am urcat cele 1500 de trepte.

Am ajuns pe seară în comună Corneşti unde aveam camera reţinută la pensiunea Cristina prin booking.com. Din păcate ploile şi inundaţiile stricaseră nişte conducte de apă şi muncitorii veniţi să remedieze au făcut un deal de pământ în faţă caselor de pe stradă şi n-am putut intra. Ne-am cazat la pensiunea Elza la câteva sute de metri mai departe şi nu am regretat.

---

VIZUALIZĂRI: 2852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI