Transfăgărăşanul - şoseaua dintre munţi

TIPĂREȘTE

Week-end de iunie. Zile libere date de Maria Sa, Guvernul! Unde să mergem să ne limpezim puţin minţile şi să ne întărim trupurile? Soţul meu parcă ar lenevi şi azi între patru pereţi, aşa că scriu trei destinaţii pe bileţele şi las sorţii să decidă. Extrage el biletul norocos: Piscu-Negru! Ne urcăm în maşină şi... pe-aci ne e drumul. Drum bunicel, ce-i drept, am văzut altele şi mai rele. De la Curtea de Argeş, peisajul ne încânta ochii şi ne bucurăm că am plecat, mai ales că ziua frumoasă se anunţă foarte caldă.

Prima oprire e la Barajul Vidraru, acolo unde totul e neschimbat. Munţii ne domină, ameninţători, aerul tare ne ameţeşte, apa barajului, relativ curată, sclipeşte sfidător, iar debarcaderul pare că a rămas acela de acum douăzeci şi cinci de ani: vechi şi neamenajat, prea puţin atractiv şi, probabil, nerentabil. Drumul croit cu migală printre munţi urcă spre înălţimi împreună cu noi, bucuroşi de răcoare. Admirăm boltile de frunzişuri şi munca omului de altădată, fiindcă omul de azi nici nu poate întreţine ceea ce s-a construit cândva.

Ajungem la cabana Valea cu Peşti. Pare bine întreţinută. Aspectul exterior este unul plăcut. Admirăm barajul de la înălţime, ne bucurăm de viaţă şi plecăm mai departe, mai sus, tot mai sus, însoţiţi acum şi de o ploaie molcomă, cu parfum de soc şi de ierburi. Drumul şerpuieşte, părându-ni-se mai lung decât ne aşteptam. Prin luminişuri, la tot pasul, corturi, rulote, pături, grătare, maşini, muzică, tineri, bătrânei, într-un cuvânt, viaţă.

Ne oprim înainte de Cabana Capra, într-o parcare amenajată a unui hotel, Siesta. Deşi multe pensiuni, un soi de linişte pluteşte în jur. Unde or fi turiştii? Poate sunt la... Siesta? Vrem să mâncăm, dar meniul are doar câteva feluri, aşa că luăm doar cafea. Vrem să vedem împrejurimile; prea multe construcţii pe o porţiune prea mică, de aceea pare înghesuit; parcelele împrejmuite cu gard dau impresia invadării naturii de către om într-un mod straniu; o căsuţa construită în copac, şi, culmea, oferită spre închiriat, pare dintr-o poveste; pare a fi nebunia frumoasă a unui ambiţios; ne place. Urcăm puţin pe o potecă bolovănoasă ce constituie traseul de trei ore şi jumătate spre Călţun. E minunată natura în stare pură. Omul o umileşte cu intervenţia lui.

Ne întoarcem şi poposim la masă, la hotel Piscu-Negru. Bucătăria e variată, locul e cochet, îngrijit, dar muzica de club nu e ceea ce se potriveşte. Puţini turişti mănâncă şi nu par prea mulţumiţi, deşi mâncarea arată bine. Şi e gustoasă. Porţiile sunt mici, preţurile spre mari. Peisajul e de vis. Merită drumul până aici.

A fost o zi frumoasă, aşa cum sunt toate zilele petrecute în mijlocul munţilor, şi recomand zona pentru peisajele minunate şi aerul pur.

---

VIZUALIZĂRI: 2269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI