Mici popasuri de-a lungul Transfăgărăşanului.

TIPĂREȘTE

În altă zi a minivacanţei de pe Transfăgărăşan (impresii am continuat cu parcurgerea traseului până la Curtea de Argeş, dar cu multe opriri în principalele puncte de belvedere şi un popas prelungit la Bâlea Lac. Pentru a câştiga timp am plecat devreme de la Cârţişoara, locul unde am avut cazare, am făcut o scurtă oprire la Bâlea Cascadă, am luat câte ceva de ronţăit, apoi ne-am continuat ascensiunea cu maşina pe frumoasele serpentine străjuite de brazi şi molizi aflate în stânga popasului.

După parcurgerea acestor serpentine urmează un punct de belvedere foarte uzitat şi situat deasupra unei văi largi, de unde se poate observa panoramic cascada şi şerpuirea şoselei din aval de Refugiul Salvamont şi Cabana Paltinu. În acest punct sunt câteva locuri de parcare şi am observat în cele câteva traversări ale Transfăgărăşanului că mai toate maşinile opresc în acest loc, unde se fac cele mai reuşite poze.

Mai departe şoseaua are o rampă de urcare mai puţin accentuată şi se trece printre numeroase viaducte, unde apa curge din plafonul de protecţie şi-ţi spală maşina fără să vrei. Pătrundem apoi într-o zonă fără pădure, un gol alpin cu serpentine şerpuind ca într-o tablou pictat, care te obligă să opreşti în puţinele locuri de belvedere, să admiri peisajul şi să imortalizezi cu aparatul de fotografiat locuri de o frumuseţe aparte.

Următoarea oprire unde ne-am petrecut cam o jumătate de zi a fost la Bâlea Lac. Aici sunt multe locuri de parcare, unele într-un perimetru amenajat cu plată, altele pe partea carosabilă a şoselei şi pe lângă numeroasele chioşcuri unde se vând produse alimentare (covrigei, gogoşi, porumb fiert, kurtoş kalacs etc) sau produse de artizanat.

După ce am parcurs partea de sud-vest a lacului şi am admirat de pe margine bancurile de peştişori, ne-am îndreptat spre partea nord-estică unde spre surprinderea noastră am găsit o porţiune destul de mare cu zăpadă. Şi asta în luna iulie, când temperatura aerului la câmpie depăşea 37 de grade celsius.

Ne-am răcorit frecându-ne cu zăpadă împreună cu o pereche de asiatici foarte prietenoşi, ne-am făcut poze reciproc, după care ne-am propus să escaladăm muntele din partea estică a lacului în ideea de a ajunge la Şaua Caprei. De la lac traseul ni s-a părut a fi unul lejer, aşa că ne-am avântat (la propunerea mea) împreună cu simpaticii asiatici în escaladarea muntelui pe o poteca marcată care începe de lângă cabană.

Am urcat noi ce am urcat şi când ne-am dat seama că distanţa de la lac parcursă într-o oră era neînsemnată, ne-am întors dându-ne seama că nu aveam timpul necesar să ajungem la obiectivul propus. Prietenii noştri de ocazie au fost de acord imediat, ne-am întors la lac şi zăpadă, apoi am hotărât să traversăm pe jos cel mai lung tunel din România, Tunelul Capra (887 metri).

Tunelul care face legătura dintre cei doi versanţi ai munţilor Făgăraş este destul de larg şi are şi un trotuar de cca 1 metru pentru pietoni. Pe pereţi s-a depus în timp un strat de calcar, dar au apărut şi mici fisuri în plafon şi pereţi unde apa curge în stropi mari. L-am traversat în vuietul produs de maşini şi am ajuns în partea dinspre Argeş a Transfăgărăşanului unde în dreapta tunelului am dat iar de zăpadă.

Ne-am întors la maşină, ne-am luat la revedere de la prietenii noştri, apoi ne-am îndreptat spre coborârea ce duce la Barajul Vidraru. Prima parte a şoselei începând de la tunel coboară pe nişte serpentine deosebit de frumoase, imaginile din vale sunt de o frumuseţe şi o sălbăticie aparte.

Am făcut numeroase opriri, am admirat şi filmat numeroasele minicascade (cea mai mare Cascada Capra) şi izvoare de apă de pe marginea şoselei, dar şi câteva turme de oi răsfirate pe versanţi într-o poziţie ciudată precum caprele negre.

Am trecut apoi în viteză pe lângă Cabana Capra şi Hotel Piscul Negru, apoi coborârea a devenit ceva mai lină, am ieşit din golul alpin, au apărut brazii, poieniţele şi undeva pe stânga la marginea râului Argeş primele aşezări de corturi ale turiştilor.

Dacă până aici şoseaua a fost bună şi chiar foarte bună pe alocuri, mai departe gropile din asfalt mi-au zdruncinat serios maşina şi consoarta până la baraj. Ajunşi cu chiu cu vai până aproape de fosta cabană a lui Nicuşor Ceauşescu, Valea cu Peşti, ne-am adus aminte de o întâmplare ce a avut loc aproape de această cabană cu doi ani în urmă.

Traversarea din acel an am făcut-o cu fostul ginere, eu fiind pasager. La nici 200 de metri de cabană, chiar pe mijlocul şoselei ne-a ieşit în cale o namilă de urs, şoferul în loc să oprească (eram la vreo sută de metri distanţă) şi să facem nişte poze, s-a speriat, s-a îndreptat spre arătare în viteză, aceasta s-a speriat la rândul ei, s-a înălţat în două picioare, a făcut o piruetă şi s-a aruncat în şanţul şoselei.

Eu personal aş fi oprit să văd ce intenţie are făceam ceva poze şi abia după aceea aş fi demarat pe lângă el. Dincolo de această întâmplare coroborată cu o alta asemănătoare pe la cota 1200 din Sinaia, cam de pe atunci am o anumită reticenţă în a parcurge unele trasee montane.

La Vidraru am făcut un popas mic, am servit masa luată la pachet, după care ne-am continuat coborârea spre Curtea de Argeş. Ajunşi la uzina electrică nu ne-am putut abţine şi am mai urcat încă o dată cele 1480 de trepte de la Cetatea Poienari, un obiectiv pe care mulţi îl ratează din cauza faptului că e puţin popularizat. Am discutat cu mulţi turişti care au parcurs Transfăgărăşanul şi majoritatea nu au auzit de acest obiectiv istoric. În sprijinul celor aflaţi în aceeaşi situaţie vin cu următoarea precizare:

când coborâţi de la baraj opriţi la uzina electrică, parcaţi maşina în locul special amenajat şi undeva în partea dreaptă se află capătul scărilor ce urcă la cetate.

Despre această cetate construită ca un singur turn de Negru Vodă şi dezvoltată de Vlad Ţepeş s-au scris câteva articole şi pe acest site, aşa că nu mai are rost să repet aceleaşi amănunte.

Vreau doar să accentuez faptul că, deşi cetatea se află situată pe o creastă de munte şi până sus sunt 1480 de trepte, traseul nu este greu de parcurs, are porţiuni de relaş între grupuri de trepte şi merită să fie vizitată, chiar dacă această construcţie este în stadiul de ruină. Pentru 5 lei la intrare (se fac reduceri pentru pensionari, elevi şi studenţi) avem ocazia să vedem de sus nişte imagini de excepţie.

Cam atât despre aceaste două zile frumoase de iulie petrecute pe Transfăgărăşan. l-am vizitat de trei ori şi cred că am să o fac şi anul acesta împreună cu nişte prieteni (poate între timp s-a reparat şi partea aceea de şosea deplorabilă).

Dacă este cineva care nu a vizitat Transfăgărăşanul, îi recomand să o facă fără ezitare, pentru că este un obiectiv de excepţie.

---

VIZUALIZĂRI: 4725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI