GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TRANSFĂGĂRĂŞANUL - permanent o nouă încercare
Câteva zile libere, vremea deosebit de bună, momentul prielnic de a-mi pune în aplicare un plan vechi – să merg cu fiicele mele pe Creasta Făgăraşului, pe unde (eu) nu mai fusesem de vreo 24 de ani.
Am pornit, asadar, la drum spre Masivul Făgăraş. Ajunşi la Cârţişoara, înainte de a începe “lecţia de geografie”, ne-am oprit pentru o oră de istorie, la Casa Memorială (Muzeul Etnografic), a “dacului ce a coborât de pe Columna lui Traian”- Badea Cârţan.
Începem apoi urcuşul spre Bâlea. Drumul este foarte bun, aşa că, în scurt timp ajungem la cabana Bâlea Cascadă (1234 m). Un popas scurt pentru câteva poze şi nerăbdători să ajungem pe creastă, pornim din nou la drum.
Începe “aventura”. Curbe tot mai strânse, panta mai abruptă dar peisajul tot mai frumos. Dacă în prima parte a traseului nu prea se vedea decât pădurea, acum au început să apară piscurile, dar să se vadă şi valea. Câteva clipe de reculegere în faţa Monumentului Geniştilor şi un regret cumplit că nu am luat o candelă la plecare, pentru a o aprinde în memoria militarilor care au dispărut prematur dintre noi, cuprinşi de avalanşe, căzuţi de pe stânci sau diferite accidente, în timpul lucrărilor de construcţie a ceea ce avem acum –TRANSFĂGĂRĂŞANUL.
Ajungem apoi, în spaţiul “deschis”, de unde se vede tot drumul până aproape de vârf. Mai facem câteva poze imensului “şarpe” ce urcă muntele si... la drum. La Bâlea lac, plin de turişti. Ca la noi - gălăgie, muzică, ţipete, câteva motoare, ATV-uri turate (parcă aici este rezervaţie naturală... ?), manele, ... Am parcat repede maşina, ne-am luat rucsacul şi sus pe creastă. Lângă lac, un petec mare de zăpadă i-a îndemnat pe câţiva tineri la săniuş... cu sacul de polietilenă. Mai sus se văd alte câteva petece de zăpadă.
Urcăm încetişor pe traseul care duce în Şaua Caprei cu gândul de a „călca” pe Vânătoarea lui Buteanu (2507 m). Traseul, plin de turişti, unii mai experimentaţi, alţii mai puţin, iar alţii... doar curioşi. Ce-o fi şi cu muntele ăsta?
Atingem un petec de zăpadă, facem o poză la o floare, una Lacului Bâlea (2230 m) şi iată că am ajuns pe creastă. Cam frig. Ne echipăm corespunzător şi coborâm spre Lacul Capra. În stânga avem vârful Vânătoarea lui Buteanu, iar în dreapta, Iezerul Caprei (2417 m). O pauză binevenită, de gustare şi de odihnă de 30 de minute ne-a reîmprospătat forţele si am pornit către vârful Vânatoarea lui Buteanu. Fetele încă nu au mai fost la asemenea altitudine. Sper să le placă şi să mai urcăm pe munte. Urcuşul devine tot mai greu şi mai periculos, dar nu ne lăsăm, ... ajungem sus. Priveliştea – o minunăţie. Suntem “deasupra lumii”. Coborâm pe acelaşi traseu (ce păcat că nu are cine să ne ducă maşina acasă şi să ne continuăm drumeţia pe jos, că a început să ne placă, ... semne bune).
Trecem prin tunel şi coborâm spre Muntenia. Mai facem un popas să admirăm Masivul Făgăraş din partea sudică. Vârful Fântâna se vede splendid.
Ne apropiem de Lacul Vidraru. Lucrări pe albia râului? Se captează apa pârâului Capra pentru microhidrocentrale poprietate ale şmecherilor cu bani? ... asta înseamnă dezastru ecologic!!! Drumul - alt dezastru, plin de gropi Soarele dupăamiezii făcea lacul o oglindă imensă. De pe muntele Pleaşa, “omul de fier” - statuia lui Prometeu cu fulgerul în mână, simbolul electricităţii, lucind în bătaia soarelui, străjuieşte Lacul Vidraru.
De aici, am pornit spre Curtea de Argeş, unde ne aştepta “Monastirea Argeşului”, apoi, în ziua următoare, parcurgerea pasului Rucăr- Bran, cu Cehile Dâmbovicioarei, Piatra Craiului, Castelul Bran, Apoi Braşovul, Făgaraşul şi duminică, spre casă.
Trimis de Vasile S in 18.09.12 21:35:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Vasile S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte frumoase fotografii, foarte inspirat review-ul. Ca una ce am străbătut traseul descris de tine de vreo două ori, înțeleg de ce spectacol extraordinar al naturii ai avut parte. Bucuria înălțimilor este desăvârșită și de nedescris, trebuie s-o trăiești ca să te poți bucura de ea. Felicitări pentru străduința de a transmite și generației tinere gustul pentru ascensiuni și emoția descoperirii unor locuri puțin atinse de civilizație!
@mariana. olaru: Mulţumesc mult pentru aprecieri!
Muntele m-a fascinat dintotdeauna, mai ales Munţii Făgăraş prin care am mai umblat şi de a căror măreţie nu mă pot sătura. Aş dori ca tinerii de azi să descopere muntele, să-l respecte şi mai ales să-l păstreze curat. Drum bun tuturor!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Transfăgărășan în culori de toamnă, un loc care m-a încântat și m-a încărcat pozitiv! — scris în 21.10.24 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Pe Transfăgărășan, din nou — scris în 21.08.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Transfăgărășanul - așa cum l-am văzut eu — scris în 26.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Transfăgărășan — scris în 25.07.22 de A Mihai din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Pe Transfăgărășan, în prag de iarnă — scris în 18.10.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Transfăgărășan — scris în 09.12.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 O noapte la cort pe Transfăgărășan — scris în 21.08.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ