GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Estreya Palace un hotel care nu merita 4 stele
Cu toate că mai folosisem hotelurile bulgărești pentru cazarea de o noapte în drumul nostru (2 adulți și 2 adolescente) către însorita Grecie, a fost pentru prima dată când am ajuns pe litoralul bulgăresc. Aceasta s-a realizat printr-o cazare de 3 nopți în stațiunea Sf. Constantin și Elena, la hotelul Estreya Palace. Pretul atractiv, chiar dacă scrierile turiștilor care au fost cazați sunt contradictorii, ne-au determinat să riscăm pentru 3 nopți cu regim de masă All Inclusiv.
Cazarea a fost realizată în doar 5 minute, timp după care un majordon al hotelului, ce ne ajuta cu unul dintre bagaje, ne conducea către camerele rezervate. Cu toate că la ușile de acces în camere există un sistem de acces cu cartelă, ușile se deschid tot cu cheia. Cartela folosește doar pentru a avea curent electric în cameră și baie.
Hotelurile Estreya Palace și Estreya Rezidance sunt legate printr-un tunel la nivelul etajului 1 și folosesc în comun facilitățile pe care le oferă turiștilor (sala de mese, receptia, piscinele, barul).
Pozitive: camere destul de mari, la fel și băile, minifrigider funcțional și destul de silențios, din camerele de la etajele superioare se vede marea, grădina hotelului frumușică, multă liniște atunci când nu se lucrează foarte intens pe șantierele din apropiere.
Negative:
1. Există un miros neplăcut în tot hotelul Estreya Palace. Crezând că mirosul este doar local la ultimul etaj, unde am fost cazat, am avut surpriza să constat că același miros de neaerisit și poate mucegai este în tot hotelul. Acest miros persistă doar în Estreya Palace nu și în Estreya Rezidance.
2. Sala de mese este mică pentru numărul de turiști din cele două hoteluri. În anumite momente se poate întâmpla să nu găsești masă liberă.
3. În camere se face curătenie zilnic, dar este superficială. În fotografiile atașate se pot observa clar păianjenii. Aceștia nu au fost deranjați pentru întreaga perioadă de cazare.
4. Articolele de toaletă se asigură numai la începutul cazării după care ești nevoit să cumperi de la Lidl-ul din apropiere.
5. Televizorul (cu tub) este funcțional doar cu numele. Posturile TV sunt imposibil de urmărit. Când sunt în hotel de obicei nu urmăresc emisiuni la TV dar la Estreya Palace când am pornit TV-ul am avut surpriza unei recepții foarte proaste. Așa că iată-mă butonând telecomanda în speranța că voi descoperi și canale care să se vadă acceptabil. Nu a fost să fie deși se difuza o emisiune de divertisment cu Dem Rădulescu pe TVR1.
5. După experiența neplăcută cu televizorul am vrut să dau telefon în camera pe care o luasem pentru copii. Surpriză, telefonul era mort. Nu credeam că la un hotel de 4 stele mi se poate întâmpla așa ceva și având o orientare tehnică, am verificat și cablul dacă este introdus în priză.
6. Apa de la piscine (interioară și exterioară) nu depășea 30 grade.
7. Sucul de mere ne-a plăcut cel mai mult dintre toate băuturile răcoritoare așa că a fost consumat atât de adulți cât și de copii. La un moment dat pe masa noastră (din sala de mese) aveam 3 pahare cu suc de mere. Dar surpriza a fost când am constatat o diferență de culoare între sucul din cele 3 pahare. Diferența s-a confirmat și în ce privește gustul. Astfel am avut confirmarea că sucurile se mai și diluau, probabil cu apă.
 
Concluzia: Nu recomand hotelul Estreya Palace chiar dacă prețul pare atractiv.
Nu este din multe puncte de vedere un hotel de 4 stele. Camerele sunt cel mult de 3 stele.
Trimis de hamzadgeorge in 03.05.19 22:39:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Sofia, Boroveț
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (hamzadgeorge); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22970000 N, 28.01040000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Odată cu primul review încărcat, @15George: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Ape termale, soare si relaxare — scris în 13.12.23 de dianamea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Nu recomand — scris în 28.08.22 de ux127016 din BUCURESTI - nu recomandă
- Apr.2019 Paste 2019 la Estreya Palace — scris în 02.05.19 de mihais68 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Concediu la Estreya Palace — scris în 23.08.18 de Viodi din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Foarte frumos!!! — scris în 02.08.18 de ancuta pop din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- May.2018 Estreya Palace pe intelesul tuturor — scris în 24.05.18 de Sorin1982 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Superb! Un sejur de vis! — scris în 01.05.18 de CătălinB. din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ