GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, ne-am hotarat tarziu sa cumparam vacanta de Paste si abia pe 4 aprilie am mers la o agentie sa luam doar 2 zile de miniconcediu. Am primit confirmarea, am incheiat contractul pentru Estreya Rezidence, am platit (era duminica) si luni la pranz m-au anuntat ca este obligatoriu sa iau 3 zile.
Am refuzat si pana la urma au cedat ei si au acceptat sa imi ofere 2 zile.
Pretul a fost de 31 euro/zi/pers, ALL inclusive, cu reducere ulterioara de 5 la suta.
Cunosteam locatia dar nu mai fusesem in acest hotel; aveam o oarecare experienta in statiunile bulgaresti, in ultimi 10 ani am vizitat peste 25 de hoteluri, de Paste, Revelion, 1 Mai, Rusalii sau alte ocazii.
Sambata dimineata, pe la ora 8 am plecat din Constanta, la vama 5 min., rovignieta si pe la 11 eram la hotel. Am gasit loc de parcare chiar in usa hotelului Estreya Palas.
Surpriza la receptie, ne-au spus ca nu mai au camere la Estreya Rezidence si ne ofera la Estreya Palas.
Camera era la etajul 4, ca o mansarda, spatioasa, mochetata, 2 paturi bune, minibar cu frigider cere functiona, dar gol, tv cu TVRi, si alte cateva programe, curat, baia mare, cada, consumabile, prosoape mari si medii, OK. Am acceptat, avea vedere la mare, spre manastire si superbul parc-gradina ce il au. Balconul mic, inchis cu termopan, cu 2 scaune de plastic, bun de o cafea si o tigara.
Duminica au facut curat in camera, au schimbat toate prosoapele si au completat cunsumabilele
Masa: peste, pui, ceva de vita cred, orez, paste, cartofi prajiti, cartofi cu sos, salate, vreo 3 feluri de peste conservat, 3-4 feluri de branza si altele. Dupa mine multumitor. La capitolul dulciuri - patiserie le dau o steluta in plus, diverse si bune. Bauturile ca peste tot, bere apoasa, vin rosu tare, vin alb sec, un singur bar in holul hotelului cu bauturi autohtone, cele de import contracost, la fel espresso.
Dupa ce luai ceva de baut ca sa mergi pe terasa exterioara spre picina aveai de coborat vreo 30 de trepte si era cam greu cu paharele in mana. Noroc ca puneau putin in ele… avand grija de clienti.
La dozator sucuri proaste si un fel de cafea-nes slabut. Nu stiu unde disparea zaharul la pliculete din bol si nici pliculetele de ceai, foarte rapid…. Ramaneau spatulele de unica folosinta.
Dupa amiaza cookie, minipiza si prajiturele… s. a.
Inghetata, din care copiii invatau sa puna in cornete, cu manutele lor mici sau cu paleta.
Restaurantul era compus din doua sali, una mai mare si una mai mica cu o terasa acoperita spre piscina exterioara.
In ziua de Paste, dimineata au avut oua vopsite (poate unii nu le-au vazut), la pranz ciorba de miel (avusesera si sambata la pranz), iar seara miel la tava pt care, la inceput, romanii au dus batalii, iar apoi l-au lasat in tava.
Mare jaf, cu farfurii umplute la maxim si apoi ramaneau nemancate.
La pranz, in ziua de Paste, au avut un spectacol artistic traditional bulgaresc iar seara un preot a citit ceva in bulgara pentru el si apoi ne-a stropit cu apa sfintita, cred.
Programul de masa nu era gandit bine, pranz 12 – 14 cookie 15-17 si seara incepea la 18 doar pana la 20. Program de armata de pe timpuri, mai ramanea stingerea la ora 21.
Seara un program de disco in holul receptiei hotelului. Copii dansau si fara muzica.
Piscina interioara incalzita, acceptabila. Prosoape contra unei garantii de la receptie.
Si pentru cine nu stia, am avut in program ,,excursie la manastire ‘’ care este la 10 m. distanta, aceasta face parte din complex, este incorporata in el.
Si din partea hotelului, 2 lumanari gratuit pentru slujba de inviere (nu va asteptati, nu?).
A doua zi de paste am avut numai mic dejun, majoritatea turistilor plecau si la pranz au inchis restaurantul mic si la usa statea un ospatar cu lista celor care aveau acces la pranz.
Hotelul are o MINUNE DE GRADINA, superba, florile, copacii, cred, salcam chinezesc sau salbatic in ciorchini uriasi; mi-a placut un copacel contorsionat rau de tot, nemaipomenit. Bravo lor. Recomand pentru liniste, odihna, relaxare, destindere.
Am reintalnit cu placere o cunostinta veche, pe Dimitri, reprezentantul Solvex din Bulgaria (ne stie drept constantenii care i-au sugerat sa organizeze tombole de revelion) si care ne-a vandut un pont : la MALL in Varna este o expozitie de figuri de ceara foarte interesanta, nu am verificat, dar il cred : nu am avut timp, data viitoare de Rusalii. Drumul putin aglomerat la vama si in tara, de la Eforie la Constanta.
Trimis de eugen88* in 04.05.16 20:19:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (eugen88*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22970000 N, 28.01040000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@eugen88 - Foarte frumos prezentată locația! Iar dacă te referi la P08 și P11, este glicină (Wisteria floribunda)
@eugen88 -
Buna,
se pare ca am petrecut in aceeasi perioada!
Noi nu am gasit nici un ou vopsit, dar fiica-mea a capatat unul rosu de la o turista... straina!
Faza cu refuzul cazarii la Residence mi se pare ciudata: asa ni s-a spus din februarie, ca nu sunt locuri! Eu citisem ca acolo sunt camerele mai spatioase...
p. s. chiar aveti experienta cu Bulgaria!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Ape termale, soare si relaxare — scris în 13.12.23 de dianamea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Nu recomand — scris în 28.08.22 de ux127016 din BUCURESTI - nu recomandă
- Apr.2019 Estreya Palace un hotel care nu merita 4 stele — scris în 03.05.19 de hamzadgeorge din TECUCI [GL] - nu recomandă
- Apr.2019 Paste 2019 la Estreya Palace — scris în 02.05.19 de mihais68 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Concediu la Estreya Palace — scris în 23.08.18 de Viodi din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Foarte frumos!!! — scris în 02.08.18 de ancuta pop din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- May.2018 Estreya Palace pe intelesul tuturor — scris în 24.05.18 de Sorin1982 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ