REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ape termale, soare si relaxare
Am fost la Hotel Estreya Palace din statiunea Sf. Constantin si Elena in minivacanta de 1 iunie. Am ales acest hotel datorita faptului ca la 1 iunie desi nu se poate face baie in mare, chiar daca e vreme de plaja, apa in mare fiind inca rece, hotelul dispune de o piscina interioara cu apa minerala incalzita la 31 grade si doua piscine exterioare, dintre care una incalzita la 25 grade.
Hotelul Estreya Palace este cuplat cu hotelul Estreya Residence, avand receptia, restaurantul, barurile si piscinele toate situate in hotelul Estreya Residence, cu acces din ambele hoteluri. Exista si un centru SPA la hotelul Estreya Residence, care este o filiala a policlinicii de tratament si recuperare din Varna, unde totul este insa contra cost.
Hotelul Estreya Palace este mai ieftin decat Estreya Residence, si iata de ce. Hotelul Estreya Palace este vechi si are zidurile de la parter infestate de mucegai, cu un miros atat de puternic, incat si cand cobori din lift si parcurgi cativa metri pana la iesirea din hotel, trebuie sa iti tii respiratia. Acest lucru poate fi evitat daca intri in hotelul Estreya Palace si treci printr-un coridor construit intre cele doua cladiri, la etajul 1. Altfel, comunicarea intre cele doua hoteluri se face prin curte.
Camerele de la parter sunt scoase din circuitul turistic, nici receptia nu functioneaza si casa de schimb valutar, dar camerele de la etaj nu au niciun pic de mucegai, sunt mari, cu: tv, frigider, baie, aer conditionat, cosmetice la baie, uscator de par, halate de baie, insa balcoanele sunt foarte mici, doar cat incape un scaun.
Curatenie se face zilnic, prosoapele si asternuturile se schimba la trei zile.
Parcarea este contra cost, dar fiind extrasezon, am gasit loc de parcare gratuit pe strada din fata intrarii in hotel.
Mancarea all inclusive a fost buna, fara pretentii, dar bauturile ca la bulgari, cu chimicale.
Sezlonguri sunt la piscina interioara si cele exterioare, gratuit, suficiente ca sa gasesti tot timpul sezlonguri libere.
Apa din piscina interioara a fost calda pana intr-un weekend, cand ni s-a spus ca angajatul responsabil cu incalzirea are liber, si nu a lasat cheia, nu poate fi gasit, etc. Am sunat la agentia din Romania, care a sunat la agentia partenera din Bulgaria, care a sunat la hotel si situatia s-a remediat. Apoi, agentia din Bulgaria m-a sunat si m-a rugat sa verific daca apa s-a incalzit, iar hotelul ne-a transmis scuze impreuna cu cate o sticla de vin si un platou de prajituri in camera noastra si in camera prietenilor. A mai fost un mic inconvenient, au venit cateva zeci de copii scolari in tabara, care sareau in piscine si stropeau, alergau, tipau, aruncau cu mancare, etc. Asa sunt copiii, nu era hotel numai pentru adulti, ca sa fie liniste.
Hotelurile Estreya sunt situate in centrul statiunii Sf. Constantin si Elena, langa manastirea Sf. Constantin si Elena, veche, din sec. XVIII, unde se afla si un izvor cu apa potabila. Distanta de la hoteluri pana la mare este de vreo 400 m, printr-un parc, cu pomi, flori si banci pe alei.
Plaja e larga, cu nisip, cu intrare lina in apa si pe plaja se gasesc izvoare cu apa termala, care se scurg in mare.
Trimis de dianamea in 13.12.23 13:31:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22970000 N, 28.01040000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Nu recomand — scris în 28.08.22 de ux127016 din BUCURESTI - nu recomandă
- Apr.2019 Estreya Palace un hotel care nu merita 4 stele — scris în 03.05.19 de hamzadgeorge din TECUCI [GL] - nu recomandă
- Apr.2019 Paste 2019 la Estreya Palace — scris în 02.05.19 de mihais68 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Concediu la Estreya Palace — scris în 23.08.18 de Viodi din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Foarte frumos!!! — scris în 02.08.18 de ancuta pop din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- May.2018 Estreya Palace pe intelesul tuturor — scris în 24.05.18 de Sorin1982 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Superb! Un sejur de vis! — scris în 01.05.18 de CătălinB. din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ