O cazare bună de tranzit aprope de Malpensa

TIPĂREȘTE

Acum câțiva ani am „descoperit” Insulele Canare. Întâi Tenerife, pe urmă Gran Canaria. „Insulele eternei primăveri” , cu temperaturi relativ constante de-a lungul anului, numai bune de încălzit oasele și inima. La Tenerife am avut o bănuială, la Gran Canaria mi s-a confirmat: zona (le putem include aici și pe Madeira și pe Insulele Azore) e perfectă pentru o evadare la sfârșit de ianuarie – început de februarie! Le luăm pe toate la rând și pe urmă o luăm de la capăt. Sigur, e simplu de zis și de visat, trebuie să se mai alinieze și astrele, adică să fim sănătoși, să dispunem de finanțe și să găsim bilete de avion cu prețuri rezonabile fix în săptămâna aia când putem să ne luăm liber de la serviciu.

Iată că (și) de data asta ne-a ieșit. Ca de obicei, lui Tati i-a revenit meritul de a îmblânzi Zeii Văzduhului, așa că pentru 480 de euro de căciulă (achitați cu 2-3 luni înainte) am devenit fericiții posesori a câte 4 bilete de avion, 2 dus, 2 întors, cu destinația Lanzarote. Am avut escală în Milano Malpensa, segmentul Otopeni – Malpensa fiind operat de Ryanair, iar celălalt de Easy Jet. De menționat că terminalul 2 al aeroportului Milano Malpensa este hub pentru compania Easy Jet, cu o ofertă extrem de generoasă către Canare, de aici plecând zilnic cel puțin 3 zboruri spre fiecare insulă. E drept, orarul de zbor impunea petrecerea a cel puțin unei nopți prin apropiere de Malpensa, dar noi nu vedem acest lucru ca pe un dezavantaj, ci, din contră. La revenire, pentru că se întâmpla într-o vineri, am luat chiar 2 nopți de cazare în Milano, să vizităm Domul, un vis al meu mai vechi.  

Dar deocamdată o să vă povestesc despre primul popas. Întrucât aveam să aterizăm pe Malpensa în jurul orei 15, iar a doua zi dimineață să decolăm în zori, am zis să nu ne îndepărtăm prea mult. Am fost tentată inițial să rezerv într-unul din hotelurile vecine aeroportului, dar parcă aș fi vrut ceva mai puțin impersonal. După oarece deliberări, m-am oprit la o mică pensiune dintr-un mic orășel care se numește Somma Lombardo, aflat la aproximativ 7 km nord de aeroport: Epicuro Guest House, 9,1 pe booking, unde am rezervat o cameră dublă pentru 79 euro. Rezervarea a fost garantată cu cardul, cu drept de anulare gratuită până la un moment dat, după care plata s-a făcut automat.  

Nu există transport în comun între aeroport și Somma Lombardo, în schimb e o practică uzuală ca spațiile de cazare din preajma aeroporturilor să ofere transfer (pentru un cost suplimentar, desigur). Știam asta din călătoriile anterioare. Așa că i-am scris gazdei și am bătut palma în acest sens, pentru 20 euro dus/25 euro întors (fiind ora foarte matinală); aveam să decartăm în final 50 de euro, sumă rotundă, cu un mic tips cadou pentru profesionalismul și amabilitatea șoferului.

Deci am aterizat la timp, dl. F. ne-a recuperat din punctul de întâlnire stabilit și în maxim 15 minute ne depunea în fața locației, pe o străduță cu sens unic din centrul istoric (Via L Melzi, 12), pe care abia încape un autoturism. Pe drum ne spusese câte ceva despre orășel, despre castel (mă bucurasem inițial că vom avea ce vizita, dar pe urmă am înțeles că-l vom găsi închis din motiv de extrasezon) și după ce ne-a recomandat unde să luăm cina. Am stabilit la ce oră ne va prelua a doua zi dimineață, l-am plătit și apoi am pătruns prin intrarea boltită, a cărei ușă metalică deja se deschisese după ce dl. F. sunase la interfon. Ne-a preluat un tânăr angajat de culoare, genul amabil-sobru (poate din cauză de barieră lingvistică) și am urcat împreună treptele spre primul etaj al clădirii, unde ne aștepta camera noastră.

Din hol am pătruns întâi într-un spațiu comun, o bucătărie de fapt, din care se fac 2 camere, numite Apollo și Zeus. Apollo a fost a noastră, în cealaltă nu cred că a stat nimeni. Asta nu înseamnă că am fost singuri pe tarla, ne-am dat seama că mai trebuie să fie și alte camere, poate pe la etajele superioare, când am deschis frigiderul (plin cu diverse). Iar ulterior, cu puțin înainte să ieșim pentru cină, a apărut un cuplu de nordici, și-au preparat ceva la aragaz și apoi au mâncat.

În fine, voi insista în cele ce urmează pe spațiul nostru privat, camera Apollo, cu mențiunea că, din câte am văzut din fotografii, și cealaltă arată cam la fel. După cum probabil vă imaginați, Epicuro Guest House este găzduită într-o clădire istorică, iar felul cum proprietarii au reușit să conserve ce era de conservat și să modernizeze ce era de modernizat mi s-a părut unul dintre cele mai fericite posibil.  

Camera nu-i foarte mare, dar are tot ce trebuie. Are o formă poligonală ciudată, impusă de compartimentare și 2 spații distincte: dormitorul și baia. Dormitorul conține un pat dublu (pus cumva pe un colț!) încadrat de niște noptiere simple, mai există un spațiu de depozitare imediat după ușă și 2 scaune și cam asta e tot. Nici n-ar mai încăpea altceva, dar nici n-ar mai trebui, e o cameră de tranzit și e gândită ca atare. Când ești în tranzit, nu te interesează să-ți înșiri chiloții, ci să ai un pat și o baie bună.

Patul e minunat, salteaua de calitate, lenjeria perfectă, am avut câte 2 perne de căciulă (optim!) și o pilotă grosuță (deși în cameră era cald). La capul patului am găsit cele 4 prosoape, 2 de corp și 2 de mâine – albe, din bumbac. Bine, erau și niște pernuțe decorative, era și o cuvertură pe pat, dar astea-s amănunte. Ca decor, pe un perete, un puzzle uriaș înrămat, reprezentând globul pământesc; o piesă prețioasă, de colecție. Era și un TV suspendat – aproape să uit de el, cum fac de obicei. Mi-a plăcut mult tavanul original, alcătuit din bârne de lemn. Fereastra, dublată de perdele și draperii, dădea spre străduța din față și spre clădirile învecinate.

Am remarcat la italieni că focusul este, de obicei, pe baie. Oricât de mic ar fi spațiul, mai bine iei de la dormitor și dai băii. La baie nu se face rabat. Pentru că baia trebuie să conțină, pe lângă tron, și nelipsitul bideu, și, desigur, celelalte: cabină de duș, chiuvetă etc. Să fie un spațiu în care să te simți bine, să-ți placă să petreci timp. Așa și al nostru, le avea pe toate. Inclusiv plăntuță verde în ghiveci (artificială, dar dădea bine, împrospăta peisajul), calorifer-suport de prosoape, dulap pentru pus chestii. Am avut săpun lichid și la chiuvetă, și la duș și parcă și șampon am avut. Aerisire prin fereastră mare, „de sus până jos” , chiar lângă tron (acoperită cu perdele și draperii, din fericire).  

Despre bucătărie am amintit, nu am inspectat-o cu simț de răspundere, dar părea că are tot ce trebuie. Am folosit-o doar în scop de socializare după ce ne-am întors din plimbarea prin oraș, la o berulă cumpărată de la supermarket. Pe urmă ne-am retras în camera noastră, să stăm întinși. Pe urmă au venit nordicii să gătească și deci asta pare să fie principala problemă legată de această cazare, că dacă vrei să te odihnești, din bucătărie se cam aude tot. Dar – revin – Epicuro e o cazare de tranzit. Noaptea, când e cel mai important să te odihnești, de obicei nu gătește nimeni.

Orășelul e mic-micuț și drăguț, centrul vechi îl baleiezi în juma’ de oră. Are o biserică impozantă (Sf. Agnese; am găsit-o închisă), în față e Primăria (am dat o raită prin curtea interioară, unde erau expuse ceva sculpturi moderniste) și mai e Castelul Visconti di San Vito, de secol 13, despre care dl. F. ne spusese că nu se poate vizita că e privat, dar de fapt se poate vizita, dar din aprilie până în octombrie, precum multe alte obiective turistice italiene. Am vizitat în schimb supermarketul, precum am menționat 😊.

Desigur, sunt și câteva variante bune de servit masa prin preajmă. De ținut cont că toate sunt închise în intervalul dintre prânz și cină. Pentru noi chiar a contat, pentru că ne-am cazat la 16 și a trebuit să așteptăm până la 19. Avea să merite însă, după cum voi povesti în articolul următor.

---

VIZUALIZĂRI: 238 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI