ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.03.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.08.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Doi frați cuminți

TIPĂREȘTE

Motto:
Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Doi frați cuminți (fragment) - Elena Farago

Dacă în povestirea despre Flamingo Beach aici aveam aproape aceeași poveste dar puțin inversată. Asta pentru că beneficiarul final al excursiei era mam’mare. Așa că acum vă spun povestea este băiatul cu nora și nepoata au dus-o pe mam’mare pe Riviera Olimpică. După ce fusese în colțuri frumoase ale Greciei, mam’mare își dorea foarte mult să meargă la Paralia unde shopping-ul ar fi în floare. Discuții auzite de ea, din stânga, din dreapta, o determinaseră să își dorească foarte mult acest lucru.

Plecasem de la o excursie pr=e care o planificam undeva pe Valea Jiului sau în Moldova dat fiind week-end-ul prelungit de Sf. Maria. Dar mă trezesc într-o dimineață cu telefon de la mama: „Știi ce m-am gândit? Nu mă duci zilele astea la Paralia? ”. Să-mi cadă telefonul din mână, nu alta. Să fac două zile pe drum ca să stau o zi în Grecia? Ce nebunie! Și, îi zic, îi făceai nebuni pe cei ce mergeau în week-end până în Grecia.

Nu, nu am putut să o refuz și dă-i și caută. Pe booking Paralia – zero cazări sau prețuri prohibitive (de genul sutelor de EUR pe noapte) puse doar pentru a sublinia că totul este terminat. Am început, cu ocazia aceasta să caut și alte stațiuni din zonă, Nei Pori, Platamamonas și Olympic Beach (Olympic Akti). Habar nu aveam nimic despre vreuna din ele cu excepția Paraliei în care poposisem o noapte în tranzit cu altă ocazie.

Eu trăgeam spre Thassos sau Halkidiki (dat fiind că stăteam doar 2-3 zile nu puteam să îmi propun ceva mai îndepărtat). Dar nici aici nu am găsit ceva foarte bun să am argumentele necesare (pe mine nu prea mă atrăgea varianta cu Paralia).

Cu vreo două săptămâni înainte au apărut 3 cazări acceptabile ca și condiții, preț, aprecieri pe site. Ua era White Rose aflată chiar pe malul mării, Enalion Studios și un hotel mai bunicel dar mai departe de mare. Prețurile erau aproximativ egale la toate cele 3 cazări.

După mai multe deliberări am ales Enalion Studios. Cred că am făcut bine. White Rose se afla chiar pe strada principală, așa că dispuneai de zgomot garantat.

Și am obținut și o zi liberă așa încât am reușit să stăm alte 3 nopți în Grecia.

Costul mi s-a părut imens pentru o cameră cu mic dejun inclus, fie și în august, pentru Olimpic Akti. Camera triplă 72 EUR/noapte și camera dublă 59 EUR. Dar dacă noi am vrut să ajungem tocmai de Sf. Maria… Acum eu nu mă plâng, căci mam’mare a asigurat costurile de transport și cazare, drept pentru care bugetul meu nu prea a fost atins.

Amplasament

Enalion Studios se află pe marginea din stânga cum te uiți la mare, a Olimpic Akti, la aproximativ 200 m de plajă, 5 minute maxim 10 de mers pe jos. Așezarea este convenabilă, așa cum spuneam cazările aproape de mare sunt și în zona cea mai circulată și cu multe restaurante, ceea ce echivalează cu abdicarea de la odihnă.

Mașina se poate parca pe o stradă în apropiere. Noi am găsit parcare chiar și în perioada de ocupare maximă a stațiunii. Excepție a făcut ultima seară, când am fost nevoiți să lăsam mașina într-o parcare privată chiar vis-a-vis de studio.

Pe site-ul booking era menționat: „Toate unitățile de cazare au balcon privat cu vedere la mare”, dar nimeni nu a pomenit nimic de utilizarea periscopului. Practic fraza completă ar trebui să sune astfel: „Toate unitățile de cazare au balcon privat cu vedere la mare atunci când se folosește periscopul. Periscopul nu este inclus în preț”. De la noi de la parter, din grădină chiar, deși eram în prima cameră spre mare, puteam vedea marea eventual doar dacă ne urcam pe balcon. Atât că eu nu aveam de gând să o joc pe Julieta la greci :).

Recepția

Cum am ajuns mi-au cerut rezervarea. O scosesem dimineață la imprimantă așa, într-o doară, astfel încât o aveam. Doar că se udase de la apă și nu se mai înțelegea nimic. Până la urmă nu a fost o problemă. Banii au fost luați luat direct de pe card, fiind o rezervare nerambursabilă, așa că de grija asta am scăpat repede.

Domnul care ne-a întâmpinat era unul din patronii hotelului. Sunt doi frați care îți petrec întreg timpul la hotel. Ei fac pe recepționerii, tot ei fac cumpărăturile, pregătesc masa de dimineață și curățenie în cameră. Sunt multifuncționali și se interschimbabili :). Permanent găseai unul din ei gata să te ajute. Asta înseamnă să fii stăpânul propriei afaceri!

S-au împărțit în două, la prima vedere maximum posibil :), așa încât unul din ei ne-a condus pe noi în cameră pe când celălalt a plecat să prezinte camera dublă.

Am mai apreciat ceva la proprietari. I-am contactat înainte dar pentru că nu au răspuns în acea seară am făcut rezervarea pe booking. Ei ne-au trimis același preț și le-am spus că îmi pare rău că nu putem să mai luăm de la ei pentru că deja am făcut rezervarea pe booking și mai au un comision de plătit. Răspunsul lor a fost unul extrem de corect: "Da, dar dacă nu ar fi booking am avea hotelul gol, noi nu avem capacitatea să atragem singuri atâția turiști"

Camera

Camera noastră a fost la parter, în schimb camera dublă a fost repartizată la etajul 3. Vestea bună este că deși nu are decât 3 etaje hotelul dispune de lift.

Camera triplă era una foarte mare. Citisem eu ceva de 25 mp dar am crezut că sunt metri pătrați grecești (ceva asemănător ocalei mici :) ). Însă erau reali. Paturile mari, iar cel de-al treilea pat era un pat single, nu pat pliant. Așa că fata noastră a beneficiat și ea de condiții egale de confort. Paturile comode, așternuturile extrem de curate.

În cameră exista și o chicinetă și dulapuri cu vase. Nu le pot descrie căci nu le-am folosit și nici nu le-am cercetat doar de dragul scrierii mai târziu a impresiilor. Exista și o chiuvetă, iar încastrat era frigiderul de o calitate foarte bună (răcea perfect). Este un amănunt a care țin foarte mult. Chicineta era prevăzută și cu o mașină de gătit, de asemena nefolosită.

Televizorul era unul LCD cu diagonală destul de mare, cum nu găsești încă în multe spații de cazare. E drept că indiferent de diagonală, acesta nu s-a bucurat de noi. Nici măcar aici nu am avut timp de televizor, așa că nu mă întrebați ce posturi erau...

Dulapurile de haine erau încăpătoare (prea încăpătoare pentru cele 3 zile ale noastre). Exista de asemenea și un cuier. O măsuță cu un scaun completau dotările interioare.

O terasă foarte frumoasă și mare ne tenta seara să mai stăm la un pahar de vorbă. Aici se aflau o măsuță și trei scaune (am remarcat pentru că deobicei chiar la triple pe balcon/terasă se află doar două scaune, aici soluția era cea corectă)

Internetul funcționa foarte bine, ceea ce pentru mine este extrem de important.

Curățenia: era desăvârșită. În cameră am găsit foarte curat, totul strălucea de curățenie. Imediat după ușă tronau o găleată, mopul, peria – ce mai: o adevărată invitație la autogospodărire. Provocare căreia a trebuit să-i facem față din când în când :)

Un amănunt interesant, la portița din fața hotelului era o cișmea (un robinet) la care erai invitat să te speli de nisip (dacă era cazul) înainte de intrarea în hotel.

Baia

Baia am găsit-o ca fiind extrem de curată. Toate străluceau ca în reclamele cu detergenți. Era pus la dispoziție gel de duș.

Baia era la rându-i destul de mare. Singurul minus la noi (căci în camera dublă au avut cabină cu uși etanșe) era faptul că perdeaua (o vedeți într-o poză) nu oprea apa suficient indiferent cum o așezai, așa încât baia era aproape permanent inundată după duș. Dar aveam mop și găleată, nu-i așa? (vă mai amintiți de emisiune „Surprize-surprize” cu Andreea Marin pe care eu nu o urmăream niciodată?).

Prosoapele erau alb-imaculate, ceea ce respecta ideea generală de curățenie a hotelului.

Micul dejun

Am întrebat când se poate lua micul dejun. „De la 9:00”. „De la 9:00? – la naiba. Noi la ora aia aproape plecăm de pe plajă. Asta e! ”. Pe de ală parte mă bucuram că mă scol și eu mai târziu căci nu știu cum fac dar în concedii mă scol mai devreme decât când mă duc la serviciu. Așa am primit gratuit o repriză de somn extinsă.

În prima zi când am ajuns la masă am văzut unt, gem, câteva felii de cașcaval și de șuncă. Cafea, lapte și cereale. Mi-am spus: "Yet another greek breakfast”. Noi am fost primii la masă, nu de altceva, dar în curând soarele era sus pe cer și noi trebuia să ne întoarcem de la plajă. În spate cei doi frați-minunați se agitau. În afară de agitația lor se auzea un sfârâit. Erau ouăle și bacon la tigaie (mâncare de regim cum o răsfățăm noi) care urmau să ajungă în farfuriile noastre. Zilele următoare știam ce ne așteaptă. Să nu vă așteptați ca mâncarea să difere de la o zi la alta.

Pentru că ultima zi, duminică, pe propusesem să plecăm devreme, i-am rugat să ne dea micul dejun la pachet (în orice caz nu aveam de gând să stăm până la ora 9:00 să prindem masa).

Cei doi frați minunați (care păreau să nu fie însurați și să aibă viață privată în afara muncii de la hotel) s-au tot chinuit să rezolve această cerință a noastră. Și pot spune că în utrma străduinței lor am beneficiat de niște sandvișuri uriașe care ne-au potolit foamea dimineață pe drum)

În loc de încheiere

În final aș spune că în afara ideii de autogospodărire, nu am nimic de reproșat hotelului. Curățenia, amabilitatea personalului = patronilor, camerele mari, toate acestea nu fac decât să pot recomanda acest hotel. Dar atenție la prețuri! Nu faceți ca noi, rezervare cu o lună înainte pentru perioadă de vârf.


[fb]
---
Trimis de Dabator in 01.03.15 22:24:41
Validat / Publicat: 02.03.15 05:50:26
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Trebuia să pun și o poză cu flori :)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

18 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.03.15 23:30:19]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

DabatorAUTOR REVIEW
[02.03.15 08:12:20]
»

@webmasterX: Coordonatele sunt OK. Mulțumesc webmaterX.

alinaro
[02.03.15 10:32:08]
»

@Dabator - Frumos. Nu ne-ai spus concluzia importanta (glumesc, firesc): s-a declarat mam'mare multumita? Cum a fost cu shoppingul ala, ati avut loc in masina la intoarcere?

Cat despre fratii multifunctionali si interchimbabili, eu nu am experienta voastra in Grecia, dar si la hotelul unde am stat noi in Nei Pori cei doi frati erau la fel, faceau de toate si erau la dispozitia ta pentru orice (chiar si pentru dusul la clínica, pe motocicleta fara casca).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Corina70
[02.03.15 10:58:07]
»

Ati observat in P20 ce tablou (reproducere) e pe peretele camerei? :-)))

alinaro
[02.03.15 11:09:37]
»

@Corina70 - Abia acum, ce tare! Ce spirit de observatie, Corina, bravo.

DabatorAUTOR REVIEW
[02.03.15 11:11:53]
»

@alinaro: Ce să spun? Ei i-a plăcut.

Este o chestiune terapeutică care funcționează la multe femei. Mai mult ideea de plimbare prin magazine decât cumpărăturile în sine. A, și cu ocazia asta am primit cadou și o geacă de piele, astfel încât eu am ieșit pe plus.

Dacă mai pun că pe aproape toată perioada activităților destinate cumpărăturilor eu am declarat forfait și am stat la terasă cu câte o bere bine răcită, pot spune că nu a fost rău deloc

DabatorAUTOR REVIEW
[02.03.15 11:13:13]
»

@Corina70: Da, excelentă observație. Mie mi-a scăpat. Nici nu am fost în camera aceea decât când am dus bagajele și am făcut poze. Dar nu, nu observasem!

Larissa
[02.03.15 13:14:01]
»

@Dabator - Nu stiu cazarea, dar scrisul tau ma impresioneaza de fiecare data... Cei doi frati patati au facut deja istorie, ca si breakfast-ul la greci.

Preturile sunt cam mari si, din experienta mea si a altora din Thassos, faptul ca s-au rezervat camerele cu 6 luni inainte, nu a insemnat o reducere semnificativa la tarife.

Oricum sa nu te increzi in greci... mai ales daca iti fac daruri...

DabatorAUTOR REVIEW
[02.03.15 15:02:42]
»

@larissa2015: Of, dacă ai vedea în ce hal scriu. Tot timpul am avut probleme cu asta, primeam 9 la mate în loc de 10 din cauza scrisului urât și dezordonat. Acum de bine de rău s-au mai inventat calculatoarele și nu mai trebuie să scriu de mână...

krisstinna
[03.03.15 09:03:48]
»

@Dabator: Spune-mi te rog frumos de ce oare nu erai incantat de varianta Paralia?

krisstinna
[03.03.15 09:06:15]
»

@Dabator: Acum sunt si eu carcotasa, asa cum iti place si tie sa fii uneori -cu accente gri!

calatorul
[03.03.15 10:23:45]
»

@Dabator - Simpatic si frumos scris, ca intotdeauna, captivanta lectura si convingatoare relatare. Mai adaug si eu un vot spre cele 50 pentru tematica dedicata fiecarui rewiev, cu multumiri si felicitari pentru stilul original.

DabatorAUTOR REVIEW
[03.03.15 12:24:56]
»

@cristinaoranici: Da, recunosc, uneori sunt cârcotaș, așa mi-e firea.

Cât despre Paralia Katerini și sora ei mai mică Olympic Beach (Ce tare! Acum am văzut una-i Paralia și alta-i Beach ) Deocamdată pot să spun doar că, în opinia mea, parcă nu au au nimic grecesc în ele, parcă li s-a scurs tot elenismul în nisip.

Mai multe motive, exprimate pe larg, în mod argumentat, le voi expune într-un review despre zonă (dar nu știu când, peste o săptămână, o lună, un an sau cinci...). O părere cât se poate de subiectivă, atacabilă, așa cum sunt toate părerile din lume

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[03.03.15 12:26:18]
»

@calatorul50: Eu mulțumesc pentru timpul acordat citirii review-ului și pentru apreciere.

DabatorAUTOR REVIEW
[05.03.15 11:05:38]
»

@webmaster: Te rog, nu te supăra webmaster, am uitat esențialul . Nu am pus motto . Și-l aveam pregătit...

Am trimis și eu o sesizare în acest sens. Fac cinste cu un Mythos .

webmasterX
[05.03.15 11:23:38]
»

@Dabator - rezolvat

dananecula
[16.03.15 14:32:48]
»

@Dabator - Am inceput-o bine saptamana asta. Cu zuperbonus intr-o zuper zi insorita de luni. La cat mai zuperbe scrieri pe AFA!

DabatorAUTOR REVIEW
[16.03.15 14:47:06]
»

@dananecula: Mulțumesc mult.

Mie mi-ar plăcea să mai pot citi și eu ceva impresii noi de alte tale. Asta înseamnă că ar trebui să te apuci din nou de scris. Și slavă domnului, la cât timp a trecut, ai ce să ne povestești.

O primăvară frumoasă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, calatorul, Corina70, dananecula, krisstinna

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06413197517395 sec
    ecranul dvs: 1 x 1